Povestea casei din Piața Sfatului nr. 14 (Șirul Florilor)
Clădirea datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea și a aparținut avocatului Josef Mayer, apoi, urmașilor lui. În anii 1860, aici exista magazinul industriașului Jonas von Gyertyánffy care înființase la Homorod o fabrică de prelucrarea fierului, dotată cu turnătorie și forjă. Fratele său, Marton avea o companie de extracție minieră.
Apoi, aici a funcționat magazinul firmei fondat de negustorii brașoveni Laurean Mánn și Antal Izay, dealeri de articole de modă și comercianți de textile. Compania a fost înregistrată la 1 decembrie 1887. Oferta magazinului era însă mult mai generoasă. Conform ziarelor timpului, de aici se putea cumpăra celebrul plasture pentru rană al doctorului Forti din Budapesta. „Datorită puterii sale extraordinare de vindecare, de dispersie, de ameliorare a durerii, asigură vindecarea cea mai rapidă, cea mai de încredere și în același timp radicală în diferite afecțiuni”, te asigurau reclamele.
Locația a devenit însă foarte căutată, datorită corpului de clădire din curte, unde a funcționat localul „Gaura Dulce”. Clădirea, aparținând familiei avocatului Josef Mayer, avea o ieșire și în partea opusă, pe strada Măcelarilor (actuala Johan Gott). De acolo, birtașul lua în fiecare dimineață cele mai bune bucăți de carne. Din ele se preparau pe cărbunii aprinși ai grătarelor „fleichii”, considerați specialitatea culinară a Brașovului. Carnea friptă și condimentată din belșug cu sare și mult piper era adusă pe o placă mare de lemn numită „cârpător”. Era rapid tăiată în formă de tăiței cu un cuțit lung și ascuțit de o chelneriță dibace.
În cartea sa de amintiri „Brașovul de altădată”, cărturarul brașovean Sextil Pușcariu povestește că aici se consumau cantități impresionante de friptură, stropită din belșug cu „mult vin și borviz”. În aceeași casă cu restaurantul locuia și avocatul Sorescu, un tip gras de peste 100 de kilograme, gata oricând să spună un banc, foarte popular în comunitate. Atunci când un străin întreba unde e „Gaura Dulce”, hâtrii îi răspundeau: „în dosul lui Sorescu”.
