Ilarie Mitrea, Indiana Jones made in România

Dacă ar mai fi trăit acum, Ilarie Mitrea ar fi putut ajunge subiectul unui scenariu hollywoodian. S-a născut într-o familie de oieri în 1842 în satul Răşinari de lângă Sibiu. A fost medic în armatele austriacă şi olandeză. A fost primul român care a călcat în Australia. Călător împătimit, medic de reală valoare, naturalist. A participat la războiul din Mexic. S-a căsătorit în Indonezia cu o prinţesă. A trăit printre canibali. Întors în ţară, i-a tratat gratuit pe ţăranii transilvăneni. Dacă ar fi fost ecranizată, povestea vieţii sale ar avea, cu siguranţă, un succes mai mare decât celebrul film american Indiana Jones.

De la Răşinari, la Berlin

Povestea aventurierului sibian începe la jumătatea secolului XIX într-un sat din Mărginimea Sibiului. Părinţii săi, Bucur şi Stanca Mitrea, l-au botezat tot Bucur, nume sub care urmează şcoala primară din Răşinari, începând din 1851. În 1855, se înscrie la gimnaziul romano-catolic din Sibiu, cu limba de predare germană. Aici, prenumele său este înlocuit cu varianta latinizată, devenind din Bucur, Hilarius. Până la sfârşitul vieţii sale, va purta prenumele de Hilarius sau Ilarie. Obţine diploma de „medic-chirurg civil“, în 1864, la Cluj. Datorită performanţelor sale, în anul universitar 1863-1864 i se permite să frecventeze, în paralel, cursurile universităţilor din Würzburg şi Berlin, obţinând diploma de doctor la Universitatea din Würzburg, la 6 august 1864, cu o lucrare despre cloroform.

Prima dezamăgire

Imediat după încheierea studiilor, la 18 august 1864, Ilarie Mitrea se prezintă la concursul pentru ocuparea recent înfiinţatului post de medic comunal din Răşinari. Îşi doreşte enorm să fie printre oierii atât de dragi sufletului său şi să-i ajute. Spre dezamăgirea sa, concursul este câştigat de Nicolae Stoia. Contracandidatul său are o experienţă de patru ani în practica medicală cu un doctorat luat la Viena. Argumentul experienţei cântăreşte mai greu. Puternic afectat de nereuşită, Ilarie se hotărăşte să-şi părăsească patria şi familia, luând drumul străinătăţii celei mai depărtate.

Primul român în Australia

Pleacă la Viena imediat după ce află că a pierdutut concursul. Îşi începe cariera, ca medic, pe vasul „Peter Godefroy“. Mitrea este primul român despre care există date sigure că a pus piciorul pe continentul australian. Nava a plecat în 9 aprilie 1865 din Hamburg cu 238 imigranţi germani la bord. Vasul a ajuns la Brisbane în 7 august 1865 cu 180 de persoane, ceilalţi murind pe drum din cauza pojarului. În mai multe numere ale ziarului australian «The Brisbane Courier», din august-septembrie 1865, se relatează despre sosirea navei, dar şi despre ancheta deschisă de autorităţile australiene. Anchetatorii l-au disculpat pe medicul navei, Hilarius Mitrea, afirmând că acesta şi-a îndeplinit misiunea în „modul cel mai satisfăcător cu putinţă”. Autorităţile australiene au emis un certificat, conţinând şi alte aprecieri laudative asupra comportării sale ca medic, în timpul călătoriei.

Voluntar în Mexic

Se întoarce anul următor la Viena şi se înrolează în corpul austriac de voluntari pentru campania din Mexic. Convins de o delegaţie mexicană şi sprijinit de Napoleon al III-lea, prinţului Maximilian de Habsburg pleacă în 1863 în Mexic cu titlul de împărat. Proaspătul încoronat este însă întâmpinat de rezistenţa armată republicană condusă de Carlo Benito Juarez. Pentru a-l scoate din impas, în Austria se organizează prin concurs un corp de voluntari, care va ajunge să numere 7.000 de oameni. Prima trupă se îmbarcă la Triest, la 6 decembrie 1864. Luptele, bolile, lipsurile în aprovizionare decimează voluntarii austrieci, care, în 1866, mai numără doar 4.000 de oameni. În rândurile lor, lipsa medicilor se făcea simţită. La începutul anului 1866, se recrutează o grupă de medici. Ilarie nu scapă prilejul de a porni în aventură. În schimbul unui angajament pe şase ani în corpul expediţionar mexican, primeşte gradul de locotenent şi medic superior.

Înapoi în Europa

La 1 iunie, ministrul de război al Mexicului îi eliberează un certificat în limba spaniolă, prin care îi recunoaşte gradul şi drepturile. Viaţa plină de privaţiuni, în apropierea permanentă a morţii, îşi pune amprenta pe tânărul medic român. Devine o persoană închisă în sine. Când i se cere să povestească despre călătoriile pe care le-a făcut este foarte zgârcit în amănunte. Juarez câştigă teren, iar Napoleon al III-lea îşi retrage armata din Mexic. Corpul voluntarilor austro-mexicani este dizolvat şi trimis în Europa. Ilarie Mitrea este demobilizat la 9 aprilie 1867 şi îşi declară domiciliul la Sibiu.

Un sfert de secol în Indiile Olandeze

Despre următorii doi ani din viaţa lui Mitrea se ştiu prea puţine lucruri. Chiar dacă îşi declară domiciliul la Sibiu, se pare că nu se întoarce în locurile natale. În 1869 intră ca medic militar în armata colonială olandeză, fiind plătit anual cu 1.500 de guldeni. Administraţia colonială din Indiile Olandeze (actuala Indonezie) oferă europenilor mult mai multă siguranţă decât alte domenii coloniale. Chiar dacă în anumite regiuni băştinaşii se răzvrătesc adeseori iar clima şi bolile tropicale sunt o obişnuinţă, bogăţia florei şi faunei arhipelagului îl atrag irezistibil pe medicul transilvănean care începe să-şi dedice din ce în ce mai mult timp studierii naturii. Indonezia a devenit o a doua patrie pentru Ilarie Mitrea. A petrecut aici 25 de ani şi a continuat să se prefecţioneze mereu.

Căsătorit cu o prinţesă

Călătoreşte mult în acest răstimp. Se mută pe insula Java, unde locuieşte, rând pe rând, la Batavia (azi Djakarta, capitala insulei), apoi la Anjer şi Semarang. Participă la o mulţime de vânători în compania oficialilor din Indonezia. Astfel, ajunge s-o cunoască pe prinţesa Vatam Cadam Radam. Nobila băştinaşă suferă un accident în timpul unei vânători. Primul ajutor îi este oferit de medicul transilvănean. Dibăcia cu care o tratează şi privirea pătrunzătoare o cuceresc imediat pe tânăra prinţesă. La scurt timp se căsătoresc. În 1875, i se naşte fiul Petru, iar în 1877, fiica Maria. Liniştea căminului îi este însă tulburată de un nou conflict. Malaiezii musulmani din provincia Atjeh (Acin), autointitulată sultanat, cu capitala la Kota Radja, se războiesc de la începutul secolului cu europenii. În 1879, o campanie sângeroasă, la care participă timp de 14 luni şi Ilarie Mitrea, înăbuşeşte orice urmă de răzvrătire. Tot ceea ce vede în acest război îl dezamăgeşte. „Noi trăgeam în ei cu arme de foc, iar ei în noi cu săgeţi. Un astfel de război nu e de loc frumos“, va declara mai târziu medicul din Răşinari.

Expediţie printre canibali

Refuzul de a primi o pungă de perle din partea indigenilor i-a adus şi mai multă faimă în zonă. Le câştiga respectul prin toleranţa sa rasială, dezinteresarea materială, seriozitatea sa ca medic şi, nu în ultimul rând, virtuozitatea şi calmul de care dădea dovadă ca vânător. Începuturile colecţiei sale de animale datează din 1870. La început colecţionează insecte, iar apoi vertebrate. Cele mai multe piese le-a colectat în timpul expediţiei Atjeh, din nordul Sumatrei. Mitrea vorbeşte chiar de o parte a insulei, pe care alte expediţii au ocolit-o, unde bântuie periculoşii vânători de capete. Risca să ajungă felul principal la masa canibalilor, doar pentru a putea aduna, prepara şi clasifica sute de piese de faună tropicală. Periculoasele triburi din zonă îi evită pe albii pătrunşi pe teritoriul lor, mulţumindu-se să le observe mişcările de la distanţă.

Reîntoarcerea acasă

La începutul anului 1881, îşi ia un concediu de doi ani, plecând spre Europa. Materialul adus în mai multe lăzi este descărcat la Viena pentru a fi studiat cu precizie de naturaliştii de acolo. Apoi, va lua drumul României. Exponatele ajung întâi la Muzeul Naţional din Bucureşti. Sfârşitul anului 1882 îl găseşte din nou la Viena, invitat să participe la operaţiile pe care celebrul chirurg şi profesor Th. Billroth le efectua în clinica sa. Starea sănătăţii tatălui său, care moare în februarie 1883, îl determină să ceară prelungirea concediului, după care se întoarce pentru alţi zece ani în Indonezia. În acest răstimp este avansat la gradul de maior şi medic militar dirigent. În august 1893, părăseşte definitiv Indonezia şi se stabileşte la Viena.

Sfârşitul aventurii

După revenirea definitivă în Europa, a stat mai tot timpul la Viena, în Pensiunea „Cocoşul Roşu“. N-a putut însă uita locurile natale. Aici îşi petrecea verile, cu fiica sa. S-a împrietenit cu familiile Goga, Lungu şi Ilcuş. La Sibiu îl vizitează adeseori pe Gheorghe Dima, de care îl leagă o veche prietenie. Toţi cei care îşi amintesc de Mitrea din acest răstimp îl descriu ca pe un bărbat care nu mai profesa oficial, dar care îi trata gratuit pe ţăranii din împrejurimile Sibiului. Păstra reguli severe de igienă, pe care şi le impusese încă de pe vremea luptei sale împotriva bolilor tropicale. Fierbea apa înainte de a o bea, refuza carnea incomplet friptă, evita laptele nefiert şi chiar untul, se dezinfecta des, nu fuma, nu consuma băuturi alcoolice decât excepţional, cu oaspeţii lui. A instalat în casa sa din Răşinari o baie de aburi.

Final neclar

Din nefericire, datorită unui dezacord în familie, renunţă în ultimii doi ani de viaţă la vacanţele făcute în Transilvania şi se izolează la Viena. Moare subit la 31 ianuarie 1904. A fost înmormântat într-o groapă comună. Cei care l-au cunoscut sunt convinşi că şi-a încheiat socotelile cu viaţa din proprie iniţiativă, cu ajutorul unei injecţii cu cloroform. Puţinele necrologuri în germană şi română sunt publicate cu întârziere. Doar Grigore Antipa îşi aminteşte de el prin cuvintele „neuitatul dr. H. Mitrea“. Din păcate, exoticul medic român n-a reuşit să-şi scrie memoriile. Viaţa lui atât de aventuroasă a fost uitată de generaţiile care au venit după el. Singurele lucruri care vor continua să amintească de el sunt nenumăratele exponate păstrate şi astăzi în Muzeul Antipa din Bucureşti.

Mândria tatălui

Ilarie Mitrea a avut doi copii, un băiat şi o fată. Petre a studiat în Elveţia şi a devenit inginer. Specializarea sa erau construcţiile de drumuri, poduri şi şosele. Era mândria tatălui său. Multe dintre podurile construite de Petru Mitrea încă rezistă. Dar nici unul dintre ele în România. Cele mai multe se află în Turcia. Maria a rămas în satul Răşinari lângă Sibiu unde s-a căsătorit.

Comuna lui Goga şi Cioran

Comuna sibiană Răşinari este leagănul a mai mulţi oameni de cultură. Ilarie Mitrea a fost doar unul dintre cei care au dus faima comunei sibiene. Alături de el stau cu mândrie cei doi mari scriitori Octavian Goga şi Emil Cioran. Primul a trăit şi a murit în România, în timp ce Emil Cioran a preferat exilul. A ajuns unul dintre cei mai mari scriitori de limbă franceză şi a obţinut recunoaştere internaţională. A trăit şi a murit în Franţa.

Mărturie scrisă despre soţia indoneziană

În studiul „Câteva date noi privind viaţa şi activitatea medicului Hilarius Mitrea“, semnat de cercetătorii Alexandru Marinescu şi Iorgu Petrescu este publicată o scrisoare transmisă lui Mitrea din Indonezia, de către soţia sa, Wattam Kadam Radam, datată în 25 aprilie 1895. Documentul reprezintă singura mărturie scrisă despre soţia sa indoneziană. „Semarang, 25 aprilie 1895 Dragă Domnule Mitrea, În februarie am primit scrisoarea cu banii (20 de rupii) de la tine. Îţi mulţumesc ţie şi copiilor Petrus şi Maria. De puţin timp am comandat o fotografie a mea la Semarang pe care ţi-o trimit cu transportul guvernamental olandez. Am plantat deja 10 cocotieri, 8 pete, de asemenea porumb şi orez în orezărie; pomul „sawo“ (Sapodilla n. n.) are deja o mulţime de fructe. Am făcut acest lucru înainte cu doi sau trei pomi cu aceste fructe mari. Acum trebuie să plătesc pentru cultivarea grădinii, împreună cu alte două terenuri din pădure, pentru care trebuie să dau 4 rupii pe an. Am cumpărat o vacă (bivol de apă), acum 10 luni, şi are acum deja un viţel. Multe complimente, Wattam“.

Cel mai mare donator al Muzeului Antipa

„Dr. Hilarius Mitrea este cel mai mare donator al Muzeului“, se spune pe pagina oficială a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“. „În anul 1882, colecţiile Muzeului s-au îmbogăţit datorită unui material extrem de valoros constând din mamifere, păsări, reptile, amfibieni, nevertebrate, adunate de către Dr. Hilarius Mitrea din Arhipelagul Indonezian, în perioada 1869 – 1893“. Gestul său de a dona toate aceste colecţii rare este recompensat cu ordinul Coroana României. A fost decorat de însuşi Regele Carol I. În semn de recunoştinţă o sală de la Antipa îi poartă numele.
În călătoriile sale prin Insulele Sumatra, Java şi Celebes studiază şi etnografia locurilor, de unde a adunat podoabe, arme, ţesături şi împletituri care pot fi văzute şi astăzi în muzeele din Viena.

Grigore Antipa

Grigore Antipa s-a născut în 27 noiembrie 1867 la Iași. A urmat liceul la Iași. Studiile universitare le-a făcut la Jena. A continuat cercetările ştiințifice în Franța şi Italia. În apropierea insulei Capri (Italia), a descoperit o specie nouă de meduză. S-a consacrat studierii Mării Negre şi a Dunării. În anul 1932 a înființat Institutul Biooceanografic din Constanța. A fost director al Muzeului de Istorie Naturală, din București (1892-1944). Datorită prezentării deosebite a exponatelor, numeroase muzee europene şi americane au solicitat sprijinul savantului român, pentru organizarea colecţiilor lor. La 23 mai 1933, regele Carol al II-lea a decis ca acest muzeu să poarte numele lui Antipa. A murit în 9 martie 1944, la Bucureşti.