Actualitate,  Istorie

Coroana Brașovul, localul celebrităților

Numit la început ,,Krone”, hotelul şi restaurantul ,,Coroana” a intrat în cotidian de cum a fost construit: ,,Unde ne întâlnim? La Coroana.” „Unde bem cafeaua? La Coroana.”

Situat pe strada Republicii de azi – odinioară strada Porţii, apoi strada Regele Carol – a fost ridicat în 1910, extins în 1927 până în fosta strada a Spitalului (adică Postăvarului), după planurile lui Albert Schuller şi Oskar Goldschmidt, arhitecţii care au proiectat clădirea Jugendstil, reprezentativă pentru urbe, cu faimă în toată ţara, din moment ce apărea pe cărţi poştale, ca simbol al oraşului. Emblema de altădată a orașului a ajuns un hotel cotat cu numai două stele. În ziua de astăzi, cei care au primit gratuit – în 1990 –  impresionantul monument arhitectonic l-au scos la mezat. Pentru o sumă minimă de 8,4 milioane de euro.

 AUTORI: Steluța PESTREA SUCIU, Alexandru GHIZA
Pentru articolele acestui site, autorii fac o muncă voluntară de documentare și editare. Pentru că iubim Brașovul, ne dorim ca locurile și oamenii  extraordinari care fac parte din istoria acestui oraș să fie cunoscuți de cât mai multă lume.  De aceea, nu restricționăm în niciun fel preluarea materialelor. Ne dorim, însă, ca reproducerea lor să fie făcută decent, cu link activ în primul paragraf, făcându-se un rezumat al textului publicat de noi. De asemenea, considerăm corect ca ilustrațiile și colajele foto să fie preluate cu precizarea sursei, de asemenea, prin link activ.

„Hotel Krone Aktiengesellschaft”, societate pe acțiuni

 Începutul secolului XX declanșează în Europa moda călătoriilor de plăcere, mai întâi în scop terapeutic, apoi pentru delectare, în cadre naturale diferite. Turiștii încep să vină la Brașov, căutând – în funcție de sezon – răcoarea muntelui și sporturile de iarnă. Astfel, construcția unor hoteluri moderne și spațioase devine o necesitate. Nici hotelul „Continental”, de la capătul străzii Castelului, considerat la începutul secolului trecut cel mai luxos hotel, nu se mai ridica la standardul unui hotel pentru călătorii pretențioși. În plus, spațiul de cazare al Brașovului se dovedea insuficient. „Vara, când veneau vilegiaturistii din Tară, goniti de căldurile Bucurestilor, mânati de dorul de călătorii si atrasi de aspectul european al Brasovului curat si îngrijit, de ar fi fost încă odată atâtea hotele, tot nu ajungeau. Oaspetii trebuiau să caute camere prin oras”, explică Sextil Pușcariu în „Brașovul de altădată”. Necesitatea construirii unui hotel nou, corespunzător cerințelor epocii, duce, în 1908, la fondarea unei societăți pe acțiuni „Hotel Krone Aktiengesellschaft”, cu un capital de 400 de mii de coroane, având ca acționari Casa Generală de Păstrare Braşov, Banca Generală de Economii Sibiu, Biserica Evanghelică şi persoane particulare.

 

Cum s-a ales locul ridicării hotelului

   Pentru amplasarea construcției noul hotel, au fost luate în considerare două locuri. Primul dintre ele a fost la Promenadă , sub Dealul Cetăţuii (colţul de vest al actualului Parc Titulescu). Al doilea, la întretăierea străzii Porții (Republicii de astăzi) cu strada Cizmarilor (Politehnicii de astăzi), pe locul unei berării, care funcționa în respectivul loc. În final, societatea pe acțiuni înștiințează Magistratul oraşului despre negocierile privind cumpărarea terenului berăriei în scopul ridicării unui hotel cu 120 de camere, care necesită în jur de 900.000 de coronae. S-a organizat un concurs de proiecte câștigat de arhitecţii braşoveni Albert Schuller şi Oskar Goldschmidt în fața unor arhitecți din Budapesta și Viena.

Primul hotel care a purtat numele „Corona” a funcționat pe „Strada Vămii” (actuala„ Mureșienilor”).

   Cum proprietarii doreau ca noul hotel să poarte numele Krone (Coroana), a fost nevoie ca un alt hotel de pe strada Vămii, numit tot „Coroana”, să-și schimbe numele. Anunţul referitor la schimbarea numelui apare în „Gazeta Transilvaniei ” din 9 iulie 1910, vechiul hotel „Coroana”, fiind rebotezat „Para de Aur”. „Vechea Coroană din Ulita Vămii era mai degrabă un han, la care trăgeau aproape numai sași din alte părți. Ea s-a zidit în 1823, pe locul poștei celei vechi”, povestea Sextil Pușcariu. De altfel, doi ani mai târziu, în 1912, vechiul hotel a fost dărâmat, făcând loc altei construcții.

Putine pentru baie în primele hoteluri brașovene
Sextil Pușcariu povestește în „Brașovul de altădată” despre primele hoteluri ale orașului
Despre primele hoteluri – așa cum este înțeleasă noțiunea astăzi – construite în Brașov, ne povestește cărturarul Sextil Pușcariu în „Brașovul de altădată”. „Pe Ulița Neagră (actuala Bălcescu) s-a deschis în anul 1873, hotelul «Unio», care nu prea avea un nume bun, si în locul căruia a venit, în 1893, «Grand Hotel», cu opt putine – în Brașov le zicea „vane” – pentru băi. Hotelul «Barosch», prefăcut din casa lui Montaldo din Ulita Căldărarilor (actuala Republicii) și deschis în anul 1894, deși avea 48 de camere, baie si chiar telefon, s-a închis nu peste mult timp după ce s-a deschis”. Despre hotelurile din Brașovechi – cartierul străbătut de Strada Lungă – și Blumăna – cartierul de dincolo de dealul Cetățuiei – Sextil Pușcariu spune că erau mai căutate de călătorii obișnuiți, locuitorii fiind „mai puțin rezervați față de oaspeti”. Brașovechi, cartierul care începea din fața cinematografului „Astra”, sau „Numărul Unu”, cum era cunoscut în epocă, avea două cârciuni la „Numărul Cinci” și la „Numărul Patru”, „în ale căror curti spatioase trăgeau carele din satele din împrejunme”. Apoi, vestita berărie Gambrinus. „Lipit de «Gambrinus» era «Pomul Verde», cel mai vestit hotel din Brasov, mai bun decât «Hotelul Bucuresti»,

Cel mai luxos hotel la est de Budapesta

Hotelul a fost deschis în ajunul sărbătorilor de iarnă din 1910.

Hotelul Krone din Brașov a fost deschis în 1910 de societatea pe acțiuni din Brașov, după cum anunță și săptămânalul făgărășean „Olteanul”, din 23 decembrie 1910. Până la căderea Imperiului Austro-Ungar, a fost considerat cel mai luxos hotel la est de Budapesta. Dispunea inclusiv de aer condiţionat, la acea vreme. Avea toate serviciile unui hotel modern. În revista bilunară Die Karpathen, subintitulată „Scriere bilunară pentru cultură și viață”, apar în 1911, mai multe fotografii – semnate Karl Muschalek – cu interioarele luxoase ale noului hotel.

Recepția hotelului Krone.
Restaurantul hotelului Krone, așa cum arăta la inaugurare.

O reclama a vremii îl descria astfel: „100 de odăi și saloane cu confortul cel mai modern. Loc pentru 200 persoane. Lumină electrică şi caloriferi. Apartamente cu cameră de băi. Ascensor. Spălătorie proprie cu abur. Ventilație centrală. Saloane de citire şi de scris. Sală mare de primire. Băi. Salon de musică. Ospiciu de turişti. Cameră obscură pentru amatori. Saloane de expoziţie. Terasă. Garagiul. Omnibus pentru fiecare tren. Cafeneaua mare aranjată după gustul cel mai ales. 100 de ziare şi reviste ilustrate indigene şi străine. Saloane mari de biliard şi de joc. Loje. Saloane de dejun şi separeu foare elegante. Mâncări naţionale transilvănene. Bucătărie aleasă vienează şi franceză. Vizitarea bucăriei este permisă cu cea mai mare plăcere. Vinuri şi liquoruri excelente asenenea şi băuturi fine fără alcool. Bere exclusif din Pilsen. Bere bavareză şi engleză”.

Oferta „casei de prim rang” Coroana, la doi ani după deschidere.

   Într-o reclama din 12 februarie 1912, directorul societății pe acțiuni, Hans Mader, îi anunță pe clienții restaurantului că „vizitarea bucăriei este permisă cu cea mai mare plăcere”.

Dinastia arhitecților Schuller
Hotelul Corona a fost proiectat în 1909-1910 de arhitecții brașoveni Albert Schuller și Oscar Goldschmidt , în urma unui concurs. Cei doi au implemantat „stilul 1900” în varianta germană Jugendstil la Brașov, o combinație între Baroque si Art Noveau. Pentru a răspunde cererii tot mai mare de locuri de cazare, în anul 1927, hotelul se extinde până în strada Postavarului. Aripa nouă a hotelului a fost construită în 1926, în acelaşi stil cu cea veche din 1910, după proiectul unuia dintre cei doi arhitecţi iniţiali, reputatul Albert Schuller (25.12.1877 – 27.10.1948). Provenit dintr-o veche familie brașoveană de dulgheri și meșteri zidari, atestată documentar de peste 600 de ani, arhitectul Albert Schuler a urmat „Technischen Hochschule” din München și școala de arhitectură din Budapesta. Imaginea alăturată, reprezentându-l pe Albert Schuler la anii maturității, este realizată de bunul său prieten, pictorul brașovean Hans Eder.
Albert Schuller
Günther Schuller.
Pe lângă hotelul Postăvarul, arhitectul a proiectat mai multe clădiri reprezentative ale Brașovului cum ar fi: Banca săsească, aflată la intersecția străzilor Purzengasse (astăzi strada Republicii), cu Zwirngasse (astăzi strada Michael Weiss; Honterus gymnasium (azi, clinica de maternitate); clădirea fabricii „Nivea” (astăzi în ea funcționează două spitale) și frumoasa vilă din Dârste a negustorului Adolf Hesshaimer. Din anul 1937 s-a ocupat de renovarea Bisericii Negre, propunând câteva soluții innovative de restaurare. Printre ideile revoluționare ale celebrului architect, nepusă în practică, s-a numărat un tunel care să pornească de undeva din spatele actualului Magazin Star, pe sub Tâmpa, până sub Valea Răcădăului.
Fiul său, Günther Schuller, a lucrat ca arhitect în cadrul DSAPC (Proiect Brașov) și la la secţia de sistematizare a municipiului. Și-a consacrat întreaga putere de creaţie conservării monumentelor braşovene. Lista lucrărilor restaurate este lungă : Turnul Alb, Poarta Şchei, Poarta Sf. Ecaterina, clădirea Sfatului. În anul 1972 a propus reamenajarea Cetăţuiei ca motel şi obiectiv turistic. Pentru întreaga sa activitate a fost laureat al Premiului Herder, în 1980.

Fanfară și bere Pilsen

   Hotelul avea o curte interioară, cu restaurant, cu o faimoasă cafenea vieneză și un club. Nu erau însă deschise doar pentru clienți. Direcțiunea hotelului, anunța în reclamele din ziarele vremii că publicul are intrarea gratuită în grădina restaurantului, pentru a asista la concertele de muzică militară susținute de o fanfară condusă de capelmaistrul Maiwald.

Terasa Hotelului „Corona” a avut o estradă pentru fanfară.

   Camerele spațioase, priveliștea deosebită, cu vedere spre Muntele Tâmpa și spre strada Porții, actuala Republicii, au atras succesul hotelului.

   Înainte de Primul Război Mondial, Hotelul Krone apărea aproape întotdeauna alături de marca berii Pilsen. „În Hotel Krone se capătă dela cep şi sticle. Berea din berăria Pilsen, fondată la 1842, recomandată de autorităţi medicale cele mai celebre, nu numai ca beutură recreatoare, ci ca bere foarte sănătoasă, este acel product pe a cărui calitate, curăţenie şi gust se bazează renumele mondial al berei de pilsen”, scria în pagina publicitară a Gazetei Transilvaniei din 20 iulie 1912.

Berea Pilsner, de la cep sau la sticle!

Ghiță Zachiu, primul director român

   Într-o reclama din 1921, turiştii sunt informaţi că omnibusul hotelului face ruta oraş-gară, ziua şi noaptea, iar preţul călătoriei este de 7 lei pentru o persoană.

   În pagina de publicitate a ,,Gazetei Transilvaniei” din 1925 se anunța: ,,S-a deschis restaurantul şi hotelul «Coroana Veche». Sub noua conducere bucătărie excelentă, băuturi bune, preţuri moderate. Camere de hotel bune şi curat aranjate. În speranţa că voi satisface pe deplin pe toţi, rog binevoitorul concurs al onoratului public”. Anunţul este semnat de conducătorul societății pe acțiuni, Ghiţă Zachiu. Tot „Gazeta Transilvaniei” – numărul 112, din 6 noiembrie 1925 – dă o mână de ajutor noii administrații a hotelului, îndemnându-și cititorii să dea tot sprijinul noii întreprinderi româneşti. Trei ani mai târziu, Ghiță Zachiu este ales președintele nou-formatei asociaţiuni a restauratorilor, bodegarilor şi cârciumarilor români din oraşul, judeţul Braşov şi jur.

   Pentru a răspunde cererii tot mai mare de locuri de cazare în Brașov, în anul 1927, hotelul a fost extins, adăugându-i-se un corp nou de clădire până în strada Postăvarului.

   În 1931, adunarea generală din 5 decembrie a societății pe acțiuni decide să emită obligațiuni la purtător, o formă modernă, la acea vreme, de a emite titluri de valoare în schimbul sumelor de bani împrumutate de persoane fizice.

1925, redeschiderea restaurantului, cu conducere românească.
1931, Societatea „Hotelul Coroana” emite scțiuni la purtător.
„Mulțumirea clientelei”
Câtă atenţie acordau brașovenii turismului acum aproape 100 de ani! Nu-i de mirare că în 1937 la Congresul Comerţului Alimentar ţinut la Braşov, dr. N.G.V Gologan în calitate de secretar al Camerei de Comerţ şi Industrie din Braşov, punctează în alocuţiunea sa ideea abordării turismului ca o sursă de venit. Citez secvenţa pentru a fi reţinută. Din când în când să tragem cu ochiul la experienţa înaintaşilor: ,,Este cazul de a vă îndemna să luaţi pildă de la colegii dumneavoatră din alte ţări ca Elveţia, Italia, Franţa sau Germania, state care mai mult sau mai puţin îşi asigură o balanţă economică activă, echilibrându-şi schimbul de mărfuri în favoarea lor numai prin felul cum restauratorii şi hotelierii ştiu şi înţeleg să atragă pe străini, printr-un serviciu prompt şi conştiincios, câştigându-le dragostea şi încrederea. Deci organizarea breslei dumneavoastră am dori s-o vedem îndreptată şi în direcţia mulţumirii clientelei şi din ţară şi din străinătate”.

Forfota din fața Hotelului Coroana

   Cafeneaua și terasa hotelului Coroana erau și ele celebre în epocă. Aici a avut loc prima șezătoare literară din Brașov, în anul 1923. Turiștii ajungeau de la gară cu trăsura, cu taxiurile municipal sau cu omnibuzul hotelului, care făcea curse oraș-gară atât ziua cât și noaptea. În fața hotelului era un du-te-vino permanent. Se pare că acest lucru nu era tocmai pe placul locuitorilor din zonă. Ziarul ,,Universul” din capitală inserează în august 1932 o ştire deloc măgulitoare: ,,Din Braşov. Hotelul către care se îndrumează de obicei vizitatorii Braşovului este hotelul ,,Coroana”, situat în centrul pitoresc al oraşului. Pasagerii acestui hotel sunt, însă, foarte prost impresionaţi de faptul că staţia de trăsuri în acest sector se află chiar de-a lungul trotuarului, pe care se ridică hotelul ,,Coroana” din care cauză au de suferit şi liniştea şi sănătatea lor. Pentru că la tropotul cailor şi la gâlcevile birjarilor se adaugă miasmele ce se exală din bălegarul şi urina cailor, care numai agreabile nu pot fi pentru cei veniţi aici să respire aer curat şi să găsească niţică odihnă. La plângerea pe care ne-o adresează unii din aceşti locatari, se indică Primăriei Braşov putinţa de a muta staţia de trăsuri ceva mai la o parte, în dosul clădirii aparţinând căilor ferate”. Nu se cerea acestui deziderat, afară de indiferenţa edililor braşoveni de a menţine o stare orientală de lucruri şi de a indispune pe numeroşii vizitatori ai localităţii”.

Subiect al ştirilor gazetăreşti.

 Nici incidentele nu erau puține, iar unele ajungeau în paginile ziarelor. „Gazeta Transilvaniei, din 12 octombrie 1924, anunță, cu un ton indignat, că viața cetățenilor Brașovului a ajuns la cheremul unor derbedei. Articolul povestește despre scandalul iscat de milionarul Toma Câmpeanu din Târgoviște, care a insultat și bruscat clienții, după ce s-a postat cu o „bandă de lăutari” în mijlocul localului. Escapada bogatului chefliu, venit în Brașov din vechiul Regat, s-a terminat la Poliție. Nu înainte de a scoate pistolul într-un alt local, unde i-a amenințat pe clienți, urlând „Am milioane, boanghenilor! Plătesc viaţa fiecăruia şi vă ucid ca pe câini!”, după cum relata ziaristul din acele vremuri.

   O altă ştire ce ţine de senzaţional. Titrează ,,Gazeta Transilvaniei” din septembrie 1931: ,,Incendiul de la Hotelul «Coroana» din Braşov”, apoi informaţia. Mulţi vor fi lăcrimat citind-o: ,,Azi la orele 2 după-amiază s-a declarat un început de incendiu la Hotelul Coroana din centrul oraşului nostru. Omul de serviciu Elken Gheorghe, care freca cu benzină parchetul camerei nr. 78 de la etajul al doilea, a provocat aprinderea benzinei. Flăcările au cuprins întreaga cameră. S-a dat alarma şi imediat au sosit la faţa locului pompierii în frunte cu d. Tites. Cu mare greutate Elken a putut fi scos din mijlocul flăcărilor. El s-a ales cu grave arsuri. Focul a fost localizat înainte de a lua proporţii”. Acest Tites, şeful pompierilor din Braşov, era căsătorit cu sora generalului Eugen Zwiedinek, aghiotantul Reginei Maria şi maestrul Curţii Regale, cel care a luat caseta, în care se afla inima Reginei, de la Biserica Stella Maris din Balcic şi a adus-o la Bran, aşezată în bisericuţa de lemn.

   În 1936, liniștita cafenea frecventată de lumea bună a deveniti scena unei încăierări. Protagoniștii nu au fost niște derbedei, ci chiar doi respectabili comercianți. Negusorul Weiss Eugen din Braşov şi Zeuthner Ion, reprezentantul fabricei de covoare „Forum” din Cluj s-au luat la bătaie sub privirile îngrozite ale clienților. După cum relatază ziarul „Dimineața” din 20 octombrie, anul respectiv, domnul Weiss a ajuns la spital după ce a primit o lovitură cu scrumiera grea de metal de pe masă.

Cafeneaua cu actori și scriitori

   Să rămânem la poveştile pe măsura faimei restaurantului ,,Coroana”, unde se simţea ceva din atmosfera ,,Capşei” bucureştene. Discuţii aprinse, glume, ironii, bârfe, toate făceau deliciul celor care se întâlneau aici: Cezar Petrescu, Eugen Lovinescu, Ion Vinea, Henriette Yvonne Sthal, Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Radu R. Rosetti, Cincinat Pavelescu. De la alte mese nu lipseau intelectualii braşoveni Ioan Al. Bran-Lemeny, Gherghinescu-Vania cu a lui Domniţă, Emil Micu, Tiberiu Brediceanu, Vasile Gionea, Aurel A. Nistor, Marin Iorda, Aurel Neguş şi câte alte nume. Atmosfera se încălzea seara când apărea actorul Mişu-Fotino. Avea masa lui, înconjurat permanent de ciraci. Îi plăcea să fie adulat.

   Coroana a intrat în literatură. Mihail Sebastian îl transformă într-un reper al câtorva secvenţe în romanul ,,Accidentul”. În anii  30, iernile umpleau hotelul Postăvarul cu schiori veniți să se distreze pe pârtiile din jurul Brașovului. Subiectul romanului, o poveste de dragoste desfășurată pe fundalul Brașovului aflat în plin sezon hibernal.

   Octav Şuluţiu, el însuşi unul dintre ,,coronişti”, vorbeşte în Jurnalul său de restaurantul şi hotelul ,,Coroana” cu supărarea bărbatului înşelat, după ce îşi zăreşte marea iubire a vieţii, Lydia Eveline Manolovici, o femeie ,,tulburător de frumoasă” în escapade sentimentale petrecute la Coroana, la braţul altui bărbat. Nici memorialiştii nu s-au lăsat mai prejos. I-au păstrat amintirea. Ştefan Baciu în ,,Praful de pe tobă” sau Aurel A. Nistor în ,,Oameni şi munţi. Evocări din Braşovul secolului XX” cheamă la viaţă cu nostalgia unor vremuri de mult apuse atmosfera ,,Coroanei”, păstrând în pagină scrisă întâmplări memorabile ale căror personaje sunt oameni de spirit.

   În 26 noiembrie 1932, la restaurantul „Coroana” are loc banchetul prilejuit de aniversarea epigramistului și poetului Cincinat Pavelescu (foto), care împlinea vârsta de 60 de ani. Director al publicației „Brașovul literar și artistic”, Cincinat Pavelescu era și un apreciat autor de romanțe, lieduri, serenade și madrigaluri. După cum anunța ziarul „Universul” din 25 noiembrie 1932, domnișoarele Tutechec urmau să întrețină atmosfera aniversării, „cântând câteva bucăţi muzicale cu cuvinte de poetul sărbătorit”. Cu siguranță nu a lipsit romanța – fredonată și în ziua de astăzi – „Îți mai aduci aminte doamnă?”

Personalități care au frecventat Corona
 Pe lângă turiștii obișnuiți, la Coroana trăgeau scriitori sau pictori celebri care veneau să petreacă la Brașov câteva luni de vacanță. La 26 de ani, Emil Cioran, ca tânăr profesor la Șaguna, putea fi deseori văzut așezat la o masă din cafeneaua Corona, deseori notându-și ideile într-un carnețel. În iarna anului 1937, locuind cu chirie într-o casă de pe Livada Poștei, a scris volumul „Lacrimi și sfinți”. Terasa de la Corona a fost frecventată, în vizitele pe care le-a făcut la Brașov și de George Coșbuc, căuia îi plăcea să vorbească cu prietenii la un pahar de bere. Inspirat de muntele care străjuiește orașul, poetul, în 1902, a scris „Pe Tâmpa”. Tot aici, puteau fi întâlniți, în diverse epoci istorice, Petre Ţuţea, Octavian Goga, Lucian Blaga, Sextil Pușcariu și mulți altii. Restaurantul hotelului Coroana a fost considerat cel mai luxos restaurant din Brașov până în anul 1939, când a apărut restaurantul hotelului Aro Palace care i-a luat locul în ierarhie.
Locul de întâlnire al schiorilor bucureșteni de acum aproape un secol.
Brașovul era, în ultima zi de vacanță, la fel de vioi și de populat ca în primele zile. Străzile pline de schiori păreau niste imense peroane, pe care o mulțime grabită, agitată și volubilă aștepta sosirea și plecarea trenurilor. Birourile de voiaj din centru erau luate cu asalt de oameni grăbiți să-și vizeze biletele, să cumpere tichete sau să ceară informații. La Coroana nu era niciun loc liber. Hotelul era plin, iar în hol, lume venită cu ultimele trenuri aştepta fără nădejde, cu bagajele nedesfăcute. Lăsară schiurile acolo şi merseră să întrebe la hotelurile şi vilele mai mici din apropiere. – Vă pierdeţi vremea, le spuse cineva. Nu e de găsit, un pat în tot oraşul. Doarme lumea pe unde apucă: în restaurante, în cafenele, la gară… Braşovul avea aspectul unui oraş de cantonament. S-ar fi spus că trupe întregi de schiori ocupaseră cetatea.
fragment din romanul „Accidentul” de Mihail Sebastian

Idile și drame pasionale

   Cafeneaua nu era un loc exclusiv al bărbaţilor. Şi doamnele – înmănuşate cu pălării cu voaletă, după moda timpului, când femeia musai să fie învăluită în mister – aveau mesele lor, lângă geamurile mari cu draperii, loc numit ,,în vitrină”, unde îşi sorbeau tacticos cafea sau cu înghiţituri delicate savurau vinul din pahare cu picior. Câte idile nu s-au înfiripat la Coroana! De pe banchetele tapisate cu catifea puteau privi şi mai ales comenta forfota de pe strada Porţii. De afară se vedea un adevărat spectacol fascinant.

   Intrarea în restaurant se făcea printr-o uşă rotativă. Ei bine, prin anii 1941 aici s-a petrecut o scenă cu iz de dramă pasională, cum aminteau ziarele timpului. Interesul pentru senzaţional nu este o noutate. Ştirea excita imaginaţia. Ce se întâmplase de fapt. Un avocat celebru din Braşov (să-i păstrăm numele sub anonimat) şi-a surprins frumoasa soţie într-un tête-à-tête cu un ofiţer german. Gurile rele spuneau c-ar fi mai mult. Să punem între paranteze răutăţile mai mici sau mai mari. Cert este că avocatul cu pricina a tras cu pistolul (avea drept de port armă) în soţie, pe când cei doi ieşeau din restaurant. Glontele a nimerit zidul de lângă uşa rotativă, ricoşând în braţul consoartei. În final părţile s-au împăcat.

Ringul de dans din subsol

Formații vestite din epocă cântau la ceaiurile dansante din subsolul localului.

La mare trecere prin 1939 era orchestra primaşului Pongratz, iar prin 1941-1942 cea a lui Duţă Haralambie. Muzica deschidea apetitul pentru dansurile la modă, vals, tango. Perechile coborau în subsol unde era ringul de dans. Într-o reclama din 1945 din ziarul ,,Poporul” apărut la Braşov, aflăm şi numele noilor propietari ai Cafenelei. Radu Petre şi fraţii Barta anunţau onorata clientelă că ,,localul este de prim rang. Bufet asortat, vinuri şi orchestră bună”. Ce spune Aurel A. Nistor în evocările sale despre atmosfera Coroanei: ,,Caracteristică era posibilitatea citirii ziarelor proaspete, apărute în română, germană sau maghiară, fixate cu agrafe într-un cadru de bambus, cu mâner, pentru a uşura răsfoirea lor. Se găseau şi câteva reviste. Puteai juca şah sau billiard. De prin 1932, de trei ori pe săptămână, în fiecare joi, sâmbătă şi duminică, în sala de la subsol, de la orele zece seara, se dansa. Chelnerii erau totdeauna amabili. Plata se făcea oberzahl-ului îmbrăcat în negru. Zeci de ani această funcţie a îndeplinit-o Akós bácsi, un om foarte simpatic, care atunci când se întâmpla să nu avem bani, te amâna cu bunăvoinţă şi înţelegere”.

Loc de detenţie pentru condamnaţii politic.

   Peste această atmosferă tihnită ce părea lipsită de griji, s-au abătut norii negri ai comunismului, când viaţa românilor a luat o turnură tragică. Subsolul, unde doar cu câţiva ani în urmă se auzea muzica lui Strauss sau ritmuri sud-americane, s-a transformat în loc de detenţie pentru condamnaţii politic, aduşi de la Hotelul Continental situat pe str. Castelului nr. 50, pentru a fi triaţi: o parte luau drumul spre închisoarea din spatele Prefecturii de azi, alţi duşi în gara Bartolomeu, urcaţi în trenuri pentru vite, cu destinaţia spre cele mai cumplite locuri de detenţie.

   În romanul ,,Exerciţiu de suferinţă”, Valeria Căliman (foto) evocă atmosfera din subsolul restaurantului ,,Coroana”, ea însăşi arestată. ,,Au fost masaţi sute de deţinuţi în subsolul restaurantului ,,Coroana”. Om peste om, fără aer, morţi de frică, căci nimeni nu ştia ce îi aşteaptă. Legea intrase în concediu de vară.

   Scările spre subsol porneau din holul hotelului. În hol: soţii, copii, părinţi îngroziţi, călăuzit de un slab licăr de speranţă. Al lui să scape şi cu ceilalţi întâmplă-se ce s-o întâmpla. (…) De veghe în holul hotelului ,,Coroana”, familiile au primit ordinul să aducă bagaje pentru cei ridicaţi. Era semnalul plecării.”

Coroana devine Postăvarul

Hotelul „Postăvarul” în epoca comunistă.

   În perioada comunistă, numele hotelului „Coroana” a fost schimbat în „Postăvarul”. Toate hotelurile și restaurantele brașovene sunt naționalizate, trecând în 1949 în proprietatea întreprinderii comerciale de stat „Restaurante si Hoteluri- Aro-Palace”. Numele instituției comuniste se schimbă de mai multe ori. Trustul de Alimentatie publica Aro-Palace, în 1950; Trustul de Alimentatie Publica-Carpati, iar după 1971, Oficiul National de Turism „Carpati” Brașov. Faima Coroanei de odinioară, încet, încet a început să pălească.

Standarde comuniste

   Standardele de până atunci pentru clienții restaurantului devin altele pentru „oamenii muncii”. În 1962, ziarul comunist local „Drum Nou” găzduiește opiniile mai multor clienți care se plâng de calitatea necorespunzătoare a formațiilor și interpreților care cântă în restaurante. „S-a arătat că la «Postăvarul» continuă să se cânte la întâmplare, fiecare instrumentist interpretând bucata în legea lui, fără a ţine seama că în muzică se cere armonie. Fiecare instrumentist, făcea observaţie justă tovarăşul Ion Borbel, directorul clubului muncitoresc «Steagul Roşu» – se întrece în a face cât mai mult zgomot”, scrie oficiosul. Ironia soartei face ca, după 90, în fața gangului de la ieșirea terasei să funcționeze o bursă neoficială a lăutarilor. Cei interesați puteau veni aici pentru a-și găsi muzicanți pentru nuntă și, bineînțeles, pentru a negocia prețul prestației.

În fața recepției hotelului „Postăvarul” funcționa un precursor al sistemului Airbnb.

   În 1972, același cotidian, are o serie de articole în care înfierează „vânătorii” de clienți pentru cazări în proprile lor locuințe, aciuați în fața recepției hotelului. Bineînțeles, la prețuri mult mai mici și, uneori, în condiții mai bune. Merită menționat că, în respectiva perioadă, nu toate camerele hotelului Postăvarul aveau televizor. Pentru o cameră dotată cu aparat TV, turistul trebuia să scoată din buzunar o sumă suplimentară.

Revelion la Postăvarul

Tovarășul Șerbănică revoluționează turismul socialist.

   În deceniul de dezgheț (1963-1973), turismul brașovean începe să-și revină la viață. Sub conducerea lui Șerban Andreescu, Șerbănică – așa cum era cunoscut de toți angajații TAP „Carpați”, se construiește aripa nouă a hotelului „Carpați”, se ridică noi hoteluri în Poiana Brașov, iar „unitățile de cazare” din oraș se renovează. Personalul este instruit pentru a face față unor standarde ridicate. ONT Brașov semnează contracte cu firme de turism occidentale. Cele mai căutate locuri pentru petrecerea Revelionului devin restaurantele hotelurilor „Carpați” și „Postăvarul”. Tovarășul Șerbănică explică în ediția din 2 decembrie 1966 a „României Libere” cum a pregătit sărbătorile de iarnă. „Vor funcţiona mai multe secţii şi saloane fiecare cu profilul lui, prin decorul ce-i vom aplica, sistemul de servire şi preparate, programe artistice şi altele. La restaurantele Carpaţi, Postăvarul şi Poiana din oraş, precum şi la Predeal şi Poiana Braşov, artişti cu renume vor prezenta un bogat program artistic. Am pregătit totodată numeroase articole de cotilion, măşti, coifuri, pălării şi altele care au menirea să transforme revelioanele noastre în adevărate carnavaluri”. Un revelion la Postăvarul costa, conform presei timpului 376 de lei.

Primul restaurant românesc cu vânzare stradală

Vitrina pentru vânzare stradală.
Caricatură semnată Constantin Cazacu, apărută în „Drum Nou”.

   La bucătăria restaurantului „Postăvarul” apare o inovație originală,  menționată în numărul din 27 septembrie 1965 al ziarului „România Liberă”.

   Spre strada Republicii, printr-o fereastră, trecătorii puteau să-și cumpere diverse produse, în genul fast-food-urilor occidentale. „Am văzut, lângă hotelul „Postăvarul” din Braşov, o demonstraţie practică de inventivitate culinară. Într-o vitrină apetisantă se înşirau simetric patru rânduri de pui într-o nuditate gata de frigare. Te opreai, îţi alegeai exemplarul cel mai potrivit propriului apetit gastronomic și apoi – după ce era cântărit – vânzătorul îl frigea pe grătarul din chiar vitrina magazinului. După câteva minute, cu puiul fript în pachet, plecai mai departe”, nota reporterul României Libere.

   Rotiseria „Postăvarul” a înființat ulterior o terasă în jurul colțului clădirii. Dar vitrina cu vânzare la stradă a dăinuit până după revoluția din 1990, aici vânzându-se unele dintre cele mai bune prăjituri din oraș, făcute în laboratorul de patiserie al restaurantului.

„Să vă servească «bună ziua»!”
Un text apărut în pagina dedicată cititorilor, din revista „Flacăra”din 26 iulie 1975 pune într-o lumină proastă serviciile renumitului restaurant brașovean. „Eram în criză de timp, obosiţi, ne era foame, cînd am intrat în renumitul restaurant «Postăvarul» din Braşov. (…)  Ne aşezăm la o masă liberă şi, normal, aşteptăm să vină ospătarul. Trece unul, trec doi, dar nimeni nu ne acordă nici o atenţie, în stingă,o nuntă, în dreapta, o masă tovărăşească. înţelegem… Cînd, în sfîrşit, vine tovarăşa ospătară — o tânără înaltă, voinică — ne întreabă pe un ton răstit «Ce vreţi?» «Bună ziua» am întîmpinat-o noi. «Să vă servească atunci bună ziua, căci eu nu vă mai servesc», a ripostat fata îmbufnată şi timp de o jumătate de oră n-a mai dat pe la masa noastră.”, relatează „tovarășul Gheorghe Stănescu” din București.

Premiați pentru cea mai bună pizza din lume în 1980

Pizzeria „Postăvarul”.

   După 1974, ONT Carpați, sub conducerea directorului general Longhin Jucan, renovează terasa de la Postăvarul și brasseria.

   Brasseria, cu intrare de pe strada Republicii, împreună cu terasa având intrarea de pe strada Politehnicii, devin unele dintre cele mai frecventate restaurante din centrul orașului.

   La jumătatea anilor ’70, parterul clădirii de pe strada Politehnicii a fost transformat în Pizzerie, un gen de local foarte rar în România acelor ani.

   „Anul trecut, într-o zi, în pizzerie, a venit un mare grup de turişti italieni (…) Le-am pus canţonete napolitane la magnetofon, au băut vin negru, au cintat şi ei, apoi iar au cerut tot felul de pizze şi au plecat într-un tîrziu spre hotel. Ne-am despărţit ca buni prieteni. Nu ştiam cine erau. Deabia mai tîrziu am aflat că era un juriu de la o organizaţie italiană pentru promovarea în lume a mîncărurilor italiene, intitulată CIPEM, a cărei preşedinte este Sophia Loren, celebra actriţă. Juriul acesta călătorea incognito prin Europa. După o vreme la O.N.T. Carpaţi Braşov s-a primit o scrisoare prin care ni se comunica din Italia că pizzeriei noastre i s-a decernat «Cupa d’oro per la gastronomia internazionale». La noi s-a găsit cea mai bună pizza din anul 1980”, povestea pentru numărul din 10 august 1981 al revistei „România Pitorească”, Elena Varga, responsabila de unitate.

Istorie privatizată din pix

   Terasa, restaurantul și brasseria vechiului hotel nu au mai ajuns însă niciodată la vechea faimă. În 1990, Guvernul Petre Roman privatizează ONT prin Hotărâre de Guvern. HG 1041 din 24 septembrie 1990, privind înființarea societăților comerciale din turism, trece – gratuit! – colosala avere a ONT-ului în mâna unor persoane fizice. Au rezultat două companii: Postăvarul SA şi Poiana SA. Compania Postăvarul a intrat în posesia clădirii și bazei materiale a hotelului. În 2000, compania şi-a schimbat numele în Aro Palace. Partea din construcție ridicată în 1910 a revenit la denumirea inițială „Coroana”, cea construită în 1926 a rămas cu denumirea de „Postăvarul”.

   Pentru o scură perioadă, la începutul anilor ’90, în fosta sală de dans de la subsol a funcționat un bar al ziariștilor.

   În ultimii ani, o parte din spațiul fostei brasserii a fost închiriat unei bănci, iar în restul incintei a funcționat un restaurant „Festival 39”, care a încercat să învie atmosfera de altădată, dând interiorului un aspect „vintage”. În 2021, a fost însă nevoit să închidă. Administrat de Societatea Aro Palace, vechiul hotel, mândria Brașovului turistic de altădată, a ajuns să fie clasificat cu numai două stele și să fie recomandat pe site-urile de booking „persoanelor cu un buget de călă torie redus”

8,4 milioane de euro

   În prezent, Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania este acţionar principal al hotelului, iar societatea Aro Palace este cea care-l administrează. Consiliul de Administraţie al Aro Palace a decis în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) din 20 martie 2023, scoaterea la vânzare a „activului” Hotel Coroana-Postăvarul, la un preţ minim de 8,4 milioane de euro. Dar şi împuternicirea președintelui CA în vederea derulării negocierilor, cu termen de numai 30 de zile. Un bun aparținând istoriei comunității brașovene, însușit printr-o simplă semnătură a unui prim ministru, în urmă cu 33 de ani, va ajunge pe mâna unui nou proprietar. Dar, oare va mai ajunge vreodată la faima din trecut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *