Loteriile de altădată

Loteria Română este una dintre cele mai vechi instituții românești, care a împlinit luna trecută 115 ani de activitate. Totuşi, în Braşov, jocul la Loto a devenit popular încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Primele loterii se făceau în scopuri umanitare sau pentru finanţarea unor proiecte culturale sau religioase. Astăzi, ultima modă sunt loteriile pentru încurajarea unor acţiuni medicale, “Loteria vaccinării”, sau fiscale, “Loteria bonurilor”.

Pe teritoriile din Transilvania şi Banat, loteria oficială a Imperiului Habsburgic, condusă de contele Italian Octavio Cataldi a ajuns în anul 1770. Concesiunea a fost luată de o societate ardelenească, filială a loteriei ungare – “Lutri”, sub numele de “Kis Lutri”. Extragerile se făceau din două în două săptămâni.

20 de creiţari pentru o variantă

În 1790, maghiarii interzic orice fel de jocuri de noroc, dar doritorii nu au putut însă să fie opriţi să participe la asemenea activităţi pe teritoriile austriece, ceea ce nu făcea altceva decât să îmbogăţească visteria de la Viena. Imediat după apariţia monarhiei dualiste Austro-Ungare, în 1868, ia fiinţă Direcţiunea Lotto a Regatului Maghiar. Au fost organizate 400 de locaţii în care se putea depune bani pentru loto. În 1860, braşovenii amatori de jocuri de noroc plăteau pentru o variantă în jur de 20 de creiţari. Extragerea bilelor câştigătoare în epocă se făcea în faţa unui auditoriu numeros (vezi foto).

Baluri de binefacere cu loterii

,La jumătatea secolului al XIX-lea erau în vogă loteriile particulare. La baluri şi serbări câmpeneşti, se organizau loterii-tombolă, cu scopul de colectare de fonduri. Banii ajungeau la săraci, artişti, se foloseau pentru costruirea spitalelor şi  a bisericilor. Astfel, în 1861, la Braşov se ţinea un „bal român” ce strângea bani pentru „Fondul Gazetei”, aşa cum lumea civilizată dădea astfel de baluri în folosul public. În acelaşi anunţ, redacţia îndemna inteligenţa română să organizeze, printre altele, şi loterii în folosul fondului „Gazetei” sau al altor fonduri la care să fie invitaţi „fraţii de toate naţiunile”, la o parolă de frăţească consimţire pentru binele naţiunii române.

Loterie pentru “Statuia Libertăţii”

O mare vâlvă în epocă au făcut loteriile organizate de americani şi francezi pentru construcţia Statuiei Libertăţii. Reclama făcută chiar şi în Austro-Ungaria a crescut mult popularitatea acestui gen de jocuri de noroc. În 1874, sculptorul Bartholdi  începuse lucrările, cele ale torței și ale mâinii statuii. Ideea a fost de a începe cu elemente reprezentative care pot marca opinia publică. Edouard de Laboulaye, inițiatorul proiectului a creat un comitet, Uniunea Franco-Americană, compus din personalități relevante pentru Statele Unite. Implicat în proiect, magnatul de presă, Joseph Pulitzer a folosit mai multe strategii de marketing pentru subscripţii. Evreu născut în Ungaria şi emigrat în SUA, Pulitzer a lansat, în paginile ziarului său, ,,New York World“ o campanie genială. A publicat numele tuturor celor care au donat chiar şi câţiva cenţi pentru statuie şi a pus la dispoziţie paginile ziarului pentru un mare concurs de poezii dedicate libertăţii.  Apoi, a iniţiat o mare loterie.

Anunţ în “Gazeta de Transilvania”

Bartholdi a avut ideea de a aplica metodele folosite în Statele Unite. Printre altele, a fost organizată o mare loterie. Numeroase premii constau în opere de artă extrem de valoroase donate de susţinători.  Tablourile şi opere de artă puse la bătaie, precum şi preţul modic al lozurilor, au constituit baza unui succes răsunător. ,,Ministrul de Interne a dat voie, cum anunţă ziarul oficial, senatorului şi noului academician Enric Martin să facă o loterie cu 300.000 sorţiuni (lozuri) de cîte un francu, ca din venitul aceleia să se termine Statuia Libertăţii, pe care Francia voieşte să o dăruiască Staturilor Unite Americane“, scria în numărul 39 al ,,Gazetei de Transilvania“, din mai 1879. Anunţul apăruse în tot Imperiul Austro-Ungar. Astfel, chiar şi transilvănenii interesaţi şi cu posibilităţi au putut să-şi cumpere bilete la una dintre cele mai cunoscute loterii organizate vreodată în lume.

Case de bancă

Loteria a avut însă parte şi de numeroşi adversari, astfel că în 1895 ungurii au suspendat din nou, pentru scurt timp, jocurile de noroc. După trei ani, jocul a revenit sub un alt nume: “Osztálysorsjáték”. Dacă la început erau oameni care mergeau din casă şi vindeau bilete, ulterior, popularizarea loteriilor s-a făcut prin intermediul presei tipărite.

Până la Primul Război Mondial, în afara Loteriei de stat, în Gazeta de Transilvania apar mai multe reclame în limba română pentru loterii organizate de “Casse de bancă”, cum ar fi “Gedicke”, “Torok & co”, „Bruder Greiner” sau „Karl Kiss & co”. Pe lângă listele de câştigători sunt publicate sloganuri cu care organizatorii voiau să-şi atragă clienţii.

Reclamele loteriilor la începutul secolului XX

În mai 1904, reclama „Casei de bancă Bruder Greiner” se foloseşte de numele celebrului filantrop român Emanoil Godju pentru a promova scopurile de binefacere ale loteriei, dar nu uită să anunţe şi câştigul cel mare „în cas favorabil” de un milion de coroane.

În noiembrie 1906, ultima pagină a „Gazetei de Transilvania” este plină cu lozinci ale loteriilor: „Noroc colosal la Gaedicke”, „La Torok norocul este statornic” sau mult mai solemnul anunţ al loteriei de stat „La Preaînalta poruncă a Majestăţii sale (..) în scopuri militare”. În  29 octombrie 1909, apare chiar un talon care trebuie decupat din ziar. „Cercaţi-vă norocul la noi, pentru că MARE E NOROCUL LA KISS”. Apoi, după o lungă listă de cîştigători, este tipărit un talon intitulat „Ţidulă”, cu îndemnul „Tăiaţi acest cupon şi trimiteţi-l nouă!”. Unele reclame erau chiar mai insistente: „,Cine n-a cumpărat încă de la noi o obligaţiune de câştig ca premiu de la Banca tripatecară Ungară, acela să nu se mai răsgândească mult căci îşi bate joc de norocul propriu. Oameni buni!!! Când vă stă norocul cu coşul plin la uşă, nu vă răsgândiţi mult, ci puneţi mâna pe el !”.

Loterii dincolo de Carpaţi

Iniţial, în Valahia şi Moldova,  jocurile erau organizate de biserici, iar banii nu mergeau la un singur câştigător. Ulterior, au apărut mai multe astfel de iniţiative, câştigurile urmând a fi folosite în scopuri filantropice. Vasile Alecsandri şi Costache Negri s-au implicat în organizarea unei loterii în favoarea unui prieten drag, scriitorul Dimitrie Bolintineanu. Acesta era bătrân şi bolnav. Sărăcise dar era prea mândru ca să ceară ajutor financiar. Cei doi scriitori au făcut o loterie adresată ,,românilor simţitori“, punând ca miză biblioteca şi mobilierul lui Bolintineanu. Din 500 de numere puse în joc, doar trei erau câştigătoare. Mulţi au cumpărat bilete. Alţi scriitori, pictori, aristocraţi, prieteni de familie şi admiratori ai lui Dimitrie Bolintineanu. Iniţiativa şi-a găsit sprijin şi printre intelectualii braşoveni, Bolintineanu fiind un colaborator al suplimentului “Gazetei de Transilvania”, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. În plus, poetul venea deseori la staţiunea balneară de la Vâlcele, din apropierea Braşovului, unde se întâlnea cu aceştia. Din păcate, Bolintineanu nu a mai apucat să se bucure mult de generozitatea prietenilor, murind în acelaşi an.

Premii în ,,articole de găteală“

La 15 iunie 1880 a avut loc o loterie de binefacere pentru terminarea catedralei Sf Iosif din Bucureşti. Erau puse în joc trei câştiguri în bani şi premii în ,,obiecte de aur, de argint şi de alte metaluri, în articole de găteală, ornamente de saloane, servicii de masă şi alte obiecte de utilitate domestică“, cum se anunţa în presa vremii. Cocoanele s-au îngrămădit să cumpere biletele de loterie. Tentaţia premiilor era mare. Catedrala a fost terminată trei ani mai târziu.

La 22 mai 1886 în Grădina Cișmigiu, are loc extragerea loteriei organizate de “Societatea Ateneul Român”. Câştigurile au folosit la cumpărarea terenului şi reazarea fundaţiei viitorului edificiu. Atunci sa lansat celebrul slogan “Daţi un leu pentru Ateneu”.

Loterie pentru invalizii de război

Regina Maria, la fel ca alte doamne de seamă, a ţinut baluri de binefacere cu loterii. Pe 15 ianuarie 1918 a avut loc tragerea loteriei pentru invalizi de război sub patronajul reginei. La Braşov, doamnele vindeau bilete de tombolă pentru a strânge fonduri destinate orfanilor şi văduvelor de război. Femeile din familia lui Andrei Mureşianu, precum şi soţiile de negustori şi industriaşi, donau banii din tombole unor societăţi de binefacere.

După primul Război Mondial, după Tratatul de la Trianon, Transilvania şi Banat s-au unit cu Regatul României, astfel că istoria loteriei din aceste regiuni a continuat sub auspicii noi.  Până la organizarea unei loterii de stat,  ziarele transilvane îşi îmbiau cititorii să participle la diverse jocuri organizate prin intermediul unor agenţii de publicitate. De exemplu, în 1925, chiar de Ziua Naţională, în 10 mai, în ultima pagină a “Gazetei de Transilvania” apare următorul anunţ: “Ce plăcute sunt surprizele! E o mare bucurie a sufletului, când pe neaşteptate te pomeneşti cu-un dar! (…) Dar poţi câştiga, numai dacă ai în buzunar câteva bilete de Loterie a Sindicatului Presei Române din Ardeal!”.

Lege promulgată de Carol I

Loteria din Regatul României a fost înfiinţată la 14 septembrie 1906. Actul de naştere al Loteriei de Stat este Legea pentru constituirea unui fond al asistenţei sanitare a sătenilor, care a fost promulgată în acelaşi an de regele Carol I. Această lege a fost modificată în anul 1931 prin Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Loteriei de Stat pe clase. În anul 1934 ia naştere Regia Loteriei de Stat, care organiza loteriile.

În anii interbelici, aproape fiecare ziar conţinea cel puţin o reclamă pentru Loterie. Extragerile aveau loc în data de 15 a fiecărei luni, cu promisiunea îmbogăţirii peste noapte a minimum 12 persoane. „Un loz de 200 de lei vă aduce fericirea”, „riscurile sunt inexistente”, iar „norocul vine atunci când nu vă aşteptaţi” erau sloganuri tipice pentru ademenirea jucătorilor. Lozurile se puteau procura din librării, sucursale bancare şi din Oficiile de vânzare ale Loteriei. Periodic se organizau trageri cu câştiguri de la 1 la 6 milioane lei, în funcţie de clasă.

Către finele anilor 1930, jucătorii erau ademeniţi prin eliminarea impozitului pe câştig, sporirea „Planului Loteriei” la 18 milionari pe lună şi a marelui premiu la 8 milioane lei.

Loz în plic şi Pronosport

După venirea comuniştilor la putere,în 1950, se lansează emisiunile de „Lozuri în plic”, care cresc enorm popularitatea Regiei Loteriei. La mijlocul secolului XX premiile mari erau stofe pentru ȋmbrăcăminte sau ȋn mod cu totul excepţional, o motocicletă „Moskva“. Ziarul “Sportul Popular” din martie 1954 anunţa pe o pagină întreagă înființarea sistemul Pronosport. Aici, din fondurile strânse prin „perspicacitatea” participanților urmau să se refacă stadioanele și terenurile de sport. Oraşul Stalin, cum s-a numit pe atunci Braşovul, urma să se numere printre primele localităţi unde s-au deschis agenţii pentru vânzarea buletinelor de joc. Pe primul bilet “Pronosport” se putea miza şi pe două echipe braşovene. La poziţia VI figura meciul dintre Metalul Hunedoara şi Dinamo Oraşul Stalin, iar la “meciuri de rezervă” Metalul UT Oraşul Stalin şi Metalul Bucureşti.

Premii comuniste

Mai târziu, premiile la Loto s-au dezvoltat ȋn excursii în URSS sau Bulgaria, sau chiar automobile. În 1954, pentru pasionaţi, este tipărit „Programul Pronosport”, transformat ulterior în revista „Loto-Pronosport”. O hotărâre din 1966 a guvernului comunist stabileşte înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Administraţiei de Stat Loto-Pronosport. În 1970, se organizează o tragere special pentru ajutorarea sinistraţilor în urma inundaţiilor devastatoare din acel an. În anii ’70 apar tragerile de Revelion, de Mărţişor şi tragerile extraordinare Pronoexpres. Loteria îşi promova jocurile prin intermediul unor broşuri, prin reclame în ziarele oficiale, centrale şi locale, în care apăreau fotografii cu câştigătorii, lângă automobile  Dacia, cu televizoare în braţe sau învârtind teancuri de bani. În almanahurile editate anual sau bianual de  principalele publicaţii comuniste, reclamele, inclusive cele pentru jocurile de noroc, erau plasate, una după alta, pe pagini mai groase, color, ca ultime pagini. Ilustraţiile reclamelor pentru loterii erau de multe ori realizate de caricaturişti cunoscuţi din acele timpuri, printre care se remarcau celebri Eugen Taru şi Adrian Andronic.

Timpuri noi

După Revoluţie, s-au inventat lucruri noi: concursuri televizate, jocuri piramidale şi lozuri răzuibile. S-au deschis cazinouri la parterul blocurilor, apoi au apărut casele de pariuri. În ultimii ani, pariurile sau mutat pe internet.

În 1999, s-a înfiinţat Compania Naţională Loteria Română S.A, ȋnlocuind istituţia Loteria Naţională. Cea mai mare sumă câștigată la loto în România este de aproximativ 11 milioane de euro, în data de 14 iulie 2013. Din păcate,instituţia a fost în ultimii ani în mijlocul mai multor scandaluri, care au culminat în 2016, cu reţinerea pentru luare de mită a unui fost director, Gheorghe Benea. O lumea nouă şi foarte diversă a jocurilor de noroc a apărut în spaţiul virtual. O afacere mare care, la fel ca în timpurile de odinioară, se bucură de foarte multă publicitate. Dar care a uitat, undeva în trecut, sprijinul pentru proiecte artistice şi culturale sau pentru acţiuni de binefacere.

Doamna cu făclie

În 1865, politicianul activist Edouard René Lefebvre de Laboulaye şi sculptorul Frédéric-Auguste Bartholdi au decis să construiască un monument în onoarea concepţiei americane asupra libertăţii. În final a fost realizată în colaborare cu Gustave Eiffel, cel care a ridicat celebrul turn care îi poartă numele, din Paris. O contribuţie importantă şi-a adus magnatul media Joseph Pulitzer, care a lansat o subscripţie publică pentru construirea unui uriaş postament la intrarea în portul New York, pe care să fie aşezată Statuia Libertăţii. Tot el a iniţiat, în paginile ziarului său, ,,New York World“, un concurs de poezie, câştigat de poeta Emma Lazarus. Primul vers al poemului ,,Lăsaţi să vină la mine pe cei flămînzi, cei obosiţi şi cei săraci“, a fost încrustat pe postamentul statuii. Pulitzer este un evreu născut în Ungaria, care a emigrat în SUA. A lăsat prin testament o sumă importantă de bani pentru acordarea unor premii asemănătoare cu premiile Nobel. Insula Ellis a devenit Purgatoriul pentru milioane de emigranti.  De lângă stînca pe care a fost instalată Statuia Libertăţii, se vede cu ochiul liber capătul sudic al Manhattan-ului. Statuia a fost terminată în 1884. Are 46 de metri şi jumătate, 125 de tone, iar faţa statuii o reprezintă pe mama scultorului Frederic  Bartholdi. Anul următor a fost transportată pînă în SUA cu vaporul. Pentru acest lucru a fost demontată în 350 de piese. A durat patru luni reansamblarea pieselor de metal.

Sclavi şi cai, premii  la loteria romană

Loteria există încă de pe vremea romanilor. La sărbătoarea numită Saturnalii, celebrată la Roma, între 17-19 decembrie se aruncau mulţimii tăbliţe  numite ,,opoforeta“. Pe ele erau înscrise valorile pe care le cîştiga cel care le prindea: sclavi, cai şi vase de preţ. Regii francezi au susţinut mereu jocurile de noroc şi loteriile. Caterina de Medici şi Ludovic al IV-lea au fost principalii susţinători ai loteriei. Călugării organizau tombole pentru mănăstiri, cu premii în biblii şi icoane. Prima menţiune a unei loterii în Bucureşti datează din 1793. În acel an a ţinut un austriac o loterie. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, un bărbier de pe Calea Victoriei devenise celebru pentru că a cîştigat merele premiu al loteriei din Hamburg. Premiu era o adevărată avere, 80.000 de mărci. Bărbierul lucra şi la Palatul Regal.

Fundaţia lui Gojdu

Fundația Emanuil Gojdu a fost instituită prin testamentul din 1869 al unui român foarte bogat din Imperiul Austro-Ungar,  Emanuil Gojdu. Fundația oferea burse de studii românilor ortodocși. Valoarea inițială, în 1870, a patrimoniului Fundației Gojdu era de 178.000 florini, fiind estimată, în 1917, la 8.000.000 de coroane. Din Reprezentanța Fundației făceau parte mitropolitul ortodox român al Ardealului și toți episcopii ortodocși români din Ungaria și Transilvania. După WWI, în urma negocierilor purtate între 1924 și 1934, la 27 octombrie 1937 a fost semnat acordul dintre România și Ungaria privind restituirea patrimoniului Fundației. Acordul definitiv din 1937 a fost ratificat de ambele ţări. Ulterior, datorită izbucnirii WWII, acordul bilateral nu a mai fost aplicat, iar patrimoniul Fundației Gojdu a fost naționalizat de Guvernul comunist din Ungaria în 1952. În 1996, din inițiativa ierarhilor otodocși din Mitropolia Ardealului și Mitropolia Banatului, Fundația Gojdu și-a reluat activitatea, având sediul la Sibiu. Între 1998 și 2004 s-au purtat discuții între guvernul României și cel al Ungariei, încercându-se restituirea patrimoniului Fundației Gojdu. În octombrie 2005 prim-ministrul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, semnează cu guvernul maghiar un controversat acord care prevedea înființarea – conform legislației ungare – a unei fundați publice româno-ungare „Gojdu”. Înţelegerea a fost respinsă atât de Parlament cât și de Președinția României.