Povestea Casei Hirscher (Șirul Florilor)
În 1541, Apollonia Hirscher, văduva judelui Brașovului Lucas Hirscher, a rămasă la conducerea afacerilor soțului ei, care se întindeau din Austria până în Turcia. Bună organizatoare, negociatoare abilă și comerciantă înnăscută, Apollonia a devenit cea mai bogată brașoveancă. Legenda spune că fiica Apolloniei a murit subit la scurt timp după tatăl ei, înecându-se la masa. Ruptă de durere, mama ei a decis să o îngroape cu cea mai scumpă rochie brodată cu fir de aur și să aibă mâinile pline de bijuterii cu cele mai rare pietre prețioase. La câteva zile după înmormântare, într-o noapte, un hoț a profanat mormântul, decis să fure toate bogățiile din sicriu. După ce a săpat și a dat la o parte capacul sicriului, tâlharul a lăsat totul baltă și a fugit cât l-au ținut picioarele. Fata îngropată deschisese ochii și se ridicase în șezut. Toată lumea din cetate a fost convinsă că s-a produs o minune. Atunci s-ar fi decis Apollonia Hirscher să ridice cea mai mare construcție din cetate spre folosul negustorilor.
Deasupra porții de intrare dinspre piață s-a păstrat stema familiei Hirscher sub care scrie: „Domini Lucae Hyrscheri relicta conjus Apollonia fieri confecit 1541” („Soția supraviețuitoarea a lui Lucas Hirscher, Apollonia, a ridicat clădirea în anul 1545”). Clădirea a fost inspirată după un model italian care permitea intrarea în curte a căruțelor cu mărfuri, pentru a putea fi descărcate în interior. În acea vreme aici se putea găsi practic tot ce avea nevoie o comunitate în materie de mărfuri. Tot ansamblul are lungimea de aproape 68 de metri, pavilioanele laterale separate printr-o curte interioară, fiind unite la extremități.
Apoi, la 1845, pe cheltuiala breslelor, se termină amenajarea etajului, unde urmau să aibă tarabe toți meșteșugarii, astfel încât piața să rămână liberă de tarabe. Înainte de construirea primei săli de spectacole în prima clădire a Redutei, lucru petrecut în 1794, Halele puteau fi închiriate pentru felurite spectacole. Vinerea, însă, totul era eliberat pentru târgul săptămânal. De-a lungul timpului, construcția (foto) a purtat mai multe nume: Casa Negustorilor, Casa Breslelor, Hale sau Podul Bătușilor.
Ultima denumire vine de la faptul că, o lungă perioadă de timp, aici era locul cel mai potrivit pentru a-ți găsi o perche bună de încălțâri. Bătuși li se spunea cismelor, iar în jurul tarabelor cismarilor numeroși curioși probau încălțămintea expusă generos. Sașii i-au spus întotdeauna Kaufhaus. Odată cu dispariția breslelor, în 1872, vechile Hale își pierd destinația tradițională. Rămâne însă la dispoziția celor trei asociații comerciale – săsească, maghiară și română – pentru târguri săptămânale și anuale. Funcționa în rest ca un fel de expoziție de monstre, pentru ca sătenii care veneau în Brașov să nu fie nevoiți să umble de colo-colo prin cetate în căutarea atelierelor meșteșugarilor. La subsol, în aburi de alcool și tutun, cârciuma lui Esterhatzi le oferea târgoveților și vizitatorilor prilejul să uite de necazuri.
Spațiile de la parter, inclusiv cele dinspre Piața de pește (actuala stradă Apolonia Hirscher) și-au schimbat deseori destinația.
În colțul cu Șirul Florilor, cu vedere la Piața Sfatului, s-a aflat banca lui Jacob Adler, locul unde se puteau răscumpăra valori mobiliare, bilete de loterie și obligațiuni ipotecare. Apoi, banca „Nussbacher&Beer”, al cărei portofoliu a fost preluat de Banca Săsească (foto). Aceasta a avut sediul aici, până în 1905, când și-a construit sediul de pe actuala stradă Republicii, colț cu Michael Weiss.
În partea stângă, magazinul de țesături și modă al lui Werzar Moriz, în dreapta, Banca Adler.
În 1920, în locul băncii, în partea dreaptă a fațadei se afla magazinul de modă Dendorfer.
Tot în clădirea Halelor s-au aflat două importante librării românești. Prima, a fraților Ciurcu, s-a deschis în Podul Bătușilor, apoi, s-a mutat în clădirea din colțul străzii Hirscher cu actuala Grigoraș Dincu. Fraţii Ciurcu, librari şi editori, au avut norocul să moştenească spiritul de tipograf-editor de la unchiul lor după mamă, brașoveanul Zaharie Carcalechi. Acesta, s-a stabilit în 1815, în Pesta, unde a ajuns „ferlegher“ (editor, după germanul „Verleger“) al cărţilor româneşti, la „crăiască tipografie a cetăţii Buda“. După 1830, s-a stabilit în Bucureşti şi aici şi-a dezvoltat arta de tipograf al publicațiilor românești. Doi nepoți ai săi, fraţii Nicolae şi Ioan Ciurcu, au ajuns în 1880 înapoi în orașul de la poalele Tâmpei, unde au deschis întâia librărie şi casă de editură românească din Braşov. Pe lângă literatură românească și străină de calitate, au editat numeroase broșuri de popularizare a istoriei și geografiei, precum și almanahuri și calendare.
A doua librărie și papetărie de la parterul Casei Hirscher a fost „Cartea Românească”, condusă de Dragomir Nedelcovici, a funcționat la parterul clădirii până la naționalizarea din 1948. Lângă librăria amintită, tot până în 1948, se afla magazinul de optică și ceasuri Eugen Zingler.
În cea mai tristă perioadă din istoria Brașovului, când fusese botezat de comuniști Orașul Stalin, la parterul fostelor hale au funcționat o papetărie și o frizerie. Între 1960 și 1963, clădirea este consolidată și refăcută, fiind redenumită „Cerbul Carpatin” și fiind dată spre administrare ONT Carpați.
