O gafă de pomină a politrucilor comunişti braşoveni în faţa lui Ceauşescu
Vă invit să vizionaţi şi partea a doua a ultimului episod al poveştilor mele, în care am încercat să aduc la lumină lucruri mai puţin cunoscute despre legăturile lui Ceauşescu cu Braşovul. După ce, în prima parte aţi aflat despre tinereţea revoluţionară a pelticului activist bolşevic din Scorniceşti, în a doua parte, veţi afla despre cum, ajutat din plin de activiştii din jurul său, şi-a falsificat biografia.
Film artistic despre tinereţea dictatorului
Partea a doua a episodului despre Nicolae Ceauşescu începe cu un serial sovietic din 1977, nedifuz at în România. Filmul a fost , de fapt, o coproducţie a mai multor ţări din lagărul socialist, şi ridica în slăvi Armata Roşie, care eliberase estul Europei. Punctul culminant al episodului a fost chiar procesul încarcerarea şi judecarea tânărului ilegalist Ceauşescu în oraşul de sub Tâmpa. Filmul mai conţine scena unui discurs ținut în atelierul de tâmplărie din închisoare, întrerupt de un gardian ce se retrage intimidat de „privirea pătrunzătoare a tovarășului”, și o cuvântare rostită în ziua intrării trupelor sovietice în București. Serialul a fost lansat în iunie 1977 în URSS și a circulat în toate țările socialiste, cu excepția României.
Cine a jucat rolul lui Ceauşescu
Scena procesului de la Braşov al tânărului ilegalist din 1936 este jucată de actori români. În rolul lui Tarnowschi, spionul cominternist a fost distribuit Ovidiu Moldovan, iar în rolul tânărului Ceauşescu, Constantin Fugaşin. Mircea Şeptilici a fost distribuit în rolul magistratului militar, care a judecat procesul de la Braşov. De menţionati că Nicolae și Elena Ceaușescu au vizionat probele susținute de patru actori. Soția liderului comunist a spus textual: «Ăsta!», alegându-l pe Fugașin pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu, în timp ce pentru rolul ei a ales-o pe balerina Elena Dacian. Liderul comunist român a refuzat să permit distribuirea filmului la Televiziunea Română, după ce aflase că rolul „revoluționar” îi fusese drastic diminuat și că rușii își arogau meritul răsturnării regimului antonescian.
Vizită surpriză la Comisariat
Tot în acest episod al vlogului despre legăturile lui Nicolae Ceauşescu cu Braşovul, am povestit despre vizita pregătită de activiştii comunişti din 1986, secretarului general al Partidului Comunist Român. Atunci, responsabilii comunişti braşoveni au făcut o gafă monumentală. I-au amenajat festiv lui Ceauşescu sala în care fusese judecat în tinereţe, dar au greşit locaţia. Din clădirea actualului Tribunal, Ceauşescu a ieşit val-vârtej şi a ajuns inopinat în faţa clădirii Comisariatului Militar de pe strada Lungă. Vizita lui i-a surprins pe militari, aflaţi într-o ţinută sumară. Vizita surpriză a dictatorului a intererupt o partidă de tenis cu piciorul pe care ofiţerul de serviciu pe unitate o juca pe terenul din spatele clădirii.
Ultimul proces
În finalul poveştii, Ceauşescu este judecat din nou şi împuşcat. Paradoxal drumul lui revoluţionar s-a sfârşit tot în locurile în care-l începuse, în apropierea oraşului Târgovişte. Înainte de a pica pe mina unui nou tribunal militar, trece prin zona în care, în 1936, înaintea procesului de la Braşov, fusese arestat de Siguranţă. De data aceasta însă, bătrân şi abandonat de toţi foştii lăudători, lăsat de izbelişte pe o şosea, are parte de un proces măsluit pus la cale chiar de foşti colaboratori.
Vă invit să mă ascultaţi, să vă abonaţi dacă vă place şi să daţi share şi like. Dar mai ales să comentaţi, să vă spuneţi părerile, să completaţi cu alte informaţii pe care le cunoaşteţi. Vizionare plăcută!
2 comentarii
MIRCEA LUCA
Interesant. Chiar foarte ! Numai ca-n si zilele noastre se intampla o parte din acele parodii comuniste !
Radu Vasile
Excelent! Poveștile sunt superbe și foarte bine documentate. Un regal jurnalistic.