Ion Radu, sondorul care i-a amenințat cu moartea pe muncitorii revoltați în 15 noiembrie 1987

Ion Radu s-a născut în 1 aprilie 1934 în comuna Puchenii Mari din județul Prahova. La numai opt ani, rămâne orfan, tatăl lui căzând în război, pe frontul din răsărit.  Din 1942 până în 1949 și-a făcut școala primară în comuna natală. Apoi, timp de trei ani, a făcut o școală tehnică obținându-și calificarea de technician de foraj. Aici devine membru al Comitetului Uniunii Tineretului Muncitoresc la școala medie tehnică și instructor nesalariat al Comitetului orășenesc U.T.M. Ploiești. Lucrul acesta l-a propulsat în 1953 pe băncile unei facultăți la care se intra pe bază de dosar, dacă aveai „origine sănătoasă”. Situația grea financiară a familiei sale l-a împiedicat să-și definitiveze pregătirea, fiind obligat să-și găsească un loc de muncă bine plătit. Obține mai întâi slujba de sondor șef la Schela Bâtlani din Târgu Jiu, apoi, între 1961-1962, la  Întreprinderea de Foraj Craiova.  Munca politică se dovedește, însă, a fi mult mai eficientă pentru în obținerea unei diplome. După ce urmează cursurile Școlii de Partid din Craiova (1961-1962), este înscris la Academia de partid „Ștefan Gheorghiu”, pe care o absolvă ca economist.

DIN FUNCȚIE ÎN FUNCȚIE

Din funcția de președinte al sindicatului la  Întreprinderea de Foraj Craiova, ajunge instructor cu problemele de protecția muncii la Consiliul regional al sindicatelor Oltenia (1963–1965), apoi președinte al Consiliului sindical al Șantierului Sistemului Hidroenergetic și de Navigație „Porțile de Fier“ și membru al biroului Comitetului de partid pe șantier (1965–1966). De aici, cariera sa de politician comunist va lua avânt, ajungând, în mai puțin de un deceniu la vârful sistemului ceaușist. Este prim-secretar al Comitetului municipal de partid Drobeta-Turnu Severin (1972– 1974); secretar pentru probleme organizatorice al Comitetului județean de partid Mehedinți (1974–21 febr. 1978), instructor al CC al PCR. (21 februarie –21 august 1978), organizator al CC al PCR și secretar al Comitetului de partid din Portul Constanța (21 august 1978 –24 septembrie 1979, vice președinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al județului Constanța (13 septembrie 1979–11 august 1982), primsecretar al județului Dolj (11 august 1982–22 martie 1984) și secretar pentru probleme organizatorice al CC al PCR (22 martie 1984 –29 iulie 1985).

FIDEL ÎNTRE FIDELI

Ajuns în preajma cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, se dovedește a fi unul dintre cei mai slugarnici executanți ai „directivelor”, oricât de aberante ar fi fost. În martie 1984, la plenara CC organizată înaintea Congresului al XIII-lea al partidului, Ion Radu este numit secretar CC al PCR, alături de Lia Ciobanu, Constantin Radu, Ion Stoian şi Silviu Curticeanu. „Aceştia intraseră în CC graţie ambilor Tovarăşi, care vedeau în ei fidelii între fideli“, susţine istoricul Lavinia Betea în cartea „Viaţa lui Ceauşescu. Tiranul“. De altfel, la 4 aprilie 1984, radio Europa Liberă remarca, într-un raport semnat de Anneli Maier, că noii secretari sunt cunoscuţi drept persoane foarte apropiate de cuplul dictatorial. Cum Brașovul este mândria industrială a dictatoruilui, iar rapoartele ajunse pe masa sa, inclusiv cele de la Securitate, arătau o situație în declin, se decide numirea unui om de mare încredere în fruntea județului. Astfel, în 29 iulie 1985, Ion Radu ajunge în scaunul de „tovarăș prim” al Brașovului.

LA UN PAS DE DEZASTRU ECONOMIC ȘI SOCIAL

În spatele propagandei triumfaliste a presei acaparate în totalitate de propagandă, situația social-economică a Brașovului se agravează și nu se observă nici o încercare de răspuns eficient și rațional la situația grea care durează deja de câțiva ani. Pentru brașoveni, anul 1985 părea cel mai rău din ultimii 20 de ani. Planurile și programele întocmite pe bandă rulantă intraseră în desuetudine chiar chiar și pentru activiștii de rang înalt. Deși nimeni nu crâcnea, pentru toți era evident că planurile erau nerealiste, unele de-a dreptul aberante. Deși regimul militarizase centralele electrice, întreruperilde curent deveniseră cotidiene și durau cel puțin șase ore pe zi. Iernile, în care și presiunea gazelor era foarte mica deveniseră insuportabile. Din cauza acordului global și disfuncțiilor datorate întreruperilor de curent directorii marilor uzine făceau fel de fel de speculații pentru a putea plăti salariile muncitorilor. Cu toate acestea, între 12 și 14 iunie 1986, Ion Radu organizează la Brașov o vizită a cuplului Ceaușescu, cu o primire faraonică, în care mii de muncitori sunt scoși în stradă.

SCOȘI ÎN STRADĂ PENTRU A-L OVAȚIONA PE DICTATOR

Mii de angajați ai întreprinderilor brașovene sunt înșiruiți pe trotoarele arterelor principale cu pancarte pictate cu îndemnuri mobilizatoare și portrete ale importanților oaspeți. Dictatorul și consoarta trec pe străzi într-o mașină decapotată, dând din mână. Grupuri de agitatori dau tonul la ovații, sub atenta observare a securiștilor în civil, strecurați în mulțime. Unii sunt ușor de identificat, după câte un walkie-talkie uriaș la care raporteză situația din teren. La fiecare întreprindere, directorii așteptă indicațiile cu capul plecat, în fața unor machete explicative, special pregătite pentru dictatorul gata să ofere soluții pentru orice problemă din domenii despre care, de cele mai multe ori, habar n-avea. Sosește întâi la „Rulmentul”, unde este întâmpinat de Marin Nedelcu, fostul prim-secretar al Brașovului, devenit ministrul industriei construcțiilor de mașini. În urma lor, ca o umbra, Ion Radu pare preocupat de fiecare vorbă spusă de cei doi. Urmează Hidromecanica, apoi „Tractorul”. Aici i se prezintă turnătoria de fontă, montajul general și secția de motoare. Ceaușescu își însoțește „indicațiile prețioase”, majoritatea despre diminuarea consumului și economii de materiale, cu gesturi ample din mâini. Purta cu el tot timpul un bileţel pe care avea mai multe notiţe şi pe care îl consulta atunci când punea întrebări.

PROSTIA ELENEI CEAUȘESCU

În după-amiaza zilei de vineri, 13 iunie 1986, Ceaușescu vizitează Combinatul chimic Făgăraș. Bineînțeles, și aici, sunt întâmpinați de însuși ministrul industriei chimice, Gheorghe Dinu, alături de prim-secretarul Ion Radu. De numeroase ori, replicile veninoase ale Elenei Ceaușescu îi punea la punct pe umilii însoțitori, speriați și ferindu-se să o privească. Dar, de data aceasta au fost nevoiți să-și muște buzele pentru a nu izbucni în râs. Știau că un zâmbet schițat la idioțeniile debitate de Elena Ceaușescu i-ar fi nenorocit.  Conducătorii combinatului pregătiseră un spectacol pe gustul lui Ceaușescu: testarea unei rachete pe un banc de probă. Pentru că îi plăcea foarte mult, a fost lăsat să apese pe butonul care declanşa reacţia. Totul era vizualizat prin termofilmare dintr-o altă cameră. „Hai, Nicule, că am văzut altele mai tari. Nici măcar n-a fâsâit prea tare”, a spus Elena. Răspunsul i-a făcut pe Ion Radu să-şi înăbușe zâmbetul în bărbie. „Lasă, tu, că am văzut cum te-ai lăsat în jos de frică”, a glumit Ceaușescu, detensionând atmosfera din jurul său.

Tot vineri, 13 iunie, cuplul aterizează cu un elicopter la Întreprinderea Agricolă de Stat din Prejmer, unde-i aștepta Gheorghe David, ministrul Agriculturii. Vizita se încheie sâmbătă cu o mare adunare populară, oamenii fiind strânși în zona dintre Modarom și clădirea Consiliului Popular Județean. Aici, lângă soție și primul ministru Constantin Dăscălescu, Ceaușescu își ține același discurs lemnos și agramat, în ovații comandate. Discursul este transmis în direct de televiziunea română.

TRAMVAI ȘI DEMOLĂRI

 

Spre sfârșitul mandatului lui Ion Radu, în data de 10 septembrie 1987 a fost dată în folosinţă prima linie de tramvai electric din municipiul Braşov, în lungime de 6,7 kilometri. Acesta circula pe linia 101, pe traseul Rulmentul – Gară – Saturn. Tot atunci începe reabilitarea centrului istoric, strada 7 noiembrie (actuala Mureșenilor) și Piața Sfatului. În Piața Sfatului avea să apară fântâna arteziană, dar vor dispărea copacii care umbreau vechiul Corso. Un alt plan, de-a dreptul odios, avea să înceapă în zona numită Strungul. Demolările de aici aveau să șteargă de pe fața pământului câteva clădiri simbol ale orașului și aveau să distrugă viețile multor familii de brașoveni.

TRIMIS SĂ ÎNĂBUȘE REVOLTA DIN 15 NOIEMBRIE

În 5 octombrie 1987, Ion Radu este schimbat din funcția de prim-secretar, fiind numit președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale. La nici o lună de la plecarea sa, Brașovul avea să fie zguduit de prima revoltă anti-comunistă. Situația devenise explozivă. În ziua de 15 noiembrie 1987, muncitorii luaseră cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată cu mărfuri destinate doar înalților activiști de partid. Conducerea de la Bucuresti a partidului a mizat pe popularitatea de care se bucura in oras Ion Radu, fostul prim-secretar pe judet. A fost trimis în ziua revoltei la Brasov, pentru a încerca să dezamorseze situația. Acesta a convocat rapid o sedință a Comitetului Municipal de Partid Brașov, apoi o sedință cu activul de partid de la IABv.

DEMITERI ȘI DEMAGOGIE

L-a demis pe secretarul de partid pe uzina și pe un instructor de la Comitetul Central aflat la Brașov, pentru că nu au intervenit ferm ca manifestanții să nu părăsească incinta IABv. A fost foarte vehement, acuzându-i pe manifestanti că au lovit interesele partidului, urmărind „să strice orânduirea socialistă”. În urma revoltei a destitut nouă directori, începând cu directorul general de centrală, doi contabili-șefi, patru șefi de birouri și de secții. I-a acuzat că „în calitatea pe care o detineau nu s-au implicat în cunoașterea și aplanarea stării de spirit negative create ca urmare a aplicării de penalizari nejustificate la retribuție; nu au împiedicat elementele huliganice de a iesi în stradă”. Vorbele erau doar de fațadă, în spate nu se afla decât ticăloșia unui activist care-și apăra privilegiile și poziția. Ion Radu cunoștea foarte bine aberațiile economiei planificate și criza generalizată de energie și materiale.

TERORIZAREA MUNCITORILOR

În cartea „ Ziua care nu se uita”, istoricii Marius Oprea și Stejărel Olaru au adunat mărturiile victimelor din 15 noiembrie 1987. Unul dintre muncitori, Vasile Badin, își amintea cum muncitorii de la IABv au fost terorizați de felul în care fuseseră amenințați de Ion Radu. „Mi-a fost frică, îngrozitor de frică în momentul când am fost arestat (…) Eram speriat, conștientizam ce se poate întâmpla. Venise Ion Radu și ne-a spus: «Pentru voi, secretarul general al partidului a cerut pedeapsa capitală»… Era o alta atmosferă, nu ne mai lăsau să stăm de vorbă, iar dacă ne vedeau adunați câte doi-trei în secție, ne luau imediat la întrebări. Apoi, eram chemat la o săptămână sau două la miliție (…) Tot timpul eram ținuți sub presiune”, își amintea Vasile Badin.

SLUGARNIC „PÂNĂ LA CAPĂT”

Cu atâtea „merite” și datorită încrederii pe care Ceaușescu o avea în el, în 17 octombrie 1988 devine viceprim-ministru al guvernului. Rămâne membru al Comitetului Central și al Comitetului Politic Executiv până la căderea regimului. În 22 decembrie 1989, are loc ultima şedinţă CPEx, în care comandantul suprem vrea să se convingă cu viclenie dacă „tovarăşii” sunt alături de el. Știind că are experiență în astfel de situații, Ceaușescu l-a trimis pe Ion Radu să ia pulsul evenimentelor direct din uzinele bucureștene. „Ce-ai făcut, Radu?”, l-a întrebat Ceauşescu. „Am fost, aşa cum aţi ordonat. A fost imposibil să intrăm în discuţii. Nu am izbutit să intrăm în uzină. Plecau de la ICEM şi de la Turbomecanica, din Militari. Au plecat şi de la «23 August». Tovarăşul Avram nu a putut să-i mai reţină. S-a oprit toată activitatea la cuptoare.” Obsedat de ideea că totul este o punere în scenă a unor forțe din afara țăriii, Ceaușescu îi întreabă pe cei din jur dacă vor lupta cu toţii „până la capăt”. Slugarnic, Ion Radu dă răspunsul, în cor cu ceilalți membrii ai CPEx: „Luptăm, tovarăşe secretar general! Până la capăt!”.

PRIMA ÎNCERCARE DE SUICID

După revoluție, lumea se întoarce cu susul în jos. Aparatul de represiune al dictaturii lui Ceaușescu s-a pus de îndată la dispoziția noii puteri. Milițienii care arestaseră până atunci disidenți, îi arestează pe membrii CPEx. Procurorii care îi anchetaseră pe dușmanii lui Ceaușescu, îi anchetau acum, cu același zel, pe apropiații aceluiași. Ion Radu s-a trezit peste noapte într-o celulă rece, după ce ani de zile, trăise în birouri capitonate, vile luxoase și cabane de vânătoare. Printre gratii, își vedea foștii colegi transformați în lideri democrați. Doar și Ion Iliescu – aclamat pe străzi de oameni pe care, de această dată, nu-i mai obliga nimeni – fusese prim-secretar ca și el, rotit în diverse funcții de partid. Judecătorii îl umileau public, în procese televizate. A fost cel mai afectat dintre membrii CPEX. În 7 ianuarie 1990, se aruncă de pe scările interioare ale penitenciarului. Raportul medico-legal nr. A5/4227/ 05.04.1990, din dosarul său penal, menţionează: „Din fişa medicală de observaţie nr. 313/Spitalul Penitenciar Jilava rezultă că inculpatul Radu Ion a fost internat pe 07.01.1990, cu diagnosticul «Fractură a membrelor superioare. Tendinţă de suicid. Stare depresivă cu elemente interpretative». Inculpatul menţionează că în ziua de 25.12.1989, prin cădere de la înălţime, în scop de suicid, a suferit fracturi radio-carpiene deschise la ambele braţe”.

CĂZUȚI ÎN DEPRESIE

Vindecat, ajunge din nou în fața judecătorilor. Aflat în boxa acuzaţilor, reclamă „relele tratamente” la care ar fi fost supus chiar şi atunci când era internat în Spitalul Penitenciar Jilava. „Am avut un şoc. Atunci când am vrut să mă sinucid, nu mi s-a acordat asistenţă medicală”, spunea fostul prim-secretar al Brașovului. Depresia a continuat în anii de închisoare. A fost internat de două ori la Policlinica Titan. Repeta mereu că numai poate suporta viața. În 21 aprilie 1992, Ioan Totu, un alt membru CPEx, ministru de Externe și Președintele Comitetului de Stat al Planificării, s-a spânzurat. Cu două zile înainte își aflase sentința de 15 ani și 6 luni de închisoare. Chiar și fostul prim-ministru Constantin Dăscălescu fusese internat în timpul detenției, după ce s-a dat cu capul de radiator și de pereți și suferise traumatisme grave.

ELIBERAT PE MOTIV DE BOALĂ

Acuzat de complicitate la genocid, a primit initial pedeapsa detenției pe viață, alături de toți ceilalți foști membri ai CPEx. Nesusținută nici de numărul victimelor, nici de alte aspecte juridice, acuzația de „genocid” s-a dovedit a fi, până la urmă, o „mână de ajutor” pe care justiția i-a acordat-o subtil foștului demnitar comunist. După câțiva ani, când opinia publică a început să uite, „genocidul” a fost înlocuit cu alte infracțiuni, cu alte încadrări juridice. În 1992 a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru „complicitate la omor deosebit de grav”. În decembrie, același an, este eliberat pe motiv de boală. Certificatul medical nu-i asigura însă  o eliberare definitivă. A urmat o perioadă în care zi de zi era chinuit de gândul că oricând un ordin îl va arunca din nou în spatele gratiilor. Frica reîntoarcerii în pușcărie s-a transformat însă într-o obsesie care, până la urmă, la dus la sinucidere.

LOCUIA ÎN FOSTA VILĂ A LUI TROFIN

Peste toate, este chemat în judecată de Primăria Sectorului 1, pentru a fi evacuat din casa în care trăia, aflată într-o zonă rezidențială, pe strada Arhitect Cerchez, în cartierul Dorobanți din București. Cocheta vilă primită de la partid fusese, cu ani în urmă, locuită de Virgil Trofin, un alt fost prim-secretar al județului Brașov, care murise în condiții suspecte. Dar asta nu-l preocupa pe Ion Radu. Și nici remușcările pentru ceea ce făcuse nu îl măcinau, ci faptul că pierduse toate privilegiile pe care le considera normale. Dovada este o declarație a sa dată în acea perioadă. „Mă întreb, după 37 de ani în câmpul muncii, după întreaga activitate, comportare în decursul vieții ca muncitor în producție, ca lucrător de sindicat, de partid și de stat, ca om ce nu îmi e rușine, jenă de ceea ce am făcut în viață, lăsându-mi așa cum spune românul «loc de bună ziua» în toate localitățile și colectivele în care am îndeplinit funcții de mai mică sau mai mare răspundere, parcurgând fără relații, pile, prin muncă și, capacitate – probate – scara ierarhiei de la muncitor sudor până la aceea de înalt demnitar, calități ce se pot proba, unde am și eu o casă?!?”, spunea mâhnit Radu, folosind acealeași șabloane ale limbii de lemn ceaușiste.

ȘI-A TRAS UN GLONȚ ÎN GURĂ

Miercuri, 10 mai 1995, ascuns în garajul casei, Ion Radu și-a încheiat socotelile cu o viață plină de suișuri și coborâșuri cu un glonț tras în gură. Profitând de un moment când ceilalți membri ai familiei erau răpiți de treburile cotidiene, a luat o carabină de vânătoare și s-a strecurat în garaj. Câteva minute mai târziu, o detunătură a tulburat liniștea străzii. Trupul i-a fost găsit într-o baltă de sânge, cu arma căzută lângă el. Creierii îi erau împrăștiați pe pereți. Primele echipaje ale poliției au ajuns la patru ore de la descoperirea cadavrului. După autopsie, a rezultat că s-a sinucis apăsând pe trăgaciul carabinei cu țeava rece lipită de cerul gurii. Pentru ultimul său gest, Ion Radu a ales una dintre armele de vânătoare ale fiului său, Marin. Acesta era singurul din familie care avea permis de port-armă, deși pasiunea tatălui său pentru vânătoare era cunoscută, dovadă stând numeroasele trofee care împânzeau pereții casei. Cu două săptămâni înainte, participase la botezul nepoatei sale și părea că își revenise din depresie.

ÎNMORMÂNTARE CU DISCURSURI ALE COMUNIȘTILOR

Trei zile după gestul fatal, în comuna prahoveană Pietroșieni, mii de oameni l-au condus pe ultimul drum. Printre cei care au ținut să-i aducă un ultim omagiu s-au numărat foste înalte oficialități ceaușiste, printre care, fostul șef al Securității, Iulian Vlad, cu care conlucrase la înăbușirea revoltei brașovene din 1987, și doi foști prim-secretari ai Brașovului, Marin Enache și Petre Preoteasa. Deși se declarase ateu toată viața și își pusese capăt zilelor cu mâna sa, lucru considerat un mare păcat, lui Ion Radu i se face o slujbă în cimitir. Primul care a vorbit la groapa lui Ion Radu a fost colegul și prietenul său Ion Dincă, aprigul demnitar comunist, cunoscut prin porecla „Te-leagă”, întrucât nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat. Apoi, a luat cuvântul Mariana Cebuc, fostă secretar pentru problemele de propapgandă al Comitetului judeţean de partid Braşov. Adunarea tristă a oamenilor în fața cărora, cu câțiva ani în urmă, tremurase întreaga Românie, a încheiat ultima filă din biografia unuia dintre cei mai de încredere tovarăși ai dictatorului Ceaușescu.