Am fost odată campioni

Într-o duminică de mai a anului 1928, promenada braşoveană (astăzi Bulevardul Eroilor), era înţesată de lume. Microbiştii, printre care se aflau mulţi militari, se înghesuiau la intrările stadionului „Sub strajă” să-şi cumpere biletele de meci, cu numai 50 de bani. Revelaţia campionatului, Colţea, echipa vânătorilor de munte braşoveni, lupta pentru titlul naţional cu Jiul Lupeni. Stadionul din centrul oraşului, acolo unde astăzi se află parcul Central, a fost plin ochi.

Meci pe muchie de cuţit

Peste 7.000 de spectatori au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul final. 1-0, 1-1, 2-1 pentru Colţea la pauză, dar Jiul egalează în repriza secundă. Final de meci dramatic. În minutul 87, Grubner scapă pe contraatac, centrează în faţa porţii şi Kemeny reia în plasă. 3-2 pentru braşoveni. Fanii înfierbântaţi ai echipei au invadat terenul luându-i pe umeri pe fotbaliştii Colţei. Arbtitrul clujean, Lajos Nagy, a încercat să elibereze terenul, dar, până la urmă, fluieră finalul meciului. Titlul naţional a poposit atunci pentru prima oară (şi singura, până acum) la poalele Tâmpei.

Rivalii de la Braşovia

Pentru a se înscrie în campionatul regional, Colţea şi-a făcut mai întât ucenicia în meciuri amicale internaţionale: 2-1 cu selecţionata oraşului Cairo şi 4-1 cu WAC Viena. Campionatul regional era dominat de CS Braşovia, o grupare cu conducere maghiară. Derbiurile locale dintre cele două formaţii s-au transformat de multe ori în încleştări acerbe. Iată cum comenta ziarul local „Goal” în septembrie 1921 întâlnirea dintre Colţea şi Braşovia, partidă încheiată la egalitate, 4-4: „În 21 după masă a avut loc matchul pentru championat al celor două echipe, în faţa unui public care număra 5.000 de capete. (…) Purtarea unei părţi a publicului nu poate fi vorbită de bine nici aici, căci la ce ocazie a căutat să sperie pe arbitru şi jucători”.

Drumul spre titlu

Pe vremea aceea Campionatul Național se desfășura sub formula de Turneu Final. Participau cluburi din toată țara împărțite în campioanate regionale sau pe orașe. Câștigătoarele se calificau pentru Turneul Final, la care cele mai bune opt cluburi jucau în sistem eliminatoriu. Drumul Colţei către titlu nu a fost uşor. În sezonul 1925/1926, a întâlnit în sferturi AMEF Arad, în faţa căreia pierde cu 0-3 (0-2). În ediţia 1926/1927, ajunge în finală cu Chinezul Timişoara. Primul meci se încheie la egalitate, 2-2, pentru ca la rejucare timişorenii să se impună în prelungiri cu 4-3. Degeaba braşovenii au acuzat arbitrajul. În ediţia 1927/1928, Colţea a trecut pe rând de Olimpia Bucureşti cu 3-2, Mihai Viteazul Chişinău cu 6-4, pentru a se impune apoi în finală, cu 3-2 (2-1), în faţa Jiului Lupeni.

Susţinuţi de afacerişti

În sezonul următor, Colţea aflată încă sub beţia succesului, trece cu greu în runda preliminară de Şoimii Sibiu cu 2-1, dar pierde în sferturi cu 1-3 în faţa Venusului. Un an mai târziu „militarii” au fost desfiinţaţi de către responsabilii bucureşteni, printr-un ordin de „reorganizare a sportului românesc”. Până atunci, clubul a fost susţinut de marii industriaşi ai Braşovului: fraţii Schiel, proprietarii unei fabrici de maşini, patronul fabricii de postav, Scherg şi Aronsohn, cel care deţinea cea mai mare firmă de transport din Braşov. Conducerea grupării nu s-a lăsat până nu şi-a construit un stadion în valea Cetăţii, la a cărui inaugurare a fost chemat Carol al II-lea.

Căpitanul Cristescu, preşedintele clubului

Fondatorul Colţei Braşov şi conducătorul echipei de-a lungul istoriei de numai 10 ani a fost colonelul Vintilă Cristescu, descendent al căpitanului Sava Cristescu, erou în Bătălia pentru Braşov din Primul Război Mondial. Vintilă Cristescu a fost primul braşovean participant la Jocurile Olimpice, la Amsterdam, în 1928, la cursa de maraton.