Nicolae Teclu – braşoveanul care a inventat becul de laborator

La capitolul inventivitate, românii sunt cei mai tari din Europa. Printre geniile româneşti au fost şi câţiva braşoveni ale căror invenţii sunt folosite azi în întreaga lume. Unii mai sunt amintiţi în treacăt prin manuale de specialitate. Alţii au fost uitaţi. Un savant roman a cărui instrument este şi astăzi folosit în toate laboratoarele de chimie din lume, s-a născut în 1839, într-o casă din Schei. Numele său este purtat astăzi de peste 15 licee cu profil de chimie din toată ţara. Din păcat niciunul nu este la Braşov, oraşul său natal. Luna aceasta s-au împlinit 105 ani de la moartea sa, în 13 iulie 1916.
A vrut să înfiinţeze o fabrică de hârtie la Braşov
Născut în Braşov, Nicolae Teclu a fost chimist, arhitect, profesor, academician şi inventator. A urmat cursurile liceale la Braşov, apoi la Viena. Pentru că avea înclinații artistice, a absolvit Academia de Arte Frumoase din München, secţia Arhitectură.
La vârsta de 29 de ani, a renunţat la specialitatea pentru care se pregătise, și s-a dedicat chimiei. Visul lui era ca, la terminarea studiilor, să înființeze o fabrică modernă de hârtie la Brașov. Din păcate, nu a reuşit. Cu tot ajutorul dat de Andrei Mureşianu, care l-a susţinut în paginile “Gazetei de Transilvania”, nu a găsit investitori care să pună în practică ideile sale.
Între 1863 -1868 a fost profesor în oraşul natal, la viitorul Liceul Andrei Șaguna, „Gimnaziul Greco-Ortodox Românesc” – așa cum era cunoscut pe atunci. Făcându-şi aici un bun renume, pleacă profesor la Viena.
60 de invenţii
În capitala Imperiului este, pe rând, profesor de chimie la Academia de Comerţ, docent la Academia de Arte – la catedra de Chimia culorilor, chimist al Monetăriei Statului şi al Imprimeriei Imperiale. Ca cercetător, Teclu a avut o activitate bogată în domeniul chimiei anorganice.
A obținut rezultate remarcabile în urma cercetărilor sale ştiinţifice, referitoare la electricitatea atmosferică, tehnologia hârtiei, compoziţia silicaţilor, combustia gazelor şi studiul flăcării, capacitatea de explozie a amestecurilor de gaze. A fost un specialist de notorietate, în studiul combustiei şi al uleiurilor şi pigmenţilor utilizaţi în pictură. La acea vreme, era apreciată ca activitate de pionierat analiza lui Teclu asupra compoziţiei unui meteorit găsit în India. A mai inventat şi aparatul Teclu pentru determinarea transparenţei corpurilor. Pentru demonstrarea formării ozonului cu ajutorul curentului electric, a inventat diferite tipuri de ozonizatoare. A devenit celebru în toată lumea prin cele 60 de invenţii şi peste 50 de lucrări originale din domeniul chimiei.
Becul Teclu
Dar invenţia de răsunet a braşoveanului rămâne becul de laborator, cu reglare a curentului de aer şi gaz, care-i poartă numele. În 1898, la Congresul Internaţional de Chimie de la Viena a susţinut o comunicare despre construcţia şi calităţile arzătorului Doi ani mai târziu, invenţia a fost brevetată în Austria şi realizată de firma vieneză W.J. Rohrbeck’s Nachtolger şi, la Leipzig, de către firma Franz Hugershoff. “Becul Teclu” este folosit şi astăzi în toate laboratoarele din lume şi este asemănător cu becul Bunsen, dar reglarea admisiei se face cu un obturator conic şi, în felul acesta, se obţine un amestec mai bun al aerului cu gazul şi o temperatură mai înaltă. Arzătorul Teclu, numit şi becul Teclu, este folosit şi astăzi în toate laboratoarele de chimie din întreaga lume într-o variantă îmbunătăţită.
Experimente cu Eminescu şi Slavici
La Viena, se bucura de mare apreciere între români. Ioan Slavici povestea cum, împreună cu Mihai Eminescu, a asistat la experimentele de chimie pe care Nicolae Teclu le făcea la Viena şi amândoi erau foarte mândri de originile sale româneşti. Cei trei au fost implicaţi în unele acţiuni comune. Astfel, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna, studenţii români au de la Viena au ales un comitet de organizare a unei mari serbări. Slavici a fost preşedintele comitetulul, iar Eminescu secretarul, printre membrii numărându-se şi Nicolae Teclu.
Despre Nicolae Teclu aminteşte şi Sextil Puşcariu: „La Viena, unde a studiat, s-a stabilit şi academicianul Nicolae Teclu, care avea rude acolo şi a fost profesor la Academia comercială din capitala Austriei“. Pentru meritele sale ştiinţifice, a fost decorat de mai multe ori. În 1904, a primit Ordinul Crucea de Cavaler, eveniment prezentat în ziarul “Wiener Zeitung”. În ziua de 30 aprilie 1905, Regele Carol I i-a acordat lui Nicolae Teclu medalia “Bene Merenti” clasa I-a. A primit Ordinul Franz Josef în grad de cavaler în anul 1909.

La 13 septembrie 1877, a devenit membru corespondent al Societăţii Academice Române, iar din 2 iulie 1879 a fost membru titular al Academiei Române. Între 1910-1913, a fost preşedintele Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române. Chiar dacă a fost nevoit să îşi desfăşoare activitatea printre străini, savantul s-a simţit întotdeauna aproape de România şi a păstrat legături permanente cu instituţiile stiinţifice din ţară. O parte a aparatelor lui le-a donat laboratorului de chimie anorganică a Universităţii din Bucureşti. Spre sfârşitul vieţii devine membru al Academiei Române. Deşi invenţiile sale au îmbogăţit pe mulţi, el a murit sărac, în 1916, la Viena. O stradă din Braşov îi poartă numele.
În 2014, casa în care a locuit Nicolae Teclu, de pe strada Prundului, a fost renovată de proprietar, sub coordonarea Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu din Brașov.
„Chimia este însă şi mai mult: ea este mama industriei într-o ţară ca aceasta (n.r. România), cu resurse atât de bogate, trebuie sa fie un focar pentru ridicarea bunei stări materiale, printr-o activitate cât mai extinsă industrial”, Nicolae Teclu.