Campioni naționali pe terenul de lângă Primărie!

Într-o duminică de mai a anului 1928, promenada braşoveană (astăzi Bulevardul Eroilor), era înţesată de lume. Microbiştii, printre care se aflau mulţi militari, se înghesuiau la intrările stadionului „Sub strajă” să-şi cumpere biletele de meci, cu numai 50 de bani. Revelaţia campionatului, Colţea, echipa vânătorilor de munte braşoveni, lupta pentru titlul naţional cu Jiul Lupeni. Stadionul din centrul oraşului, acolo unde astăzi se află parcul Central, a fost plin ochi. La finalul meciului, pentru prima oară, titlul national la fotbal a poposit la poalele Tâmpei.

Istoria Colței

În iunie 1913, câţiva elevi de la liceului bucreștean „Sf. Sava“ înfiinţau o echipă de fotbal. Pentru că erau vecini, i-au dat numele străzii: „Colţea“. Curând după Unirea din 1918, s-a format un club cu același nume la Brașov, din elevii fostului liceu Șaguna, fani ai clubului bucureștean. Fără alt ajutor, tinerii pasionați de fotbal, bătea mingea  în lunca de sub Cetățuie, cu echipament incomplet dar cu mare entuziasm. La fel de pasionat de fotbal, colonelul Alexandru Ignătescu, comandantul școlii de subofițeri de infanterie din Brașov, i-a observat și i-a luat sub protecția sa, începând să organizeze o echipă de profesioniști. Clubul a fost fondat în 1920, după ce Ignătescu a adus trei dintre fotbaliștii de la Colțea București, brașoveni la origine. Cel mai important dintre ei, devenit primul președinte al clubului, Vintilă Cristescu jucase fotbal pentru Colțea București în Divizia A a României, înainte de Primul Război Mondial.

Vintilă Cristescu, președintele Colței

Vintilă Cristescu (n. 1896, Brașov, Austro-Ungaria – d. octombrie 1971) a fost fondatorul clubului Colțea Brașov și conducătorul echipei de-a lungul istoriei de mai puțin de 10 ani. Vintilă a fost descendentul căpitanului Sava Cristescu, erou în Bătălia pentru Brașov din Primul Război Mondial. În septembrie 1924 a participat la „Jocurile Panionice” de la Atena.

Vintilă Cristescu a fost primul brașovean participant la Jocurile Olimpice din 1928, la cursa de maraton. A fost de cinci ori campion național la maraton: 1921, 1923, 1925, 1926 și 1927. Câștigător a numeroase concursuri de alergări, Vintilă Cristescu a fost o figură emblematică a atletismului interbelic. Ulterior a devenit colonel în Armata Română și a luptat în al Doilea Război Mondial.

Rivalitatea dintre Colțea și Brașovia

Pentru a se înscrie în campionatul regional, Colţea şi-a făcut mai întât ucenicia în meciuri amicale internaţionale: 2-1 cu selecţionata oraşului Cairo şi 4-1 cu WAC Viena. Campionatul regional era dominat de CS Braşovia, o grupare cu conducere maghiară. Imediat după înființare, Colțea a intrat într-o rivalitate, de multe ori lipsită de fair-play cu Brașovia. Derbiurile locale dintre cele două formaţii s-au transformat de multe ori în încleştări acerbe. Iată cum comenta ziarul local „Goal” în septembrie 1921 întâlnirea dintre Colţea şi Braşovia, partidă încheiată la egalitate, 4-4: „În 21 după masă a avut loc matchul pentru championat al celor două echipe, în faţa unui public care număra 5.000 de capete. (…) Purtarea unei părţi a publicului nu poate fi vorbită de bine nici aici, căci la ce ocazie a căutat să sperie pe arbitru şi jucători”.

Epoca de aur a fotbalului brașovean

Colțea Brașov s-a înscris în competițiile locale și naționale în 1921. În 1925–1926 a câștigat campionatul regional, dar în campionatul național 1925–26 a fost eliminată în sferturile de finală de AMEF Arad. Epoca de glorie a Brașovului se situează între 1924 și 1929. În 1924, Brașovia a învins pe Chinezul într-un meci amical la Brașov cu 3-0. Momentele culminante ale acestei perioade sunt însă ani 1927 și 1928. În 1927, „Colțea“ joacă, la Arad, cu „Chinezul“ în finala campionatului national. În anul următor, Colțea izbutește să câștige titlul național, după ce învinge, la Brașov, pe Jiu cu 4-2. Și, ca o încoronare a acestui an mare, a învins cu 3-2 pe W.A.C. (Viena) care venise pe terenul „Sub Straja” cu câțiva dintre cei mai cunoscuți internaționali.

„Transferurile” lui Ignătescu

„Colonelul Ignătescu, un ofițer cu influență, cavaler al ordinului Mihai Viteazul, a alimentat echipa cu tinerii elevi ai şcolii de subofiţeri din Brașov, majoritatea de etnie maghiară. Sub culorile roş-verzi, ei au învăţat să cunoască patria adoptivă, să respecte culorile steagului naţional şi să simtă româneşte”, scria cronicarul ziarului „Curentul” în 21 ianuarie 1929, la plecarea colonelui din Brașov, după ce fusese mutat în alt oraș. Colonelul Ignătescu a recrutat jucători din toată țara, dar mai ales din Banat, o regiune în care competițiile fotbalistice erau la mare căutare.

Oriunde găsea jucători pe cale să servească în armată, îi direcționa către Vânătorii de Munte Brașov, asigurând astfel an de an aprovizionarea cu jucători pentru echipa sa. Petre Steinbach unul dintre jucătorii aduși de colonelul Ignătescu la Colțea Brașov, a ajuns peste ani un antrenor de succes. Ca antrenor al echipei Unirea Tricolor a plecat în Anglia și Germania la sfârșitul anilor ’30 pentru a învăța metodele antrenorilor de acolo. La întoarcere, a înființat o școală de antrenori în țară. Într-un interviu dat în 29 ianuarie 1944 publicației „Viața”, Steinbach își povestește perioada petrecută la echipa brașoveană.

Povestea lui Steinbach la Colțea Brașov

„Eram antrenorul «optiștilor» din Timișoara.  Erau numiți așa după obiceiul pe care-l aveau de a stropi în faţa magazinului lor cu o pâlnie cu care formau nişte opturi pe trotuar. Învățasem ceva de la Frantz Dome, antrenorul Chinezului. Cu ceea ce am „prins” de la el am început să-i învăţ pe „optişti”, își începe Steinbach destăinuirile din „Viața”. „Echipa era însă săracă şi nu avea bani ca să mă plătească. În schimb, băieţii îmi dădeau ce puteau fura de pe la prăvăliile unde lucrau: ciorapi, flanele, şervete, etc. În 1927, am intrat la militărie. În ţară erau atunci două puternice echipe soldăţeşti: Fulgerul CFR şi Colţea Braşov. Prima era condusă de căpitanul Sever Slatinescu, iar a doua de colonelul Alexandru Ignătescu. Aceştia se interesau, la încorporare care militari sunt jucători şi-i transferau în regimentele lor. La început am fost dat la Fulgerul CFR. În ultimul moment am fost trecut însă la Colţea unde am jucat doi ani. Cu Szabó şi Csajka am format cea mai bună linie de mijlocaşi pe care a avut-o Braşovul. Şi în trecut acest oraş a avut jucători de frunte. La Colţea am fost şi jucător şi antrenor. Nu eram plătit, deoarece eram militar. Mi se dădeau însă prime de fiecare meci câştigat. Se știa că îmi plăcea să mănânc zahăr cubic cu pâine şi înainte de meci mi se spunea de unul sau altul: «Dacă câştigaţi îţi dau un kilogram de zahăr cubic!». Unirea Tricolor, având de jucat un meci amical cu Chinezul, l-a rugat pe colonelul Ignătescu să-i împrumute trei jucători, printre care să fiu şi eu. Am marcat primul gol printr-un șut de la 40 de metri (…) După un timp, am acceptat oferta echipei Unirea Tricolor, de a fi antrenor şi jucător pentru 6500 lei lunar”.

Petre Steinbach, antrenor celebru, deportat în URSS

Petre Steinbach s-a născut pe 1 ianuarie 1906, la Timișoara. Prima legitimare a avut-o la clubul timișorean RGM, după care, în 1928, s-a transferat la Colțea Brașov, iar în 1929, la Unirea Tricolor București. Aici, timp de 10 ani, a fost atât jucător, cât și antrenor. A disputat și 18 partide pentru echipa națională, fără să marcheze. A făcut parte din lotul României de la Campionatul Mondial din 1930, din Uruguay. S-a specializat în Anglia, antrenându-se cu Arsenal Londra, în ianuarie 1933 şi 1936. A mai fost antrenor la UT Arad, cu care a câștigat campionatul și, pentru scurt timp (două meciuri) la națională. A scris cartea „Footbalul nostru”, apărută în 1937. S-a numărat printre șvabii deportați în URSS, la ordinul lui Stalin. A lucrat într-o mina de plumb din Donbas fiind la un pas de moarte din cauza alimentației precare. S-a salvat tot prin fotbal, ajungând să antreneze o echipă locală din URSS. A mai fost antrenor la echipele Rapid București (1948-1952), Farul Constanța (1962-1964) și Ceahlăul Piatra Neamț (1968-1969). În 1975, a plecat în Germania Federală, unde s-a stabilit definitiv. A murit în 1996, la vârsta de 90 de ani.

Vicecampioni în 1927, după finala cu Chinezul

Colțea a obținut primul său rezultat notabil în 1926: a câștigat campionatul raional și și-a păstrat primul loc în anul următor. În 1927, joacă în finala campionatului național. Pe vremea aceea Campionatul Naţional se desfăşura sub formula de Turneu Final. Participau cluburi din toată țara împărțite în campioanate regionale sau pe orașe. Câștigătoarele se calificau pentru Turneul Final, la care cele mai bune opt cluburi jucau în sistem eliminatoriu. Drumul Colţei către titlu nu a fost uşor. În sezonul 1925/1926, a întâlnit în sferturi AMEF Arad, în faţa căreia pierde cu 0-3 (0-2). În ediţia 1926/1927, ajunge în finală cu Chinezul Timişoara. Primul meci se încheie la egalitate, 2-2, pentru ca la rejucare timişorenii să se impună în prelungiri cu 4-3. Degeaba braşovenii au acuzat arbitrajul. A fost una dintre cele mai pasionante întâlniri ale fotbalului românesc din acele vremuri. Campionul național pe 1927 a fost cunoscut abia după 240 de minute de joc. Victoria a revenit timișorenilor la un punct diferență. Primul meci s-a terminat la egalitate: 2-2 (2-2), după prelungiri. A doua zi, rezultatul, după cele nouăzeci de minute, era tot de egalitate 3-3. În prelungiri a câștigat „Chinezul” cu 4-3. Cei mai buni oameni în această formidabilă luptă au fost atqacantul central Auer și portarul Kiss, din echipa brașoveană. Din păcate, după semifinala pierdută din 1927, ambii au plecat la alte cluburi.

Drumul spre titlu

În ediţia 1927/1928, „Colţea” Brașov a trecut pe rând de „Olimpia” Bucureşti cu 3-2, apoi de „Mihai Viteazul” Chişinău cu 6-4 (3-2). Cel mai greu meci a fost cel din semifinală cu echipa moldoveană. Meciul a avut loc în Capitală – stadionul ONEF – pe o căldură tropicală. Tribunele au fost ticsite de spectatori. Duelul a fost aprig. Basarabenii iau conducerea în debutul partidei, lăsând impresia că vor răsturna toate pronosticurile. Colţea este însă mai sigură în teren punându-și în dificultate adversarul. În ultimele minute de joc, rezistenţa braşovenilor le aduce victoria cu 6-4 (3-2). „Braşovenii au speculat toate greşelile şi în special cele ale portarului advers. După fazele jocului, victoria obţinută, a fost meritată pe deplin”, scrie ziarul „Universul” din 19 iulie 1927, însoțind articolul cu o imagine din meci.

Singurul titlu câștigat de brașoveni

La finala, desfășurată pe stadionul „Sub Straja” au participat 7.000 de spectatori, care au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul final. 1-0, 1-1, 2-1 pentru Colţea la pauză, dar Jiul Lupeni egalează în repriza secundă. Final de meci dramatic. În minutul 87, Grubner scapă pe contraatac, centrează în faţa porţii şi Kemeny reia în plasă. Portarul Kiss este învins, deși, până atunci scosese câteva mingi foarte grele.

Dezamăgirea goalkeeper-ului minerilor a fost cu atât mai mare, cu cât până în urmă cu un sezon apărase poarta brașovenilor. Scor final: 3-2 pentru braşoveni. Fanii înfierbântaţi ai echipei au invadat terenul luându-i pe umeri pe fotbaliştii Colţei. Arbitrul clujean, Lajos Nagy, a încercat să elibereze terenul, dar, până la urmă, fluieră finalul meciului. Colțea devenea astfel campioană națională în 1928. Echipa Colței aliniată la startul finalei de la Brașov cu Jiul Lupeni a fost: Lobel – Columban, Balint, Şt. Torok, Csajka, Ad. Hrehuss, Kemeny, Gylebrowsky, Gruber, Hecht, Peterffi. Marcatori Colței au fost: Kemeny , minutul 29; Gyebrowski, minutul 45 și din nou Kemeny, minutul 87.

Colțea învinge campioana Austriei!

Tot în 1928, terenul de „Sub Straja” a găzduit WAC, campioana ligii profesioniste de la Viena, care facea un turneu prin România. În timpul campaniei românești a WAC, aceștia câștigaseră toate meciurile până atunci, înscriind 22 de goluri și primind doar șapte. Cu toate acestea, WAC a suferit o înfrângere cu 3:2 în fața Colței. Meciul a fost spectaculos, mai ales că golul victoriei a fost marcat dintr-o lovitură liberă de la 60 de metri. „ Golul victoriei a fost marcat de Columban dintr-o lovitură liberă de la șaizeci de metri. Tânărul portar vienez, din neatenție, nu prinde mingea sărită, care îi zboară pe deasupra capului în plasă”, relatează ziarul brașovean „ Brassói Lapok” din 14 iulie 1928.

Căpitanii Colţei

ISTVAN AUER. Născut în 1905 la Arad, unde a și început să joace fotbal. Din 1926, a fost considerat vedeta echipei Colțea Brașov. Va pleca, după semifinala pierdută în 1927 la echipa „Ujpest” Budapesta. În Ungaria, stă şapte ani, câştigând cu Ujpest patru titluri de campion, Cupa Europei Centrale şi Cupa Naţiunilor din Uruguay. Din 1936, joacă cinci ani la „Rapid” Bucureşti , câştigă patru Cupe ale României, devine golgheter în 1940 cu 21 de goluri. În perioada cât a jucat pentru Ujpest, Auer a făcut parte şi din lotul Naţionalei Ungariei. A jucat de două ori și pentru naționala României în 1926-27, înscriind de 3 ori, iar din 1929 până în 1935 a fost membru al naționalei Ungariei și membru al echipei care a participat la Mondialele din 1934. La Cupa Internațională a Europei Centrale, a înscris două hat-trickuri cu Cehoslovacia și cu Elveția. După 1941, a devenit jucător și apoi antrenor al lui Rákóczi Kaposvári. A murit în 1977, la Kaposvár, Ungaria.

GHEORGHE PETERFFY. S-a transferat la Colţea de la vicecampioana UCAS Petroşani în 1925, unde a jucat ca extremă stângă. Pe 1 iulie 1928, în meciul din sferturi cu Olimpia, câştigat de Colţea chiar pe terenul bucureştenilor, Peterffy este cel care aduce victoria în prelungiri. În finala cu Jiul, Peterffy este cel care a centrat pentru primul gol marcat de Kémény . A fost singurul sezon petrecut la Braşov, întorcându-se, după o scurtă ședere la Unirea Tricolor București, la UCAS Petroşani (viitorul Jiul). A jucat până în 1936.

Susţinuţi de afacerişti, desființați de armată

În sezonul următor, Colţea aflată încă sub beţia succesului, trece cu greu în runda preliminară de Şoimii Sibiu cu 2-1, dar pierde în sferturi cu 1-3 în faţa Venusului. În același an, colonelul Ignătescu este avansat și transferat în Capitală. Odată cu plecarea sa, echipa decade, pierzând mai mulți jucători de valoare. Un an mai târziu „militarii” sunt desfiinţaţi de către responsabilii bucureşteni, printr-un ordin de „reorganizare a sportului românesc”. Până atunci, clubul a fost susţinut de marii industriaşi ai Braşovului: fraţii Schiel, proprietarii unei fabrici de maşini, patronul fabricii de postav, Scherg şi Aronsohn, cel care deţinea cea mai mare firmă de transport din Braşov.

Stadionul de lângă Primărie

Stadionul „Sub Straja” a fost amenajat în 1922 pentru „Serbările încoronării”, de către conducerea echipei de fotbal a Vânatorilor de Munte, Colțea, susținută de marii industriasi ai Brasovului menționați anterior. Terenul se afla pe locul unde astăzi se află Parcul Central, în jumătatea din apropierea Primăriei. Aici se organizau și înainte diferite întreceri sportive. „Gazeta Transilvaniei” anunța în 1921 programul sărbătorilor de 10 mai: „În 10 Maiu la orele 3 p. m. până seara va avea loc pe terenul de sub Straje o mare serbare populară, aranjată de toate societăţile de binefacere din Braşov ale tuturor naţionalităţilor, cu binevoitorul concurs al Garnizoanei Braşov în favorul societăţilor „Profilaxia Tuberculosei”şi „Leagănul“. Sunt rezervate pentru public mari surprize. Muzica orăşenească şi militară. Dansurile Junilor. Tombolă. Concursuri de întrecere. FootballMatsch. Bătaie de flori. Chioşcuri superbe cu mâncări şi beuturi. Intrarea 1 Leu de copii şi militari inferiori, iar pentru adulţi 2 Lei. În caz de ploaie serbarea va avea loc în sala Redoutei la ora 6 d. a.”   În cealaltă jumătate erau nişte terenuri folosite tot pentru „serbări și jocuri” şi o construcţie provizorie, în care a funcţionat o sală improvizată de spectacole (Cinematograful Modern). Hangarul de lemn a fost demolat de autorități în 1932 după o lungă campanie de presă, în care era acuzată lipsa de siguranță în cazul unor posibile incendii.

Terenul sportiv a avut o istorie scurtă, dar, înainte de a fi amenajat în vecinătatea Primăriei, zona era mai degrabă un maidan. Înainte de apariția terenului și tribunelor existau două drumuri încrucișate, în formă de X, care duceau spre porțile de intrare în cetate, una la Poarta Vămii – actuala Livada Poștei – și una la Poarta Principală, de la capătul Uliței Căldărarilor – actual Republicii.

Serbările încoronării

Încoronarea de la Alba Iulia din 15/28 octombrie 1922 a regelui Ferdinand I şi reginei Maria ca suverani ai tuturor românilor a fost momentul simbolic, care a încununat procesul de creare a României Mari. Încoronarea ar fi trebuit să aibă loc în 28 septembrie 1921, cu un an mai devreme, dată ce corespundea zilei urcării pe tron a Regelui Ferdinand, dar acest lucru nu s-a realizat datorită disputelor dintre liderii partidelor politice. Cu acest prilej au avut loc „Serbările Încoronării” (15-17 octombrie 1922), în principal, în Alba Iulia și București, dar și în marile orașe ale țării.

Brașovia, prima campioană la hochei pe gheață, pe același teren

Pe terenul care se afla pe locul actualului Parc Central, Societatea de Patinaj Brașovia amenaja iarna, după 1920, un mare patinoar pentru competiții de patinaj și meciuri de hochei pe gheață. În 1925, între 22 și 23 ianuarie, aici s-a desfășurat primul Campionat Național de hochei pe gheață. Au participat două echipe brașovene, Brașovia și Colțea și două echipe bucureștene ale Tenis Club  București. Finala s-a disputant între Braşovia şi Tennis-Club B, brașovenii învingând cu 4—0 și devenind primii campioni ai României la hockey pe gheaţă. Locul al doilea a revenit Tennis-Club B. Pentru locul al treilea s-au înfruntat Tennis-Club A şi Colţea Braşov. Meciul s-a încheiat 10-0 în favoarea bucureștenilor.

Stadion demolat în 1933

Mai întâi, în 1805, s-a amenajat o promenadă între Livada Poștei și zona Țigăniei, unde astăzi se află magazinul Star. În 1881, promenada a fost modernizată primind numele de Bulevardul Rudolf – actualul Bulevard al Eroilor, flancat de arbori și spații verzi. Ulterior, au fost construite impozantele clădiri ale administrației austro-ungare, Palatul Finanțelor – actuala Primărie, Palatul de Justiție – actuala Prefectură și Palatul Poștei. Casele de pe strada Nicolae Iorga au fost construite în anii 1930. Pentru că parcelele de teren din patrimoniul public, conform unei legi interbelice, erau oferite funcționarilor guvernamentali, strada își căpătase supranumele de Șirul Hoților. Tot în 1930, între Șirul Hoților și Bulevardul Rudolf se amenajează stadionul. Stadionul își capătă numele „Sub Straja”, evident, pentru că se afla la poalele dealului Straja, pe care se află Cetățuia Brașov. După desființarea stadionului, în 1933, aici a apărut Parcul Central.

Noul stadion, inaugurat de Carol al II-lea

La numai un an după demolarea stadionului „Sub Straja“, petrecută în 1933, a fost inaugurat cu mare fast un nou stadion. În 30 iulie 1934, Regele Carol al II-le, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, venit la Brașov pentru festivitatea dezvelirii bustului Regelui Ferdinand, a participat la inaugurarea noului stadion, care urma să-I poarte numele. Vizita era anunțată de „Gazeta de Transilvania” cu o zi înainte sub titlul „Bine ai venit Majestate!“. „Numele ce se dă stadionului Municipiului nostru să ne întețească căldura inimii față de Tron și Dinastie“, scria cotidianul brașovean.

Competiție sportivă filmată

Iată cum relata revista „Viața Ilustrată“ desfășurarea vizitei. „În pitorescul oraş de la poalele Tâmpei au avut loc mari serbări sportive cu prilejul inaugurării noului stadion construit de primăria municipiului. La solemnitate a participat şi M. S. Regele Carol II, M. S. Regina Măria, AA. LL. Arhiducesa Ileana şi Arhiducele Anton aclamaţi de un imens public venit din toate împrejurimile Braşovului. Cu acest prilej s-a dezvelit şi monumentul Regelui Ferdinand I, desrobitorul Ardealului de sub stăpânirea străină.“

De menționat că bustul se afla în fața Cazărmii Vânătorilor de munte și fusese realizat de celebrul sculptor Oscar Han. Inaugurarea a prilejuit un concurs atletic și defilarea mai multor sportivi. Există încă imagini de arhivă cu competiţiile sportive braşovene la care a asistat Regele Carol al II-lea. Stadionul Tineretului, cum a fost rebotezat ulterior, este încă principala arenă sportivă al orașului.