Românul care a cucerit Țara de Foc

Numele unui român este strâns legat de istoria Ţării de Foc. Este vorba de un explorator român care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost numit „Conchistadorul Patagoniei“. Julius Popper se naşte la 15 decembrie 1857. Născut la Bucuresti, în iarna anului 1857, într-o familie de evrei înstăriţi, Popper a urmat cursurile şcolii israelite din capitală, condusă de tatăl său, Naftali Popper. Pentru că nu respecta în totalitate programa statului român, instituţia este închisă, iar acest lucru l-a împiedicat pe tânărul Popper să se înscrie mai apoi la Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine din Bucureşti. Din aceasta cauză pleacă pentru studii în Franţa, unde urmează nu doar cursurile Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Paris, ci și pe cele ale Şcolii Politehnice.

Nu poate obţine cetăţenia

Obţind diploma de inginer începe să călătorească în jurul lumii, ajungand până în India, China şi Japonia. În 1881 se întoarce în ţară pentru ca să-și viziteze familia și să-și reglementeze documentele și statutul de cetățean romăn.
Este prezentat regelui Carol I la Sinaia de Vasile Urechia, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice de la acea vreme. Şi totuşi, acest lucru nu l-a ajutat să obţină statutul de cetăţean român. Deși născut la București, din părinți născuți și ei, pe meleagurile românești, pe baza disputatului articol 7 din Codul Civil, care stipula că cetățenia română va fi acordată numai locuitorilor creștini, fiind evreu, i-a fost refuzată cetățenia.

Participă la sistematizarea Havanei

Jignit şi dezamăgit, pleacă în Statele Unite, unde lucrează pentru o perioadă în New Orleans. Participă apoi la lucrările de sistematizare a Havanei, în Cuba, înainte de a se muta în Brazilia. Aici, la vârsta de 26 de ani, află de o expediţie chiliană în Ţara de Foc, în urma căreia se descoperise aur într-o regiune numită Capul Fecioarelor. Asemenea conchistadorilor spanioli de altădată, visând să cucerească fabuloasele bogății ale acestui nou „El Dorado”, pleacă la Buenos Aires

Prima expediţie

La 7 septembrie 1886, el s-a îmbarcat pe un vapor englez care venea de la Montevideo, către orașul Punta Arenas. Bagajul expediției lui Popper cuprindea instrumentar geologic, arme, aparate fotografice, o duzină de catâri, alimente, îmbrăcăminte de iarnă și câțiva cai. Grupul era format din: Julius Popper, în calitate de șef, inginer, căpitan, mineralog, cronicar al expediției și fotograf; Julius Carlson, inginer minier și metalurgist și câțiva colaboratori pe partea tehnică. La Punta Arenas (Chile), recrutează și un grup de salahori. Traversează Strâmtoarea Magellan și, după o scurtă oprire la Punta Arenas debarcă în Golful Porvenir și traversează insula, ajungând în Golful Inútil la San Sebastián, stabilindu-se în nordul golfului aflat la Oceanul Atlantic în punctul unde începe peninsula care închide golful prin partea de est. Așa cum prevăzuse, plajele atlantice ale Țării de Foc conțineau aur, într-o cantitate mai mare decât în restul Patagoniei.

Societate pentru exploatarea aurului

La 5 martie 1887, cu un discurs simplu şi direct, înarmat cu o colecție mare de fotografii, hărți, arme, ustensile indigene și mostre de nisip aurifer aduse din Țara de Foc, a trezit un interes nesperat de participare la subscripția publică de acțiuni pentru înființarea societății anonime „Compañía Anónima Lavaderos de Oro del Sur”. Odată strânse necesare exploatării aurifere şi obţinând concesiunea a terenurilor aurifere descoperite, debarcă, la sfârșitul anului 1887, în Golful San Sebastian.

El Páramo

Construiește instalații de spălare a aurului și locuințe pentru o comunitate numeroasă, punând temelia coloniei El Páramo (Pustiul) – astăzi Río Grande. Pentru a economisi forță de muncă inventează o instalație care valorifică forța valurilor. În câteva săptămâni, reușește să producă aproape un kilogram de aur pe zi. Pentru a-și proteja exploatările de asaltul aventurierilor (dezertori, puşcăriaşi evadaţi) , recrutează în anul 1888, o grupare armată de mercenari, în majoritate iugoslavi și austrieci, ale cărei uniforme sunt copiate după cele prusace.

Noi exploatări

Revine la Buenos Aires pentru a primi aprobarea de a înființa primul comisariat de poliție la San Sebastián și-l numește pe fratele său, Maxim Popper, comisar de poliție cu 12 jandarmi aflați sub ordinele sale. Revenit la El Páramo, Popper găsește așezarea abandonată. Oamenii plecaseră luând cu ei 24 kilograme de aur. Popper îi urmărește pe fugari și recuperează aurul furat. Reîncepe lucrările, extinzându-și activitatea și la alte colonii din Țara de Foc, cum ar fi Beta, Cullen și Carmen Sylva, unde înființează noi exploatări. Cum totul era sub controlul său, Popper achiziționează o ambarcațiune, „María López”, cu care explorează ținuturile necunoscute și canalele din sudul insulei.

Lupta din colonia Beta

Reîntors la El Páramo, localitate aflată pe teritoriul Argentinei, a avut o serie de înfruntări cu un alt grup de căutători de aur, veniți din zona chiliană a Țării de Foc. Împreună cu doi camarazi, le atacă tabăra punându-i pe fugă cu focuri de armă. Fugarii se retrag la Punta Arenas (Chile). Aici, pe 9 august 1888 are loc o manifestație publică în piața orașului, unde mulţimea, incitată de căutătorii de aur, cere capul lui Popper. Sprijiniţi de autoritățile chiliene, grupul atacă colonia Carmen Sylva, distrugându-i instalațiile și dându-i foc. Popper ripostează în ianuarie 1889. Altercația civilă chiliano-argentineană este cunoscută drept „lupta din colonia Beta”. Popper pune în faţa grupului său de apărători mai mulţi cai pe care se aflau manechine deghizate în soldați. După ce își irosesc muniția pe manechine, chilienii sunt atacați și puși pe fugă. Succesul lui Popper este efemer. Societatea minieră suferise deja pierderi irecuperabile şi, la sfârșitul anului, dă faliment.

Abuzurile guvernatorului

Căutătorii de aur din zona chiliană nu au fost singurii dușmani ai lui Popper: guvernatorii argentinieni locali își simțeau subminată autoritatea. Guvernatorul Félix Paz, care-și avea reședința la Ushuaia, acordă permise de exploatare a aurului și căutătorilor de aur chilieni pe teritoriile administrate de Popper, și-l amenință pe român că îl va aresta. La începutul anului 1890, Popper pleacă la Buenos Aires, denunțănd în ziarele din capitală abuzul guvernatorului. Demască în presă activitățile ilegale și imorale ale înalților funcționari din Țara de Foc, făcându-şi numeroşi duşmani. Reuşeşte, în cele din urmă, să obţină schimbarea guvernatorului, care este înlocuit de doctorul Mario Cornero.

Proiect de coloniozare

Popper prezintă Congresului argentinian un proiect de colonizare pentru indigeni. Guvernul îi acordă 80.000 hectare în Țara de Foc pentru a-și realiza proiectul. El repartizează loturi de 100 hectare la 250 familii de băștinași, adică 55.000 hectare îi rămân lui Popper. Acesta începe să construiască locuințe, biserici, să aducă alimente pe care le vinde locuitorilor. Face legi şi regulamente, îi pedepseşte pe cei care le încalcă, organizează o poliţie locală, organizează un serviciu poştal pentru care tipăreşte timbre cu iniţiala numelui său, emite chiar bani. De asemenea, înfiinţează o flotă care făcea curse periodice între El Paramo şi Punta Arenas.

Lupta cu un nou guvernator

Noul guvernator, Cornero îl acuză pe Popper de fraudă și de evaziune fiscală prin intermediul propriei emisiuni de timbre poștale. La rândul său, Popper îl atacă pe guvernator în cele mai înalte sfere politice, unde are relații importante. În cele din urmă, Mario Corner este revocat din funcție în anul 1893.

Ucigaș de indieni?

În 1893, adversarii săi organizează o campanie de denigrare . I se înscenează un process la Buenos Aires. Adversari, sprijiniţi de poveştile spuse de duşmanii din Chile, îi creează imaginea unui „ucigaş de indieni”. Acuzația se bazează aproape exclusiv pe câteva fotografii, posibil trucate. În paralel cu desfăşurarea procesului, Popper începe demersurile pentru organizarea unei expediţii la Polul Sud. Pentru a ajunge la ţărmurile Antartice îşi procură vasul „Explorador“. N-are însă timp să-şi împlinească ultimul vis şi nici nu apucă finalul indecis al procesului.

Mort la 36 de ani

Este găsit mort la 6 iunie 1893 în casa sa de pe strada Tucumán nr. 373 din Buenos Aires, la vârsta de 36 ani. Medicul oficial care a făcut autopsia a stabilit drept cauză a decesului un stop cardiac, dar dispariția lui prematură a stârnit comentarii: s-a vorbit de sinucidere și de asasinat comandat de mafia aurului sau de factori politici îngrijorați de rezultatul iminent al procesului aflat în faza sa finală.

Intrat în istorie

Corpul său este înmormântat în mausoleul familiei Ayerza; ulterior fiind mutat într-un alt loc din cimitirul La Recoleta. Există zvonuri că sarcofagul său ar fi dispărut. Institutul Argentinian de Geografie emite o rezoluție autorizând transportarea corpului neînsuflețit al lui Popper în Țara de Foc, care nu s-a concretizat.
Bulevardul principal și un mare complex comercial din cea mai sudică metropolă americană îi poartă numele.

Fotografii trucate?

Fotografia care a stat la baza procesului intentat lui Iulius Popper îl prezintă – posibil – pe acesta, alături de alți membri ai echipei sale, cu arma în mână, în prim-plan aflându-se trupul unui indian ona mort.
Fotografia care constituia principala probă în actul de acuzare este luată din spate, așa că personajele fotografiate nu pot fi identificate. Deşi, în timp au apărut şi alte fotografii ale aceluiaşi moment luate din unghiuri diferite, biografii lui Popper consideră că acestea au putut fi trucate. Ei îşi bazează teoria pe faptul că, începutul explorărilor lui în Ţara de Foc, Popper s-a remarcat ca un apărător al băştinaşilor.

Jurnalist incisiv

Julius Popper era un jurnalist foarte cunoscut la Buenos Aires. I s-au publicat aproape douăzeci de scrisori în care critică deschis modul în care conduceau guvernatorii şi subalternii lor. Rândurile scrise de el au stârnit reacţii violente în rândul politicienilor. A intrat într-o dispută cu guvernatorul Felix Paz, care l-a dat în judecată pentru calomnie. A mai avut o dispută cu un anume Valentini, directorul ziarului „Patria Italiana”, care îl atacă în ziarul său. Popper îi trimite o scrisoare prin care îl provoacă la duel. Valentini nu acceptă.

Munţii şi râuri româneşti în Ţara de foc

Tierra del Fuego, în limba spaniolă, este un arhipelag cu suprafata de 73,75 kilometri pătraţi, aflat în sudul Americii de Sud, separat de continent de catre Stramtoarea Magellan. Arhipelagul a fost descoperit în 1520 de către Magellan şi nu a fost foarte bine cunoscut până la începutul secolului al XIX-lea.

Teritoriu disputant de Chile şi Argentina

Arhipelagul este alcătuit dintr-o insula mare, care e adesea denumită singura Țara de Foc, alte cinci insule de mărime medie şi alte numeroase insule mici. Divergențele dintre Chile și Argentina cu privire la ocuparea și colonizarea arhipelagului datează de prin anii ‘40 ai secolului al XIX-lea. Bernardo O’Higgins l-a convins pe președintele chilian să organizeze o expediție spre Strâmtoarea Magellan, care a avut ca rezultat fondarea fortului Fuerte Bulnes în 1843.

Tratatul frontierelor

În 1848, colonia chiliană s-a localizat definitiv la Punta Arenas, care a devenit așezământul definitiv cel mai vechi din sudul Patagoniei și capul de pod chilian privind pretențiile teritoriale în zonă.
Argentina a pornit în 1870 o controversată campanie de cucerire a deșertului și de nimicire a populației băștinașe, amerindienii selk’nam, cunoscuți și ca ona, din sudul provinciei. La 23 iulie 1881, Argentina și Chile semnează Tratatul Frontierelor, Țara de Foc împărţindu-se între Argentina (22.000 km2) și Chile (50.000 km2).

Goana după aur

Căpitanul de fregată chilian Ramón Serrano Montaner a organizat în anul 1879 o expediție în Țara de Foc unde a găsit nisipuri aurifere și chiar pepite de aur la Cabo Vírgenes (Capul Fecioarelor), provincia Santa Cruz. Exploatarea auriferă chiliană se închide rapid, din cauza randamentului scăyut, dar atrage numeroşi aventurieri în căutarea aurului. Expediţia lui Montaner îl convinge şi pe Iulius Popper să pornească în explorarea Ţării de Foc.

Hartă cu denumiri româneşti

În 1891, Popper întocmeşte harta zonei sudice a Ţării de Foc. Descoperă munţi, râuri şi golfuri, cărora le dă nume româneşti. Astfel, la vest de golful San Sebastian se ridică Munţii Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta a României), cu vârful Sinaia. Botează un oraş, care şi-a păstrat numele până astăzi, El Calafat. Tot aşa au apărut pe hartă râul Ureche, muntii Lahovary, Manu sau Rio Rosetti.

Monede bătute de Popper

În anul 1891, Popper își brevetează, cu nr. 830, „mașina de separare a aurului” („Cosechadora de Oro”) care, după el, este capabilă să spele 75 de tone de nisip pe zi, extrăgând 99,6% din aurul pe care-l conține nisipul extras. Într-una din casele din El Páramo, Popper «a improvizat și a adaptat mașinării, a confecționat prese de batere și prin intermediul acestor mecanisme atât de primitive s-au bătut, la adăpostul legii, primele monede de cinci și de un gram din aur pur obținut în Teritoriul Argentinian.

Ciocanul şi târnacopul

Pe una dintre feţele celor două monede din aur, în valoare de un gram şi de cinci grame, apare Tierra del Fuego şi Popper, iar pe cealaltă, alături de imaginea înfăţisând un ciocan şi un târnăcop încrucişate, El Paramo şi anul 1889.
Maşina de recoltat aur inventată de Popper, precum şi monezile bătute de român pot fi admirate şi astăzi în „Muzeul Capătul Lumii“, din Ushuaia.

Timbre poștale

„Marca poștală”, „ștampila” sau „timbrul local”, emis de Popper, a fost desenat de către Rodolfo Soukup (litograf argentinian) și imprimat de către «J. H. Kidd y Cía. de Buenos Aires», care erau cei care imprimau timbrele poștale argentiniene din acea epocă.
„Timbrul”, de culoarea roșu carmin, reprezenta simbolul activității de minerit, ciocanul și târnăcopul, peste care este desenat un soare care are în centru litera „P” de la Popper.
Scrisorile care circulau între diferitele așezări ale companiei erau francate numai cu timbre Popper.

„Sunt român”

Popper a fost și membru corespondent al Societății Regale de Geografie de la București, în al cărei Buletin a publicat mai multe scrisori despre cercetările sale din Țara de Foc (1889, 1892) și căreia i-a trimis un album cu fotografii. Într-una din aceste scrisori, Popper își exprimă regretul că n-a mai putut reveni în țară de mulți ani declarând, „M-am născut român, sunt român și voi muri român, deși mă găsesc în mările antarctice.” Mai multe relatări despre aceste călătorii, despre locurile pustii şi inospitaliere și despre frumusețile lor înfricoșătoare au apărut, în românește, în ziarul „Românul”, în 1891, texte care relevă și un scriitor talentat.

Personaj de roman şi film

Viaţa aventuroasă a exploratorului român a inspirat scriitori şi cineaşti. Radu Tudoran, autorul romanului „Toate pânzele sus“ îl portretizează în personajul principal al cărţii, căpitanul Anton Lupan. Autorul s-a inspirat din legendele despre viaţa lui Popper apărute în perioada interbelică în paginile revistei „Realitatea Ilustrată”.
În 2000, regizorul chilian Miguel Littin, cu ajutorul unei prestigioase distribuţii din care a făcut parte şi Onella Mutti, realizează filmul „Ţara de Foc“. Subiectul peliculei l-a constituit biografia lui Julius Popper. La baza scenariului filmului sta romanul lui Francisco Coloane, care descrie experientele prin care trece un grup de aventurieri, conduşi de un român, în căutarea comorilor din Ţara de Foc.

Ştiaţi că…?

Iulius Popper este inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa mării.
Mai multe locuri din Ţara de Foc poartă nume româneşti. Sinaia, Ureche, Lahovarz, Rosseti, Toate acestea au fost date de exploratorul Iulius Popper.
În București, în anul 1947 a fost asasinată o soră de a lui Julius Popper, ucigașii sperând să găsească aur.
Iulius Popper s-a născut ca cetățean al Imperiului Otoman, deoarece România a devenit stat suveran un an mai târziu, în 5 ianuarie 1859, prin Unirea Principatelor Române.