Ciprian Porumbescu, profesor de cântări la Braşov

Marele și tragicul compozitor Ciprian Porumbescu, cel care avea să se stingă la doar 29 de ani, s-a născut pe 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, ca fiu al preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Gołęmbiowski, acesta din urmă îşi schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881. Cu sănătatea şubredă, abia scăpat din puşcăria din Bucovina, unde a fost întemniţat din motive politice, Ciprian Porumbescu se hotărăşte să se mute la Braşov.  În 17 octombrie 1881, este acceptat ca „profesor de cântări” la liceul ortodox din Braşov. Nu întâmplător a vrut să lucreze ca profesor la oraşul de la poalele Tâmpei. Părinţii săi ani de-a rândul au colaborat la „Gazeta de Transilvania“ şi au fost prieteni buni cu familia Mureşianu. La începutul anului următor, în sala festivă a actualulului Colegiu „Andrei Şaguna“ a avut loc premiera primei operete româneşti, „Crai Nou”, compusă şi dirijată de Porumbescu.

Dragoste pentru muzică

Născut la 14 noiembrie 1854 în comuna Şipote, al doilea dintre cei nouă copii ai preotului Iraclie Porumbescu, Ciprian a arătat încă de mic copil o deosebită dragoste pentru muzică, în special pentru vioara. Numele de familie era, de fapt, Golembiovski, dar Ieraclie a reuşit să obţină revenirea la numele românesc al familiei, Porumbescu, abia în a doua parte a scurtei vieţi a fiului său. „Gołąb” – pronunţat „gouomb” – înseamnă în poloneză „porumbel”. Cu doi ani înainte de moartea lui Ciprian, ajunge stareţ al Mănăstirii Putna. În copilărie, Ciprian asculta cu drag cântecele lăutarilor din sat. Primele lecţii de vioară le-a luat la numa şase ani de la un muzicant neamţ, Simon Meter, învăţător în comuna Ilişeşti. În 1863, începe liceul la Suceava, unde îşi impresionează profesorii cu talentul de a cânta la vioară. La 1873, se înscrie la facultatea de teologie din Cernăuţi. Dirijează corul societăţi studenţeşti „Arboroasa”, o organizaţie naţionalistă română.

Închis de autorităţile habsburgice

În octombrie 1877, când se comemora la Iaşi uciderea voivodului Grigore Ghica al III-lea, cel ucis de turci pentru că s-a opus cedării Bucovinei Imperiului Habsburgic, trimite o telegramă publică de condoleanţe ieşenilor. Împreună cu alţi patru colegi ai săi, implicaţi în acţiune, sunt arestaţi de autorităţile habsburgice pentru „crima de înnaltă trădare”. A stat întemniţat, alături de criminalii de rând timp de trei luni. Achitat de Curtea cu juri, părăseşte temniţa, cu sănătatea zdruncinată. În toamna anului 1879, urmează la facultatea de litere din Cernăuţi cursul de istorie. În 1880, ajunge la Viena, la Conservator.

Prieteni braşoveni

Orchestra celebrului compozitor vienez Eduard Strauss îi face cinstea să-i interpreteze valsul „Camelii”, care-i farmecă pe vienezi. Tot la Viena, tipăreşte o colecţie de cântece studenţeşti, unele inspirate din folclorul bucovinean. Aici compune “Tricolorul”.

Viena i-a adus lui Porumbescu mai mulţi prieteni braşoveni: Andrei Bârseanu, Gheorghe Chelaru,Vasile Voinea sau doctorul Băiulescu. De la ei află că Gheorghe Dima a plecat la Sibiu, în vara anului 1881, lăsând liber postul de profesor de muzică la Gimnaziul greco-ortodox român “Andrei Şaguna” din Braşov. Solicită şi i se acceptă postul, sosind la 11 noiembrie 1881, în oraşul de la poalele Tâmpei.

Părinţii– colaboratori la ziarele din Braşov

Compozitorul a fost aşteptat la Braşov cu braţele deschise. Între intelectualii Bucovinei şi cei de la Braşov se stabiliseră cu multă vreme în urmă relaţii de colaborare şi chiar de prietenie. Încă de la apariţia primelor ziare în limba română la Braşov – „Gazeta Transilvaniei“ şi „Foaia pentru minte, inimă şi literatură (1838) între colaboratorii la aceste publicaţii s-au numărat Costache Negruzzi, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Constantin şi Alecu Hurmuzaki şi familia lui Ciprian, Iraclie şi Emilia Porumbescu.Părinţii compozitorului Iraclie au  transmis ştiri şi articole la „Gazeta Transilvaniei“ şi au susţinut activitatea Reuniunii Femeilor Române. Începutul relaţiilor l-a făcut Emilia Porumbescu, care la 10 decembrie 1850, a răspuns de la Şipot la apelul publicat de reuniunea Femeilor Române în paginile „Gazetei Transilvaniei“.

Corespondenţă Bucovina-Braşov

În 1855, Iraclie Porumbescu avea să publice în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“ balada populară „Aniţia“, culeasă de el din Bucovina, iar după această dată, legăturile lui cu „Gazeta Transilvaniei“ devin tot mai strânse. Din Bucovina, tatăl compozitorului corespondează intens cu Iacob Mureşianu din Braşov. Corespondenţa aceasta se întinde pe o perioadă lungă de timp, de la 1857 până aproape de sfârşitul vieţii, în 1895. Va folosi calea epistolară asemeni tuturor colaboratorilor aflaţi în afara hotarelor Ardealului, pentru a-i informa pe prietenii din interiorul arcului carpatic despre evenimentele ce se petreceau în Bucovina şi Moldova, fie în timpul Războiului Crimeei, fie în preajma Unirii de la 1859.

Catedră de muzică la liceul român

Ciprian Porumbescu a cerut catedra de muzică de la liceul român ortodox din Braşov începând din 1 septembrie 1881. Catedra nefiind liberă la acea dată, s-a stabilit abia la şedinţa Eforiei şcoalelor din 17 octombrie 1881 angajarea sa „până la efeptuirea alegerii prin Delegaţiunile şcolare pe baza unei noi cereri.” În urma dezbaterii acestei cereri trimisă Eforiei de la Stupca, Ciprian Porumbescu a fost ales „profesor provizoriu de muzică şi cântări cu un salariu anual de 500 de florini”.

Găzduit pe actuala stradă a Prundului

Se stabileşte, în gazdă, la familia Copony, din strada Angergasse nr. 1431, în Scheii Braşovului. Astăzi, pe casa de la numărul 31 de pe actuala stradă a Prundului, în apropierea Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”, se află o placă comemorativă.

Se împrieteneşte cu pictorul Mişu Pop, care stătea pe aceeaşi stradă. Acesta îi face un portret în ulei. Pictorul braşovean, un iscusit portetrist şi iconar, a fost şi deținătorul unei biblioteci impresionante. Casa sa din Brașov a devenit pe timpul vieții sale un adevărat muzeu, cu exponate create de către el însuși.

Pe lângă postul didactic solicitat, Porumbescu este numit dirijor al corului Bisericii greco-ortodoxe “Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului la 14 noiembrie 1881 şi dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări din Braşov.

În căutarea unei săli de concerte

Ciprian Porumbescu îşi continuă pregătirea muzicală la Braşov, luând lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805 –1886),dirijor şi organist la Biserica Negră. La patru luni de la instalarea sa la catedră s-a adresat conducerii Şcolilor (Eforiei) româneşti, cerând să-i fie dată „sala cea mare” a liceului, pentru ca să ofere în sprijinul „studenţilor bolnavi de la institutul nostru şi al mai multor instituţiuni filantropice naţionale din localitate”, câteva reprezentaţii teatrale. Înainte de a se adresa Eforiei, aceeaşi rugăminte o adresase şi către conducerea nemţească a Redutei – sediul Casei de Concerte, dar a fost refuzat.

Premiera primei operete româneşti

În seara zilei de 27 februarie 1882, în sala festivă a gimnaziului, a avut loc prima reprezentaţie a primei operete româneşti, „Crai Nou”. Sala era tixită de lume. Toţi intelectualii români din Braşov au vrut să asiste la eveniment.  Succesul premierei a determinat reluarea spectacolului în aceeaşi sală şi la 28 februarie şi 14 martie 1882. La reprezentaţia din 14 martie, spectacolul s-a încheiat cu piesa lui Vasile Alecsandri, „Rămăşagul”, iar orchestra a încheiat, sub bagheta lui Ciprian Porumbescu cu „Hora Braşovului”. Această horă e una din compoziţiile sale din perioada braşoveană, alături de marşul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, ale cărui versuri aparţin profesorului Andrei Bârseanu.

Criticat de “Gazeta Transilvaniei”

În “Gazeta de Transilvania” numărul 25, din 28 februarie/12 martie se anunţă: “O societate de diletanţi va representa pentru a duo’a ora Dumineca in 28 Februariu în sal’a cea mare a Gimnasiului romanu de aici O p e r e t’a CRAIU-NOU de Vasile Alecsandri; musica de Ciprianu Porumbescu”. În aceeaşi publicaţie, în numărul 27, din 5 / 17 martie 1882, apare o cronică de spectacol. Aurel Mureşianu, directorul “Gazetei Transilvaniei”, publică un text critic, în care-şi exprimă mai multe rezerve. I se reproşa compozitorului influenţa creaţiei vieneze de operetă, cât şi a folclorului orăşenesc, precum şi alăturarea acestora cu doina şi hora românească. Într-un “drept la replică”, acordat de “Gazeta Transilvaniei” în numărul 29 din 14 / 26 martie, Ciprian Porumbescu afirma: “Şi dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum încă cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul nostru român, carele stă peste Offenbach, Genée, Suppé etc. “ Replica este urmată de o precizare a redacţiei în care, printre altele, se arată: “Fraza despre <<poporul român componist>> nu se prea potriveşte cu seriozitatea ce se cere de la un specialist în muzică”.

Plătit de braşoveni în timpul tratamentului

Trecând peste criticile cordiale ale “Gazetei Transilvaniei”, Porumbescu s-a simţit iubit la Braşov, apreciat de intelectualii români. Drept dovadă a preţuirii sale, şcoala i-a acordat doi ani concediu medical. Cu sănătatea ruinată de ftizie, este nevoit să facă o pauză. Pleacă la tratament peste hotare, în Italia. Medicii i-au interzis, pe timpul şederii în sanatoriu, orice muncă. L-au oprit chiar să-şi ia vioara cu el. Nădăjduiau că astfel îşi va putea reface puterile slăbite. Cât a fost în străinătate la tratament, în staţiunea Nervi, pe coastele Mării Mediterane, instituţia braşoveană i-a plătit salariul. Mărturie sunt scrisorile de mulţumire adresate de compozitor braşovenilor. Compozitorul a insistat disperat în scrisori la prietenii braşoveni să-i trimită singura mingâiere, ce i-o mai putea oferi viaţa: iubita sa vioară, fără care simţea că nu va putea trăi. A primit-o în decembrie 1882.

În vizită la Verdi

Într-o seară, cu vioara la subţioară, a ajuns pe malul Mediteranei. Singur, pe un vârf de stâncă, a început să-şi cânte “Balada”. Pe nesimţite, s-a adunat în jurul său o mulţime de ascultători curioşi, care urmăriră cu evlavie mută plânsul vioarei maestrului necunoscut. Printre numeroşii admiratori s-a numărat critical muzical Camiilo Boito, prietenul celebrului Verdi. La invitaţia lui Boito, Porumbescu l-a vizitat la Genova pe marele Giuseppe Verdi. În Italia, a mai făcut câteva voiajuri în cursul anului 1883, la Pisa, Florenţa şi Roma.

A murit la 29 de ani neîmpliniţi

În martie s-a înapoiat în Bucovina, în satul Stupea, unde tatăl său era preot. Ajuns acasă, a căzut din nou bolnav şi după trei luni s-a stins de tuberculoză, la 6 iunie 1883, în vârstă de 29 ani neîmpliniţi. După moartea compozitorului, lucrările muzicale compuse la Braşov – cuprinse în 12 caiete de note – au fost înmânate tatălui său, Iraclie Porumbescu. Pe tot parcursul scurtei sale vieţi, muzicianul a compus peste 250 de lucrări vocale şi instrumentale.

Slujba de pomenire din Groaver

La comemorarea unui an de la dispariţia sa, în mai 1884, când s-a organizat un mare parastas la biserica „Cuvioasa Paraschiva”, din Groaver, au luat parte toţi cei care asistaseră la premiera operetei „Crai Nou”. După slujba de pomenire a rostit câteva cuvinte şi profesorul Andrei Bârseanu, coleg şi colaborator al compozitorului.

Braşovenii nu l-au uitat pe Ciprian Porumbescu. Opereta sa s-a jucat ani la rând, de şase ori avându-l ca regizor pe dr. Vasile Branişte, cel care la 25 de ani de la moarte, a publicat la Lugoj cea mai completă „Schiţă monografică asupra lui Ciprian Porumbescu“.

În anul 1932, la 31 martie, corul bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului a pus din nou în scenă opereta „Crai Nou”, acum sub bagheta unui alt mare maestru al muzicii româneşti, Constantin Bobescu.

Bustul lui Porumbescu

La centenarul morţii autorului primei operete româneşti s-au desfăşurat o serie de manifestări culturale, iar în parcul de lângă Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” s-a dezvelit bustul compozitorului. Sculptura în bronz este opera sculptorului Vladimir Predescu.

Film biografic

Biografia romanţată a compozitorului a fost transpusă cinematografic în anul 1972, având în distribuţie pe actorii: Vlad Rădescu, Ion Besoiu, Emanoil Petruţ , Sebastian Papaiani şi Alexandru Repan. Regia şi scenariul au fost semnate de Gheorghe Vitanidis. Filmul prezintă ultimii doisprezece ani din scurta viaţa a lui Ciprian Porumbescu (Vlad Rădescu), dragostea lui pentru Berta (Tamara Crețulescu), anii de studiu la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, unde Ciprian Porumbescu şi foştii săi colegi fondează Arboroasa, prima societate academică din Bucovina.

Autor de imnuri

Ciprian Porumbescu este, deocamdată, singurul compozitor cu două bucăţi muzicale adoptate ca imnuri naţionale. “Pe-al nostru steag e scris Unire” este un cântec patriotic dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească de la 1859. Muzica îi aparține lui Ciprian Porumbescu, iar versurile lui Andrei Bârseanu. Melodia cântecului este în prezent imnul național al Albaniei, pe versuri ale poetului albanez Aleksandër Stavre Drenova. În anul 1940, aceeaşi melodie a devenit imnul Partidului Națiunii, partidul unic din timpul dictaturii regelui Carol al II-lea. În 1975 Nicolae Ceaușescu a încercat să introducă acest cântec ca imn național al României cu textul modificat de PCR și titlul schimbat în “E scris pe tricolor Unire”, dar în final a fost ales ca imn “Trei culori”, un cântec compus tot de Ciprian Porumbescu. Unele surse susţin că textul a fost schimbat de însuşi Ceauşescu.

Andrei Bârseanu, preşedintele ASTRA

Andrei Bârseanu, autorul versurilor “Pe-al nostru steag e scris Unire” şi prieten bun al compozitorului Ciprian Porumbescu, s-a născut la 17 octombrie 1858, la Dârste, lângă Brașov. Studiile medii le-a făcut la Liceul Comercial din Brașov, întemeiat de George Bariț, apoi a plecat la Viena și München, unde între 1878 și 1881, și-a definitivat studiile universitare. A revenit în Transilvania, mai întâi la Brașov, unde a predat la Liceul Comercial Românesc. A devenit corector și apoi dirigent al școlilor superioare. S-a mutat la Sibiu, unde a fost numit director al învățământului. A editat revista „Școala și familia” în 1887. În 1911 a fost ales președinte al ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), funcție ce a deținut-o până în 1922. A fost vicepreşedinte al Academiei Române. A murit pe 19 august 1922 în București și a fost înmormântat la Sibiu, în cimitirul central. La 26 octombrie 1929 a fost exhumat și dus la Brașov, pentru reînhumarea sa în cavoul familial.

Iubire neîmplinită

Când îşi vizita bunicii, la Ilişeşti, Ciprian era primit cu bucurie şi în casa pastorului evanghelic Gorgon, bun pianist şi mare amator de muzică. Aici şi-a întâlnit marea dragoste. Berta, născută la 17 martie 1861, era cea de a şasea fiică a Adaminei şi a pastorului protestant Taraugott Gorgon. A învăţat la Şcoala elementară germană din satul natal şi apoi la un pension de fete din Biala-Bialitz. Printr-o scrisoare înflăcărată trimisă părinţilor ei, Ciprian îşi declară iubirea şi o cere în căsătorie. Sentimentele lui se lovesc însă de prejudecăţile familiei fetei, care-l refuză. În cele din urmă, Berta s-a căsătorit cu farmacistul Alfred von Rossignon, la Rădăuţi. Rămasă văduvă, s-a stabilit în Germania, unde s-a stins în 1947, la aproape 86 de ani.