Marin Enache, turnătorul în fontă ajuns viceprimministru

Marin Enache s-a născut în 24 iulie 1934, în comuna Văcărești din județul Dâmbovița. Ca tânăr muncitor, turnător în fontă la Uzina „23 August”, a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist în 1951. Un pas care i-a deschis calea spre facultatea muncitorească, făcută în paralel cu școala de maiștri. După ce a absolvit Facultatea de Transporturi, Secția Mecanică a Institutului Politehnic București, este înscris la Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu“, pentru doi ani. Este, apoi, pe rând: secretar al organizației de partid pe secție (1962–1966) și secretar al Comitetului de partid (1966–1972) la Întreprinderea „23 August“ din București; membru și președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale (1962–1982); membru al Consiliului Economic (din 22 martie 1969); prim-secretar al Comitetului de partid al Sectorului 3 București și membru al biroului Comitetului municipal de partid București (până la 18 septembrie 1976); consilier al secretarului general al C.C. al P.C.R. (în 1976); instructor pe lângă cabinetul secretarului general al C.C. al P.C.R. (din 18 sept. 1976); șef al Cancelariei C.C. al P.C.R. (în 1980).

VENIT ODATĂ CU CRIZA

La 4 octombrie 1982, Marin Enache devine prim-secretar al Comitetului județean de partid și președinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al județului Brașov.  1982 este anul în care România intră în incapacitate de plată, iar FMI refuză eliberarea ultimei tranșe din împrumutul semnat de regimul Ceaușescu încă din 1972. Este momentul în care dictatorul decide achitarea integrală a datoriilor externe. La scurt timp după numirea lui Enache la Brașov, în 16 decembrie, la Conferința Națională a PCR, Ceaușescu anunță că până în 1985, România va achita jumătate din datoria externă, iar în următorii trei ani, toată datoria externă. România și-a achitat toate datoriile externe abia în martie 1989, însă pentru populația țării a fost începutul calvarului. Au început  lipsurile greu de imaginat în ziua de astăzi: o dură penurie alimentară, lipsa termoficării, a gazelor și curentului electric, absența majorității produselor necesare unui trai civilizat.

POLITICĂ ECONOMICĂ FALIMENTARĂ

Peste toate, pentru a nu recunoaște eșecul politicii sale economice, partidul-unic a pasat întreaga responsabilitate întreprinderilor și muncitorilor, denumiți, propagandistic, „proprietari, producători și beneficiari”, iar din 1983 a generalizat sistemul de plată în acord global. Acesta presupunea că nu se mai garanta un venit minim lunar, ci doar în raport cu realizarea producției. Dar producția nu mai depindea de mult de muncitori. Ci de contractele din ce în ce mai puține, de tehnologiile învechite, de materiile prime care lipseau și de alimentarea cu electricitate și gaz metan, care deseori era întreruptă. Șefii uzinelor brașovene, acoperiți de primul-secretar, au încercat să susțină situația, jonglând cu raportări false pentru a putea plăti salariile. Câțiva ani mai târziu, însă, situația avea să scape de sub control.

SCRISORI DISPERATE PENTRU CEAUȘESCU

Chiar dacă funcționarea marilor uzine era din ce în ce mai dificilă, vizitele propagandistice ale lui Ceaușescu trebuiau să arate oaspeților străini o industrie înfloritoare și o populație entuziastă. Lucrul acesta, însă, devenise din ce în ce mai greu de realizat de „organele” locale. În cursul unei vizite de lucru în județul Brașov, la uzina Tractorul, a avut loc un incident neprevăzut. Vizita debutase bine, ceremonialul aflându-se în curs de desfășurare, când, din mulțime, s-a desprins un muncitor îmbrăcat în pufoaică. După ce a lovit cu pumnii în zidul de protecție, i-a împins pe ofițerii de gardă. Proptit fix în fața lui Ceaușescu, i-a înmânat acestuia un plic închis. Totul s-a petrecut instantaneu. Dictatorul nici nu a apucat să întindă mâna, întipărindu-se pe fața lui o expresie teribilă de groază. Garda de corp a intervenit prompt, înhățându-l pe muncitor și scoțându-l undeva în afara grupului. După acest incident, principala sarcină a organelor de securitate era să prevină infiltrarea în dispozitiv a persoanelor nemulțumite, dornice să înmâneze scrisori liderului partidului.

VIZITA LUI HUA GUOFENG

Cât timp Marin Enache a condus județul Brașov, cea mai răsunătoare vizită a lui Ceaușescu a fost alături de liderul chinez Hu Yao Bang, în martie 1983. Delegația a vizitat uzina „Tractorul” străbătând mai multe bulevarde, apoi, cei doi lideri au ținut lungi discursuri în Sala Sporturilor, în fața a 2000 de oameni. Aici, aplauzele mai intense la discursul liderului chinez  decât la discursul său, l-au indispus pe Ceaușescu. O altă gafă, în timpul recepției de la Casa Armatei, a fost servirea lui Ceaușescu și a invitatului său cu un delicios desert realizat de maestrul bucătar Caralis de la Aro. Oficial, dineul era oferit de prim-secretarul Marian Enache. La indicațiile stricte ale Elenei Ceaușescu, președintele nu trebuia servit niciodată cu dulciuri, fiind diabetic. Doar laudele foarte vocale ale oaspetelui chinez la adresa desertului a salvat scaunele mai multor activiști brașoveni. Marin Enache avea să stea, însă, doar un an la conducerea Brașovului.

EXPLOZIA DE LA ZĂRNEȘTI

Două luni mai târziu, o nouă catstrofă avea să se petreacă la o mare întreprindere din județ avea să îndolieze o mulțime de familii. În 5 mai 1983, are loc cea mai mare explozie pe timp de pace, la uzina „6 martie” din Zărnești. Atelierul D3, în care se făcea încărcarea cartușelor cu pulbere, a fost ras de pe fața pământului. În locul lui a rămas un crater adânc de aproape doi metri. 78 de persoane au fost rănite. 34 au murit pe loc. 18 dintre acestea au fost date dispărute. Puterea primei explozii le-a spulberat trupurile în mii de bucăți. Alte explozii s-au succedat timp de oră, fiind aruncate în aer produsele depozitate. La locul catastrofei a sosit Marin Enache, primul secretar al județului, în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul, iar uzina fusese evacuată. Vasile Potec, directorul de atunci al uzinei, își amintea peste ani cum l-a auzit pe Enache vorbind la telefon cu Ceaușescu de la locul catastrofei. „Cum a venit, l-a sunat pe Nicolae Ceaușescu. Am auzit prin telefon cum acesta dă dispoziție să se ia măsuri ferme împotriva directorului uzinei și a conducerii administrative”.

A DAT ORDIN SĂ SE NIVELEZE LOCUL

A doua zi după explozie, Marin Enache i-a însoțit la Zărnești pe ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, viceprimministrul, Ion Dincă, și primul-ministru, Constantin Dăscălescu. Toți „greii” regimului. La câteva zile de la explozie, sub atenta supraveghere a Securității a fost înlăturat molozul. La ordinul primului-secretar Marin Enache, buldozerele au nivelat pământul. În locul secției distruse au fost plantați copaci. După doi ani de anchete, directorul general împreună cu alți cinci conducători ai uzinei au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare, și, în total, la un million de lei despăgubiri. Ceaușescu și-a arătat mărinimia, grațiindu-i. Despăgubirile li s-au oprit, eșalonate lunar, din salarii. În nici un ziar, local sau central, nu s-a scris vreun rând despre explozia de la Zărnești. Singurele informații au fost date pe postul de radio „Europa Liberă”. Acestea au fost, însă, de multe ori contradictorii șI inexacte, pentru că sursele erau clandestine.

CÂND MINISTRU, CÂND PRIM-SECRETAR

Marin Enache este promovat în 17 noiembrie 1983 viceprimministru al Guvernului. Va sta în această funcție doar un an, din 29 septembrie 1984, fiind trimis în alt județ, Galați, ca prim-secretar. La fel ca la Brașov, și aici stă doar un an. Din 16 decembrie 1985, intră din nou în guvern, de această data ca ministru al Industriei Metalurgice. Revoluția din 22 decembrie 1989 îl prinde în acestă funcție, în guvernul Dăscălescu.