Gheorghe Dumitrache, adjustorul mecanic care a ridicat cartierul Răcădău

La conducerea județului, după plecarea lui Trofin, venise Gheorghe Dumitrache, fostul primar al Brașovului. Era un nomenclaturist mai puțin proeminent, dar un activist remarcat pentru realizările pe care le avuse la conducerea municipiului. Nu era printre cei mai iscusiți oratori în nelipsita limbă de lemn a fruntașilor comuniști. Era, însă, după spiritul vremii, un gospodar energic.

UCENIC LA „LEMAÎTRE”

Născut în 3 mai 1923, în comuna Produlești din județul Dâmbovița, Gheorghe Dumitrache este ucenic în Bucureștiul interbelic la „Lemaître“, urmând școala industrială a uzinei, între 1938-1941. Uzina era una dintre cele mai vechi întreprinderi metalurgice din România, cu cea mai veche turnătorie industrială, pentru piese mari, din București. Încă din anii ’20 și ’30, propaganda cominternistă stârnește mai multe greve violente în uzină. Aici, tânărul Dumitrache devine un susținător convins al cauzei comuniste. Până în 1946, timp în care uzina primește numele „Matyas Rakosi” (ulterior, „Timpuri Noi”) lucrează ca adjustor mecanic. După 23 august 1944, este un membru de sindicat activ, fiind promovat secretar al celulei de partid din atelier și responsabil cu munca de tineret în Comitetul de partid de la Uzinele „Matyas Rakosi“.

TRECUT PRIN ȘCOALA DE PARTID

În noiembrie 1946, devine instructor și șef al Secției cadre la Comitetul de partid al Sectorului II București. Din 1949, este șef al Secției cadre a Comitetului de partid provizoriu al Capitalei, iar din 1950, organizator de grupă și asistent la Universitatea de Partid „Ștefan Gheorghiu“.

Activist dedicat Partidului Muncitoresc, ajunge, din 1952, în mai multe funcții, devenind la sfârșitul anilor ’50 șeful Secției propagandă și agitație și membru al biroului Comitetului orășenesc de partid București.

Ca orice comunist în ascensiune în primii ani postbelici, de la un simplu ucenic, urmând cursurile școlii superioare de partid „Ștefan Gheorghiu”, devine absolvent de studii superioare, cu specializarea economie politică.

ALES DIN ȘAPTE PROPUNERI

În anii ’60, este secretar cu probleme de propagandă al Comitetului raional de partid „Tudor Vladimirescu“ și deputat în Sfatul popular al orașului București. După 1971, ajunge adjunct de șef de sector (1 noiembrie 1971 – 19 martie 1974) la Secția Propagandă a CC al PCR. Ajunge la Brașov în 1974, fiind numit primsecretar al Comitetului municipal de partid și președinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Brașov. Ocupă funcția până la plecarea primului secretar Trofin, urmându-i acestuia în funcție.

Era director la Primăria din București, când Gheorghe Pană – și el un fost „prim” la Brașov l-a anunțat de numire. Dumitrache i-a spus că vrea să se mai gândească. „N-ar fi bine să te gândești. Din șapte propuneri, șeful cel mare te-a ales pe tine“.  Cum ordinele lui Ceaușescu erau sfinte, a ajuns la Brașov, „un județ greu, cu multă industrie“, după cum povestea într-un interviu din 2004.

CINCI ANI ÎN FUNCȚIE

Pe perioada mandatului său, s-a asfaltat pentru prima oară strada Lungă și s-au lărgit bulevardele Calea București și Saturn. A hotărât ca strada Republicii să rămână pavată cu piatră. „Răcădăul este creația mea“, declara Dumitrache într-un interviu din 2004. Fostul prim-secretar își amintea că planurile inițiale prevedeau ca centrul să fie legat de noul cartier din Valea Cetății printr-un tunel pe sub Tâmpa, dar lucrul acesta nu s-a mai realizat. Tot în timpul mandatului său, au fost construite 40.000 de apartamente.

La fiecare inițiativă a sa, pe când era președinte al Consiliului Popular, Trofin aproba spunându-i: „Ocupă-te tu, eu n-am acces la fondurile guvernului. Știi că nu-s prea agreat acolo“. „La început, Trofin a avut o oarecare rezervă față de mine. Am vrut să-mi dau demisia atunci cînd a adus critici primăriei pe baza celor turnate de informatorii lui. Trofin și-a cerut scuze când a aflat cum stau lucrurile și am început să colaborăm serios. Tot ce s-a construit în Brașov atunci este și meritul lui“, dezvăluia Dumitrache, menționând că majoritatea proiectelor mari au fost puse la punct pe vremea când Trofin conducea județul. „În 1978, Trofin a fost încolțit să accepte funcția de ministru. A fost numit în domenii grele, la care nu se pricepea și care mergeau foarte prost, ca să se compromită. În locul lui la județ am fost numit eu și am stat pe funcția asta cinci ani“, mai povestea Dumitrache în 2004.

VIZITA LUI HUA GUOFENG

Una dintre cele mai grele misiuni organizatorice ale prim-secretarului Dumitrache s-a desfășurat în 1978. Ca prim secretar, Dumitrache a organizat vizita în Brașov a liderului chinez Hua Guofeng, succesorul lui Mao în funcția de Președinte al Partidului Comunist Chinez. De-a lungul timpului, între Brașov și provincia Shandong se dezvoltaseră contacte economice intense. Uzina de autocamioane din Brașov dezvoltase o linie de montaj la Jihan, capitala provinciei. Tocmai de aceea, liderul chinez a dorit să-i fie prezentate întreprinderile unde se produceau camioane și tractoare, precum și și să aibă întâlniri cu conducătorii și „oamenii muncii” aceste uzine.

 

Uimirea cea mai mare printre participanții la vizită  au stârnit-o reporterii americani și japonezi, care aveau camera vido portabile și care de transmisie prin satelit. Pentru brașovenii acelor timpuri păreau de-a dreptul SF. Deși Ceaușescu, atent escortat de Dumitrache pe parcursul vizitei, dorea unele rezultate concrete, totul a rămas la nivel protocolar și propagandistic.

CEL MAI MARE DEZASTRU

În timpul mandatului lui Dumitrache, la 1 septembrie 1979, a avut loc cel mai mare dezastru din istoria comunistă a Brașovului. Turnătoria veche a Întreprinderii Tractorul a sărit în aer.  Au murit 47 de oameni, 35 de femei și 12 bărbați. Alți 46 au fost mutilați de flăcări. Pentru primul secretar al județului nu a fost deloc ușor. A trebuit să mobilizeze medicii din spitalele brașovene, să ajute ancheta organelor de Securitate, care erau la început convinse că a fost o mână criminală, și să evite situația în care ar fi fost acuzat pentru nefericitul accident. A condus comandamentul de criză. Familiile decedaților au primit de la întreprindere coșciuge. Pentru răniți, s-au obținut medicamente din străinătate. Tovarășii cu funcții de răspundere din uzină, pe care Dumitrache îi cunoștea foarte bine din numeroasele vizite de lucru, au fost cu toții anchetați de Securitate. 200 de muncitori, inclusiv cei arși, au fost interogați. Șeful secției, Moraru, a stat două luni închis, iar directorul general, Vasile Sechel, a fost chemat de mai multe ori pentru declarații. Dumitrache s-a ocupat de organizarea unui experiment de reconstituire a exploziei, la care a fost prezent chiar Ion Avram, ministrul de atunci al Industriei Constructoare de Mașini.  Securitatea a admis cu mare greutate că oamenii aceia au fost victime și nu criminali.

VIZITA LUI CEAUȘESCU LA TURNĂTORIA REFĂCUTĂ

Presa nu a scris niciun rând, deși în oraș toată lumea vorbea de explozie. Subalternii lui Dumitrache au reușit să șteargă toate urmele catastrofei abia spre sfârșitul anului. Tocmai de aceea, Nicolae Ceaușescu nu s-a grăbit să vină la locul catastrofei. În 10 ianuarie 1980, hala fusese pusă pe picioare, iar urmele dezastrului șterse. La ușă, ținând în mână o garoafă roșie, sterilizată, l-a întâmpinat chiar șeful secției, abia ieșit din beciurile Securității. Sub privirile lui Dumitrache, Moraru i-a înmânat dictatorului o scrisoare cu 12 sesizări. Se cereau condiții mai bune de muncă în turnătorie și scăderea limitei pensionării. Ceaușescu i-a răspuns: „Toate propunerile sunt corecte, tovarășe. Rămâne Bobu cu o echipă și nu pleacă de aici până nu rezolvă toate problemele!”. Mărinimos, a aprobat toate cererile muncitorilor. Numai să nu i se ceară socoteală pentru viețile pierdute.

CARTELAREA ALIMENTELOR

Anul 1980 vine cu sinistra raționalizare a alimentelor. Pe 19 decembrie, de Crăciun, a fost dată „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”, prin care a fost raţionalizat consumul de alimente. Responsabilitatea aplicării aberantei legi intra în atribuția Consiliului Popula, condus de Dumitrache. Decretul stabilea raționalizarea consumului de alimente, iar cartelele la zahăr și ulei erau diferențiate pe categorii de populație. Pentru justificare, Ceaușescu inventat „Programul de alimentație științifică a populației”, document apărut în 1982 care stabilea necesarul de calorii, rațiile de mâncare și inclusiv standardele de greutate ale românilor. Limitarea consumului de alimente a fost controlată de Consiliul Popular prin introducerea cartelelor, documente fără de care nimeni nu avea acces la pâine, zahăr sau ulei.  Fiecare familie era arondată unui magazin din cartierul unde avea domiciliul.

A ENERVAT-O PE ELENA CEAUȘESCU

Oricât de zelos în aplicarea deciziilor lui Ceaușescu s-a dovedit până atunci Dumitrache, cariera sa intrase în declin din cauza crizei care lovea puternic unul dintre cele mai industrializate județe ale țării.

După o consfătuire pe teme de agricultură, în care a enervat-o pe Elena Ceaușescu, a fost tras pe linie moartă.

În urma unor critici ale lui Ceaușescu la adresa producției județului, considerate deficitare, Dumitrache a încercat să se apere. Luând cuvântul în plen, a prezentat o statistică prin care-l contrazicea pe Ceaușescu. Îndrăzneala sa a determinat o reacție dură din partea Elenei. Aplecată spre soțul ei a răbufnit: „Auzi Nicule, individul ăsta spune că ești tâmpit!”. Remarca ei a fost auzită până în primele rânduri ale asistenței. Incidentul a avut urmări rapide, ducând la plecarea lui Dumitrache de la cârma județului Brașov.

Este eliberat și din rândul membrilor supleanți ai Comitetului Politic Executiv.

PERSECUTAT DE TOVARĂȘA, AJUTAT DE TOVARĂȘU’

   „Mă anunță Emil Bobu că s-a hotărât schimbarea mea de la județ. «Acum ești la dispoziția CC», mi s-a zis și am așteptat să văd ce vor face cu mine“, a povestit Dumitrache într-un interviu dat după 1990.  A fost instruit vreme de 3 luni la Ministerul de Externe. I s-a spus cã va pleca în Mongolia, o țară cu temperaturi foarte calde vara și extrem de scăzute iarna. A cerut, din motive de sănătate, să fie o țară cu climă asemănătoare cu a noastră. „Discută cu tovarășa, că ea răspunde de cadre“, l-a sfătuit Ștefan Andrei. Peste câteva zile, Elena Ceaușescu l-a luat la rost: „N-ai plecat încã?“. Dumitrache a ajuns până la Ceaușescu. „Nu e chiar așa rău în Mongolia, am fost și eu acolo. Dar tot trebuie schimbat ambasadorul din Cuba, că e de 7 ani acolo, mergi în Cuba. Dacã nu, în Norvegia“, a zis Ceaușescu. Dumitrache a ales Cuba. A fost ambasador în Cuba între 27 mai 1983 și 4 martie 1985. „Ceaușescu era băiat bun, dacă știai cum să-l iei”, considera Dumitrache, regretându-l după Revoluție pe dictatorul care fusese împușcat în 1989.

PROBLEMELE CUBANEZILOR CU TRACTOARELE BRAȘOVENE

Deși a locuit într-un modest apartament de trei camera dintr-un cartier obișnuit al Havanei, perioada de doi ani pe care a petrecut-o în Cuba împreună cu familia a fost una din cele mai frumoase din viața lui Dumitrache. „Principalele produse pe care le exportam la ei erau tractoare și camioane fabricate la Brașov, domeniu pe care îl cunoșteam bine. Viceprim-ministrul lor anunțase că, din cauza reclamațiilor, Cuba va renunța la tractoare. În 3 luni, am rezolvat situația“, își amintea, într-un interviu din 2004. A cutreierat insula de la un capăt la altul, ca să vadă de ce se plâng agricultorii că se tot strică tractoarele. A văzut că utilajele sunt folosite în mocirlă, la temperaturi foarte ridicate. I-a învățat pe băștinași cum să le exploateze corect. Depozitele românești conțineau tone de anvelope cu umflături. A intervenit pe lângă directorul fabricii de la Jilava să le înlocuiască cu altele de calitate.

CUBA, UN PARADIS

Ca răsplată pentru rezolvarea situației, ministrul cubanez l-a felicitat și i-a oferit un sejur pe un vapor la Varadero, renumita stațțiune cubaneză. „Am mâncat languste, am înotat în Atlantic, am prins scoici uriașe“, își amintea cu nostalgie. Cuba i s-a părut o țară civilizată, cu oameni care nu sufereau de foame și persecuție, deși era tot o țară comunistă.  Ca și în România, Dumitrache a știut cum să intre pe sub pielea dictatorului cubanez. Fidel Castro discuta cu el deseori la dineurile oficiale și i se adresa pe nume. „Nu era ca la noi, să te înscrii la cuvânt, să fii verificat.   Totul era pe cartelă, dar rațiile erau suficiente. Câte 70 kg de carne pe an, de persoană. Banane la discreție, trei recolte pe an de mandarine, junglă, plajă, televiziune non-stop, oameni care știau să se distreze, dansau pe stradă, spitale cu tehnologie japoneză, învățământ de calitate. Străzile erau împânzite cu lozinci: «Patria sau moartea!»“. Pentru fostul prim-secretar al Brașovului, Cuba anilor ’80 a fost un adevărat un paradis.