RSS Feed
logo

Bordelurile de altădată

January 18, 2016 by Casa Sfatului

Lupanar, casă de toleranţă, bordel… Imagini care definesc perioada interbelică, zugrăvind o lume diferită de cea de azi. „Doamnele” şi „curvele” ştiau unele de altele, dar nu-şi vorbeau. Singurii care aveau acces în cele două universuri paralele erau bărbaţii. O vorbă din popor spune că prostituţia este „cea mai veche meserie din lume“. Primele bordeluri au fost înfiinţate încă de pe vremea perşilor. Astfel de stabilimente au funcţionat şi în Braşov înainte de război. Materialul următor, încearcă să pătrundă în spatele perdeluţelor caselor cu felinare roşii la intrare, de acum mai bine de jumătate de secol.

 „Privegherea prostituţiei”

„Regulamentul pentru prive­gherea prostituţiei” din 1899 arăta că pro­stituatele trebuiau înscrise în re­gis­tre speciale, din oficiu sau în urma unei cereri formale, şi primeau un libret de sănătate. Fetele trebuiau să aibă o „condică”, unde să treacă vizitele medicale şi numărul clienţilor. Pe baza condicii, se stabilea impozitul fiecăreia. „Privegherea“ se exer­cita de către Prefectura Poliţiei, cu concursul unui serviciu sanitar special. Femeile erau supuse vi­zi­telor medicale regulate, de două ori pe săptămână. Bolnavele erau tri­mise la cură. Legea stabilea că nu­mai femeile puteau fi patroane de bordel. Primarul era obligat să ţină evidenţa tuturor femeilor uşoare din oraş într-un registru special. În 1921, legea contribuţiilor directe spune că femeile uşoare trebuie să plătească 10% din venit.

Lege mai aspră

În anii 1925 – 1927, s-a discutat despre închiderea caselor de prostituţie. În baza unei noi legi, persoanele care voiau să practice în continuare această meserie o puteau face, însă cu riscul expunerii la noua prevedere penală a delictului de contaminare venerică. Prostituata nu mai putea să aibă domiciliul în spaţii de consumaţie publică, dar putea practica, în schimb, în locuinţe închiriate în mod strict profesional. Vechea condicuţă de prostituţie a fost înlocuită cu o fişă de sănătate care a devenit confidenţială şi cuprindea starea de sănătate a persoanelor. O noutate a constituit-o «Livretul de economii» a prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casa de Economii 10% din încasările zilnice ale femeii.

Desfiinţate, dar tolerate

Prin legea sanitară din 1930 bordelurile sau alte aşezăminte asemănătoare erau desfiinţate. Prostituţia e scoasă în afara legii, la presiunea celorlalte state europene, dar continuă să funcţioneze sub protecţia tacită a autorităţilor. Anul 1943 şi contextul celui de-al Doilea Război Mondial marchează revenirea casei de toleranţă şi a ocupaţiei de „patron de bordel”. Este incriminată doar practica clandestină a prostituţiei. După 1949 prostituatele au fost „reeducate”, iar din 1957 cele care îndrăzneau să practice prostituţia erau pedepsite cu închisoarea.

Stabilimentele

Elevii de liceu şi bărbaţii cu posibilităţi financiare reduse mer­geau în Ţigănie, pe strada Negoiu. Aglo­meraţia cea mai mare era în zilele de simbrie. Nevestele lăutarilor se pro­stituau pentru a-şi rotunji venitul. În timp ce bărbaţii lor cântau în local, femeile mergeau cu clienţii în camerele din spatele localului. Casele de „perdiţie” cele mai în vogă erau „Clopotul de Aur”, de pe strada Castelului, de lângă transformatorul elec­tric, şi cele două bordeluri cu nume identice „La Sebeni”. Unul în apropierea actualei străzi 13 Decembrie, al doilea pe o străduţă din spatele Hidromecanicii.

Bordeluri de lux

Cele mai râvnite bordeluri erau cele de lux. Pelican Bar, din actuala Piaţa Sfatului, şi Parisien Gril, la capătul actualei străzi Nicolae Băl­cescu. Aici erau restaurante ele­gante şi foarte scumpe. Fetele erau foarte frumoase şi educate. Vorbeau franceză şi engleză. Toaletele lor erau comandate direct de la Paris. În holul de intrare exista o garderobă. Fata care îţi lua hainele avea un dosar cu pozele fetelor, ce şi cum acceptă şi ce preţ are fiecare.

Amante de profesie

Unele prostituate din acea vreme aveau şi un alt loc de muncă. Dar îşi completau venitul, cu banii pe care îi primea de la amanţi. O astfel de femeie avea cam 6-7 clienţi şi nu primea clienţi noi. Casele acelea erau cunoscute de bărbaţii care doreau o relaţie stabilă cu o amantă de pro­fe­sie. Cea mai cunoscută casă de acest fel era cea a Olgăi, de pe actuala stradă Michael Weiss. Orice bordel avea salon de primire, unde domnii schimbau câteva vorbe, la un pahar de vin sau bere. Îşi alegeau dama, cu care se retrăgeau apoi într-o cameră. Toate damele aveau un nume format din două silabe, ca Lili, Mimi, Sisi, Bibi. Cele care nu aveau trecere la clientelă erau nevoite să se „pensioneze”. Damele trecute binişor de prima tinereţe aveau trecere în special la adolescenţii timizi.

Transformate în tractoriste

La sfârşitul anilor ‘40, a fost demarată o misiune de reeducare a femeilor uşoare. Prostituatele au fost trimise în centre, pentru „adaptarea lor la exercitarea unei meserii şi a redresării lor morale”. În 1948, spre jalea populaţiei masculine a ora­şului, când s-au desfiinţat casele de toleranţă, cele mai multe dame au fost duse la Budila, la o şcoală de reeducare. Şcoala de corecţie a funcţionat în conacul medieval din Budila. De acolo multe prostituate au ieşit tractoriste sau muncitoare pentru uzinele din oraş. După închiderea şcolii de reeducare, conacul a devenit liceu agricol şi crescătorie de porci. În 1949, Poliţia de la Moravuri, împreună cu liderii comunişti, făceau raiduri prin oraş pen­tru a prinde şi ultimele femei rămase în branşă. Vremea fetelor cu conicuţă trecuse!

Control medical lunar

Prostituatele aveau „condicuţe” care trebuiau vizate lunar. Clientul avea dreptul să ceară înainte de a face sex carnetul cu vizele lunare. Dacă descoperea că fata nu s-a prezentat la controlul medical, putea s-o toarne la Poliţie. Fetei prinse că s-a prostituat fără viză i se interzicea practicarea meseriei. În camerele prostituatelor, pe perete, lângă lavabou era prins de perete un imprimat al Ministerului Sănătăţii cu instrucţiuni referitoare la măsurile pentru evitarea contactării bolilor venerice.

Preţuri şi servicii

Tarifele, la fel ca şi impozitele, erau diferite, în funcţie de categoria bordelului. Se plătea o taxă de intrare, pentru care fiecare client primea un bilet.  În anii ’20, prostituatele din bor­delu­rile braşovene câştigau, în medie, 7.500 de lei pe lună. Doar 10% strân­geau peste 10.000 de lei. Cele care îşi făceau meseria acasă nu făceau mai mult de 5.000 de lei. Asta în timp ce un muncitor câştiga, în medie, 2.000 de lei, un avocat – 6.000 de lei, un medic – 9.000 de lei, iar un ministru 54.000 de lei.

GALERIE FOTO


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *