Singurul film artistic filmat în Castelul Bran

Fenomenul „film-induced tourism” – turism indus prin filme – a luat o mare amploare în ultimile decenii. Sunt foarte cunoscute cazurile Castelului Alnwick din Marea Britanie, unde s-a filmat seria „Harry Potter” sau a portului orașului croat Dubrovnik, devenit cunoscut în întreaga lume, datorită „Game of Thrones”. Dar unul dintre primele locuri devenit un caz notoriu de film-induced tourism a fost Castelul Bran.

Ceea ce însă foarte puțină lume știe, este că a existat, un singur film artistic turnat în interiorul Castelului Bran, iar acesta nu a fost un film de groază. În 1925, majoritatea scenelor filmului mut francez „Rondul de noapte”, au fost filmate în Castelul Bran.  Cu această ocazie echipa a făcut mai multe filmări în castel, dar și o filmare de noapte în Piața Sfatului. De asemenea, pentru același producție, a fost filmată o procesiune a Junilor pe Coastă, în duminica Floriilor.

Trebuie știut, însă, că filmul care a crescut cel mai mult notorietatea castelului Bran nu a fost un film artistic, ci un documentar american din 1975, „In Search of Dracula…”. Documentarul era prezentat și jucat de un celebru actor al timpului, Christopher Lee. După ce jucase în mai multe filme rolul lui Dracula, chipul actorului era asimilat cu cel al celebrului vampir din Transilvania.

100 de ani de la premiera pariziană

La mijlocul anilor ‘20, Castelul Bran a fost pentru o scurtă perioadă platou de filmare al unei producții artistice franceze, despre care astăzi puțini mai știu că a existat. Filmul mut „Ronde de nuit” („Rondul de noapte”), regizat de Marcel Silver, a fost filmat în vara anului 1925 în mai multe locații din România, cu accent pe scenele majore desfășurate la Castelul Bran și în orașul Brașov. Acum 100 de ani, la Paris, în 10 noiembrie 1925, avea loc prezentarea în premieră a singurului film artistic filmat în Castelul Bran.

Povestea filmului este una de mister, dragoste și intrigi, plasată într-un castel din Europa Centrală, cu teme gotice și decoruri dramatice. Scenariul punea accent pe conflicte de familie, ritualuri secrete și apariții nocturne, toate conturate perfect de arhitectura medievală a Branului.

Distribuția includea actori francezi renumiți la acea vreme, precum Suzanne Bianchetti și Vladimir Gajdarov. Ambii au fost aclamați de criticii vremii pentru jocul sobru și expresiv, mai ales în secvențele filmate pe treptele și coridoarele castelului românesc.

Actriță celebră în rolul principal

În rolul principal, al prințesei Ștefania, a jucat Raquel Meller, una dintre divele filmului mut, de origine spaniolă. Cântăreață a cărei înregistrări au doborât recorduri de box office, Meller avusese în 1924 un succes enorm pe marele ecran, jucând rolul principal în filmul „Violettes imperials”. În anii următori filmărilor de la Bran, popularitatea actriței a atins apogeul. Multe articole, de la păpuși la parfumuri, au purtat numele actriței, toate acestea făcând-o una dintre cele mai bogate femei din lume. Charles Chaplin, un mare fan al lui Meller, i-a oferit rolul Josephinei într-un film pe care îl plănuia, bazat pe viața lui Napoleon Bonaparte. Raquel nu a găsit timp pentru proiect. Câțiva ani mai târziu, în 1931, Chaplin i-a oferit rolul fetei oarbe din „Luminile orașului” și a fost din nou refuzat. Chaplin a înlocuit-o cu Virginia Cherrill, dar a păstrat în coloana sonoră a filmului una dintre melodiile de mare succes cântate de Meller, „La Violetera”.

O echipă franceză, o primire românească

Potrivit articolelor publicate în revista „Cinema” din toamna lui 1925, venirea echipei franceze a fost un eveniment local încă de la primele filmări. „Branul s-a trezit cu reflectoare, cabluri și camere mute, montate în fiecare colț al curții interioare”, scria reporterul revistei. „Satul a rămas înlemnit, dar și mândru. O prințesă de la Paris coboară din diligența regizorală și calcă pe pavajul Branului, urmărită de camerele franțuzești”.

Pentru a filma în interiorul castelului, echipa a avut nevoie de aprobarea autorităților române. Conform relatării din „Cinema”, sprijinul a venit direct de la Ministerul Artelor, care a dorit promovarea imaginii României în străinătate. Localnici din Bran și Brașov au fost cooptați ca figuranți, iar unii au oferit logistică de teren: căruțe, recuzită rurală, chiar cai pentru o scenă de urmărire prin pădure.

„Gazeta Transilvaniei” face apel la „populația românească”

Numărul „Gazetei Transilvaniei” din 10 aprilie 1925 făcea apel către populația românească să-și „dea tot concursul pentru ca echipa de filmare să culeagă şi din oraşul nostru scene care să dovedească lumii, prin rularea filmului, viaţa românească a Braşovului, împreună cu obiceiurile şi portul naţional al românilor de aici”. „Publicul brașovean” este rugat să se prezinte în număr cât mai mare posibil, îmbrăcat în costume naţionale, la biserica Sf. Nicolae din Prund, unde are loc plecarea Junilor pe Coastă.

Ziarul mai anunță că, până la „pregătirea completă a filmului «La ronde de nuit», scene care privesc viața Brașovului vor rula la cinematograful „Apollo” din localitate”. Cinematograful menționat era o imensă hală de lemn, aflată pe locul actualului Parc Titulescu. Două zile mai târziu, într-un anunț din aceeași publicație se menționează și filmarea cu torțe din centrul orașului.

Cum s-a filmat la Bran

Jurnalistul de la „Cinema” descrie cu mult umor improvizațiile tehnice ale vremii: „Cabluri de fibră, bobine de carbon pentru iluminat, sticle colorate pentru efecte de lună roșie. Un decor real ce se joacă cu iluziile cinemaului”.

Secvențele cheie, inclusiv apariția unui străjer misterios pe bastionul nordic și o confruntare în beciurile castelului, au fost filmate într-o atmosferă nocturnă spectaculoasă. Pentru acest efect, echipa a lucrat noaptea, uneori câte 10-12 ore la rând, iluminând fațada castelului cu ajutorul unor proiectoare electrice transportate special din Franța.

Și Brașovul apare în film în câteva cadre de stradă, inclusiv Piața Sfatului și promenada de sub Tâmpa. Aceste scene urmăresc personajele principale într-o cursă de urmărire cu caleștile, unde figurau localnici costumați special pentru film.

Un unicat cinematografic

„Ronde de nuit” rămâne, până la proba contrarie, singurul film artistic cunoscut turnat la Castelul Bran în perioada interbelică și chiar în deceniile următoare. Până astăzi nu există dovezi certe că altă producție artistică (ficțiune) a folosit castelul real în mod extensiv. Ulterior, numeroase filme au fost inspirate de legenda lui Dracula, dar nu au fost filmate la Bran.

Din păcate, pelicula franceză este considerată pierdută. Arhivele cinematografice din Franța nu dețin copii ale filmului, iar în colecțiile române nu există urme video ale acestor scene. Doar câteva fotografii de platou și pagini din revistele vremii, precum „Cinema”, „Realitatea Ilustrată” sau „Universul”, mai păstrează vie amintirea acestei aventuri cinematografice franco-române. La lansarea în cinematografele românești, filmul era prezentat drept „o grandioasă înscenare cinematografică pe motive românești cu vederi luat în pitoreștile pozițiuni din Transilvania și la Castelul Bran al M.S. Regina României.”

„Branul va deveni o vedetă”

Presa franceză a remarcat filmul ca fiind „o raritate balcanică de atmosferă gotică”. Le Journal du Cinéma (1926) a scris: „Scenele de la castel par desprinse dintr-un vis pictat de Goya și montat de o echipă de ingineri români”.

La noi, ecourile au fost modeste, dar pozitive. Cronicarul „Cinema” încheia articolul său astfel: „Când filmul se va proiecta în salile Europei, Branul va deveni o vedetă. Fie și pentru o singură noapte”. O previziune corectă, dar care se va materializa multe decenii mai târziu.

Echipa de filmare, cazată la „Coroana”

Un amplul material este publicat în revista „Cinema” din 1 mai 1925. Intitulat „La Brașov și Bran/ Două zile cu Marcel Silver, reportajul începe cu călătoria cu trenul a autorului, Paul Constantin, vecin de compartiment cu o cucoană grasă care citește chiar revista „Cinema”, dar care adoarme în apropiere de Brașov. De la gară, este dus cu o birje „semicentenară” pe ulițele pietruite, până în fața treptelor Hotelului Coroana. Află de la vizitiu că membrii echipei de filmare sunt cazați în același hotel. „Domnii francezi pornesc în fiecare dimineață cu mașinile afară din oraș ca să se fotografieze!”, i-a dezvăluit acesta. A doua zi dimineață, la Cafeehaus, are o discuție cu Marcel Silver, regizorul filmului, care îl invită să însoțească echipa de filmare. Peste o oră, un „Buick”, urmat de alte mașini, a transportat echipa de filmare în direcția castelului.

„Vedi Bran, poi mori!”

„Un proverb italian spune: «Vedi Neapole, poi mori»”, își începe redactorul descrierea castelului Bran. „După încântătoarea excursie de astăzi sunt împins a spune: «Vedi Bran, poi mori!» (…) Iatacul Reginei este în deosebi tot ce sepoate concepe mai desăvârșit ca gust și ca efect de clar obscur. Nenumărate bolte și arcade, încercuite în unghiuri diferite, împarte în tonuri de o neasemuită varietate lumină albă și cruda ce intră prin două ferestre minunat profilate. Închipuiți-vă apoi într-o adâncitură a peretelui un divan acoperit cu velniță în culoarea prunei coapte, cu flori portocalii pe care tremură câteva mănunchiuri de raze furișate printr-o splendidă cizelură a zidului interior (…) Curtea interioară e un adevărat muzeu de detalii arhitectonice. Bolte de cinci, șase ori reliefate, ferestre tăinuite dând spre priveliști de o minunată amploare, statuete, ulcioare, amfore de pământ, bănci de piatră cu capete de chimere, frânturi de galerii de lemn prinse de zidurile albe, toate sunt orânduite acolo într-o armonie desăvârșită sub streaja celor trei turnuri acoperite cu țiglă colorată.”

Filmarea procesiunii Junilor pe „Coastă”

Și impresia regizorului Marcel Silver este deosebit de puternică. „Suntem în Transilvania de aproape opt săptămâni. Majoritatea scenelor le-am filmat într-un prea frumos turn la Sighișoara. Interpreții mei s-au înapoiat apoi la Paris, dar eu am mai împins călătoria până aci. Mă veți crede însă că vizita noastră de azi mi-a procurat cea mai desăvârșită senzație de frumos și artistic”, mărturisește regizorul pentru revista „Cinema”. Unul dintre operatori a filmat întoarcerea echipei de la Bran, cu aparatul fixat pe acoperișul unei camionete Ford. La intrarea în oraș, caravana de mașini s-a întâlnit cu un pluton de călăreții, puși la dispoziție de autoritățile militare, care o întovărășește până Piața Sfatului.

În  Duminica Floriilor, 12 Aprilie 1925, după ieșirea de la liturghia ortodoxă de la Biserica Sfântul Nicolae din Prund, junii urmau să urce pe „Coastă”, într-o procesiune tradițională. Un prilej cât se poate de nimerit pentru Marcel Silver pentru a trage câteva cadre originale. Soarele se arătase de dimineață, astfel încât filmarea a fost o reușită. Singura problemă a constituit-o curiozitatea figuranților de ocazie. „Nu priviți la aparrrat!”, a fost nevoit să strige în megafon regizorul, pe tot parcursul filmărilor.

Autobuz rămas în pană pe Drumul Poienii

Un alt reporter al revistei „Cinema” a relatat drumul spre Bran într-un autobuz, cu care s-a deplasat echipa de filmare. Au trecut prin Piața Sfatului, apoi prin Șchei, spre actualul „Drum Vechi”, urcând pe muntele Schuller (Postăvarul) în Poiană, de unde au coborât în Râșnov. „Micile case pitorești cu porțile românești au făcut o impresie frumoasă oaspeților (…) După trecerea prin fața stâncii lui Solomon, autobuzul a urcat vitejește spre Schuller, când… puff… pac… frrr.. autobuzul Ford ne-a făcut de rușine. Hopurile fiind prea dese și urcușul prea drept, am făcut o porțiune de drum «per pedes», rămânând ca să fim ajunși de mașina în care lăsasem și aparatele”, relata reporterul. Cu această ocazie, realizatorii filmului i-au dezvăluit că au developat clișeele la laboratorul Record Film al domnului Maylaender din Brașov. Nu este clar, dacă în această deplasare, operatorii au filmat peisajele prin care au trecut.

Defilare cu torțe în centrul Brașovului

În aceeași zi, la ora 19.15 fusese fixată turnarea unei scene de noapte reprezentând plecarea la vânătoare a „boierului Vlad”, unul dintre personajele filmului. La ora stabilită, plutonul de călăreți aștepta ordinele în piață. Doi dintre operatori  și-au fixat aparatele pe o platformă ridicată în jurul turnul Casei Sfatului. Focuri de Bengal și magnezie au fost dispuse de-a lungul străzi (probabil, strada Porții, actuala Republicii) prin care va trece alaiul de vânătoare. O mulțime curioasă de brașoveni se strânsese în jurul pieței. Comanda de începere a filmării este data prin megafon de Marcel Silver. „Caii nervoși încep să necheze. Deodată trompeta aruncă o chemare lungă tremurândă. Cu torțele luminoase plutonul de călăreți se pune în mișcare. O lumină albă-violenta, izbucnește în colțul unei case. E primul foc de Bengal. O alta îi urmează mai departe, apoi alta, și alta, și alta, pe măsură ce ochii roșii ai făcliilor se pierd în fumul alb ce se ridica spre Tâmpla mohorâtă”, descrie reporterul filmarea din centrul Brașovului.

A doua zi, dis de dimineață, Silver s-a îndreptat spre Oradea, unde a filmat trecerea Orient Expresului prin gară.

Acțiunea filmului, povestită de „L’Ecran Ilustre”

Acțiunea filmului este povestită de revista franceză „L’Ecran Ilustre” din 3 februarie 1926, „Povestea se petrece în Transilvania unde locuiește, în un castel întunecat și misterios, un bogat domn cu sotia lui si mica lor fiică Ștefania, de trei ani. În timpul unei seri teribile, micuța Stefania dispare împreună cu doica ei. Căutările părinților rămân fără rezultat. Mama moare de durere, iar tatăl înnebunește. Totuşi, într-o zi doi servitori devotaţi care nu și-au oprit investigațiile, o descoperă pe Stefania într-o șatră și aduc înapoi la castel. Dintre atunci tatăl are o singură idee: să înmulțească precauțile și să întărească apărarea deja considerabilă a castelului, astfel încât o nouă răpire să fie absolut imposibil. În fiecare seară, bătrânul castelan efectuează singur o rundă de noapte, pușcă sau revolver în mână și vizitează cele mai mici cotloane ale domeniului. Copilul crește prizonier în turnul lui și iese numai pentru a merge la liturghie”.

Povestea de amor între Ștefania și Stello

Revista franceză continua povestea, dar lasă povestea în suspans, pentru a-i face pe spectatori să caute urmarea în sălile de cinema. „Ștefania are acum douazeci de ani. Într-o zi la biserica, ea vede un tânăr boem, Stello, care o privește cu ochii unui îndrăgostit. Câteva zile mai târziu, Stefania, singură în camera ei, aude o vioară cântând sub fereastra ei. Este nesăbuitul Stello care, din nenorocire, este împușcat de paznicul care-și făcea rondul de noapte. Ștefania însă îl salvează și îl duce în castel, unde îi tratează rana. După câteva zile, Ștefania trebuie însă să plece pentru al cunoaște pe Ducele Procopie, fiul Ducesei de Windisgraetz, a cărui căsătorie cu ea fusese deja aranjată. La petrecerea data pentru sărbătorirea logodnei, un ghicitor în cărți se apropie brusc de Stefania și cere să-I spună un lucru important… De aici acțiunea se îngroașă într-un mod ciudat și că apar destul de multe complicații și evenimente neprevăzute, a căror surpriză este mai bine să le lăsăm pentru spectatori.”

Țărani maghiari în biserică ortodoxă

Revista „Cinema” din 1 februarie 1926 enumeră distribuția filmului: „«Rondul de Noapte» este o realizare cinematografică de Marcel Silver, după un scenariu original de Pierre Benoît, interpretată de- Raquel Meller (Stefánia), Suzanne Bianchetti (prințesa Laszlo), Leon Bary (Stello), Eugène Gaidaroff (prințul Laszlo), Jacques Arnna (ducele Procope de Windlischgraetz), Albert Bras) (baronul Tobel) și Gilbert Dalleu (Wolfgang) Producție. International Standard Film Comp. Paris. Monopol: Frascati-Film, București.” Redactorul remarcă ironic o scenă din film în care țărani în costume tradiționale maghiare se închină într-o biserică ortodoxă românească. „Spectatorii de la noi au fost desigur mirați de această ciudată împletire de ficțiune și realitate, și de acel amestec româno-maghiar, care totuși — de ce să viu o mărturisim — există în Transilvania. Dar nedumerirea, odată trecută, au putut admira cu nesaț frumoasa realizare a lui Marcel Silver, atât de abil în mânuirea imaginelor însuflețite”, conchide criticul revistei „Cinema”.

Anecdotă despre scenaristul Pierre Benoit

Și revista „Veselia” din 28 ianuarie 1926, dezvăluie o întâmplare picante din timpul filmărilor. „Pe o artistă care juca un rol secundar, atât de bine o prindea costumul nostru, încât atenţia scenaristului Pierre Benoit fu violent atrasă de ea. Nici mai mult, nici mai puţin o pofti să ia…. un pahar de porto… la el acasă. Artista șovăia și scriitorul îi replică : – Dar ce pericol ar însemna un deget de porto, doar nu e lucru mare? Artista atunci răspunse și ea. – O! nu de porto o mi-e frică , ci de «deget»!…” Se zice că Pierre Benoit, un scriitor la modă al acelor timpuri,  autor al mai multor bestsellers-uri, și-a însemnat acest răspuns pentru o replică  din viitorul roman.

Tot despre autorul scenariului Pierre Benoit, vorbește și cronicarul revistei „Rampa” din 20 ianuarie 1926. „Romanele lui Pierre Benoit au o acțiune frământată, misterioasă, desfăşurată în medii puţin cunoscute şi pasionant de urmărit. Îmsă, spre deosebire de celelalte, «Rondul de noapte», pe care îl proiectează, cu mare succes Cinema Frascati, nu e un roman ci un scenariu făcut special pentru cinematograf. Iată împrejurările în care s-a scris scenariul. Pierre Benoit, care are o mare admiraţie pentru Raquel Meller, i-a oferit să-I scrie un scenariu special. Pentru a da impresia că filmul se desfăşoară la noi, regizorul Marcel Silver, a intercalat cu multă abilitate câteva scene luate la Braşov şi la Făgăraş.” Articolul este însoțit de o caricatură a scenaristului.

Filmul care a făcut celebru Castelul Bran

Filmul care a făcut celebru Castelul Bran nu este însă un film artistic, ci un documentar regizat, mulți ani mai târziu, în 1974, de Calvin Floyd, bazat pe cercetările din cartea „In Search of Dracula…” de Radu Florescu și Raymond McNally, și prezentat de Christopher Lee – actorul emblematic al personajului. Christopher Lee — care l-a interpretat pe Dracula în mai multe filme ale casei de proucție „Hammer” – joacă în secțiuni reconstituite în stil cinematic, îmbrăcat în vestimentația cunoscută a lui Vlad Țepeș din picturile și gravurile secolului al XV-lea. În respectivele scene, actorul coboară în Cripta Castelului, urcă scările de la intrare se plimbă prin castel și stă la o masa dintr-o încăpere. În documentar, Lee afirmă explicit despre Poenari, nu Bran, ca „Castelul lui Dracula” autentic , dar datorită impactului vizual și accentului pe Bran, publicul a reținut mai degrabă romantismul locului, care a rămas în conștiința milioanelor de spectatori occidentali.

Întâlnire cu Vlad Țepeș în curtea castelului

Prezența fizică a actorului a generat asocieri puternice cu mitul vampirului. În anii ’70, Christopher Lee era deja sinonim cu Dracula în cinematografia horror (a jucat rolul în 7 producții Hammer)  Apariția sa la Bran, chiar în context documentar, a consolidat asocierea. Documentarul a reprezentat prima expunere cinematografică vizibilă a Castelului Bran. Într-un interviu dat cu un an înaintea morții sale (2015), Cristopher Lee povestea că, în timp ce-și pregătea filmarea de la Castelul Bran, îmbrăcat în straiele domnitorului Vlad Țepeș, în curtea castelului a dat peste niște ofițeri din armata română, care se adunaseră pentru o ceremonie. Îmbrăcat  cu o pelerină lungă și o pălărie de blană, arătând ca personajul binecunoscut de români din manualul de istorie, i-a uimit pe militari. Câțiva dintre ei, după cum își amintea actorul, și-au făcut cruce.

De unde vine legenda „Castelului lui Dracula”?

În romanul „Dracula” (1897) de Bram Stoker, castelul contelui se află în Munții Carpați, dar descrierea nu se potrivește cu cea făcută de Stoker, care n-a vizitat niciodată România. A folosit hărți și ghiduri de călătorie. Bran a fost „asociat” cu Dracula începând cu anii ’70–’80, mai ales de către turiștii străini și, mai târziu, în campanii turistice oficiale după 1990.

Vlad Țepeș nu a locuit în Castelul Bran, dar ar fi trecut pe acolo în campaniile sale militare. Bran era o fortificație a Coroanei maghiare, la granița cu Țara Românească.

După revoluție, imaginea Castelului Bran a fost intens folosită în promovarea turismului internațional. A fost prezentat drept „Castelul lui Dracula” în ghiduri, excursii tematice, și în strategii comerciale. În 2009, după retrocedarea castelului către moștenitorii Principesei Ileana, a fost menținută linia de marketing „Dracula” pentru a susține turismul.

Cartea care a stat la baza filmului documentar

Volumul „In Search of Dracula: A True History of Dracula and Vampire Legends”, pe care s-a bazat scenariul filmului documentar a fost scris de doi autori: Raymond T. McNally și Radu Florescu. Prima ediție a apărut în 1972 (New York Graphic Society). A fost reeditată și actualizată în 1994 de Houghton Mifflin Harcourt și extinsă la 297 de pagini. Cartea prezintă o biografie detaliată a lui Vlad Țepeș, fondată pe surse de arhivă și legende transilvănene. Un întreg capitol este dedicate legăturii posibile între Vlad și contele fictiv Dracula (Stoker). Istoricul Radu Florescu (1925–2014), s-a născut la București, fiind descendent al unei vechi familii boierești. A studiat la Oxford și Indiana University, apoi a fost profesor emerit la Boston College. Fondator al East European Research Center și consilier diplomatic (ex: pentru Edward Kennedy și Vizita lui Nixon în România). A publicat numeroase lucrări despre istoria României Centrale, civila și culturală, și a colaborat cu McNally pe mai multe volume dedicate lui Dracula și folclorului. În 2004, el a fost invitat de preşedintele Bill Clinton să participe la ceremonia de la Casa Albă, ce a marcat primirea de către România a statutului de membru al NATO.

O filă uitată a cinematografiei

Castelul Bran este astăzi mai celebru pentru legătura sa cu Vlad Țepeș, fapt fără nicio legătură cu realitate. A apărut fizic în foarte puține filme – doar unul artistic cunoscut până acum, „Rondul de noapte” din 1925. A devenit însă un simbol cultural mondial datorită mitului Dracula. De fapt, este un exemplu perfect de construcție a unei legende moderne în jurul unui obiectiv istoric medieval autentic.

Astăzi, povestea filmării de la Bran este o filă uitată a istoriei cinematografiei europene. Dar pentru cei pasionați de mistere culturale, ea rămâne un capitol demn de redescoperit, eventual de proiectat pe un ecran, dacă pelicula – și poate chiar celelalte filmări nefolosite în montajul final – vor fi vreodată regăsite într-o arhivă uitată din Paris, Praga sau poate… Brașov.

Povestea Castelului Bran

CETATE PE STÂNCA DIETRICH. Castelul Bran a fost ridicat în 1377, la ordinul  regelui maghiar Ludovic I de Anjou, pentru apărarea trecătorii. Cimentul, piatra şi lemnul au fost procurate de braşoveni. Tot ei au plătit cioplitorii de piatră, zidarii şi dulgherii. Cetatea ridicată pe stânca Dietrich, urma să joace rol de vamă. Mai târziu,  la jumătatea secolului al XV –lea, Vlad Ţepeş a trecut de mai multe ori cu oaste prin pasul Branului. Dar răfuielile lui cu braşovenii care îi susţineau pe rivalii săi sau puneau taxe comerciale prea mari nu au avut loc la Bran. Şi nici nu se ştie că domnitorul valah să fi poposit pe aici. De-a lungul secolelor care au urmat, cetatea a fost ferita de episoade istorice majore.

OFICIU SILVIC. Înainte de Primul Război Mondial, oficiul vamal din Bran se afla într-o clădire de lângă drum, iar cetatea aparţinea oraşului Braşov. Aici erau găzduiţi brigadierii şi pădurarii Oficiului Silvic. În 28 decembrie 1916, primarul Brasovului, dr. Karl Schnell donează castelul împăratului Carol al Austro-Ungariei, în cinstea victoriilor din primii ani ai Primului Război Mondial.  După doar patru ani, roata vremurilor s-a întors, Austro-Ungaria dispare, iar Braşovul  dintr-un oraş de graniţă, ajunge în mijlocul României Mari. Rămas în funcţie, abilul primar Schnell are iniţiativa donării Castelului Bran reginei Maria a României.  Hotărârea e votată în unanimitate de Consiliul Orăşenesc .

 MODERNIZAT DE KAREL LIMAN. Timp de zece ani, arhitectura castelul a suferit mai multe modificări, devenind  o modernă resedinţă de vară pentru acele timpuri. Lucrările au fost conduse de arhitectul ceh Karel Liman, care a lucrat şi la castelele Peles şi Pelisor. Au fost adaugate doua turnuri pentru scari, meterezele si gurile de tragere au devenit ferestre, sobele si vetrele au fost transformate în cămine moderne.

CANALIZARE, CURENT ELECTRIC, TELEFON. Apa era asigurată de de puţul din curtea interioară a castelului, săpat la o adancime de 57 m. Pentru iluminare în  1932 s-a construit o uzină electrică cu turbine şi o minihidrocentrală pe râul Turcu. Astfel, au fost racordate la current electric, pe lângă castel şi împrejurimi, şi comunele Bran, Şimon şi Moeciu. Comune foarte sărace la vremea aceea. Castelul a fost modernizat şi cu trei posturi telefonice şi un ascensor.  Chiar şi un funicular pentru mâncare, între Casa de ceai, unde era bucătăria, şi castel. După ideile Reginei Maria, au fost construite o casa de vânătoare, una de ceai, o locuinţă pentru personal, o bisericuţă din lemn, precum şi alte dependinţe. După Balcic, Branul a devenit reşedinţa preferată a Reginei.

CONFISCAT, APOI RETROCEDAT. Mai târziu, în 1946, la preluarea castelului de principesa Ileana, s-a realizat o reţea de gaz şi s-a modernizat centrala telefonică. După expulzarea Principesei Ileana, castelul a intrat în posesia statului comunist, devenind muzeu. În 2006, a fost retrocedat urmașilor principesei, reprezentați de fiul acesteia, Dominic de Habsburg.

Despre producțiile filmate în castelul Bran puteți afla mai multe din filmul următor: