Deveniți anonimi în ziua de astăzi pentru majoritatea populației, biografiile foștilor prim-secretari de partid ai Brașovului merită totuși reamintite. De la strungarul aparent prostănac Gheorghe Pană, speriat de Elena Ceaușescu, la Virgil Trofin, cel marginalizat asemeni prietenului său Ion Iliescu, până la sinucigașul Ion Radu și ghinionistul Petre Preoteasa, nevoit să se ascundă de muncitori sub birou, Brașovul a avut un șir de nouă prim-secretari în răstimpul celor 25 de ani de dictatură ceaușistă. Prinși într-o plasă de relații bizantine, în care puteai oricând, în egală măsură, să cazi în dizgrație sau să promovezi, înalții activiști de partid erau zbiri cu subordonații dar cei mai docili lachei ai șefilor.

„Tovarășul prim”

   În timpul dictaturii ceaușiste, prim-secretarii Comitetelor judeţene ale Partidului Comunist Român erau vârful ierarhiei de partid la nivel local. Ei cumulau această funcție cu cea de preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului Popular judeţean. „Tovarășul prim” era persoana cea mai importantă din politica și administraţia locală. Bineînțeles, nu exista nicio separare între puteri, fiind cunoscută expresia din epocă „organe de partid și de stat”. Pentru un activist de rang inferior, funcţia de prim-secretar judeţean reprezenta primul pas spre vârful ierarhiei, iar pentru cei care deţinuseră funcţii în guvern sau în organele centrale, o retrogradare. Nu de puține ori, un ministru a fost numit prim-secretar la Brașov sau invers.

   Numeroase beneficii erau ataşate funcţiei de prim-secretar judeţean al PCR: puterea de a numi şi promova funcţionarii politici şi administrativi din eşalonul doi-trei, acces la resursele partidului (locuinţă de serviciu, magazine cu circuit închis, cadouri, vacanţe, tratament medical). Toţi prim-secretarii judeţeni aveau maşină de serviciu, cu şofer: numărul acesteia era cunoscut multor locuitori ai judeţului. Chiar dacă o astfel de funcție oferea putere discreţionară la nivel local, obliga la subordonare totală faţă de ordinele de la Bucureşti, oricât de aberante ar fi fost.

Județe în loc de regiuni, din 1968

   Între 1950 şi 1968, în România s-au produs numeroase modificări ale hărţii administrativ-teritoriale . Cele trei paliere ale administraţiei locale din această perioadă au cunoscut schimbări substanţiale: în 1952, numărul regiunilor a fost redus de la 28 la 18, iar în 1956 numărul acestora a scăzut la 16. În anul 1960 au fost redenumite opt din cele 16 regiuni şi au fost realizate redistribuiri teritoriale între regiuni, cât şi comasări de raioane. Prin legea privind organizarea administrativ-teritorială din 16 februarie 1968 (Legea nr. 2/1968) au fost desfiinţate regiunile şi raioanele. În locul lor a fost creată o singură unitate administrativ-teritorială: judeţul. În același an, la 26 decembrie, este adoptată legea Consiliilor Populare (Legea nr. 57/1968).

   Dincolo de motivaţiile economice şi chiar naţionaliste, reforma administrativ-teritorială a limitat aria geografică de influenţă a unor virtuali contracandidaţi ai lui Nicolae Ceauşescu. Raza teritorială de competenţă a liderilor locali de partid s-a redus: în locul celor 16 regiuni au fost create 39 de judeţe, iar controlul centrului s-a accentuat Chiar dacă puterea prim-secretarului la nivel local a crescut, acesta a devenit devenit un vechil slugarnic al centrului. Exista un simulacru de alegere în cele două demnităţi publice amintite, dar deciziile pentru numirea şi respectiv eliberarea din aceste funcţii aparţineau Comitetului Central al PCR.

Rotația cadrelor

   Partidul comunist impusese, mai ales în epoca Ceaușescu, un principiu numit rotația cadrelor: nomenklaturiștii de frunte fie erau trimiși, de pe o zi pe alta, în teritoriu, fie li se dădea o funcție pur decorativă și erau astfel trași pe linie moartă. „Rotația cadrelor” era, pentru Elena și Nicolae Ceaușescu un mijloc de a transmite un avertisment fără echivoc: subordonaților li se reamintea că destinul lor se află în mâinile cuplului prezidențial și că orice abatere de la linia partidului atrage după sine măsuri imediate. O data cu Conferinţa Naţională a PCR din iulie 1972, mai apoi cu Plenara CC al PCR din februarie anul următor, a apărut fenomentul numit chiar din epocă „rotaţia cadrelor“. Nicolae Ceauşescu i-a atribuit o motivaţie economică: „Cadrele de conducere nu trebuie să se cantoneze într-un singur domeniu şi, mai ales, trebuie să coboare în realităţile economiei. De aceea, considerăm că este bine ca, periodic, oamenii să poată trece de la o muncă la alta. Orice altă explicaţie s-ar da rotaţiei cadrelor este o speculaţie rău-voitoare“. Mintea lui Ceauşescu a născut şi ideea omului „multilateral dezvoltat“, nu doar a „societăţii socialiste multilateral dezvoltate“.

Prim-secretarii Brașovului între 1965-1989

Click pe numele primului-secretar, pentru a-i citi povestea!

Gheorghe Pană,

strungarul ajuns ministru

Constantin Cârțână,

electricianul care a oferit un dineu

vedetelor de la „Cerbul de Aur”

Constantin Drăgan,

lăcătușul mecanic care a mărit Brașovul

Virgil Trofin,

cazangiul de locomotive

care l-a înfruntat pe Ceaușescu

Gheorghe Dumitrache,

adjustorul mecanic care a ridicat cartierul Răcădău

Marin Enache,

turnătorul în fontă ajuns viceprimministru

 

 

Marin Nedelcu,

primul „tovarăș prim” cu facultatea „la bază”

 

Ion Radu,

sondorul care i-a amenințat cu moartea

pe muncitorii revoltați în 15 noiembrie 1987

Petre Preoteasa,

primul-secretar care a vorbit

cu Ceaușescu, ascuns sub birou