Povestea banditului Bălan, autorul masacrului de la Codlea

În urmă cu aproape 100 de ani, un criminal periculos , evadat din penitenciarul Ocnele Mari, a ţinut în teroare tot sudul Ardealului. Crimele de la sfârşitul verii anului 1928 au îngrozit locuitorii Sibiului, Făgăraşului, Codlei şi Braşovului. Oricât s-au mobilizat autorităţile, banditul Bălan le scăpa tot timpul printre degete.  Iar fărădelegile lui, scăldate în sânge, scandalizaseră întreaga opinie publică. Oamenii se fereau să rămână singuri în locuri izolate, iar cei avuţi îşi ascundeau cât mai bine valorile şi se baricadau noaptea în case.  Tâlhar la drumul mare sau spărgător fără scrupule, Bălan a lăsat în urma loviturilor sale o mulţime de cadavre. La fel ca în America aceloraşi ani şi în proaspătul Regat al României Mari,  hold-up-urile armate, urmăririle cu împuşcături şi evadările spectaculoase făceau din gangsteri eroii primeilor pagini ale ziarelor. Ion Bălan, la fel ca alţi bandiţi cunoscuţi ai epocii, Ștefan Vasali – Terente, Victor Tomescu sau Gheorghe Coroi, a devenit un mit. Iar folclorul urban l-a transformat într-un adevărat haiduc. Deşi el nu a fost niciodată decât un bandit ticălos, care-şi împuşca victimele, cu predilecţie, pe la spate. În acelaşi fel şi-a găsit şi el sfârşitul.

 AUTOR:  Alexandru GHIZA
Pentru articolele acestui site, autorii fac o muncă voluntară de documentare și editare. Pentru că iubim Brașovul, ne dorim ca locurile și oamenii  extraordinari care fac parte din istoria acestui oraș să fie cunoscuți de cât mai multă lume.  De aceea, nu restricționăm în niciun fel preluarea materialelor. Ne dorim, însă, ca reproducerea lor să fie făcută decent, cu link activ în primul paragraf, făcându-se un rezumat al textului publicat de noi. De asemenea, considerăm corect ca ilustrațiile și colajele foto să fie preluate cu precizarea sursei, de asemenea, prin link activ.

Marea evadare de la Ocnele Mari

De la 1 iulie 1928, gărzile militare ale închisorilor din Regatul României, au fost înlocuite cu gărzi civile. Noul corp era recrutat dintre gardieni de până atunci, foşti plutonieri şi sergenţi. Urmaseră şcoala de la Văcăreşti şi erau bine instruiţi. La penitenciarul de la Ocnele Mari, câţiva deţinuţi citiseră în ziare despre reforma penitenciarelor şi au considerat momentul oportun pentru o evadare. S-au gândit că noii paznici sunt nepregătiţi şi, la primul glonte, vor da bir cu fugiţii. La Ocnele – Mari, în Vâlcea, încă din Evul Mediu, exista o închisoare domnească pentru condamnaţii de drept comun, obligaţi să lucreze în ocna din apropiere. După 1874, conform unei noi legi de funcţionare, aici se organizează un penitenciar. Corpul de gardă se afla la acel moment în afara zidurilor împrejmuitoare. Un grup de zece deţinuţi, în frunte cu doi basarabeni, Zviaghin şi Romanovici  încep să comploteze pentru a organiza o revoltă. Au procurat o mică cantitate de praf de puşcă cu care au umplut cartuşe făcute din table furată din atelierul penitenciarului. Au pătruns apoi în infirmerie şi au scos mai multe cărămizi din zidul care dădea în cazarma gardienilor.

Lupta dintre puşcăriaşi şi gardieni

După primele cartuşe detonate de deţinuţii răzvrătiţi, plantonul, singurul gardian aflat în cazarmă,  a  reuşit să fugă şi să dea alarma. Aici, puşcăriaşii au pus mâna pe armament, puşti şi revolver. Afară, însă, gardienii înarmaţi s-au postat în faţa uşii cazărmii.  A început o luptă pe viaţă şi pe moarte, în care s-a folosit muniţie fără măsură. Deţinuţii care au venit după cei zece, încercând să-i urmeze, nu au apucat să pună mâna pe arme, aşa că s-au retras în curtea interioară prin spărtura zidului. Doar încă patru au completat grupul iniţial. Comandantul gărzii s-a purtat eroic şi, când muniţia paznicilor era aproape epuizată, a pătruns în corpul de gardă şi a recuperat o ladă de cartuşe. 14 dintre deţinuţi, însă, au reuşit să iasă din cazarmă şi au fugit care încotro a văzut cu ochii.

Vânătoarea de evadaţi

În ziarul “Adevărul” din 8 iulie 1928, Dumitru Demetriu, directorul general al penitenciarelor, povesteşte despre cum au decurs ostilităţile. Fiecare evadat s-a înarmat cât a putut de bine, purtând pe umăr câte o carabină neîncărcată şi trăgând cu revolverul. Au fost şi lupte corp la corp. Căpetenia răsculaţilor, Romanovici a încercat să înfigă un cuţit în pieptul unui gardian pe care l-a pus la pământ. Norocul paznicului a fost că în buzunarul de la piept avea o oglindă care a oprit lama să-i străpungă inima. Corpul vânjos al lui Romanovici s-a prăbuşit peste cel pe care voia să-l omoare fiind împuşcat mortal de un alt gardian. Unul dintre deţinuţi a fost ucis chiar în corpul de gardă. Altul, pitit într-un coteţ al unei gospodării din apropiere, a fost înconjurat şi ciuruit.  Unii au sărit gardurile din localitate, fiind vânaţi de gardieni şi împuşcaţi prin grădinile oamenilor.

Bălan, singurul evadat neprins

În zilele următoare, au mai fost împuşcaţi de jandarmii intraţi în alertă, prin comunele din jur. Cadavrele celor ucişi au fost adunate şi întinse apoi în curtea penitenciarului.

Deţinuţii, în număr de 300, au fost puşi să defileze prin faţa leşurilor foştilor lor camarazi pentru a-i descuraja să mai încerce aşa ceva.

Doi deţinuţi însă au putut scăpa de gloanţele paznicilor. Unul dintre ei a fost omorât lângă Piatra Neamţ, câteva zile mai târziu. Iar celălalt, un condamnat pentru crimă, Ion Bălan, după ce a rătăcit câtva timp prin ţară, a reapărut  zona Sibiului, locul de unde fusese dus la închisoare cu doi ani înainte pentru că îl asasinase pe patronul fabricii la care lucra. 13 evadaţi fuseseră împuşcaţi, unul scăpase. Ghinion!

Cine era Bălan?

Ion Bălan s-a născut la Prundul Bârgăului în primii ani a secolului 20, într-o familie de țărani bistriţeni. Încă de mic, s-a învăţat să fure, pentru că familia lui se zbătea tot timpul în lipsuri materiale. Tatăl lui era mai mult plecat la munte, la lucru. Era copil, când fratele lui moare pe front, iar mama se îmbolnăveşte grav. La scurt timp după ce-şi pierde şi mama, tatăl se recăsătoreşte cu o femeie mai tânără. Avea acelaşi nume ca prima lui soţie, Raveca . Femeie muncitoare, a ţinut gospodăria cum a ştiut, dar Ion a pierdut dragostea maternă pentru totdeauna. Şi-a jurat că se va îmbogăţi prin orice mijloace, pentru a scăpa din sărăcia care-l înconjura.  A reuşit să-şi termine şcoala şi să se angajeze ca ucenic la fierărie şi lăcătuşerie. Adolescent închis în sine şi fără prea mulţi prieteni, învaţă să fabrice chei false, de care mai apoi se folosea pentru a fura din diferite prăvălii şi gospodării.  Este arestat, însă evadează. La scurt timp, pune mâna pe o carabină şi se stabileşte pe Muntele Măgura Calului, aproapte de satul natal. Timp de mai bine de o lună de zile coboară în sate unde dă atacuri. Doi plutonieri îl găsesc într-o noapte dormind cu arma în braţe. Este condamnat la aproape patru ani de detenţie pentru furturile comise şi trimis la închisoarea din Aiud, de unde din nou evadează. Se ascunde în Borsec, lucrând ca muncitor sezonier.

Mai mult închis

În căutare de oameni avuţi ajunge în judeţul Sibiu, unde va sta mai mult timp în localitatea Bradu, ca îngrijtor de animale pentru o familie înstărită, Bolovan. Aici, între localităţile Cisnădie şi Porumbacu, învaţă drumurile de munte şi pădurile Munţilor Făgăraş. Chiar în noaptea de Înviere a anului 1923, fură bijuteriile şi banii angajatorilor lui şi se urcă într-un tren spre Braşov. O razie a jandarmilor face să fie prins, întors la Sibiu şi judecat. Aşa ajunge pentru prima oară la Târgu Ocna.

Poveştile celorlalţi răufăcători sunt o adevărată şcoală a vieţii pentru el. Mama lui vitregă îşi amintea, într-un interviu dat publicaţiei bistriţene “Săptămâna”,  în 1930, că, de când a devenit bărbat, Ion a stat mai mult închis: “Îmi aduc aminte când în luna aprilie, în 1923, fiind închis la Bistriţa, a fugit de acolo şi la miezul nopţii, în capul gol, desculţ, numai în cămaşă şi ismene ne-am trezit cu dansul acasă. Ne-a cerut de mâncare şi după ce s-a îmbrăcat cu ce a putut, iaraşi a fugit. De atunci nu l-am mai văzut, a stat tot închis până în anul 1926, când după ce şi-a isprăvit pedeapsa, a venit aici în comună de şi-a luat actele de la Primărie. Atunci ne-a spus, ca se duce la lucru la Constanţa, pe un vapor şi că de aci înainte se va face om de treabă”.  Într-adevăr, se angajează ca fochist pe vaporul „Principesa Elena”. După puţin timp fură bijuteriile comandantului de vas şi fuge din nou în zona Sibiului.

De la furturi la crimă

La Cisnădie, se angajează ca muncitor la fabrica de postav Gromen, aparţinând unui sas. Nu spune nimic despre trecutul său şi-şi dă un nume fals. Oamenii din conducere, tot saşi, foarte stricţi în privinţa actelor de angajare, au suspiciuni şi încep să-l verifice. De multe ori, ulterior, a declarat în public că “are pică pe saşi”.  Nici munca în fabrică şi programul strict nu i-au fost deloc pe plac. Studiază programul patronului.

Seara, acesta verifica actele contabile în biroul său şi apoi, le punea în casa de valori, unde avea şi un revolver. Se ascunde după terminarea programului şi dă buzna în biroul patronului. Îl jefuieşte, apoi îl execută cu sânge rece, trăgându-i un glonţ în cap.  Fuge, dar este încolţit de jandarmi într-o localitate sibiană. Are loc un schimb de focuri, dar rămâne fără muniţie şi e arestat. Nimeni nu este rănit. Ajunge însă în fata judecătorului. Este condamnat la data de 6 iulie 1927, la cincisprezece ani de temniță, pedeapsă ce trebuia executată la penitenciarul de la Ocnele Mari.

Baciul omorât la stână

A urmat spectaculoasa evadare de la Ocna Mare, povestită la începutul articolului şi o serie îngrozitoare de crime făcute între Sibiu şi Braşov, zona în care ocnaşul evadat s-a ascuns. Şase crime, făcute în decurs de nici o lună au ţinut în teroare tot sudul Ardealului. Trebuie spus că Ion Bălan nu arăta de fel a brută. Scund, sub 1,70 metri, cu picioare foarte subţiri şi o faţă prelungă, osoasă. Doar căutătura încruntată a ochilor lui mici şi limbajul dur, completat deseori cu înjurături, te puteau pune în gardă.  Ferindu-se de patrulele de jandarmii care-l căutau mai ales în localităţi, pe şosele şi prin trenuri, a ales să îşi piardă urma prin Munţii Făgăraş.  Oricum, hainele jerpelite şi lipsa posibilităţii de a se spăla, îl scoteau imediat în evidenţă. Ştia să-şi facă culcuş în pădure sau în diverse grote. Astfel ajunge, în 9 august 1928, pe muntele Belia, unde cere găzduire la o stână. Seara, ciobanii veniţi cu oile să le mulgă şi-au găsit baciul, Andrei Scarlat, în vârstă de 28 de ani, într-o baltă de sânge.  Fusese jefuit de 2300 de lei, i se luase revolverul şi o pungă de piele pe care o ţinea tot timpul la el. Ciobanii au trimis un băiat să anunţe jandarmii din comuna Sebeş, care au sosit la faţa locului, sesizând totodată şi parchetul judeţului, pe atunci, Făgăraş.

Contabil ucis noaptea în casa lui

Având ceva bani, se încumetă să coboare în Porumbacu, la poalele munţilor. Ştie că acolo are o casă mare, omul care se ocupa de salarii la fabrica unde lucrase . Îl pândeşte şi, la două zile după crima de pe munte, pătrunde noaptea în locuinţa contabilului Klein. Sărit din pat, bietul om primeşte un glonţ în piept şi cade pe duşumea. Banditul îi scotoceşte toată casa pentru a găsi bani. Nereuşind, îi pune revolverul la tâmplă, cerându-i cheia de la casa de bani a fabricii. Nenorocitul funcţionar, fie n-a mai putut vorbi, fie n-a voit să-i arate locul în care se aflau banii. Criminalul, enervat, a mai descărcat un glonţ, iar contabilul s-a prăbuşit mort. Bălan a continuat să răvăşească prin casă fără niciun rezultat şi, pe urmă, temându-se să nu fie surprins, a plecat. Crima n-a fost descoperită decât a doua zi dimineaţa, când, observându-se  lipsa contabilului de la fabrică, a fost căutat acasă.

Lovitura de la Gara Porumbacu de Jos

La doar o zi după asasinarea contabilului, Bălan începe să dea târcoale staţiei de cale ferată de la Porumbacu de Jos. Îi observă pe şeful de gară, Andrei Bede, şi pe fiul său plimbându-se pe peron. Spre seară, intră în biroul gării sub pretextul că doreşte câteva informaţii despre mersul trenurilor.  Cu coada ochiului observă că, în afara impiegatului şi a familiei sale, soţie, trei fete şi un băiat, toţi minori, nu există altcineva. Din nefericire, acarul era în concediu. Iar trenuri nu urmau să treacă decât în ziua următoare.

Şeful gării a observat că necunoscutul era îmbrăcat foarte prost şi avea faţa murdară, dar fuseseră şi alţi vagabonzi prin gară, aşa că nu a dat importanţă. La lăsarea întunericului, pe când Andrei Bede se afla în mijlocul numeroasei sale familii, banditul pândea la geam.

Împuşcat prin fereastră

Prin fereastră, din spate, a tras un glonţ care i-a pătruns şefului de gară în plămân. În vreme de familia îngrozită nu ştia ce să credă, în faţa şefului staţiei care se zbătea într-un lac de sânge, fereastra a fost escaladată de un individ înarmat până în dinţi, şi care, cu revolverul în mână ameninţa pe fiecare cu moartea. “Era încins cu o curea de piele de care atârnau două cuţite mari puse în tecile lor şi un revolver. Pe spate purta o carabină şi la şold atârna o geantă de piele plină cu cartuşe. Pe cap avea o pălărie mare din postav negru. Depozitul de gloanţe pe care-l avea asupra sa era acoperit de o pelerină cenuşie uzată”, a declarat ulterior fiul lui Bede jandarmilor.

Neslăbind din ochi pe membrii familiei, necunoscutul a început să răvăşească prin casă. Câteva inele aflate în degetele soţiei şefului staţiei şi ale fiului său au fost smulse. Deschizând dulapurile, banditul a furat apoi ceva argintărie, după care, repezindu-se asupra asupra rănitului, i-a scos din buzunar cheia de la casa de bani a staţiei. Folosindu-se de încremenirea ce cuprinsese familia, banditul s-a strecurat în biroul şefului de staţie unde, deschizând casa de fier, a furat tot conţinutul, 80.000 de lei, care aparţineau poştei. Deşi, după plecarea banditului, Andrei Bede a fost transportat la spitalul din Sibiu, viaţa nu i-a putut fi salvată.

Groaza familiei Bede

În ediţia din 14 august 1928, reporterul trimis de ziarul “Adevărul” redactează un interviu dramatic cu soţia victimei atacului banditesc de la Gara Porumbacu de Jos, reprodus mai jos.

D-na Bede, pe care de asemenea am văzut-o, este încă sub impresiunea dramei petrecută sub ochii ei. Nemâncată de trei zile, abia îşi poate reţine lacrimile. „Pe la orele 10 seara, m-am retras  la culcare, împreună cu două fete, lăsându-l pe Andrei la masă cu trei copii. Soţul meu povestea copiilor cum a văzut trecând aeroplanele de la Bucureşti spre Cluj şi tocmai trimisese pe fiica noastră Latica să-i aducă tutun din cămară. În acest moment s-a auzit o împuşcătură de armă şi Andrei s-a prăvălit peste uşa care dă în bucătărie. Această uşă deschizându-se sub apăsarea corpului lui Andrei, soţul meu a căzut cu capul în deschizătura  pivniţei, la care se intră prin bucătăria de alături. Banditul a apărut brusc în faţa noastră cu revolverul întins. Fiul meu cel mare l-a întrebat ce vrea drept răspuns, banditul a rostit o înjurătură în ungureşte (n.r. faptul că banditul vorbeşte ungureşte, întăreşte credinţa autorităţilor că ar fi vorba într-adevăr de Bălan, care cunoaşte perfect limba maghiară).

– Tăceţi cu toţii, nimeni să nu mai mişte. Altfel vă omor până la unul.  Eu sunt Bălan! Am mai ucis doi până aici! O clipă banditul a ieşit afară. Una din fete s-a strecurat din casă. Băiatul a vrut să se furişeze după ea, însă, în acel moment, a fost întâmpinat de bandit. În urma fiului meu se afla Charlota, care adresându-se criminalului, îi spuse:

–  L-ai omorât pe tata, ce mai vrei?

–  Bani!, fu răspunsul banditului.

–  Lasă-ne viaţa şi capeţi bani.

–  Da, dar repede cheile, repede!

–  Cheile nu sunt la noi, ci la tata.

Banditul se repezi la soţul meu şi îi luă cheile, apoi, trecând în birou, deschise casa de fier, furând 80.000 de lei pregătiţi pentru a fi expediaţi poştei. Întorcându-se, continuă doamna Bede, i-am întins geanta mea în care se aflau un bilet de 100 şi trei de 20 de lei. Banditul mi-a refuzat banii spunând:

– N-am nevoie de nimicuri. Aveţi noroc că am găsit bani. Altfel, v-aş fi omorât pe toţi. În acel moment, cuprins de o furie subită, banditul a scos cuţitul, învârtindu-l desupra capului meu.

–  Culcă-te!, răcni el.

Copii începură să ţipe văzându-mă sub cuţitul banditului. Amuţiră însă la privirea lui fioroasă. Banditul mai făcu câţiva paşi prin cameră, apoi, deodată puse pe fiul meu să se dezbrace. Foarte grăbit, începu să se îmbrace cu hainele băiatului, Neizbutind să-şi facă nod la cravată, băgă hainele în desagă:

–  Să nu mişcaţi unul. Trecu apoi în bucătărie, luă provizii de acolo şi întorcându-se cu ele ne spuse că le duce tovarăşilor de afară.

Unul dintre copii se apropie întrebându-l:

–  Ce-ai făcut cu tata?

–  L-am împuşcat!, răspunse banditul, apoi se spălă pe mâini, spunând copilului care-l întrebase:

–  Spălaţi sângele de pe jos. În urmă, banditul luă pe soţul meu în braţe, îl aşeză pe pat, se uită la el şi spuse:

–  Îmi pare rău! Nu puteam altfel. Îmi trebuiau banii. Ne mai ceru odată să nu mişcăm şi ieşi afară.

După vreun sfert de oră, fiica noastră, Irina, se furişă de-a buşilea în birou, unde, cunoscând telegraful, dădu semnale de ajutor staţiilor din Făgăraş şi Sibiu.

În toată staţia eram singuri, încheia doamna Bede. Acarul era în continuare în concediu, iar un soldat care-i ţinea locul dormea în sala de aşteptare şi, probabil, nu a auzit nimic.

–  Bietul meu soţ – adăugă doamna Bede, lăcrimând – trebuia să treacă la pensie într-un an”.

Somat la Făgăraş

Imediat după abominabilul asasinat, Parchetul de la Făgăraş a cerut telegrafic la Ocnele Mari fotografia banditului Bălan pentru a putea fi identificat. Întreg judeţul a fost împănat cu potere de jandarmi.

La primele cercetări făcute după crimă, o patrulă de jandarmi a găsit într-o pădure din munţii comunei Sărata o pelerină veche de culoare cenuşie, ruptă, o hanină kaki şi 3 port ţigarete. Obiectele au fost recunoscute de către familia Bede: pelerina şi haina erau cele cu care era îmbrăcat banditul când a pătruns în casă, iar cele 3 port ţigarete erau ale şefului staţiei. De fapt, banditul s-a dezbrăcat în pădure, îmbrăcând hainele tânărului Bede, dar a uitat într-un buzunar al hainei aruncate cele 3 portţigarete furate.  Urmele arătau că s-a îndreptat spre Făgăraş. La o zi după, cu o jumătate de oră după miezul nopţii, un făgărăşean, Emil Stoff, a observant într-o cârciumă din marginea oraşului, din apropierea fabricii de explozibili, un individ suspect, care după semnalmente i s-a părut a fi banditul Bălan. Omul a anunţat compania de jandarmi şi Parchetul. Sosită în grabă, o echipă de jandarmi a văzut la marginea câmpului un necunoscut grăbit. După somaţie şi chiar după o salvă de puşcă, a luat-o la fugă prin lanurile de porumb.

O zi la Ploieşti în compania unei prostituate

Pentru câteva zile, jandarmii nu mai primesc nicio sesizare că ar fi fost văzut în zona Făgăraşului. S-a aflat mai târziu că, în data de 17 august a ajuns la Ploieşti, probabil cu trenul. A petrecut întreaga zi în tovărăşia unei fete de la o casă de toleranţă, care nu-l cunoştea. Anchetată la începutul lui septembrie, Alexandrina Vlădescu, a dat lămuriri amănunţite despre timpul petrecut cu banditul. Acesta s-a dat drept inspector de vânătoare şi s-a dovedit foarte generos. A făcut numeroase târguieli pentru ea şi i-a lăsat suma de 800 de lei. De asemenea, s-a fotografiat cu Alexandrina la un atelier de lângă Palatul de Justiţie din Ploieşti. Seara s-au despărţit la gară. La întoarcere a coborât în Braşov. La oficiul din Gara Braşov a pus un plic pe adresa părinţilor din Prundul Bârgăului. La scurt timp, jandarmii au confiscat scrisoarea, iar fotografia trimisă acasă ajunge în presa vremii.

Asasinul din întuneric

De la Braşov, ajunge la Codlea. Luni, 19 august 1928, a vizitat scalda – denumirea populară pentru ştrand, în acea vreme – din localitate.  Ștrandul – care există şi în ziua de azi – fusese amenajat încă din anii 1903-1904. Bazinul, alimentat de un izvor al Goldbach-ului (pârâul de aur), a cărui apă are o temperatură constantă de 18 °C, era un loc perfect de petrecere a timpului liber, vizitat de turişti. Locul şi-a căpătat numele de Băile Carmen Silva, în memoria primei regine a Regatului României. Lângă bazin, aproape de pădure, s-a construit un restaurant. În 1928, restaurantul era administrat de familia Kolf. Luni, 20 august, banditul Bălan a făcut diferite cumpărături în Codlea. După amiaza, a urmat o partidă straşnică de înot în bazin, apoi a mâncat pe săturate.

În seara aceea, pe terasa restaurantului, trei bărbaţi jucau cărţi şi stăteau de vorbă, asistaţi de soţii şi de alte două persoane din personalulul restaurantului.

Unora dintre ei, ciudatul personaj care le vizitase locul li se păruse suspect. Discuţia purtată de jucătorii de cărţi aflaţi a deviat imediat spre bănuiala că ar putea fi vorba de periculosul bandit despre care se vorbea în gazete. În jurul mesei se aflau administratorul băii, Martin Kolf, bărbat  în vârstă de 29 de ani, tată a doi copii, învăţătorul din Codlea, Andreas Folbert, în etate de 32 de ani, tată a două fete şi notarul auxiliar al comunei, Seifert, om în vârstă de 24 de ani. La capătul celălalt al mesei şedeau şoferul Hans Benedik cu tânăra Rosa Kol, iar la uşa care duce spre bufetul restaurantului, stăteau la poveşti soţiile lui Folberth şi Kolf. Era ora 10 şi jumătate, când a răsunat o împuşcătură, trasă din întuneric, urmată altele.  A fost o panică de nedescris.

“Gazeta Transilvaniei” reconstituie tripla crimă

Iată cum reconstituie întâmplarea, câteva zile mai târziu, ziarul braşovean “Gazeta Transilvaniei”:

Femeile din uşa bufetului se refugiază în locuinţă, încuind-o. Şoferul, fata, care fusese rănită în picior de prima împuşcătură, Folberth şi Seiferth se pleacă sub masă. În acest moment, banditul sare pe verandă şi începe să tragă în restauratorul Kolf, care, deşi rănit, se pregătea să tragă în bandit cu revolverul său. Kolf, grav rănit, se prăbuşeşte la pământ. Învăţătorul Folberth, ieşind de sub masă, trage de asemenea cu revolverul, două gloanţe în bandit , rănindu-l la mâna stângă. Înfuriat, banditul trage din nou, ucigându-I pe Folberth şi Seiferth. În acest timp, şoferul a putut să dispară de pe verandă. Banditul, stăpân pe situaţie, îi aplică mai multe împunsături de cuţit lui Kolf, care încă mişca. Apoi intră în restaurant şi-şi însuşeşte banii de sub tejghea. Cu banii îndesaţi în buzunare, forţează uşa casei în care se refugiaseră soţiile celor ucişi. Înăuntru, le cere femeilor să-i dea toţi banii. Cum acestea îi spun că toţi banii erau sub tejghea, banditul  se enervează. Le împunge cu ţeava pistolului, spunându-le că vor veni cu el. La rugăciunile lor, că au copii mici în casă, banditul le-a lăsat, ieşind din nou pe verandă. Aici, o prinde pe fata rănită şi o târăşte cu el în pădure.

După depoziţiile fetei, banditul i-a spus pe drum că el este temutul Bălan. Era nervos că nu a reuşit să pună mâna pe şofer ca să poată pleca cu automobilul. Ajuns cu fata în apropierea unei stâne, câinii au început să latre şi s-a apropiat un cioban. Profitând de momentul de nesiguranţă, fata reuşeşte să fugă de lângă bandit printre copaciii din pădure, apoi se urcă într-un copac. Bălan schimbă câteva cuvinte cu ciobanul, apoi îşi continuă drumul, dispărând în întuneric. După ce se îndepărtează, fata îl strigă pe cioban, care o ajută să coboare şi o duce la stână, unde îi curăţă rana şi o bandajează. Către dimineaţă, apropiindu-se de stână o patrulă de jandarmi, ciobanul a predat fata, pentru a fi dusă acasă. Actualmente, tânăra se află la sanatoriul Depner din Braşov.

Când banditul s-a retras de la locul crimei, şoferul a pus în mişcare motorul automobilului, luând-o razna prin Codlea, unde a anunţat  jandarmii şi autorităţile comunale despre cele petrecute. Întreaga comună a fost astfel alertată, în scurt timp, automobile şi căruţe ducând la locul crimei jandarmi şi echipe de soldaţi din divizionul de artilerie staţionat în Codlea, precum şi echipe de civili. În acelaşi timp, s-au alarmat posturile de jandarmi din comunele învecinate, regimental de jandarmi şi armata din Braşov. De trei zile, toate pădurile sunt înconjurate şi patrulate de detaşamente de jandarmi, de soldaţi şi de civili. Până în momentul de faţă nu s-a putut da însă de urma fiorosului bandit.

Sătenii din Strâmba sunt sechestraţi

După masacrul pe care l-a făcut la Codlea, rănit la braţ, Bălan a fugit prin pădure. A poposit într-un cătun. A stat o zi înteagă la Strâmba, unde nu erau mai mult de trei case. A ameninţat sătenii cu moartea şi i-a ţinut sechestraţi toată ziua. Le-a arătat rana de la mână şi nu s-a sfiit să se recomande pe adevăratul lui nume. Şi-a procurat alimente, şi-a pansat rana de la mână şi s-a bărbierit. I-a părăsit apoi în grabă pe cei care l-au găzduit, pornind în direcţia Şinca-Vad-Şercaia-Făgăraş. Ajuns la Făgăraş, s-a adăpostit în păduricea dinspre moara Senchea. Paznicul morii a găsit în desişurile din apropierea parcului Regina Maria, locul unde banditul s-a bărbierit şi a alertat jandarmii. Cu toate acestea, a doua zi, banditul a cutezat să pătrundă în centrul oraşului. Şi-a cumpărat o pâine şi mai multe ziare, şi s-a îndreptat prin faţa prefecturii, către spital, căruia i-a dat târcoale. A dispărut însă în păduricea de la marginea oraşului. De fiecare dată, însă, jandarmii au ajuns prea târziu.

Mesaj în lanul de porumb

Din cauza asemănării cu Bălan, unii nevinovaţi sunt aproape linşaţi. Aşa se întâmplă, după cum anunţa“Adevărul” din 28 august 1928 cu un ţăran urcat în tren la staţia Braşov, care este la un pas de a primi o bătaie soră cu moartea.

Printr-o situaţie similară, conform ediţiei din 2 septembrie 1928 a “Gazetei Transilvaniei”,  trece un biet muncitor care doreşte să se angajeze la Fabrica de Hârtie aflată lângă Gara Zărneşti. Sesizaţi de paznic, jandarmii înconjoară clădirea în care se afla. Din fericire, omul se legitimează şi se constată că a fost o alarmă falsă.

Dar teroarea cea mai mare o simt locuitorii din Făgăraş, într-o seară, la sfârşitul lui august, când jandarmii legitimau pe toată lumea, după ce fusese semnalată prezeţa lui Bălan. Din cauza unei pene de curent, cetăţenii aflaţi pe promenadă sau în piaţa centrală sunt cuprinşi de o panică de nedescris. Zvonurile care circulau spuneau că Bălan a tăiat firele electrice pentru a putea opera în voie.

La sfârșitul luni august 1928, Bălan coboară din munți la Şercaia unde este văzut de mai mulţi locuitori. Alarmați, jandarmii care pleacă în căutarea lui găsesc într-un lan de porumb culcuşul banditului lângă care se afla o hârtie scrisă cu creionuL Scrisoarea era adresată judecătorului din Şercaia. In această scrisoare Bălan scria judecătorului că dacă cineva va îndrăzni să se apropie de el, va fi culcat la pământ fără milă. Bălan termină scrisoarea spunând că este sătul de viaţă şi că îl chinuie muit rana căpătată la Codlea.

Pălărie făcută cadou de Bălan

Marţi, 28 august, la poliţia Făgăraş s-a prezentat un bătrân pe nume Traian Jurcă, cu o pălărie elegantă în mână. Omul a povestit ce i se întâmplase cu o zi în urmă. Venind din comuna Şoarş, pe dealul comunei Galaţi, în apropiere de Făgăraş, a fost oprit de un individ slab cu o mână bandajată. L-a întrebat dacă nu are bani la dânsul. Cum Jucă era jerpelit şi murdar de la colbul de pe drum, l-a crezut când a spus că n-are bani. De fapt, săteanul avea câteva mii de lei, colectă pentru biserică. Necunoscutul, de milă, i-a dat bătrânului pălăria lui, nouă şi bună, iar pe cea veche l-a pus s-o arunce.

În aceeaşi zi, la ora 7 seara banditul şi-a făcut apariţia la fabrica de ţigle Stoff, lângă Făgăraş. Ppurta pe cap o pălărie neagră  şi o cămaşă ţărănească, peste pantaloni negri. Avea o mână bandajată. A vorbit puţin cu lucrătorii, apoi a dat 10 lei unui băiat pe nume Johan, să-l treacă cu barca peste Olt.

Teroare în sudul Ardealului

Din cauza nereuşitelor, jandarmii ajung în colimatorul presei, fiind, ca şi în alte dăţi, acuzaţi că mai degrabă sunt puşi să păzească întrunirile politice, decât să prindă un bandit periculos. Zonele în care evadatul a semănat teroare sunt cuprinse de o adevărată psihoză. Staţiunile climaterice din zonă, foarte populare în acea vreme, Zizin, Covasna, Tuşnad, Malnaş, Vâlcele, Bodoc, Borsec se golesc de turişti. Vilegiaturiştii ceva mai înstăriţi îşi depun banii la băncile din oraşele învecinate.

Din cauza asemănării cu Bălan, unii nevinovaţi sunt aproape linşaţi. Aşa se întâmplă, după cum anunţa“Adevărul” din 28 august 1928 cu un ţăran urcat în tren la staţia Braşov, care este la un pas de a primi o bătaie soră cu moartea. Printr-o situaţie similară, conform ediţiei din 2 septembrie 1928 a “Gazetei Transilvaniei”,  trece un biet muncitor care doreşte să se angajeze la Fabrica de Hârtie aflată lângă Gara Zărneşti. Sesizaţi de paznic, jandarmii înconjoară clădirea în care se afla. Din fericire, omul se legitimează şi se constată că a fost o alarmă falsă.

Dar teroarea cea mai mare o simt locuitorii din Făgăraş, într-o seară, la sfârşitul lui august, când jandarmii legitimau pe toată lumea, după ce fusese semnalată prezeţa lui Bălan. Din cauza unei pene de curent, cetăţenii aflaţi pe promenadă sau în piaţa centrală sunt cuprinşi de o panică de nedescris. Zvonurile care circulau spuneau că Bălan a tăiat firele electrice pentru a putea opera în voie.

Jandarmi travestiţi

La începutul lui septembrie, jandarmii îl localizează pe Bălan în pădurea Valea Largă de lângă comuna Şinca Nouă. El a fost văzut de mai mulţi locuitori care i-au luat perfect semnalmentele. Purta o pelerină nouă şi binoclu. Mâna dreaptă era încă bandajată, după rana căpătată la Codlea. Bălan a intrat de mai multe ori în vorbă cu oamenii şi le-a spus că îi urmăreşte pe jandarmi cu ajutorul binoclului. Mai târziu, s-a spus că banditul şi-ar fi făcut culcuş în peştera Gang. Situată în amonte de sătucul Paltin, la  vreo 15 kilometri de Şinca Nouă, peştera e săpată în calcar de pârâul Gang. Interiorul seamănă cu un apartament, fiind împărţit în trei camere. Într-una dintre ele se află şi astăzi masa şi patul săpate în piatră, asemeni unui mobilier dintr-o locuinţă.  Pe gardurile şi zidurile satelor din jur erau lipite, ca nişte ordine de mobilizare, afişele  reprezentând fotografia lui Bălan din faţă şi din profil pentru a fi recunoscut de săteni. Lumea se aduna pe uliţe şi discuta în fel şi chip isprăvile “haiducului”. Patrulele cercetau pădurile, dar, pentru a se proteja, înaintea lor mergeau câte doi jandarmi îmbrăcaţi în ţărani. Doi dintre aceştia reuşesc să dea de bandit, în 6 septembrie 1928, lângă podul de pe Valea Strâmbei.

Capturarea lui Bălan

Iată cum relatează Vasile Crişan, trimisul special al “Gazetei Transilvaniei”, capturarea periculosului evadat:

Banditul Bălan a fost semnalat în deosebite rânduri prin munţii Făgăraşului. Locuitorii din Şinca Nouă s-au întâlnit în pădure deseori cu el.  În seara zilei de 4 septembrie, banditul Bălan a fost în cârciuma lui Ioan Iacob Flucuşiu din Şinca Nouă, unde o copilă de-a acestuia i-a vândut rachiu şi rom. În ziua de 5 septembrie, banditul era în pădurea Şincii vechi la locul numit “Strâmba”, unde a fost mai demult ferăstrăul fraţilor Egressy. Aici şi-a spălat în râu cămaşa şi a pus-o să se usuce. Au trecut pe acolo nişte oameni din Şercăiţa, care l-au văzut. Coborând aceştia pe apă în jos, s-au întâlnit cu doi jandarmi îmbrăcaţi ţărăneşte, cărora le-au spus că banditul Bălan e aici. Jandarmii aveau la ei câte o secure, iar în buzunare revolver. Întâlnindu-se cu Bălan, acesta a ţipat la ei: “Ce căutaţi aici?”, înjurându-I cocişeşte. Aceştia, fără a-şi pierde curajul, i-au răspuns cu umilinţă, că au venit să caute nişte vite pierdute. “Nu sunteţi cumva jandarmi?”, i-a întrebat Bălan, iar aceştia au răspuns că nu. “Păcat, că sunteţi mai tineri, că vă puşcam pe amândoi, dar să nu-mi cadă în mână sergentul din Şinca Nouă, că-l voi omorî îndată. N-aveţi ceva de mâncare?”. Jandarmii au răspuns că au de mâncare. Bălan le-a spus atunci să aştepte până se duce el colea la o tufă să aducă rom. În tot timpul acesta, banditul le-a vorbit  răstit. Plecând Bălan să aducă rom, sergentul Savu a scos revolverul şi a tras, nimerindu-l în partea de jos a şirei spinării. Banditul s-a prăbuşit. Tovarăşul lui Savu a mai tras două gloanţe în aer pentru a-i intimida pe eventualii tovarăşu ai lui Bălan, apoi s-a repezit asupra lui Bălan, trântindu-l la pământ. “Nu mai puşcaţi – a zis banditul – ci întorceţi-mă cu faţa-n sus”. “Să ştii că eu sunt sergentul pe care ai voit să-l împuşti”, îi zise sergentul Savu. Bălan a fost legat apoi şi dus la postul de jandarmi din Şinca Nouă. Banditul e de un cinism revoltător şi povesteşte cu indiferenţă despre omorurile săvârşite. Imediat au fost avizate autorităţile, sosind pe rând, domnii prim-pretor Valer Langa, căpitanul de jandarmi de la Făgăraş etc. Automobilele care erau în drum spre Braşov au schimbat direcţia, mergând la Şinca.

Seara, pe la ora 9, sosesc în Şercaia automobilele care vin dinspre Şinca Nouă. Lumea aşteaptă să-l vadă pe Bălan. Din primul automobile coboară d-nul V. Langa, care confirm această veste şi spune că-l aduc acum pe Bălan. Soseşte automobilul. Publicul se pune în drum, cerând să oprească, să-l vadă. Automobilul nu opreşte, iar căpitanul de jandarmi, care se afla pe banchetă lângă d-nul prim-pretor strigă mulţimii: “V-am scăpat de Bălan!”.

A leşinat la primul interogatoriu

Transportul banditului spre Făgăraş nu a fost tocmai uşor. Vestea despre cele petrecute se răspândise peste tot şi, în toate comunele, locuitorii voiau să oprească automobilul şi să-l linşeze pe Bălan. A fost nevoie de trei ore pentru a parcurge distanţa scurtă dintre Şinca şi Făgăraş. Aceeaşi greutate au întâmpinat-o poliţiştii şi în oraş, unde mulţimea se baricadase pe strada din faţa companiei de jandarmi.

Uzând de trucuri, poliţiştii au putut în fine să-l transporte pe bandit la companie, unde i s-a luat un interogatoriu de către judecătorul de instrucţie Simionescu. Dar Bălan şi-a pierdut cunoştinţa şi nu a mai putut răspunde. Doctorul Cornea, de la Spitalul din Făgăraş a examinat rănitul, constatând că glonţul, pătrunzând prin spate, i-a perforat intestinele şi ficatul, oprindu-se în abdomen şi producând o hemoragie internă.

La următoarele interogatorii, Bălan a declarat că intenţiona să ajungă la Braşov, unde voia să se întâlnească cu “iubita lui”, însă nu mai avea bani. Tot la Braşov, la un atelier foto urma să scoată mai multe fotografii pe care le făcuse în călătoriile anterioare. Din declaraţiile lui a reieşit că avusese  mai multe escapade prin Braşov şi Ploieşti, unde îşi făcuse de cap cu fete din stabilimente. Ca să facă rost de bani pentru o nouă ieşire la oraş, s-a  coborât din munţi până la Şinca, a intrat acolo în cârciumă şi a căutat să afle care este cel mai bogat om din comună. În noaptea următoare, avea de gând să-l ucidă pe preot, de unde ar fi putut lua o sumă mare de bani. Înainte de a întreprinde ceva, a fost însă capturat.

În urma declaraţiilor date de bandit, a fost arestat cârciumarul Ion Flucuş din Şinca Nouă, care-l aproviziona cu mâncare şi băutură. De asemenea, la Sibiu, a fost arestat fostul coleg de ocnă al arestatului, Wilhelm Stieger, de meserie şofer, pentru complicitate.

Jandarmi decoraţi şi avansaţi

În toate declaraţiile date ulterior nu a regretat fărădelegile ce le-a comis şi chiar a menţionat că-i pare rău că n-a ucis mai multă lume. A mărturisit că are necaz pe saşi, deoarece, când a lucrat la Cisnădie, a fost foarte rău tratat şi plătit de ei. Totuşi, de crimele de la Codlea, a spus că îi pare rău. A susţinut că a împuşcat pentru că a fost provocat de dialogul pe care-l aveau înainte de atac victimele. A mai declarat că putea face victime printre jandarmi, pe care-i supraveghea prin binoclu. Timp de trei zile, după cum a susţinut la anchetă, l-a avut în cătare pe plutonierul Alexandru Pol, dar n-a vrut să-l împuşte.

Sergentul Savu Ioan şi fruntaşul Bogoia, cei care au reuşit capturarea banditului, au primit câte un concediu de 30 de zile. Au fost decoraţi, iar ulterior avansaţi.

Decapitat după moarte

Pe 1 octombrie 1928, după o suferinţă de 24 de zile, Ion Bălan şi-a dat sfârşitul la Spitalul din Făgăraş. Banditul a intrat în agonie la orele 9 şi 10 minute, iar la orele 10 a încetat din viaţă. Cu două zile înainte, starea sa fiind foarte gravă, a cerut să-i fie adus preotul greco-catolic, pentru a fi împărtăşit. În ultimul timp, de pe patul de spital a cerut insistent să i se dea otravă pentru a sfârşi cât mai repede cu viaţa, spunând că nu mai suportă durerea. În dimineaţa morţii, a cerut insistent să fie adus tatăl său. După autopsie, capul banditului a fost separat de corp, fiind trimis la Bucureşti printr-un jandarm. Ziarul “Românul” anunţa toate acestea în ediţia din 7 octombrie 1928: “Capul acestui fioros criminal a fost transportat la Bucureşti şi dat în păsfrarea dlui prof. Mina Minovici, de la Institutul Medico Legal care face diferite studii asupra craniilor marilor criminali, care a fost şi Terente şi Munteanu. Colecţia astfel s-a îmbogăţit cu un cap desigur, nu de rând”.

Transformat în haiduc

La scurt timp după capturarea lui Bălan, multe din acţiunile banditului încep să fie reinterpretate, căpătând o nemeritată imagine de erou. Dintr-un criminal odios, care, de cele mai multe ori, şi-a ucis victimele împuşcându-le laş din spate, pentru a le tâlhări, Bălan este prezentat drept un haiduc. Până în ziua de azi s-au păstrat legende false, care-l prezintă ca pe un răzvrătit, care i-ar fi ajutat pe cei nevolnici.  La vremea respectivă, curiozitatea opiniei publice era cât se poate de firească. Totuşi, într-un articol întins pe aproape jumătate din prima pagină, „Gazeta Transilvaniei”, în 12 septembrie 1928, ia atitudine faţă de cei care îi fac publicitate lui Ion Bălan. Materialul are titlul „Cultul crimei”.

FILME, FOTOGRAFII ŞI AUTOGRAFE. „În Braşov, fotografia banditului, alăturea de o răsfăţată a plăcerilor sale, culeasă dintr-un bordel, ţine locul de frunte în expoziţia de tablouri a unui fotograf din principala stradă a oraşului (…) Iar fotografiile ucigaşului – zece lei bucata – se vând cum nu s-au vândut – preţul era acelaşi – atâtea şi atâtea ilustrate puse în vânzare pentru adunarea de fonduri în scopuri mari şi nobile. În geamul primei cafenele din Braşov adună lumea curioşilor, aceleaşi fotografii (…) Am rămas înmărmurit ieri, când pe stradă, am auzit un copil de vreo 4-5 ani spunându-I mamei sale: “Hai, mămico, la <<Corona>> să vedem pe Bălan şi apoi să-mi cumperi şi mie un revolver! (…) Afişele de spectacol ale unui cinematograf din localitate, anunţă de două zile: „Scene din viaţa lui Bălan” (…) Nu înţelegem meritele care au îndemnat unele ziare să publice autograful, „marelui om”, care a fost banditul Bălan. Ce mentalitate neînţeleasă!”, se spune, printre altele, în articol.

FOTOGRAF DAT ÎN JUDECATĂ. Nouă zile mai târziu, tot „Gazeta Transilvaniei” anunţă că Oscar Adler, fotograf din Braşov, str. Porţii nr. 16 (actuala Republicii) a fost dat în judecată în baza art. 8 din legea pentru înfrânarea şi reprimarea unor noi infracţiuni la ordinea şi liniştea publică pentru faptul că a afişat în galantarul său fotografii ale banditului Bălan Ion, după ce i s-a pus în vedere să le ridice. În ziua de azi, o astfel de măsură ar fi catalogată ca un evident act de cenzură. Totuşi, la vremea respectivă, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi braşoveni, i-a căzut victimă. Atelierul fotografic avea o lungă tradiţie. Fusese deschis de unchiul lui Oscar, Leopold, când acesta venise de la Praga, încă din 1864, şi era printre cele mai renumite din Braşov.  De sărbători, în faţa „Vitrinei Foto” de pe strada Porţii, braşovenii se înghesuiau să vadă cele mai frumoase cărţi poştale. Necazurile fotografului de origine evreiască, nevoit să plătească o amendă pentru atentarea la ordinea publică, nu s-a sfârşit aici. 12 ani mai târziu, în baza unor legi antisemite, autorităţile îi închid atelierul, iar el îşi găseşte sfârşitul în lagărul de la Târgu Mureş.

Motiv de dispută politică

Declaraţiile date de Bălan la interogatorii devenite publice au stârnit un mic scandal politic. Ziarul maghiar “Kelleti Ujsag”  le-a interpretat, exagerând: „Scopul vieţii lui Bălan este stărpirea ungurilor şi saşilor bogaţi, care popoare nu sunt decât un balast minoritar ce primejduieşte unitatea naţională a românilor.” Motiv pentru gazeta “Ţara noastră”,  condusă de ultranaţionalistul Octavian Goga să dea o replică întinsă pe câteva pagini, intitulată “Obrăznicii inutile”. “E greu de deosebit nota glumeaţă din aceste rânduri. Noi le taxăm drept obrăznicie curată. Cum adică? Criminalul care a băgat spaima în întreaga populaţie din sudul Ardealului, e un fel de aliat credincios al unitătii naţionale românesti, care o serveste, şi de dragul căreia agenţii puterii publice îl cruţă cu ordin de la guvern? Sunt anumite epigrame de prost gust, pe care stomacul nostru nu e dispus să le înghită”, se spune în articol.

Presa timpului despre cazul banditului Bălan

ADEVĂRUL (28 august 1928). Fără îndoială că această nesiguranţă pe care fiecare o are pentru viaţa şi avutul să, trebuie să înceteze. Paza publică trebuie organizată în aşa fel, încât un singur borfaş – sau mai mulţi, e indifferent –  să nu mai poată teroriza ţinuturi întregi. Când atâtea zeci de milioane se cheltuiesc anual cu siguranţa – care are un aparat special de urmărire – cu poliţia şi cu jandarmeria – mi se pare absurd să se recurgă la ajutorul… armatei, ca să prindă un bandit cunoscut, catagrafiat, fotografiat.  Oricum, o întreagă regiune nu poate fi terorizată de un om. Sau e nevoie de apărări cetăţeneşti?

REALITATEA ILUSTRATĂ (1 septembrie 1928). Banditul Bälan şi-a întrecut predecesorii prin cruzimea de fiară. Crimele sale, multe la număr, au fost nemotivate. Alţi tâlhari jefuiau şi nu ucideau decât în extremis. Banditul ardelean ucide cu o voluptate de bestie. Te cutremuri şi te întrebi de unde ferocitatea aceasta, deslănţuirea aceasta de instincte de fiarä la un individ născut într-un sat cu oameni cumsecade, în mijlocul naturii, care pune în suflet si-n priviri un strop din albastrul cerului unde tronează, blând si iertător, Dumnezeu…

GAZETA TRANSILVANIEI (12 septembrie 1928). Laşul şi criminalul Bălan a reuşit să pătrundă prin poarta popularităţii mai repede şi mai uşor decât alte persoane, care pe calea faptelor mari şi frumoase au făcut drumul spre această poartă. De vreo săptămână banditul a fost prins. Se cunosc împrejurările în care a căzut în mâinile jandarmilor. Şi numele, reclama în jurul lui Bălan, continuă să agite mereu lumea.

UNIREA POPORULUI (7 octombrie, 1928). Tălharul, care n-a ştiut ce este mila şi simţirea omenească, şi-a dat duhul, pe rând, trăgănat, între chinuri groaznice. Poate că aşa a vrut Dumnezeu, ca cel care a stins atâtea vieţi, să nu moară dintr-o dată, ci îndelungat, simţind toate chinurile pe cari le-a pricinuit ei altora. Şi dându-i tot odată vreme destulă, ca să-i pară rău de răutăţile săvârşite, uşurându-şi sufletul. S-a stins deci şi Bălan, de moarte năpraznică, precum este soarta hoţilor şi a ucigaşilor. Oare ce simţiri vor avea, la această veste, bieţii lui părinţi, ţărani munteni din părţile Bistriţii, cărora fiul lor le-a pricinuit atâta ruşine şi atâta durere? Sărmanii de ei!