Cetatea înghițită de oraș

Primele așezări din zona actualului Brașov au apărut, în perioade diferite. Cea mai veche dintre acestea este cea din Şchei, situată pe locul unde se află acum str. Coastei, anterioară secolului XII. Aşezarea, denumită Cutun, avea formă rotundă, cu străzi radiale şi era mărginită cu şanţuri de apărare și ziduri. A doua aşezare, înfiinţată la începutul secolului al XIII-lea,se afla în jurul dealului Sprenghi; locuitorii de aici se ocupau cu agricultura şi proveneau în majoritate dintre coloniştii germani. A treia aşezare s-a înjghebat tot la începutul secolului al XIII-lea pe locul unde se află acum Biserica Neagră. Aici au fiinţat la început două mânăstiri ale Ordinului călugăresc cistercian , una pentru călugări, şi alta pentru călugăriţe . În decursul timpului, această aşezare, mai târzie şi mai mică, avea să cunoască cea mai largă dezvoltare, devenind nucleul în jurul căruia avea să se formeze viitoarea cetate şi oraşul de mai târziu. Iată, în continuare, o scurtă istorie a ridicării și transformării cetății Brașovului.

Primele vetre ale cetății

În prima jumătate a secolului al XIII- lea, pe locul viitoare cetăți „Corona” se formează primele două nuclee de colonişti, aproape concomitent. Unul în zona bisericii Bartolomeu, iar celălalt în jurul fostei bazilicii de pe locul actualei Biserici Neagre. Vatra de la Bartolomeu era de formă rotundă şi cuprindea vechea biserică şi o porţiune a actualei străzi Lungi. Pe vârful Dealului Şprenghi se găsea o cetate de piatră fortificată, înconjurată cu valuri şi șanțuri care făcea legătura cu biserica printr-un sistem de „palisade“ (ziduri din trunchiuri de copaci pe două rânduri umplute cu pietre). Marea majoritate a caselor erau construite, în această perioadă, din bârne, având acoperişuri din şindrilă sau stuf. Lipite unele de altele, cu faţada spre stradă, de înălţime uniformă, se înşirau de-a lungul străzilor.

Piețe și târguri

Așezarea din jurul Bisericii Negre avea initial o lungime de numai 400 metri şi o lăţime de 300 m, apoi într-o perioadă de aproximativ 25 de ani suprafaţa de locuire a ei s-a dublat. Această vatră era înconjurată, la început de un val de pământ, iar apoi din zid, având o formă ovală. Aceasta lăsa în afara așezării vechiul târg al vitelor, plasat cam în dreptul străzii de azi Diaconul Coresi, şi târgul cailor, plasat în dreptul străzii Gh. Bariţiu. În afara zidurilor şi a şanţurilor de apărare, în locul unde se va construi Casa Hirscher, se găsea piaţa localităţii. Un pârâu cu ape, care venea din Șchei, trecea pe lângă Turnul de lemn, pe locul căruia se va construi Casa Sfatului. Piaţa Sfatului era loc de păşune, înconjurat de un gard de spini de trandafir, necesar adăpostirii animalelor şi pentru sistemul de apărare al comunităţii. „Podul Minciunilor” peste pârâul din piață se despărțea în două ramuri, una curgând spre Brașovechi prin viitoarea uliță a Vămii (strada Mureșenilor) și cealaltă spre Blumăna prin viitoare uliță a Porții (strada Republicii).

Economia de breaslă

Datorită exploziei demografice, vechile valuri de ziduri şi şanţuri sunt înlăturate, iau fiinţă noi străzi, ca de exemplu, cea a Orfelinatului (Poarta Schei) şi strada Porţii (Republicii) care va deveni cea mai importantă stradă a oraşului. Casele se construiau din ziduri de paiată, cu un singur cat, pe străzi paralele, în direcţia est vest. La sfârşitul secolului al XIV-lea, cetatea va căpăta fizionomia actualei vetre istorice din Braşovul zilelor noastre. Este perioada de dezvoltare a unei comunităţi de meşteşugari harnici, care vor pune bazele economiei de breaslă. Acum, se dezvoltă şi legăturile comerciale cu Ţările Române, ca rezultat al dreptului de târg anual (1364) şi a dreptului de depozit şi etapă (1369), pe care oraşul le obţine.

Atacurile turcești

În acea vreme Braşovul era în câmp deschis, fără de nici o apărare. Cum braşovenii singuri nu erau capabili să-şi fortifice oraşul prin propriile lor mijloace, în 1395, regele Sigismund dădu poruncă satelor din districtul Braşovului să transporte piatra şi nisipul necesar fortificaţiilor. În 1420, pentru că lucrările se opriseră, un delegate al orașului, pe nume Symon, s-a prezentat în faţa regelui, cerând disperat, ajutor. Satele Ghimbav, Sânpetru, Bod şi Harman, sub amenințare, sunt obligate să transporte piatra, lemnul şi alte materiale necesare fortificaţiilor. Dar turcii nu mai dau răgaz Braşovului. În 1421 are loc prima invazie turcească. Şanţurile şi valurile de pământ, palisadele şi modestele întărituri de ziduri se dovedesc prea slabe în faţa atacului inamic. Oraşul nu poate rezista. În 1444, din ordinul lui loan de Hunedoara se dărâmă cetatea veche de pe Tâmpa şi materialul se foloseşte la fortificații. Lucrările continuă şi sub domnia fiului său, regele Matia şi a urmaşilor acestuia.

La începutul secolului al XV-lea, oraşul se întinde de la poalele Tâmpei până la Dealul Straja spre nord, iar spre est, până în dreptul actualului magazin „Star”.

Fortificații redutabile

Centura de fortificaţii care a făcut din Braşov cel mai întărit oraş medieval, a fost construită în perioada secolelor XV—XVI. Zidul care ajungea în anumite puncte pînă la 12 m. înălţime, înconjura oraşul pe o lungime de peste 3 km. Pe toată întinderea cortinei de piatră a zidului, se ridicau cele 32 de turnuri şi 7 bastioane, flancând aliniamentul fortificat. Bastionul ţesătorilor închidea un perimetru cu suprafaţa de 1616 m.p. Bastionul postăvarilor avea un diametru de 16 metri, iar cel al Funarilor o lăţime de 27 metri şi o adâncime de 33 metri. Pereţii bastioanelor atingeau 3 metri grosime, fiind prevăzuţi cu guri de tragere. În spatele zidurilor de pe centură se ridica, pe toată întinderea lor, o galerie de lemn, pentru accesul oamenilor şi al materialelor, necesare apărării.

În faţa zidurilor, şanţurile cu apă şi zwingerele (porţiunile dintre două ziduri paralele plasate perpendicular pe cel principal), aveau scopul de a spori capacitatea de apărare în cazul unui asediu. Cele trei monumentale porţi de intrare în oraş, cea a Porţii (capătul străzii Republicii de azi), cea a Mănăstirii (capătul străzii Mureșenilor de azi) și Poarta Ecaterinei (în dreapta actualei Facultăți de Silvicultură), completa întregul sistem de fortificaţie al oraşului. Ele erau masive şi prevăzute cu curţi interioare.

„Palatul” breslei cojocarilor transformat în Casa Sfatului

Pe la începutul secolului al XV-lea, bogata breaslă a cojocarilor începe construcția unei clădiri în mijlocul Pieței Mari, lângă vechiul turn de lemn. Pivniţa şi cele două săli construite deasupra ei se pot vedea şi azi, în forma lor iniţială, înglobate laolaltă cu alte adăugiri de mai târziu, în corpul actualei clădiri. Sălile cu ziduri puternice şi plafoane rezistente, arcuite, dovedesc că erau menite să suporte un etaj, pe care cojocarii nu l-au mai putut construi. Nicolau Wyroch, jude, şi Ştefan Fülen, primar, împreună cu juraţii oraşului şi juzii şi juraţii provinciei, s-au adresat în 1420 cojocarilor pentru ale cere să construiască deasupra pivniţei şi „palatului” lor din centrul pieţei o sală a justiţiei. Clădirea capătă astfel o nouă formă, cu patru săli mici la parter (două ale cojocarilor şi două ale oraşului), cu două săli mari la etaj (una servind ca sală de justiţie, alta ca sală de şedinţe a sfatului orăşenesc) şi o pivniţă construită solid, de la un capăt la altulal clădirii, proprietate a cojocarilor. Chiar dacă nu arăta ca în ziua de azi, de atunci, clădirea capătă numele de Casa Sfatului.

Orașul roșu

Suprafaţa oraşului avea forma unui trapez cu baza mică pe aliniamentul de sud-vest. La 1525, oraşul era împărţit în patru quartale : 1) Quartale Portica, care cuprindea străzile: Porţii (Republicii), str. Neagră (N. Bălcescu), str. Spitalului Nou (Postăvarului) şi str. Berăriei (strada mică din dreptul restaurantului Postăvarul). 2) Quartale Corporis Cristi, cu străzile: Orfelinatului (Poarta Schei), Târgul peştelui și al straielor (str. Hirscher), str. Castelului împreună cu străzile laterale. 3) Quartale Petri, cuprindea străzile : Mănăstirii (Mureșenilor), Sf. Ioan şi str. Michael Weiss. 4) Quartale Catharinae, cuprindea străzile : Târgul cailor (Bariţiu) şi ansamblul de clădiri din curtea Bisericii Negre.

Majoritatea caselor în secolul al XV-lea erau construite încă din lemn, cu acoperişuri de şindrilă. In cel următor, construcţiile ajunseseră la un asemenea grad de dezvoltare incit Braşovul era considerat – după mărturisirea multora – ca unul dintre cele mai frumoase oraşe. Acum, casele se construiesc din piatră cu acoperişuri din ţiglă. Ritmicitatea volumelor şi coloritul viu al pereţilor şi al acoperişurilor de ţiglă, de pe case, au dat denumirea Braşovului de „Oraşul roşu“.

Casele din piață, împodobite cu picturi murale

În perimetrul Pieţei Târgului (Piaţa Sfatului), evaluarea unei case în 1541, oscila, de pildă, între 250 pînă la 800 de florini, sumă importantă dacă ţinem seama că preţul unui bou era de 2 florini, iar cel mai bine plătit funcţionar al oraşului avea 50 florini anual.

În noua piaţă a oraşului, numită în documente „Forum“ (1520), „Teatrum“ (1520), „Ring“ (1617), casele se înşiruiau pe cele patru laturi ale pieţei ca mărgelele. Casele aveau, acum, două laturi, despărţite în interior de un planşeu masiv în structura stilistică a goticului, reprezentat prin arcul ogival, şi în cazuri deosebite, chiar de frumoase chei de boltă. Comunicarea dintre parter şi etaj se făcea, de obicei, printr-o scară de piatră sau de lemn în spirală. Cele patru rânduri de case de pe Şirul Florilor, Fructelor, Inului şi Grâului, aveau la parter splendide arcade şi hale deschise care adăposteau magazine şi ateliere. Pereţii exteriori ai clădirilor erau împodobiţi cu picturi murale.

Clădirile din Piața Mare

În mijlocul perimetrului central al pieţei se ridica, încă din secolul al XV-lea, sediul primăriei oraşului — „Casa Sfatului“, cum îi spun localnicii, adevărat simbol al puterii economice şi al spiritului de ordine gospodărească. Tot în piaţa veche a oraşului pe aliniamentul de sud al Şirului Florilor, în 1545 se ridică marea hală comercială a oraşului, care a jucat un mare rol în viaţa economică a oraşului. În secolul al XV-lea existau, pe porţiunea din dreapta străzii Hirscher de azi, alte hale comerciale mai mici, menţionate în documente sub denumirea de „camerae piscium“ şi „camerae piscarium”, dovadă a consumului mare de peşte din acest oraş. În partea de nord a Şirului Dogarilor, colţ cu actuala stradă Bariţiu, era situat cântarul oficial al oraşului, mutat mai târziu la parterul Casei Meşteşugarilor.

Spre sfârşitul secolului al XV-lea, Casa Sfatului suferă o nouă transformare, lărgindu-se spre sud vest. Construirea turnulu de veghe cu ceas s-a făcut între anii 1525-1528 pe un teren liber, fără să fi avut, atunci, vreo legătură cu construcţiile din jurul lui.

Piaţa de acum 500 de ani era înzestrată cu frumoase fântâni cu bazine din piatră sculptată, deasupra cărora se ridicau grilaje de fier forjat, în formă de cupolă. Asemenea fîntîni existau între Casa Sfatului şi marea hală comercială, între Sfat şi ŞirulInului, cam în locul din faţa Băncii Naţionale. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, refăcute în fasonul unui baroc austriac, cu multe elemente de detaliu decorative, aceste fântâni dădeau pieţei un aer de romantism idilic.

Biserica Neagră, gigantul care trona peste oraș

Alături de piaţa centrală, în perimetrul vechii vetre a oraşului, se ridica renumita biserică evanghelică a hramului Sf. Marii, cunoscută sub denumirea de Biserica Neagră. A fost construită în mai multe etape, 1395-1410- 1423-1474. Are trei nave, împărţite în cinci travee sprijinite de opt pilaştri ortogonali. Nenumăratele refaceri la interior, efectuate în secolul al XVIII-lea, a modificat mult structura stilistică inițială a goticului, trădând prezenta barocului în opera de restaurare a monumentului. Doar frumoasele console, cu elementele lor figurative şi fragmentul de frescă din interiorul portalului de sud amintesc de vechile lucrări ale secolului XV, în stilul Renaşterii. La exterior însă, biserica impresionează prin elementele detaliilor decorative – opera vestiţilor meşteri pietrari din şcoala pragheză a lui Peter Parier, care au lucrat coronamentul de elemente figurative care împodobesc biserica de jur-împrejur, deasupra nivelului şarpantei.  Alături de Biserica Neagră, care trona ca un gigant peste întregul oraş medieval, în partea de nord-est a altarului se ridica capelă Sf. Laurenţiu. În partea, de sud a Bisericii Negre se ridica mânăstirea Sf. Ecaterina, apoi, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, gimnaziul public. Orașul mai avea trei spitale, din care unul era plasat pe actuala stradă Postăvarul. Braşovul ajunsese în secolul al XVI-lea cel mai populat oraş din zona Transilvaniei, avînd, un număr de 9.000 de locuitori.

Casa negustorilor

Clădirea a fost construită de marea bogătaşă Apollonia Hirscher,văduva faimosului jude Lukas Hirscher, între anii 1541-1547, cu o cheltuială de 8000 florini (preţul a 1300 – 1500 boi). Destinaţia clădirii a fost să servească ca loc de desfacere a produselor meşteşugăreşti şi articolelor de alimentaţie. „Podul“ a constituit, timp de aproape două secole (1559—1749) o mândrie a oraşului, reprezentând rolul dominant ce-l deţinea Braşovul ca centru industrial în această parte a Europei. El se compunea din două corpuri de clădiri paralele, pe o lungime de 67,40 metri, despărţite de-a lungul de o curte şi îmbinate la ambele capete, frontal, pe o lăţime de 21,17 metri. Intrarea în curte se făcea din piaţă, printr-o poartă mare, arcuită, păstrată până azi în forma ei originală. A doua clădire îşi avea intrările atât dinspre piaţă, cât şi prin capătul opus.

Turnul Sfatului se prăbușește

În anul 1646 Casa Sfatului a fost cu totul înnoită de către primarul Mihail Hermann. În noaptea de 8 iulie 1662, turnul se prăbuşeşte, dărâmând şi o parte din Casa Sfatului. Pentru reconstruirea lor se cer trei ani de zile şi o cheltuială de 6253 florini şi 32 dinari.  Sfârșitul secolului al XVII-lea va deschide însă o lungă perioadă de declin a oraşului.

Dacă în 1550, Georg Reichersdörfer descria Braşovul ca o inexpugnabilă fortăreaţă, 150 de ani mai tîrziu, generalul austriac Caraffa declara că oraşul este imposibil de apărat în condiţiile unui asediu de artilerie de pe Tâmpa şi Warte, care ar distruge, cu uşurinţă, întregul sistem de fortificaţii. În consecinţă, zidurile sunt lăsate în părăsire, iar turnurile şi bastioanele se degradează. Reparaţii curente se fac doar la marile porţi de intrare în oraş.

Incendiul din 1689

Un an după ocuparea Braşovului de austrieci (1689), un incendiu catastrofal – cel mai mare din istoria oraşului – distruge complet burgul. Incendiul declarat simultan în toate părţile oraşului cuprinde până şi edificiul izolat al Casei Sfatului. Sunt distruse acoperişurile turnului şi Casei Sfatului, împreună cu tot materialul lemnos al clădirilor. Incendiul nimicește acoperişul şi parţial clădirea „Podului Bătuşilor“; în 1699 ea a căzut pradă unui alt incendiu.

În anii următori, viaţa economică stagnează din cauza legilor protecţioniste austriece, care împiedică relaţiile oraşului cu ţările române. Clădirile distruse se reclădesc cu greu, din lipsa mijloacelor materiale.

Harta lui Visconti

Noua administraţie habsburgică a cordat o importanţă deosebită oraşelor Transilvaniei. În 1699, inginerul Visconti, va fi numit arhitect militar al provinciei. Din 1686 până în 1699, Giovanni Morando Visconti a luat parte la toate expedițiile armatei imperiale împotriva turcilor, care s-au încheiat cu Pacea de la Karlovitz, în urma căreia Ungaria, Transilvania și Croația urmau să fie incluse în Imperiul Habsburgic. În această perioadă a construit mai multe fortificații de pământ cu bastioane în Serbia și Banat. Din 1691 a fost trimis prin decret imperial în Transilvania, cu scopul de a descoperi locații favorabile, de a planifica și de a efectua lucrări de fortificație în vederea înființării definitive de garnizoane ale armatei imperiale în cele 12 orașe menționate de Tratatul de la Blaj, din 1687. Alături de asistenţii săi, va realiza nouă hărţi şi patru gravuri ale Transilvaniei, printre care și planul Brașovului.

Ultima formă a Casei Sfatului

În secolul al XVIII-lea, Casei Sfatului i se adaugă frumoasa „Loggia“ care imprimă faţadei clădirii un surplus de monumentalitate. Clădirea ajunge la forma sa de azi în urma lucrărilor de reconstrucție făcute între anii 1770 şi 1774. Până atunci, turnul avea un acoperiş lungit spre cer, iar la cele patru colţuriale turnului străjuiau patru turnuleţe, sfârşind fiecare cu câte un glob aurit. După incendiu, în 1690, i se face un acoperiş din şindrilă, simplu, scund, în mod provizoriu, dar care durează aproape o sută de ani şi abia în 1774 este înlocuit cu un acoperiş de tinichea, de forma unui bulb de ceapă. În forma lui de azi datează numai din anul 1910. În ceea ce priveşte cele două săli, de jos, angajamentul luat de către magistratul oraşului, în 1420, faţă de bresla cojocarilor, a fost respectat de a lungul secolelor. Au fost folosite, în permanență, una ca depozit, alta ca loc de desfacere a produselor breslei, până la desființare breslelor, în 1872.

 

Bastioanele se transformă în hanuri

Biserica Neagră este restaurată în secolul XVIII de mai multe ori, făcând să pătrundă tot mai evident în interior formele barocului. Şi fântânile din piaţă sunt refăcute, cu ornamente lucrate în detaliu.

Pe la mijlocul veacului, pe Ulița Mânăstirii (azi strada Mureșienilor) se construieşte Biserica Sf. Petru şi Pavel. În Şchei, vechea biserică cu hramul Sf. Nicolae, atestată la 1399, pe locul unei troiţe de lemn din 1292, este refăcută şi ea.

O notă de atmosferă şi de bună dispoziţie a acestui secol o dau unele bastioane şi turnuri amenajate acum în mici hanuri, unde vizitatorii străini de oraş se puteau odihni. Acest lucru confer, pentru prima dată Braşovului atributul de oraş turistic.

Spațiile dintre ziduri, locuri pentru petreceri

Perioada de pace şi de prosperitate economică de la sfârşitul secolului XVIII e întreruptă de războaiele napoleoniene,, care declanșează o criză. Puţinele clădiri, mai ales locuinţele negustorilor înstăriţi, ridicate în această perioadă, poartă amprenta curentului clasicist care se dezvoltase în Franţa. Un exemplu este casa cu etaj din Piața Sfatului nr. 4 prevăzută cu un balcon rezemat pe două coloane de piatră. Spaţiile dintre ziduri (Zwinger) s-au transformat în grădini şi în locuri de petrecere. Călătorul englez Charles Boner, care a vizitat oraşul, le descrie în 1865, astfel : „Diferitele bastioane poartă şi acuma încă denumirile breslelor ai căror membri avuseseră sarcina apărării lor; acuma spaţiul înconjurat de ziduri a fost transformat într-o grădină, unde membrii breslelor respective petrec în timpul verii”.

Se dărâmă vechile porți

Vechile fortificaţii au început să fie înlăturate, începînd cu porţile de intrare în oraş, care stânjeneau circulaţia. Ele au fost înlocuite cu construcţii noi, ridicate în stilul vremii, după modelul arcelor de triumf napoleoniene. Din ansamblul fortificat al porţii Ecaterina (singura intrare în „cetate” dinspre Şchei) rămăsese la începutul veacului doar turnul, care se păstrează şi astăzi.

Poarta a fost înlocuită cu două porţi noi, situate la intrarea în străzile Gh. Bariţiu şi Castelului (Strada Neagră).

Poarta „Târgul cailor” de la capătul str. Gh. Bariţiu, contruită în anul 1820, după o scurtă existenţă, a fost dărmată. A rămas însă până astăzi Poarta Scheilor, construită între anii 1827—1828.

În 1840-1842, clădirea Casei Negustorilor suferă, pentru prima dată, o transformare radicală. Alte transformări care modifică, radical partea clădirii de la sol se fac în 1857. Se desfiinţează scara intrării principale dinspre Casa Sfatului şi se construieşte alta la mijlocul clădirii. Coridorul construit pentru circulaţia pietonilor în dosul arcadelor de la sol se desfiinţează. Pivniţele ajung în mâinile cârciumarilor şi arendaşilor; jos, la parter s-au stabilit pentru câtva timp zarafi (schimbători de bani), „expediteuri“ şi diferiţi agenţi, iar după dispariţia acestora, măcelari şi alţi negustori. Cât timp produsele meşteşugăreşti constituiau un privilegiu al breslelor, iar breslele erau stăpâne ale „Podului“, vuia aici lumea în zile de târg.

În 1838 a fost construită în locul Porții Străzii Mănăstirii, în stil brandemburghez (meșter constructor: Andreas Dieners), Poarta Vămii. Avea câte două treceri pentru vehicule și pietoni și două construcții, în stânga și în freapta, oficii vamale. Poarta a durat doar jumătate de veac. În 1891, când au fost puse șinele pentru tramvaiul cu aburi, locomotiva nu a încăput pe sub poartă, așa că a fost demolată.

 

Clădiri în locul zidurilor vechi de apărare

Cu ocuparea Transilvaniei de către Habsburgi o garnizoană imperială ia în stăpânire Straja și soarta Țării Bârsei și a Brașovului este de acum strâns legată de aceștia. Nu mai târziu în 1848, în timpul revoluției, Țara Bârsei a mai trăit clipe de război. Unguri răsculați împotriva Habsburgilor așteaptă aci trecerea armatelor rusești, care veniseră întru ajutorul acestora. Honvezii unguri se întăresc în pasul Timișului pe o creastă de deal, dar sunt bătuți de Ruși. O a doua luptă o pierd lângă Brașov și Rușii intră în oraș  Urmările revoluţiei din anul 1848 vor marca însă o nouă etapă în dezvoltarea economică şi edilitară a oraşului, cu urme care se vor păstra până în zilele noastre. Breslele sunt desfiinţate în anul 1872. O parte din vechile manufacturi îşi procură maşini din Austria, transformându-se, pentru a supravieţui, în industrii mecanizate. Construite în afara perimetrului oraşului, noile fabrici, şi îndeosebi gara de călători, inaugurată în anul 1873, atrag după sine dezvoltarea unor noi cartiere de locuit, împrăştiate dezordonat la periferia oraşului.

Piramida rușilor și Statuia lui Arpad

Pe harta realizată de Visconti în 1699, se poate observa un crucifix ridicat pe varful Tampei. În anul 1714 în locul crucii a fost ridicată o capelă, iar în locul capelei în anul 1849 a fost ridicat un monument piramidal pe care era scris ,,Rusia et Austria unita MDXXXIL”, în anul 1869 acest monument a fost distrus.  În anul 1896, la celebrarea unui mileniu de stăpânire maghiară, tot pe acest loc, a fost ridicat un monument înalt de 20 de metri avand pe capitel o statuie a unui soldat din armata lui Arpad. În anul 1916  monumentul a fost dinamitat de doi studenți basarabeni, iar în 1916, la prima ocupație românească a Brașovului, armata a distrus soclul. În anul 1966, resturile monumentului au fost îndepărtate în întregime.

Modernizarea vechii cetăți

În cartierul cetate şi în împrejurimile sale imediate, protipendada oraşului îşi construieşte locuinţe arătoase. Se ridică edificiul Oficiului Pensionarilor (actualului Rectorat), cu faţada principală îndreptată spre promenada amenajată şi plantată cu şiruri paralele de castani. În acelaşi spirit romantic a fost construită şi vila inginerului Kertsch, (locul actualului Modarom), parţial distrusă de bombardamentele celui de-al doilea război Mondial și dărâmată de comuniști în 1970.

În primii ani ai jumătăţii a doua a secolului al XIX-lea, Liceul fost Şaguna este ridicat în anii 1851—1857, din fonduri colectate de la cetăţenii Braşovului. În ultimii ani secolului amintit se construieşte pe urmele vechilor ziduri de apărare ale Braşovului şcolile care se află azi pe B-dul Eroilor, Școala Comercială (fostă clădire a LIceului Meșotă, actualmente, Corpul T al Universității) și Liceul de fete (actualul liceu Unirea).

Odată cu secolul XX, dezvolarea orașului explodează, trecând, de asemenea prin mai multe etape, până la momentul actual. Chiar dacă multe dintre bastioanele, turnurile și porțile vechi au dispărut, numeroase vestigii ale vechii cetăți se păstrează încă în ceea ce astăzi se numește „centrul vechi”. Un loc plin de istorie, care atrage, datorită frumuseții sale aparte, numeroși turiști din toată lumea.

Macheta vechii cetăți

Macheta cetății Brașovului a fost realizată în 1896 de către pictorul și profesorul de desen Friedrich Hermann, pentru a fi expusă la expoziția Mileniului regatului maghiar (1896), care a fost organizată la Budapesta. După expoziție, macheta s-a reîntors la Brașov, fiind expusă începând cu anul 1897. Este lucrată din ghips policromat și reprezintă cetatea cu zidurile de incintă, bastioanele, turnurile, șanțurile de apărare uscate și cu apă, fortificațiile exterioare, trama stradală, constituită încă din secolul al XIV-lea, edificiile religioase și laice, de for public, casele de locuit. Întreaga machetă este înfățișată în context geografic: dealurile Tâmpa, Warthe, dealul Cetății etc. Astăzi poate fi văzută în expoziția de la Bastionul Țesătorilor.