Virgil Trofin, cazangiul de locomotive care l-a înfruntat pe Ceaușescu

Virgil Trofin s-a născut în 23 iulie 1926 în comuna Lipovăț din județul Vaslui. A intrat în Partidul Muncitoresc din România la numai 19 ani, în 1945, după ce, încă de la vârsta de 14 ani fusese ucenic la mai multe ateliere din Iași. Se calificase în meseria de cazangiu de locomotive. A reușit să termine, după patru clase profesionale și șapte primare, școala medie.

APROPIAT DE ANA PAUKER

Învățâmântul superior l-a făcut, asemeni majorității activiștilor, cu ajutorul partidului. Face, în paralel cu munca de partid, Universitatea Serală de Marxism-Leninism; Facultatea de Economie Generală și Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu“. În 1945, devine secretar al Comitetului regional U.T.C. Iași, de unde este promovat în C.C. al UTC. Ajuns la București, devine unul dintre apropiații Anei Pauker. În scopul susţinerii procesului de ideologizare rapidă a militarilor din unităţi, Ana Pauker îl trimite, alături de alți activiști care urmau să ocupe structurile de conducere, în armată. Primește grad militar de la Direcția Politică Superioară a Armatei și devine aghiotantul lui Ceaușescu în momentul în care PCR declanșează procesul de stalinizare a Armatei Române. DPSA a urmărit îndoctrinarea marxist-leninistă a militarilor, folosind forța și făcând epurări brutale.

ADJUNCTUL LUI CEAUȘESCU ȘI ȘEFUL LUI ILIESCU

După îndepărtarea Anei Pauker, împreună cu Teohari Georgescu și Vasile Luca, devine prim-secretar al Uniunii Tineretului Muncitor, organizație care, mai târziu, se va transforma în Uniunea Tineretului Comunist.

În calitatea sa de prim-secretar al CC al UTM, printre colaboratorii săi apropiați s-a numărat și Ion Iliescu, președinte al Consiliului Asociației Studenților Comuniști. Leagă o prietenie trainică cu colegul său de idealuri, ajuns și el în Comitetul Central al UTM. Împreună cu Ion Iliescu participă la reprimarea revoltei studenților români după revolta de la Budapesta din 1956.

TERMINATORUL LUI DRĂGHICI ȘI APOSTOL

A fost un membru important al grupului de tineri activiști din PMR, care l-a sprijinit în 1965 pe Nicolae Ceaușescu ca succesor al lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Îi acordă lui Ceaușescu sprijin necondiționat, pentru eliminarea de pe scena politică a oponenților săi din partid, Drăghici și Apostol.

Împreună cu Vasile Patilineț contribuie la ruinarea politică a lui Alexandru Drăghici, ministrul de Interne și șeful Securității, după Congresul al IX-a al PCR, acuzându-l de abuzurile din perioada stalinistă. Într-o plenară de partid, l-a acuzat dur de imoralitate pe Gheorghe Apostol, șeful sindicatelor comuniste. Arătând că acesta a avut relații nepotrivite cu mai multe tovarășe sindicaliste, sfidând etica socialistă, a creat o impresie profundă, contribuind decisiv la eliminarea lui Apostol. Ajunge astfel a doua personalitate a Partidului Comunist Român în perioada 1968 – 1969.

RETROGRADAT LA BRAȘOV

În anul 1972, Elena Ceaușescu este numită ca membru în Comitetul Central al PCR. Într-o discuție cu Ceaușescu, Trofin face greșeala să-I critice pentru decizia de a-și promova soția. Din momentul în care află, Elena Ceaușescu devine dușmanul neîmpăcat al lui Virgil Trofin.

Numărul doi al regimului, Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru până în 1974, îi simpatiza pe politicienii tineri Virgil Trofin și Cornel Burtică și le insufla elan când era să se pună de câte o strâmbă liderului maxim. La începutul anilor ’70, cei doi făcuseră vizite de lucru în câteva județe, după o plecare a lui Ceaușescu peste hotare. La întoarcere, Tovarășul – bine montat de Tovarășa – a făcut o criză de furie.  I-a acuzat de încălcarea competențelor și depășirea prerogativelor statutare, precizând că numai el era autorizat să efectueze vizite de lucru și, eventual, premierul Maurer, dar și acesta cu avizul său. Oricât de loial s-a dovedit până atunci, Trofin începuse să incomodeze, iar asta fusese picătura care umpluse paharul. Numirea ca prim-secretar la Brașov în 30 martie 1974 a fost, de fapt, o retrogradare.

„VINE TOVARĂȘU’ DE LA CENTRU!

Prima zi a lui Trofin în Brașov a fost 1 aprilie 1974. Valeriu Popescu, fostul șef al Protocolului, povestea o farsă făcută unui coleg de partid, „omul căruia îi plăcea să ducă tava“. Întâmplarea este scrisă în suplimentul Transilvaniei Expres din 1 iunie 2004. Omul dădea mereu telefoane să întrebe dacă a sosit tovarășul de la CC. Un activist a intrat în biroul primului secretar și s-a așezat pe scaun, ținând un ziar care să-I ascundă fața. Popescu l-a anunțat pe cel dornic să se prezinte noului șef că Trofin a sosit. Emoționat, omul s-a pieptănat, l-a rugat pe șeful protocolului să-i aranjeze cravata și a intrat în birou. S-a ploconit în fața chipului acoperit de ziar. Colegul și-a arătat fața și au izbucnit cu toții în râs. În acea clipă, a sunat milițianul de la poartă anunțând că urcă tovarășul Tro­fin. Noul secretar s-a mirat găsind atâția subordonați în biroul lui, dar n-a aflat niciodată de farsă.

SPUNEA LUCRURILE PE FAȚĂ

Trofin a primit la Brașov multe delegații străine și s-a împrietenit cu oameni importanți din întreaga lume. Printre ei și Konstantin Katușev, președintele CC al PCUS, care căuta legături cu potențiali opozanți ai lui Ceaușescu. Diplomat, Trofin nu și-a criticat adversarul. O declarație anti-rusească data în fața unor ziariști francezi de prim-secretarul de la Brașov a fost la un pas să apară în presa occidentală. „URSS, după ocuparea României, au dorit să o transforme în furnizoare de materii prime“, ar fi spus Trofin, dar ulterior a fost invocată o neînțelegere. Se confesa însă lui Harry Barnes, ambasadorul SUA la București, cu care era prieten. Discuțiile lor, înregistrate de Securitate, ajungeau pe masa lui Ceaușescu. I-a spus americanului că lucrurile nu merg bine în România din cauza birocrației. Și că industrializarea rapidă aduce necazuri și nu este justificată.

CEAUȘEASCA, GELOASĂ PE SOȚIA LUI TROFIN

Virgil Trofin a fost căsătorit cu Eugenia Trofin cu care a avut o fată Ana și un fiu, Mircea. Numele fetei, Ana, a fost dat în onoarea Anei Pauker. Era un soț ideal. Își idolatriza soția căreia îi plăcea să-i pună masa în fiecare seară. Duminica dimineața, ținea să prepare el micul dejun, după preferințele fiecărui membru al familiei în parte. Perioada brașoveană a fost pentru soții Trofin una dintre cele mai bune. Aveau aghiotanți cu duiumul, șofer, două servitoare, o mașină Renault pe care scria „Dacia“, domenii în București și prin țară și casă de vacanță la Predeal. În Brașov locuia într-o vilă de pe Ecaterina Varga.

La recepții, Virgil se ducea fără „Jeni” pentru că era prea frumoasă și Elena n-o agrea deloc. Temtul general de Securitate, Nicolae Pleșiță, susținea după revoluție că dizgrația în care a căzut de aici i s-a tras. „Atunci când a ajuns general, Ceaușescu, care îi datora multe lui Trofin, îl prețuia foarte mult. I-a luat apărarea tot timpul, până și-a promovat muierea. Când le vedea la recepții pe soțiile lui Trofin și Mănescu, foarte frumoase și îmbrăcate cu gust, Leana aproape se sufoca”, spunea Pleșiță.

CUTREMURUL DIN ’77

În timpul mandatului său la Brașov are loc cumplitul cutremur din 4 martie 1977. Din fericire, pagubele sunt mult mai mici decât în restul țării. În Braşov au fost afectate 1.090 construcţii, de pe 70 de străzi, multe din zidărie de cărămidă, 6 clădiri industriale (3 grav avariate), 950 locuinţe (74 grav avariate, 876 uşor avariate), 134 clădiri social-culturale (14 grav avariate, 8 avariate, 112 uşor avariate). Cele mai multe stricăciuni sunt pe strada Castelului și la corpul T al Universității. Conducerea județului a mobilizată mai multe echipe de constructori și utilaje pe care le-a trimis la București pentru curățarea teribilelor urmări ale seismului.

NU A MERS LA NUNTA FIULUI

În 15 decembrie 1977, este eliberat din funcție, primind alte însărcinări. Revine la București, în casa din B-dul Tokyo, unde vecini îi erau soții Ștefan și Violeta Andrei. Avea la subsol cramă, în care, la chefurile de familie, cânta romanța lui preferată „Oci ciornâi“, iar fiul său Mircea îl acompania la chitară. La petrecerile de acasă nu a mai chemat pe nimeni. Timp de trei ani, nimeni nu i-a mai călcat pragul. Trofin nu mai avea încredere în nimeni. În 1978, Mircea decide să se însoare din nou, după două căsătorii anterioare eșuate. Aleasa deste un fotomodel de origine tătară, Amet Melek.

Trofin a trebuit să-l anunțe pe Ceaușescu că fiul lui se însoară cu o turcoaică. „Păi bine, măi, Trofine, tocmai una din neamul ăsta care ne-a asuprit și-a găsit și Mircea să se îndrăgostească?“. La nuntă, Trofin n-a mers, ca să nu-l supere pe șeful suprem. Stresat de problemele pe care le avea, devine un fumător înrăit, având deseori crize de tuse.

NOD ÎN PAPURĂ

Deși, în perioada în care a fost în post la Brașov, a evitat pe cât a putut să facă vreo greșeală în raporturile cu Ceaușescu, până la urmă, mutarea i s-a tras de la o vizită a primului-secretar PCR la Brașov. Venise, de fapt, pentru o vânătoare, dar a profitat de ocazie pentu o vizită prin piețele agro-alimentare ale orașului. În respectiva perioadă, Brașovul era printre cele mai bine aprovizionate reședințe de județ. În anturaj, tovarășa Elena Ceaușescu, însoțită de tovarășa Maria Bobu (viitoare ministru al Justiției, soția lui Emil Bobu, pe atunci membru CPEx), ochește o pâine mare, pufoasă, cât roata carului. Făcând o figură indignată, o prinde cu două mâini și i-o arată soțului ei. „Uite, Nicule, ce risipă!”. Maria Bobu îi ține isonul dând dezaprobator din cap. Tovarăşul a catalogat-o, imediat, drept „pâinea inconştienţei“ și l-a criticat, în stilul lui caracteristic, gesticulând și precipitându-se, pe prim-secretarul Trofin.

EXCLUS DIN COMITETUL CENTRAL

După Brașov, din ordinul lui Ceaușescu, a ajuns în 1978 ministru al Industriei Forestiere și Materialelor de Construcții. La scurt timp, a primit Ministerul Minelor, Petrolului și Gazelor. Era perioada imediat următoare grevei minerilor din Valea Jiului, despre care știa întreaga Europă. Trofin a câștigat simpatia minerilor. Le lua partea, cerându-i lui Ceaușescu facilități la pensionare, hrană mai multă, condiții de muncă mai bune în mină. Faptul că, în timpul revoltelor, nu de puține ori, minerii  i-au scandat numele, l-a decis pe Ceaușescu să-l înlăture definitiv din elita  conducătoare.

La ultima întâlnire cu Ceaușescu, Trofin fisese chemat să dea socoteală în legătură cu unele decizii. Înfuriat, l-a acuzat pe Ceaușescu de incompetență, ridicând glasul când a spus „ai distrus țara și poporul român“. Apoi, a ieșit trântind ușa violent, încât aproape a scos-o din țâțâni. Cu ocazia Plenarei Comitetului Central al PCR din 25 – 26 noiembrie 1981 se decide excluderea lui Virgil Trofin din Comitetul Central, dându-i-se „vot de blam cu avertisment”. Referindu-se la mazilirea importantului nomenclaturist, presa comunistă relatat sec: „Plenara a stabilit că o răspundere deosebită pentru deficienţele existente în Bazinul minier Oltenia revine tovarăşului Virgil Trofin, care — în calitatea de ministru al minelor – deşi a cunoscut realităţile, nu le-a prezentat corect, n-a acţionat pentru a stabili ordinea şi disciplina in acest important sector al economiei naţionale. Plenara a apreciat că, pe ansamblu, activitatea tovarăşului Virgil Trofina fost necorespunzătoare, dovedindu-se incapabil in conducerea ministerului şi a sectoarelor pe care le-a coordonat, că a dovedit necinste faţă de partid prin felul în care şi-a analizat propria activitate (…) Ţinând seama de gravitatea abaterilor, precum şi de poziţia adoptată de cei ce se fac vinovaţi de lipsurile constatate, Plenara a hotărit : – excluderea din Comitetul Central al P.C.R. a tovarăşului Virgil Trofinşi sancţionarea sa cu vot de blam cu avertisment ”.

BOBU, TRIMIS SĂ-I IA PISTOLUL

Ceaușescu a ordonat aparatului de partid să-l retrogradeze pas cu pas. A fost expulzat în Bărăgan, într-o Întreprindere Agricolă de Stat obscură. În acea vreme, expresia „Te trimit la Călărași!” încheia orice săpuneală zdravănă. Mulți dintre cei căzuți în dizgrație au sfârșit prin a-și trăi ultima perioadă din viață în inima Bărăganului. În Bărăgan, Trofin a fost urmat de soție. La parada de 23 august din Călărași, în 1983, a venit însoțit de un nepoțel. Îi plăceau defilările și purta întotdeauna la astfel de ocazii în piept o stea socialistă din aur. Conform revistei „Flacăra” din 20 martie 1991, Emil Bobu a fost trimis să-i îi pistolul fostului său tovarăș căzut în dizgrație. Trofin avea în dotare revolverul, de pe vremea când era secretar al CC al PCR. L-a predat, cu o anume descătuşare, permițându-și să-i spună lui Bobu că este mulțumit că scapă de ultimele „relicve“. Din partea unei persoane „non grata”, răspunsul i-a părut lui Bobu o impertinență. Bineînțeles, i-a povestit totul lui Ceaușescu.

ÎNCONJURAT DE INFORMATORI

Informatorii au fost strecuraţi în preajma lui Trofin. De la frizerul din Călăraşi, la paznicul Mitică, de la staţiile de ascultare, la şeful securităţii din Călăraşi (rudă apropiată cu ex-ministrul Tudor Postelnicu), o mulțime de oameni dădeau declarații amănunțite despre comportamentul său. În acest joc stupid al observării au fost plasaţi şi ofiţerii de la serviciul 1, aparţinind de U.M. 0110 București. Virgil Trofin ajusese să fie păzit ca un individe deosebit de periculos. Sabotajele comise asupra directorului de la IAS Mircea Vodă s-au ţinut lanţ. Nu primea îngrăşăminte, nu primea ierbicide și era ridicat în picioare din te miri ce la ședințele Trustului judeţean de întreprinderi agricole de stat. La ședințele de la „județ” nu era prea agreat. De câteva ori, primul-secretar s-a răstit la el, pentru că îndrăznise să aibă altă opinie. I-a sfidat chiar pe Dincă şi Bobu, la o conferinţă judeţeană pe probleme de agricultură.

Devenise un tip foarte închis. Îi era frică de toată lumea. Își pusese în casă două tablouri mari cu Nicolae și Elena Ceaușescu, ca să le vadă toți cei care-i călcau pragul. Valeriu Popescu, fost șef al Protocolului județului Brașov, l-a întâlnit pentru ultima data în holul hotelului Alpin din Poiană. „Nu ți-e frică să stai de vorbă cu mine?“, l-a întrebat Trofin. Au discutat câteva minute. „Nu sunt niciodată singur, așa că ar fi mai bine să pleci“, a spus, arătând către cei doi indivizi care nu-l scăpau din ochi. I-a povestit fostului coleg brașovean în șoaptă despre izolarea sa într-un mediu rural ostil, despre frica foștilor prieteni și colegi de a se mai întâlni cu el.

ÎN PIJAMA, LA POARTA SPITALULUI

În 1984, slăbit și tușind din ce în ce mai des, se internează la la Spitalul Militar Central din București, Cornel Dumitru, un un tânăr recrut, militar în termen, a fost printre ultimii care au vorbit cu Trofin. L-am găsit într-o dimineață, în poarta spitalului. Era într-un halat albastru de sub care ieșea o pijama albă cu dungi vișinii. Ținea zece lei în mână. L-am întrebat dacă vrea să-i cumpăr ceva. Când m-am întors de la alimentara, cu o pâine și câteva japoneze, a rupt o bucată de pâine caldă și mi-a întins-o. Îmi venea să-l întreb de ce e singur?“, își amintea Dumitru. Au stat pe bancă, discutând, câteva ceasuri. „Nu l-a vorbit de rău pe Ceaușescu. Părea convins că nu Ceaușescu, ci sistemul îl îndepărtase. Despre Elena n-a spus nimic. Îi displăcea Prințișorul pentru că dădea interviuri cu ochelarii de soare la ochi“.

„TROFIN E ÎN FRIGIDER“

Trofin era internat într-una din rezervele destinate VIP­urilor. S-au întâlnit din nou în după-amiaza acelei zile. Era sâmbătă. Luni dimineață s-a întors să-i țină de urât. „Am urcat într-un suflet în salonul unde-l lăsasem. În jur mirosea a Vesfen, o substanță care era pulverizată în rezervele unde mureau bolnavii. Încăperea era sigilată. Am mers la morgă. Autopsierul, asistentul medical Vasilescu, m-a întâmpinat cu un zâmbet larg. Eram amici. Unde-i Trofin? «Trofin e în frigider. A murit în timpul unei operații de apendicită!». Dar părea sănătos tun, în urmă cu 48 de ore!“, își amintea fostul militar de mirarea sa de atunci. Ironia sorții: autopsierul care s-a ocupat de cadavrul lui Trofin, avea să-i „taie“, cinci ani mai târziu, pe soții Ceaușescu, executați la Târgoviște.

OPERAȚIE NEREUȘITĂ SAU CRIMĂ?

Pe certificatul de deces era trecută cauza morți: apendicită. La vremea respectivă s-au făcut tot felul de speculații. Se vorbea că ar fi fost „sinucis“ în spital în urma unei injecții. La Radio Europa Liberă s-a spus chiar că, conform unor surse, Trofin a murit călcat de tractor în curtea IAS-ului. Presa din România a ignorat cu totul evenimentul. Doar în pagina de mica publicitate a „României Libere” au fost publicate câteva anunțuri plătite.

Nimeni nu a avut curajul să publice un necrolog pentru cel ale cărui discursuri ocupau, în urmă cu ani, pagini întregi de ziar. Singurul activist curajos s-a dovedit a fi Ion Iliescu, care, nu se știe cum, a reușit să publice un ferpar semnat „Familia Iliescu”. Deși ignorată în țară, știrea morții lui Virgil Trofin apare în pagina 14 a cunoscutului ziar American „New York Times”, din 7 iulie 1984.

CORTEGIU FUNERAR ÎNTORS DIN DRUM

După ce a murit, cadavrul a fost adus la Călărași, la soție. Pentru înmormântare, cortegiul funerar, format din câteva mașini, s-a îndreptat spre București. La intrarea în Capitală, câteva patrule de Miliție i-au oprit și i-au obligat să facă cale întoarsă. Doar mașina cu sicriul a trecut. A fost înmormântat aproape în taină la cimitirul Ghencea Militar, în 7 iunie 1984. Dintre activiștii importanți au fost prezenți doar Ion Iliescu, Corneliu Mănescu și Ion Ioniță. Cei aproape 100 de participanți la ceremonie au fost discret filmați, fișați și filați de Securitate. Unii dintre ei au semnat note explicative. Printre cei care l-au condus pe ultimul drum a fost și Ion Iliescu, pe atunci director la Editura Tehnică.

CE S-A ALES DE FAMILIA TROFIN

Virgil Trofin a avut cu Eugenia Trofin, o fată Ana și un fiu, Mircea. Numele fetei, Ana, a fost dat în onoarea Anei Pauker. Băiatul, devenit judecător la Judecătoria Târgu Mureș, care s-a căsătorit cu manechinul Melek Amet între anii 1979 – 1982, în perioada când el era procuror. Nepotul din partea fiului său Mircea, Valentin, pe care Virgil Trofin îl ducea de mână la defilări, ajuns major, a intrat în mai multe necazuri. În 1993, este prins conducând fără permis pe bulevardul Magheru din București, iar un an mai târziu este arestat pentru comiterea infracțiunii de furt din locuința unui prieten al său. Fiica, Ana Trofin, a devenit actriță la teatrul Giulești, Odeon în București. Aceasta a decedat în urma unui cancer necruțător la vârsta de 50 de ani. Ana Trofin a născut două fete: Oana și Eliza. Eliza a participat la „X Factor” în anul 2016 iar acum este actriță la Teatrul Odeon. Este căsătorită cu Cosmin Natanticu de la emisiunea „Te cunosc de undeva”. Divorțată de Mircea Trofin, Melek Amet s-a recăsătorit. A murit în 2008, după o operație nereușită de cancer ovarian. Eugenia Trofin, rămasă văduvă din 1984, a decedat in anul 2009. Mircea Trofin a murit sărac în 2017, fiind înmormântat pe banii prietenilor.