Scandalurile deocheate din Brașovul de odinioară

Istoria sexuală a Brașovului păstrează multe povești piperate, care au străbătut vremurile, până în zilele noastre. Crimele pasionale, adulterele, filmele scandaloase, moda de lux și bârfele mondene nu puteau să lipsească nici pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri.

Moda de la Paris

În perioada interbelică, bra­șo­vencele au început să-și pună și mai mult în valoare farmecele cu ajutorul toaletelor cumpărate din București sau din străinătate, de la Paris și Viena. Totuși, de multe ori moda era chinui­toare. Când canoanele cereau ca doamnele burgheze să poarte gulere de blană în toiul verii, a­tunci acestea nu puteau decât să se supună modei și să iasă pe Corso în rochițe de mătase și cu o vulpe atârnată de gât.
Moda de la Paris era în mare vogă atât în capitală, cât și în Ardeal, iar croitorii de la poalele Tâmpei scoteau bani frumușei de pe urma modelelor copiate din revistele franțuzești. Prin anii ’30, umbreluțele de soare erau demodate. Misoginii mai deplângeau încă faptul că rochia este „o bucată de stofă până la genunchiu“.
Campanie împotriva bolilor venerice și pentru educație sexuală în șocală
Încă din 1923, feministele strigau cu pumnul ridicat că vor educație sexuală în școală. La un astfel de congres ținut în Brașov, doamnele bărbătoase cereau: „Să fie organizată o campanie întinsă în toate țările împotriva ignoranței și a prejudecăților populare cu privire la boalele veneriene“ și vorbeau despre „răul pe care l-a produs în omenire iresponsabilitatea în relațiile sexuale, ignoranța gravității boalelor“.

Sinucideri din dragoste

În acele vremuri, familiile încercau să mușamalizeze cât mai mult scandalurile, iar în presă se publicau mai puține știri despre sinucideri sau crime pasionale, față de ziua de azi. Totuși, astfel de cazuri erau foarte numeroase. „Femeea de moravuri ușoare Haido Estera a încercat să se otrăvească în seara de luni bând o puternică soluție de sodă caustică. În stare gravă a fost internată la spitalul civil din localitate. Cauza acestui act disperat este că a fost părăsită de alesul inimei“, știre apărută în 29 iulie 1923, în ziarul „Nihil Sine Deo“. Tot la sfârșitul lunii iulie anul 1923, ziarul brașovean „Ardealul“ publica o știre despre drama a doi îndrăgostiți, Ion și Margareta, care încercaseră să se sinucidă la Oradea. „Tânăra fată după câteva săptămâni făcuse cunoștință cu caporalul Ion Frenesan, care devenise singura cunoștință intimă a fetei. Ce doi tineri hotărâseră chiar căsătoria… Du­pă mai multe planuri făcute, dar irealizabile, cei doi tineri hotărăsc să se sinucidă… Eri seara după ce parcul Unirei se golise de public, tinerii s’au retras lângă un boschet unde cu un revolver procurat din vreme fata și-a tras în cap 2 focuri căzând în agonie. Urma ca cu aceiaș armă să se sinucidă amantul. Acesta însă în momentul când fata s’a rostogolit la pământ, tâșnindu-i sângele din cap a fost apucat de o puternică emoție cerebrală și înnebunind a rămas până dimineața, lângă capul fetei, fără să se miște. Tânărul caporal a fost internat la ospiciu, iar fata la spitalul public unde a declarat cauza care i-au determinat pe ambii tineri la acest gest“.

Crima din amor și evadarea

Mare vâlvă a făcut în Brașov, la începutul secolului XX, evadarea lui Taflan, circar, atlet și „campion în exerciții gimnastice“, cum povestea fostul său coleg de școală, cărturarul Sextil Pușcariu. Pe vremea când era funcționar în Fagăraș, tânărul brașovean a comis o crimă din amor, împușcându-l pe Boier, un curtezan de-al amantei sale. „În Brașov, unde tocmai se termimase, în 1902, clădirea noului Palat de Justiție, cu închisoarea criminalilor, începutul îl făcu procesul lui Taflan. Apărătorul lui era avocatul Simeon Damian, iscusit criminalist. Dar, dovezile erau zdrobitoare. Tot ce putu să obțină apărătorul fu o condamnare la câțiva ani de temniță. De la proces Damian se duse, ca de obicei, la plimbare, trist că nu reușise să obțină achitarea dorită de opinia publică“, povestea Sextil Pușcariu. La scurtă vreme după proces, avocatul a avut surpriza să afle că, totuși, clientul său a scăpat. Mai exact a evadat. „…Pe când era transportat din sala de ședințe în penitenciar, Taflan a dat un brânci gardianului din stânga și un pumn celui din dreapta, și cât ai clipi din ochi o tuli spre Tâmpa și se făcu nevăzut. Desigur că până în vârf, luând-o de-a dreptul printre copaci, nu s-a oprit. În zadar l-au urmărit. Nu l-au putut prinde și i s-a pierdut urma. După patruzeci de ani, am aflat de la o rudă a lui că trăiește în America“, a scris Sextil Pușcariu.

Film deochiat în 1924

Sub titlul „Obscenități“, a apărut în 13 februarie 1924, în „Ardealul“, o știre despre indignarea cetățenilor din cauza difuzării la cinematograful „Apollo” a unui film deochiat. Din păcate, nu se preciza în ce constau scenele scandaloase.
„Sâmbătă seara la un cinematograf din localitate a rulat de la 11 seara înainte un film așa-zis picant, la care au fost invitați bărbații. În acest film care constituie o adevărată rușine a secolului nostru rulează cele mai teribile obscenități. Nu știm dacă Poliția sau Parchetul au cunoștință despre acest atentat la bunele moravuri căci nu ne putem închipui ca să se fi știut lucrul acesta și totuși să fie tol­rat. Dacă faptul se va repeta îl vom semnala din nou, de data aceasta în alte condițiuni“. Pes­te câteva zile, scandalul a continuat, prin articolele „Atentat la bunele moravuri“, „Asanare morală“ și „Cum a fost pângărit Teatrul Național din Brașov“, în care se precizau amănunte despre atitudinea spectatorilor lezați de aceste necuviințe, de măsurile luate de autorități și măsurile ce ar fi trebuit luate. Un burghez respectabil, făcându-și datoria civică, a trimis la gazetă următoarele rânduri: „Când au început să se proecteze pe ecran bestialități teribile pe care nici un creier bolnav nu și le poate închipui, cea mai mare parte din public a părăsit sala, scârbit, revoltat. Nici unul din cei pr­zenți nu a putut să-și ascundă la eșire revolta și amărăciunea“. A doua seară, după prima reprezentație, urma să ru­leze din nou filmul indecent, însă reprezentația a fost împiedicată de prefectul Poliției și de prim procuror, care au postat agenți în jurul cinematografului pângărit.

Nevastă vândută pe 50.000 lei

Cam în aceeași perioadă, un săcelean înstărit a găsit de cuviință să facă rost de parale într-un mod neortodox, vânzându-și nevasta. Și nu oricui, ci fostului curtezan din tinerețe a acesteia. Muierii nu i-a fost pe plac târgul, n-a vrut să schimbe patul, așa că a făcut un scandal monstru, apoi și-a părăsit bărbatul.
„O scenă pe cât de ridicolă pe atât de penibilă pentru membrii unei familii s’a produs în ziua de 24 într’unul din satele județului Treiscaune. La un chef, țăranul Josif Laszlo și-a vândut nevasta pentru suma de 50.000 lei, unui prieten al său și în același timp curtezant din tinerețe al soției sale. Între cei doi prieteni s’a încheiat și un contract de vânzare. A doua zi târgul a fost considerat de către Laszlo ca o simplă glumă. Nu tot astfel însă de către pretenul său Matias, cumpărătorul femeii. Acesta a doua zi seara a ve­nit să-și ridice femeia cumpărată. Femeia, aflând de abia atunci despre târg, jignită în demnitatea ei, și-a părăsit soțul, împotriva căruia a făcut denunț la parchetul din Odorhei. Soția lui Laszlo a refuzat categoric de a-l urma pe Matias, care o cumpărase cu suma de 50.000 lei“, scria în ziarul brașovean „Ardealul“.

Proces de paternitate

Chiar dacă regulile sociale erau foarte stricte, în perioada interbelică a crescut numărul copiilor născuți în afara căsătoriei, dar au fost puține procese de stabilire a paternității. În anul 1936, brașoveanca Selma F., călcându-și pe mândrie, i-a înaintat proces de paternitate lui Valeriu P. Aceasta declarase în scris că pârâtul „a avut relați-uni de dragoste“ cu ea din 15 de­cembrie 1934 până la 15 martie 1935. În urma relației de dragoste, în 25 octombrie 1935, Selma F. a dat naștere unei fe­tițe. Pârâtul recunoscuse în fața mamei că el este tatăl copilului, dar a refuzat să scoată bani din buzunar. Din cauza faptului că era gravidă, Selma își pierduse serviciul, iar după nașterea copilului se descurca foarte greu cu banii. Din acest motiv, femeia și-a dat în judecată fostul amant și i-a cerut o pensie de 1.500 de lei pentru copil, până când aceasta va împlini vârsta de 16 ani, precum și cheltuielile cu moașa și cele de botez. Judecătorul i-a dat câștig de cauză femeii.

Înamorat de o prostituată

Un pensionar brașovean, care în tinerețe s-a îndrăgostit de o prostituată, și-a povestit, în urmă cu ani, drama sentimentală prin care trecuse la numai 20 de ani. Ioana era venită din Moldova și lucra ca slujnică. Ca să-și completeze veniturile, a început să se prostitueze la un bordel, «La Silagy»“. Casa de toleranță se afla pe strada Mihai Viteazul. Era o clădire lungă de 40 de metri, în care erau amenajate camerele. În capăt se afla un restaurant. ”Ioana avea un păr lung, blond și creț și niște ochi albaștri pătrunzători. Am ales-o pe ea. De atunci am venit în fiecare zi la bordel timp de 6 luni. Chiar dacă nu mi-a fost deloc ușor să strâng atâta bănet“. Lucra la o fabrică de săpun. Toți banii câștigați se duceau pe Ioana. „După jumătate de an m-am decis s-o cer de so ție. Nu-mi păsa că este prostituată, vroiam să fie numai a mea. Am băut ceva rachiu, am cumpărat flori și m-am dus «La Silagy». Când am intrat, matroana mi-a spus că Ioana este cu un alt client. Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Eram gelos. Am trecut holul în fugă și am intrat la ea în cameră. Un bărbat tocmai își trăgea pantalonii. Ioana s-a ridicat din pat și m-a întrebat ce caut acolo. I-am răspuns că vreau să fie soția mea și că o iubesc. A început să râdă în hohote. Mi-a spus că nu mă iubește. Că sunt un simplu client”…

Femeie de moravuri ușoare, soție de colonel

Un colonel a șocat lumea bună a Brașovului interbelic căsătorindu-se cu o prostituată. Cei doi s-au mutat în Sibiu și au făcut parte din lumea bună a orașului. Nici o cunoștință a colonelului n-a mai știut rușinosul secret. Nimeni n-ar bănui astăzi că bunicuța respectabilă, văduvă de cadru militar, are un trecut tumultuos. O altă damă a reușit să încheie o partidă strălucită prin anii 1942-1943. Aceasta era cât se poate de serviabilă cu studenții de la medicină care, vara, își satisfăceau stagiul militar în Poiana Sibiului. Nu rata nici o ocazie de a le face o vizită de curtuoazie. Până la urmă, a ajuns să se mărite cu un student, care a devenit medicul șef al regiunii Hunedoara.

Prostituție în țigănie

În perioada interbelică, chiar dacă morala timpurilor era mult mai restrictivă, prostituția se practica în Brașov fără prea mari restricții. Cele mai ieftine femei se găseau în țigănie, pe strada Negoiu. Aproape de locul în care este astăzi Magazinul Universal. Aici mergeau, în zi de simbrie, bărbații care nu-și permiteau să plătească o damă de lux sau adolescenții care mai ciupeau ceva bani de la părinți. Nevestele lăutarilor se prostituau pentru a-și rotunji venitul. În timp ce bărbații lor cântau în local, femeile, majoritatea trecute de 30 de ani, mergeau cu clienții în camerele amenajate în spatele localului. Casele de „perdiție“ cele mai în vogă erau „Clopotul de Aur”, de pe strada Castelului, de lângă transformatorul electric, și cele două bordeluri cu nume identice „La Sebeni”, și cel de pe strada Nehoiu. Unul dintre bordeluri se afla pe o ulicioară ce dă în strada 13 Decembrie. Cel de-al doilea, pe o străduță din spatele Hidromecanicii, lângă un copac cu magnolii. Gurile rele spun că cel mai vesel stabiliment era în spatele Liceului „Principesa Ileana“, actualul Colegiu „Unirea“. Culmea ironiei, după desființarea prostituției, acesta a fost transformat pentru scurt timp în casă parohială.

Pastile pentru bărbăția istovită

La începutul sexolului XX, domnii erau la fel de preocupați de bărbăția lor, la fel ca și în zilele noastre. Exista și pe atunci un echivalent al pilulei albastre, lăudat de producătorii americani ca fiind un leac miraculos. „Domnii înaintați în vârstă nu sunt oameni bătrâni dacă vor întrebuința tabletele americane aprobate de cei mai renumiți medici americani, care restituie puterea bărbătească istovită. Mijloc esclusiv contra impotenței – Lydol“, se spunea în reclamă. În presa brașoveană a vremii s-a încercat o vreme, timid, promovarea prezervativelor Olla, dar, din pudoare, s-a renunțat. Oricum, brașovenii se descurcau prin metode tradiționale.

Apă pentru sâni

La mare cinste erau apele de toaletă pentru sâni, în lipsa operațiilor estetice din zilele noastre. O astfel de reclamă suna așa: „Podoaba cea mai frumoasă a femeii este un bust frumos! Apa Kathe pentru sân-mijloc senzațional, scutit prin lege, pentru a dobândi un bust frumos, cu efect miraculos“. Lansarea coafurii feminine „a la garçon“, cu părul scurt, ceafa descoperită, cu cărare sau breton, buclat sau cu șuvițe pe obraji, stâr­nea re­sentimentul brașovenilor conservatori. În „Nihil Sine Deo“, se publica: „Românce! Lăsați pentru un moment grija lucsului, a modei, a bluzei decoltate, a pălăriei cu șopron, a tocurilor înalte de un cot, dinți de aur, buze roșii și a altor lucruri nefolositoare și caraghioase și vă luați apă de toaletă pentru sâni!“

Sextil Pușcariu: „Fumatul, care pe vremea mea era un apanaj al bărbaților, astăzi e mai răspândit la femei, care scot din geantă pudriera și rujul și dau nejenate cu ele pe obraz și buze în fața bărbaților. Fustele sunt scurte de nu mai împiedecă mișcările și permit femeii să facă pași mari. Fiecare din cele două războaie a adus cu sine o nouă etalare a farmecelor femenine. După rochiile ce nu mai acopereau genunchii, în 1920, vine în 1946 short-ul, care abia acoperă coapsele și lasă pradă ochilor bărbătești admirabilele picioare lungi și zvelte, dar și butuci dizgratioși și șolduri vulgare. E poate încercarea femelei să cucerească masculul, devenit prea rar și obosit de războaiele îndelungate. Doamne ferește de un război viitor cu acest tempo, căci o și mai mare scurtare a fustei acoperitoare ne-ar aduce foaia de viță, iar bomba atomică ar sufla-o și pe aceasta“.