Gheorghe Pană, strungarul ajuns ministru

UCENIC LA RAFINĂRIE

   Pe Gheorghe Pană schimbarea administrativă din 1968 l-a prins în post ca prim-secretar al Comitetului regional, devenind prim-secretar al Județului Brașov. Era prahovean, născut în comuna Gherghița, în 1927. Provenea dintr-o familie săracă, susținută de o mama văduvă. Mai avea trei fraţi – un muncitor, un ţăran cooperator şi un croitor – şi o soră care se ocupa tot cu agricultura. La 14 ani, după șapte clase primare făcute la școala din sat, s-a angajat ucenic la Rafinăria Româno-Americană, din Ploieşti, unde a învăţat meseria de strungar.

   Bolnav incurabil de plămâni, nu este trimis pe front. A urmat trei clase de gimnaziu, la sanatoriul în care era internat pentru TBC. După 23 august, s-a înscris în Sindicat. În primăvara anului 1945 a fost concediat de la întreprindere. S-a angajat imediat la Rafinăria Vega, iar după un an s-a întors la primul loc de muncă. Fiind încadrat în serviciu, nu a mai satisfăcut stagiul militar.

ȘCOLARIZAT DE PARTID

   Fără studii medii şi superioare, Gheorghe Pană a excelat, ca mai toţi colegii săi de generaţie membri ai PCR, la capitolul „studii politice”. A învăţat la: Şcoala centrală a CC al UTM (1948), Şcoala A.A. Jdanov a CC al PMR (1949) – absolvită cu media 8,  Şcoala superioară de partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1954-1957). Şi asta nu era totul, după cum evidenţia dosarul de cadre. Preocupat de „completarea studiilor”, a absolvit şi Şcoala medie de cultură generală. Activist dedicat cauzei partidului, a înțeles că noua direcție politică a țării îi oferea o cale sigură de parvenire. Dosarul de cadre al UTM Prahova îl prezintă ca un om orgolios, dar cu un deotament ieșit din comun.

ȘEF LA PROPAGANDĂ ȘI AGITAȚIE

   Momentul-cheie în ascensiunea sa politică a fost trecerea sa în organizaţia de Bucureşti. Atunci, în februarie 1958, a fost numit şef al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie, fiind cooptat membru al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti. Este, apoi, pe rând, membru al biroului Comitetului orășenesc de partid București (febr. 1958–1959); secretar cu probleme de propagandă și agitație al Comitetului orășenesc de partid București (1959–febr. 1964); adjunct al șefului Secției propagandă și agitație a C.C. al P.M.R./P.C.R. din 23 octombrie 1964. De aici este trimis la Brașov, în 28 noiembrie 1966, ca prim-secretar al Comitetului regional, transformat, 1968, în Comitet județean de partid.

   La Brașov, în timpul mandatului său, este terminată aripa nouă a Hotelului Carpați, a cărei construcție începuse în 1962, după demolarea unei biserici reformate. Tot în perioada în care Pană era prim-secretar la Brașov, a avut loc prima ediție a festivalului de muzică „Cerbul de Aur”.

ÎNCEPE EXPORTUL SAȘILOR

   În 1967, ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu, a semnat la Bonn actele privind stabilirea de relații diplomatice între Republica Socialistă România și Republica Federală Germania. Partea română a cerut ca Germania occidentală să pătească o taxă pentru fiecare cetățean de origine germană care primea viza de emigrare. Între 1967 și 1989 se estimează că au părăsit România, prin această formă de schimb, circa 200.000 de persoane. De pe teritoriul actualului județ  Brașov, de la o populație de peste 50 de mii de sași în perioada interbelică, s-a ajuns după 1990 la puțin peste 10 mii.

   Gestionată de Securitate și sub directa oblăduire a organelor de partid, emigrarea sașilor, aflați în Brașov de sute de ani, a început în timpul mandatului de prim secretar al lui Gheorghe Pană. „Exportul” sașilor nu a însemnat doar îmbogățirea cu valuta a statului român, ci și o spoliere a averii celor plecați. Mulți securiști și activiști de rang înalt s-au împroprietărit, pe sume derizorii, cu vile de lux.

STIL „SENTIMENTAL” DE CONDUCERE

   Stilul de conducere al lui Gheorghe Pană este dezvăluit de un alt important nomenclaturist, Dumitru Popescu, în cartea sa de memorii „Cronos autodevorându-se”. „Nu avea suflet rău, dar rigorile muncii nu-i permiteau să fie cât de bun ar fi putut. Pe cei simpatizaţi îi ducea în cârcă şi-i acoperea cu statura lui scundă, bine zidită însă, de sportiv practicant. Când lua cuvântul prin şedinţe, nu ataca, ci adopta un ton implorator, rugându-se de toată lumea să înţeleagă, să facă o excepţie, să rezolve pozitiv cazul susţinut de el. De unde i-o fi venit convingerea că poate răzbi prin sentimentalism, într-o lume a criteriilor fixe, nu ştiu. Culmea e că uneori reuşea să obţină în modul acesta, extrem de fragil, un neverosimil câştig de cauză (…) Suferea de carenţe educaţionale, ca toţi muncitorii, era ipocrit, mai ales când, terminând să se plângă pe sine, începea să deplângă soarta ta, sau invers, autominimalizându-se”. De mai multe ori cerea ajutorul celor mai școliți, invocând limitele lui intelectuale, explicând că, datorită condiţiilor grele în care s-a format, i-a lipsit timpul pentru lectură.

UMILIT PUBLIC DE ELENA CEAUȘESCU

A revenit, după trei ani, pe funcţie, în Capitală, ca membru al Consiliului de Stat. În aceeaşi perioadă, la începutul anilor ’70, a „crescut” constant în funcţii. A devenit membru al Consiliului Apărării, preşedintele Consiliului organizării economico-sociale, preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, ministru al Muncii. Din 1980, a exercitat funcţia de primar al Bucureştiului.

   Aprig susținător al lui Nicolae Ceaușescu, în perioada în care a avut poziția de conducere administrativă a Bucureștiului, în oraș au avut loc schimbări uriașe, demolări și reconstrucții care au schimbat complet Capitala. După 1985, a fost trecut apoi pe linie moartă. Motivul ar putea fi disprețul Elenei Ceaușescu. Pană s-a plâns prietenilor apropiați că „tovarăşa” îl hărţuieşte. Se întâmpla chiar ca Elena Ceauşescu să strige în public la el – ditamai secretarul organizatoric, primar al Capitalei sau ministru al Muncii – ca la un băiat de prăvălie: „Pană, de ce faci aia? Tu nu vezi că eşti prost?”. „Da, tovarăşa Lenuţa!”, răspundea umil, apoi întreba cu jumătate de gură: „De ce sunt prost, tovarăşa Lenuţa?”. „Hă, hă, hă, Pană ăsta s-a prostit de tot”, continua Ceaușeasca să-l facă de râs în fața altor activiști..

JUDECAT ÎN LOTUL CPEx

   În deceniul al IX-lea a păstrat calitatea de membru al CC şi al CPEx, dar a funcţionat doar ca activist în Comitetul municipal de partid Bucureşti (martie 1985) şi preşedinte al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare (1986). Doar pentru câteva luni, în 1986, a părut că va reintra în graţia „Tovarăşului”, fiind numit temporar în fruntea Ministerului Industriei Alimentare şi a Achiziţionării Produselor Agricole.

   Judecat și condamnat după revoluție în procesul „Lotului CPEx”, lui Gheorghe Pană i se face și o expertiză psihiatrică. Conform dosarului penal nr. 88/P/1990, liderul comunist nu era nici pe departe un „prostănac”, având un IQ de 111. Expertiza medicală constată că este grav bolnav, fiind eliberat în 1996.

   A fost căsătorit cu Antoaneta Burăh-Lupu, pe numele de fată, cu care a avut o fiică, Luminiţa.