Petre Preoteasa, primul-secretar care a vorbit cu Ceaușescu, ascuns sub birou

Spre deosebire de ceilalți prim-secretari ai Brașovului, Petre Preoteasa își începe cariera de activist comunist în facultate. Are însă ghinionul să ajungă „tovarăș prim” la Brașov exact în momentul în care sistemul de putere al lui Ceaușescu începe să se surpe. La nici o lună de la ungerea sa în post, muncitorii revoltați de la IABv devastează Consiliul Popular Județean, obligându-l să se ascundă sub birou. Doi ani mai târziu, în decembrie 1989, va fi unul dintre pionii importanți ai represiunii puse la cale împotriva revoluționarilor. Petre Preoteasa s-a născut în 17 septembrie 1930 în comuna Plenița din județul Dolj. După ce își termină studiile gimnaziale în comuna natală și absolvă Liceul Industrial din Craiova, fiind calificat în meseria de lăcătuș. A venit la Brașov în 1949. „La două luni de la absolvirea Liceului Industrial din Craiova, am plecat cu câțiva colegi să ne găsim de muncă la «Steagu’», povestea el în 2000, într-un interviu dat săptămânalului „Brașoveanul”. A fost tehnolog 2 ani.

STUDENT LA BRAȘOV

În 1951, șefii l-au trimis la prospăt înființatul Institut de Mecanică din Brașov.

Student la Mecanică fostul demnitar comunist își amintea cum bursa lunară de 150 de lei îi ajungea să vadă câte un film după fiecare examen. „Pe atunci, actualul Hotel Coroana era căminul în care eram cazați. Cu mâncarea nu aveam probleme. Bani pentru haine câștigam în vacanțele de vară, muncind la uzina Steagul Roșu”, povestea Preoteasa.

Reușea chiar să-șI ajute cu bani familia rămasă acasă, în satul Plenița, din județul Dolj. Ca student, se remarcă drept un bun activist de partid, devenind secretar al organizației UTM pe an de studiu la facultate. În 1956, este repartizat în producție ca inginer la sectorul de prelucrare al Întreprinderii de construcții mașini Agricole Craiova.

Intră, în 1957 în PMR.  La scurt timp, este numit director al Întreprinderii de reparații auto nr. 8 din Craiova. Din acest moment talentul său de activist comunist îi deschide drum până la cele mai înalte funcții din stat.

PRIM-SECRETAR LA DOLJ, APOI MINISTRU

După câțiva ani, a fost numit director la o întreprindere de reparații auto. În 1965 a fost transferat la București, la Celula Economică a Comitetului Central al PCR. În paralel, face un curs postuniversitar de economie la Academia de Științe Social-Politice „Stefan Gheorghiu“, școala de cadre a partidului, de unde se recrutau viitori șefi ai structurii politico-administrative. După absolvire, ocupă posturi cheie în Comitetul de Planificare a Producției Socialiste. A fost, timp de 4 ani, prim-secretar PCR al județului Dolj, între 25 ianuarie 1977 și 24 octombrie 1979. Cariera sa a culminat cu numirea în funcții de ministru în guvernele comuniste. Este ministrul Industriei Construcțiilor de Mașini, din 6 aprilie 1984, până în 15 februarie 1985 și ministrul Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, din 15 februarie 1985.

SE CREDEA PERSECUTAT DE ELENA CEAUȘESCU

În 5 octombrie 1987, ajunge la Brașov. „Din cauza disputelor cu Elena Ceaușescu, în ‘87, am fost numit prim-secretar la Brașov. Ceaușescu mă chemase la el să-mi spună că-i pare rău, dar trebuie să mă trimită în țară. Am ajuns aici cu gândul să transform Brașovul într-un oraș frumos. „Am insistat la Ceaușescu pentru ca Centrul Civic să fie proiectat altfel decât în alte orașe. Pentru a construi pasajele pietonale subterane, am mințit că sunt necesare pentru traversarea conductelor și cablurilor. Când marile uzine nu-și făceau planul, îi sunam pe prietenii mei din ministere, ca muncitorii să-și poată primi la timp salariile întregi”, declara Preoteasa în 2000. De fapt, lucrurile idealizate în amintirile lui Preoteasa fuseseră, în realitate, cu totul altfel. Demolările au provocat drame cumplite pentru numeroase familii, iar Brașovul a fost mutilat. O zonă importantă din Brașov – zona Strungul – a fost pusă la pământ, dispărând câteva clădiri-simbol ale orașului de atunci.

DEZASTRU ECONOMIC

Situația economică era dezastruasă și continua să se degradeze, spre disperarea brașovenilor. Doar frica de Securitate făcea ca nimeni să nu se revolte. În Brașov se distribuiseră, pentru anul 1987, 120.000 de cartele de alimente. Pe acestea scria clar că nu sunt transmisibile, iar cine o rătăcea pierdea „dreptul de a ridica alimentele”. Fiecărei luni a anului îi corespundeau șase pătrate mici, cu inițiale pentru: zahăr, ulei, făină, mălai, carne și unt, și două pătrățele albe, pentru produse raționalizate dar nespecificate. O bifare însemna că produsul fusese achiziționat, fără a se consemna în ce cantitate, statul negarantând un minim. Rația de pâine era distribuită pe baza unei alte cartele. În magazinele de legume și fructe existau numai ceapă, morcovi, pătrunjel, ridichi negre, murături și mere. Cota de cartofi, de 5 kilograme pe lună, nu mai putea fi asigurată din depozite. Primul-secretar era nevoit să ia măsuri nepopulare, pentru a salva aparențele. Cotele lunare de unt, pentru că nu puteau fi respectate, se găsise soluția transformării în cotă trimestrială, iar distribuția să se facă prin rotație pe cartiere. „Organele locale de partid”, încă din timpul mandatului lui Ion Radu, pur și simplu nu mai puteau face față.

INDUSTRIE NEFUNCȚIONALĂ

Pentru a nu recunoaște eșecul politicii sale economice, partidul-unic a pasat întreaga responsabilitate întreprinderilor și muncitorilor, denumiți, propagandistic, „proprietari, producători și beneficiari”, iar din 1983 a generalizat sistemul de plată în acord global. Acesta presupunea că nu se mai garanta un venit minim lunar, ci doar în raport cu realizarea producției, care nu depindea, însă, de muncitori, ci de contracte, materii prime, alimentarea cu electricitate și gaz metan etc. De exemplu, întreprinderea de Autocamioane nu primise la timp subansamble de la „Electromureș“ și nici rulmenți de la „Rulmentul“, pentru că prima nu avusese metalul necesar, iar a doua, curent. Aceste economii erau contrare chiar indicației secretarului cu probleme economice de la Comitetul Județean PCR, ca „sectoarele calde din marile întreprinderi“ să nu fie deconectate de la furnizarea curentului. Totul trebuia economisit, iar cotele de energie, de exemplu, mai mici în fiecare an, era obligatoriu să genereze producții din ce în ce mai mari. Astfel, muncitorii munceau mai mult, dar erau mai prost plătiți.

ZIUA ALEGERILOR

Duminică, 15 noiembrie 1987, urmau să aibă loc obișnuitul simulacru de alegeri comuniste, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov. De fapt, un fals electoral în care era ales doar cine trebuia. Era însă un bun prilej de festivism pentru conducerea de partid. Securitatea Brașov informase la București că, la o întâlnire cu un candidat la Consiliul Popular, unii cetățeni spuseseră că nu vor merge la urne pentru că aveau frig în case, curentul electric și apa erau întrerupte tot mai des, iar mâncarea lipsea din magazine. Securiștii mai știau că muncitorii credeau că pentru neîndeplinirea planului era de vină doar conducerea, ceea ce era absolut fals în realitate. Dar nimeni nu ar fi avut curajul să arate cu degetul adevăratul vinovat, aflat în vârful unui sistem centralizat, rupt complet de orice rațiune economică. Abia instalat în biroul de prim-secretar din clădirea Consiliului Popular, în 15 noiembrie 1987, Petre Preoteasa a trait o experiență prin care – până atunci – niciun alt prim-secretar de județ nu trecuse.

MUNCITORII SPARG GEAMURILE CONDUCERII

Pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane IABv a întrerupt lucrul. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”. Schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. La ora 7.00, când au sosit muncitorii din schimbul I, starea de agitație și protestele s-au amplificat. Patru mii de muncitori s-au adunat la porți după ce au spart geamurile sediului administrativ al uzinei. Primul secretar Preoteasa era prezent la birou, pentru că era zi de alegeri, care trebuiau să decurgă „corespunzător”. Pregătise deja o masa tovărășească pentru activiști, unde ar fi trebuit să sărbătorească rezultatele de dinainte știute ale alegerilor. Telefoanele primite pentru a i se raporta situația de la IABv au stricat toată atmosfera festivă din Consiliul Popular.

PRIMA MANIFESTAȚIE ANTICOMUNISTĂ DIN ROMÂNIA

Primul secretar le-a ordonat celor din uzină să facă totul pentru ca muncitorii să nu iasă din incintă. Dar nimeni nu mai putea stăvili masa furioasă. La deschiderea porților, însă, majoritatea protestatarilor ezită și mai mulți se retrag. Inițial, doar 400 de manifestanți pornesc spre Consiliul Județean. În prima parte a marșului spre centrul orașului, s-au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, s-a cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, s-au scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, alții au rămas pe margine fotografiind sau chiar filmând. Deși I se raporta situația, primul-secretar Preoteasa nu știa cum să procedeze. Clasa muncitoare, cea pe care comuniștii pretindeau că o reprezintă, se revoltase împotriva lor.

ASCUNS SUB BIROU

Preoteasa a privit îngrozit de după o fereastră cum clădirea Comitetului Județean de Partid este luată cu asalt, iar portretele lui Ceaușescu, aruncate în stradă. Când geamurile au început să fie sparte, s-a băgat sub masa la care se țineau ședințele. „M-am târât pe sub birouri ca să-l sun pe Ceaușescu. El a ordonat dispersarea manifestanților cu tunuri de apă”, povestea Preoteasa în anul 2000. Când muncitorii au intrat în Comitetul Popular, era să fie linșat. „Lisenche, șeful UTC de pe atunci, mi-a salvat viața. A deviat în ultima clipă o lance de steag care se îndrepta spre burta mea”, își mai amintea Preoteasa. Radu Lisenche, fostul prim-secretar UTC la Brașov a devenit, după Revoluție, managerul general al firmei Ana Hotels, aparținând fostului său șef, George Copos, primul secretar UTC pe țară. Peste drum, la sediul Comitetului Popular Municipal (Primăria), primul-secretar de la municipiu, Dumitru Calancea, ieșit pentru a vorbi cu muncitorii, fusese luat la bătaie și i se spărsese arcada. Unul dintre milițieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâșiată de mulțime. După Revoluție, Preoteasa se lăuda că nu a părăsit o clipă sediul Comitetului Județean. De sub biroul de unde vorbea cu Ceaușescu la telefon, i s-a ordonat, în final, să apeleze la Securitate și Armată.

ÎNFURIAȚI DE BUNĂSTAREA ACTIVIȘTILOR

Protestatari care au pătruns în clădirea Comitetului de Partid au găsit acolo alimente care în acea perioadă erau considerate delicatese: salam de Sibiu, cașcaval, banane, portocale, Pepsi. Produse de acest fel puteau fi găsite doar într-o rețea special de distribuție la care aveau acces doar înalții activiști de partid. La cantina cu circuit închis, din spatele Comitetului Popular, era pregătită masa festivă pentru celebrarea victoriei în simulacrul de alegeri libere. Furioși, muncitorii au distrus ferestrele, aruncând scaune, mese, telefoane și televizoare”. După ce manifestanții au intrat în sediile Consiliilor Județean și Municipal de Partid, prim-secretarul județului, Petre Preoteasa, a primit direct de la Nicolae Ceaușescu aprobarea de reprimare în forță a revoltei. La sosirea serii forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au folosit gaze lacrimogene și câini. Aproape 300 de protestatari au fost arestați.

REPRESIUNEA

Petre Preoteasa a coordonat, alături de capii Securității și Miliției represiunile care au urmat. Pentru a prezenta totul ca fiind un „caz izolat de huliganism”, sentințele celor arestați atunci nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României. Preoteasa declara în anul 2000, fără nicio remușcare, că au fost sentințe usoare. Despre cumplitele torturi la care au fost supuși muncitorii arestați pretindea că nu știe nimic.

REALIZĂRILE DIN MANDATUL LUI PREOTEASA

Viața cenușie a Brașovului a revenit la liniștea comunistă dorită de Ceaușescu. Primul-secretar Preoteasa putea de acum să raporteze realizările planului cincinal 1985-1990. Singurul plan de acest fel care nu avea să se termine niciodată. În 1988, în zona centrului istoric, în imediata apropiere a vechii porţi de intrare în cetate, Poarta Cailor, demolată la sfârșitul secolului XIX, a fost construită o „unitate spitalicească” nouă. Spitalul de obstretică-ginecologie era o clădire cu șapte etaje ridicată lângă o clădire veche, care exista deja. Corpul nou era dotat cu 212 paturi, care ridicau totalul capacităţii de spitalizare la 610 paturi pentru mame şi copii. În același an, se finalizează și lucrarile de reabilitare a Pietei Sfatului.  „Am găsit Piața Sfatului începută și neterminată, cartierul Valea Cetății la fel. Numai eu știu cât m-am zbătut ca să le finalizez la timp. Venea în vizită secretarul general și, dacă nu găsea lucrarea gata, ieșea rău”, povestea Preoteasa. Pavimentul pieţei a fost executat pe trei platforme, din pietre naturale – bazalt şi andezit și ştraifuri de marmură. Piața a fost decorată cu o fântina dinamică cu orgă de apă şi lumina, o fântâna cu apă potabilă, o adăpătoare pentru porumbei, jardiniere şi bănci. S-a renunțat la copacii din zona Șirului Grâului și la Parcarea din zona Șirului Botelor.

AUTOINCENDIERE PE PÂRTIA BRADUL

Anul 1989 a început sub cele mai negre auspicii pentru tovarășii din conducerea Brașovului. În 2 martie, brașoveanul Liviu Cornel Babes se autoincendiază pe partia Bradul, în semn de protest fata de regimul communist. Babes era electrician la Trustul de Prefabricate din Brasov si pictor amator. Avea 46 de ani, era însurat si avea o fetita de 11 ani. A schiat toata ziua iar înainte sa se însereze a făcut o ultimă coborâre pe pârtia Bradul. S-a stropit cu benzină, și-a dat foc și a pornit la vale. L-au văzut toți turiștii care erau atunci pe pârtie. Un scoțian, Douglas Wallace, a ajuns primul lânga protestatar. L-a pus la pamânt pentru a putea să-i stingă hainele cuprinse de flăcări. Inițial, scoțianul a crezut că a fost un accident, apoi a văzut o pancartă agățată de un copac și a înțeles despre ce e vorba, despre o sinucidere politică. Pe un carton galben era scris de mâna „Stop murder. Brasov = Auschwitz”. Vestea a ajuns în presa internațională și la postul Europa Liberă. Activiștii de partid și securiștii au fost puși pe jar. Trebuiau să prevină astfel de gesturi, iar, dacă chiar aveau loc, trebuiau ascunse opiniei publice.

ULTIMA DEFILARE COMUNISTĂ

În 23 august 1989, Petre Preoteasa a supervizat organizarea ultimei defilări comuniste a brașovenilor. Planul demonstraţiei a fost finalizat încă din 16 august 1989 de comandamentul care răspundea cu capul de desfăşurare, cu atât mai mult cu cât Braşovul, după revolta din 15 Noiembrie 1987, trebuia controlat la sânge. Au fost aduşi 1.400 de miliţieni. Alţi 16.527 de „oameni de ordine“ au supravegheat coloanele de demonstranţi.

Se împlineau 45 de ani de la actul făcut de Regele Mihai în 1944. Comuniștii falsificaseră istoria și pretindeau că evenimentul – pe care-l botezaseră „Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă” – era meritul lor exclusiv. Tribuna oficială era montată pe trotuarul de lângă Parcul Central, peste drum de Palatul Telefoanelor (actuala clădire a hotelului „Radisson Blue”). Aici au urcat 151 de comunişti cu funcţie şi alte 393 de cadre de conducere din întreprinderi şi instituţii. Partea centrală, numită și „Tribuna 0”, era rezervată celor mai importanţi nomenclaturişti. Chiar în mijloc, zâmbea poporului Petre Preoteasa, încadrat de cei mai importanți activiști PCR din Brașov: Adrian Cioboiu și Maria Cebuc pe de o parte; Gheorghe Dăogaru şi Elena Schuster, de cealaltă parte. Restul până la 28 stăteau în spatele lor. Seara, Petre Preoteasa, în numele Biroului Comitetului Judeţean de Partid, a invitat crema nomenclaturii peceriste brașovene la „o întîlnire“ organizată la Casa Armatei. Era vorba despre o petrecere îmbelşugată, cu alimente interzise sau raţionalizate pentru populaţie.

PLAN DE REPRESIUNE

Iarna anului 1989, deosebit de călduroasă, a început cu aceleleași lipsuri îngrozitoare pentru populație. În estul Europei, toate regimurile comuniste căzuseră, iar asta născuse multe speranțe ale cetățenilor. Programul televiziunii române, redus la numai două ore, era ocupat doar de ode aduse lui Ceaușescu. Mulți brașoveni își făcuseră antene sofisticate și prindeau televiziunile rusești sau moldovenești. Faptul că rămăsesem singura țară cu regim comunist, ba chiar stalinist, crea mari frustrări. În 16 decembnrie încep mișcările de la Timișoara. În după amiaza zilei de 18 decembrie 1989, Petre Preoteasa a condus o întrunire a Consiliului Judeţean al Apărării. Ședința fusese convocată  în urma evenimentelor de la Timișoara. Au participat comandanţii unităţilor militare din Braşov, iar de la București a fost trimis Gheorghe Pană, fost prim-secretar al Brașovului, membru CPEx. Primul-secretar Preoteasa le-a cerut comandanţilor militari să întocmească un plan de represiune, care să conțină o hartă  cu focarele probabile de revoltă, forţele care ar urma să intervină pentru dislocarea revoltaților și planul de  apărare al sediului comitetului judeţean de partid.

Încă din 1988, ca urmare a revoltei din 15 noiembrie 1987, fusese întocmit de Ministerul de Interne un plan de intervenție împotriva „unor acte de dezordine”. La întrunire a participat și colonelul Zagoneanu, șeful Inspectoratului Brașov al Ministerului de Interne, sub conducera căruia se afla și Securitatea. Acesta a vorbit de un plan special, cei care urmau să-l pună în aplicare, fiind deja antrenați și de echipele de securiști care urmau să fie plasați în camere ale Hotelului Capitol și pe clădirea Modarom. După terminarea şedinţei, în biroul său, Petre Preoteasa s-a retras doar cu Gheorghe Pană şi Gheorghe Zăgoneanu.

ASEDIAT DE REVOLUȚIONARI

În dimineața de 22 decembrie 1989, uzinele s-au golit de muncitori. Din toate cartierele oamenii au ioeșit din blocuri și s-au alăturat coloanelor de manifestanți. Sediul județean de partid, apărat din toate părțile de plutoane de militari, a fost înconjurat de revoluționari. Revoluția l-a prins pe primul-secretar Preoteasa tot în biroul său din Comitetul Județean. „Mă sunau directorii de la marile uzine și-mi spuneau că oamenii vor să iasă în stradă. Le-am zis să se încoloneze civilizat și să vină în centru”, brava el într-un interviu dat după 1989. Astăzi se știe că, în unele uzine au fost chiar sudate porțile pentru a opri ieșirea muncitorilor. „Am fost mustrat de Emil Bobu că n-am respectat ordinul de înarmare a Gărzilor Patriotice cu muniție de front”, mai dezvăluia Preoteasa într-un interviu .

A PRIMIT REVENDICĂRILE REVOLUȚIONARILOR

Preoteasa a primit o listă cu șapte revendicări ale acestora. Se cerea demisia lui Ceaușescu, alegei libere, libertatea mass-media, desființarea raționalizării alimentelor, dezvăluirea adevărului despre 15 noiembrie 1987 și desființarea pedepselor date muncitorilor condamnați și publicarea acestor revendicări în presa locală. A urmat celebra fugă a lui Ceaușescu cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central. „Când a fugit Ceaușescu, am scos televizoare pe ferestre, ca să vadă oamenii ce seîntâmplă “, spunea Preoteasa la zece ani după Revoluție. În aceeași zi, Preoteasa a predat puterea generalului Florea, după ce acest lucru fusese ordonat prin TVR de către noul ministru al Apărării, Nicolae Militaru. Spre seară, înainte ca zona din jurul Consiliului Popular să devină un adevărat poligon de trageri, Petre Preoteasa a plecat acasă.

MĂCEL ÎN CENTRUL ORAȘULUI

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, după ora 1.00, în centrul Brașovului a avut loc un măcel îngrozitor. În total, în Brașov, au murit la revoluție 68 de persoane, iar 150 au fost rănite. Majoritatea, în centrul orașului. Aici, 2.000 de oameni înarmaţi (militari şi civili) au executat foc o noapte întreagă. În zori, pe asfalt, în jurul Comitetului Popular, erau 39 de morţi şi un covor de tuburi goale de cartuşe. La Braşov, în timpul Revoluţiei, s-a înregistrat cel mai mare consum de muniţie după Bucureşti. Numai în noaptea respectivă s-au tras aproape 300.000 de cartuşe. Deși s-au făcut numeroase cercetări despre ce s-a întâmplat, dosarele nu au elucidat nici până astăzi vinoveții de masacrul din centru Brașovului. Tot ce se știe din declarațiile martorilor este că diversiunile au început din clădirea Modarom și hotelul Capitol.

RIDICAT DE MILIȚIENI

În 8 februarie 1990, la ușa casei fostului deja prim-secretar au sunat doi ofițeri de Miliție. „I-am invitat înăuntru și i-am servit cu cafea. M-au luat cu ei, chipurile, să dau o declarație. Acolo m-au reținut 5 zile, motivând că-mi oferă protecție. Am fost eliberat abia după un an și șase luni”, își amintea Preoteasa. Fostul prim-secretar spune că procurorii n-au avut probe la dosar împotriva sa. „Prima oară m-au acuzat de subminarea economiei naționale, după aceea de deturnare de fonduri, pentru ca,în final, să fiu achitat din lipsă de probe”, rememora peste ani Preoteasa. Fostul prim-secretar era convins că a fost arestat doar pentru că existau ordine de la noua conducere ca foștii demnitari să fie pedepsiți cu orice preț. „Cine ne conduce acum? Eșalonul doi al Partidului Comunist Român. Am fost arestat și târât în săli de judecată pentru vini închipuite. Foștii mei colegi, acum democrați, șase mâini de-ar avea, cu toate ar fura”, spunea cu năduf fostul prim-secretar. De fapt, tocmai foștii săi colegi din „eșalonul doi” au îngropat toate procesele foștilor nomenclaturiști. Erau cu toții în aceeași oală, doar că unii avuseseră mai mult noroc.

RETRAS ÎNTR-UN APARTAMENT DIN BUCUREȘTI

După eliberare, Preoteasa a trait retras într-un apartament din București. Era supărat că niciunul dinte brașovenii care – după cum spunea- fuseseră ajutați de el nu veniseră să-l susțină la proces. „Tartorul județului“ ajunsese, la sfârșitul anilor ’90, să se descurce cu greu dintr-o pensie de 2.800.000 de lei. „Băieții mei, amândoi ingineri, se descurcă și ei cum pot. Cel mare a plecat de 8 ani în Canada și lucrează la o firmă de calculatoare, iar cel mic locuiește la București. Am încercat și eu să lucrez după ce m-au eliberat din închisoare, dar nu m-am putut obișnui cu sistemul. Prefer să se spună despre mine că sunt un inadaptat decât să mă scald și eu în aceeași mocirlă cu patronii din ziua de azi”, declara atunci, scârbit de economia de piață și capitalismul, pe care le înfierase toată viața.

A REFUZAT SĂ VORBEASCĂ CU COMISIA CARE CERCETA REVOLUȚIA

După Revoluție a mai ținut legătura cu câțiva prieteni brașoveni. Printre aceștia se numărau tatăl cosmonautului Dumitru Prunariu, care i-a fost amic bun în perioada studiilor, făcute la Brașov. La fel și fostul director al uzinei Tractorul Octavian Căpitanu. Acesta a condus după Revoluție, filiala locală a Partidului Muncii din România. Căpitanu, care și-a asumat crezurile comuniste și după Revoluție, a ajuns în turul doi al alegerilor pentru funcția de primar al Brașovului, în 1996, fiind învins de Ioan Ghișe. În relații foarte bune rămăsese cu activiștii de partid Maria Cebuc, Ioan Furcoiu și Radu Lisenche.

În 1993 a fost invitat, alături de Claudiu Bucur și Grigore Nițu (fostul șef al Securității, respectiv adjunctul său) de Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din „Decembrie 1989″ la audieri. Comisia dorea să elucideze „unele situații cu referire la evenimentele desfășurate în județul și municipiul Brașov, în perioada 16—31 decembrie 1989”. Deși cheltuielile de transport urmau a fi decontate în întregime, niciunul dintre cei trei nu a dat curs solicitării. Întâmplările de atunci nu sunt elucidate nici în ziua de astăzi.