Istorie

Secretarul general al PCR din Tărlungeni

Ştefan Foriş a fost al şaselea secretar general al Partidului Comunist din România şi ultimul care a activat în ilegalitate. S-a născut la 9 mai, 1892, într-o familie de maghiari din Tărlungeni. Părinţii săi, István Fóris şi Anna Kocsis, aveau o făbricuţă de cărămizi şi ţigle.  Foriş a fost, timp de patru ani, şeful comuniştilor din România. A fost ales de Comintern şi recomandat de zelul cu care respecta prescripţiile Moscovei. La ordinele lui Gheorghiu Dej , a fost ucis cu o rangă şi îngropat sub o placă de beton, într-un garaj. La rândul ei, mama lui, Anna, a dispărut  pentru că devenise prea insistentă în căutarea fiului ei.

A făcut liceul în Braşov

Istvan a absolvit şcoala elementară în Tărlungeni, după care a urmat liceul comercial din Braşov. Şi-a desăvârşit studiile la Budapesta, la o facultate de fizică-matematică. S-a înrolat voluntar în primul război mondial în armata austro-ungară, fiind locotenent. Atras de ideile comuniste, imediat după război aderă la Partidul Comuniştilor din Ungaria şi activează în regimul Republicii Sovietice Ungare. Îl cunoaşte pe Bela Kuhn, şeful efemerului guvern comunist din Ungaria. Kuhn era şi el de origine transilvăneană, fiind născut în Bistriţa. Participă la luptele conduse de regimul bolşevic  maghiar împotriva trupelor române şi cehoslovace. Regimul communist de la Budapesta este înlăturat după numai patru luni de intervenţia armatelor române.

Jurnalist comunist

Foriş reuşeşte să se întoarcă la Oradea,aflată deja în Regatul României, unde este timp de un an profesor de matematică. Revine la Braşov, unde îşi reia activitatea politică în calitate de membru al Partidului Socialist. În 1921 aderă la nou înfiinţatul Partid Comunist Român, care în 1924 este interzis de autorităţi. Ajuns în Bucureşti, devine unul dintre cei mai activi jurnalişti şi propagandişti comunişti . A fost arestat de mai multe ori pentru activitate comunistă, începând cu 1926. După ultima condamnare, în 1932,  a petrecut  trei ani la Doftana.  Atunci, a făcut un gest care l-a făcut să piardă încrederea tovarăşilor săi. A semnat o declaraţie de renunţare la propaganda comunistă. Chiar dacă a revenit la scurt timp asupra ei,  a fost, ulterior,  bănuit de trădare de rivalii săi.

Fuga în URSS

În 1928, Tribunalul Militar din Cluj îl condamnă la zece ani închisoare, însă scapă fugind în URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena şi Berlin. Devine unul dintre bine pregatiţi agenti ai Cominternului, organizaţia internaţională comunistă condusă de la Moscova. Întors în România în 1930, se căsătoreşte. Este arestat în 1932 la Bucureşti, împreună cu soţia sa, Lotti, şi este judecat în baza Legii Mârzescu, care scotea Partidul Communist în afara legii. Stă închis până în 1935, perioadă în care divorţează.

Instruit la Moscova

În  mai 1940, împreună cu Teohari Georgescu , a reuşit  să treacă clandestin graniţa în URSS. După mal rnulte luni petrecute sub ancheta funcţionariJor cominternişti, cei doi au fost anunţaţi că Foriş a fost investit de conducerea Internaţionalei Comuniste în fruntea PCdR. Este instruit să organizeze sabotaje, actiuni subversive, să folosească cifruri şi tehnici de spionaj. În acelaşi an, trece clandestin Dunarea pe la Tulcea într-o barca, întorcându-se în ţară. Concubin pentru o perioadă cu Tatiana Bulan, o evreică din Basarabia pe care sovieticii au paraşutat-o în România pentru a executa acte de sabotaj, s-a căsătorit apoi cu activista Victoria Sîrbu. De la plecarea sa în URSS şi pe întreaga perioadă a mandatului sau, rămâne aproape neremarcat în rapoartele Siguranţei, care îl credea fie mort, fie refugiat pe teritoriul sovietic.

Nepopular şi fără carismă

Ştefan Fori ş nu nu a dovedit calităţi de conducător. Rigid, cu un spirit exagerat al disciplinei de partid, vanitos şi impulsiv, va intra în conflict cu o bună parte dintre membril de partid care mal rămăseseră în libertate.  Nepopular, fără charismă şi autoritate, este contestat de comuniştii din închisoare, al căror lider neoficial era  Gheorghiu-Dej. Din multe puncte de vedere, Ştefan Foriş a fost exact opusul lui Gheorghiu-Dej.  Avea pregătire intelectuală şi vorbea mai multe limbi: română, maghiară, germană şu franceză.  În plus, avea deja o carieră revoluţionară impresionantă. Deşi Dej era în închisoare, iar Foriş liber, primul a reuşit să facă mai multe alianţe şi să pună la cale înlăturarea lui Foriş. Ajutorul, iniţial, i-a venit din partea lui Emil Bodnăraş.  Acesta era un fost ofiţer de artilerie din armata română, care dezertase în 1932 şi fugise în URSS.

Bănuieli nedovedite

După prăbuşirea închisorii Doftana, la cutremurul din 1940, penitenciarul Caransebeş devenise principalul centru de detenţie al comuniştilor.  Aici domnea o atmosferă de suspiciune, iar noii veniţi erau chestionaţi despre cei care îi trădaseră. Astfel, asupra lui Foriş s-au abătut mai multe bănuieli, niciodată dovedite, că s-ar afla la originea descinderii Siguranţei la o  tipografie clandestină şi la o casă conspirativă. Emil Bodnăraş, reîntors în ţară ca spion, este arestat şi încarcerat.  Aici ia legătura cu Gheorghiu Dej. Eliberat în 1942, Bodnăraș s-a deplasat la București și a luat legătura cu alţi doi Constantin Pârvulescu și cu Iosif Rangheț, alţi doi membri ai conducerii clandestine comuniste, pentru a complota pentru înlăturarea din funcția de secretar general al PCR a lui Foriș, acuzat că ar fi trădător și agent al Siguranței.

Destituit cu un document fals

După bombardamentul de aviație asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944, Bodnăraș și Rangheț l-au capturat pe Foriș și l-au forțat cu pistolul la tâmplă să-și semneze demisia.  Ajuns la casa conspirativă unde se afla Ștefan Foriș, Bodnăraș i-a prezentat acestuia un mesaj falsificat ca veni t din partea Internaționalei Comuniste, prin care conducerea partidului era destituită, iar toate legăturile, inclusiv cifrul conspirativ – adică numele membrilor și casele conspirative, trebuiau predate noii conduceri. De asemenea, conducerea veche trebuia să se pună la dispoziția conducerii desemnate. Foriş este totuşi lăsat să lucreze în redacţia clandestină a ziarului Româna liberă. O scrisoare cifrată a lui Bodnăraş trimisă la lagărul de la Târgu Jiu, unde se afla Dej, confirma îndeplinirea acţiunii. După lovitura de stat din 23 august 1944, Foriş este lăsat să se plimbe prin oraş, dar numai însoţit. Practic, timp de doi ani este sechestrat.  În 1945, conferinţa naţională a PCR a consfinţit o nouă conducere a partidului: Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu.La o şedinţă secretă din 1946, la propunerea lui Dej, cei patru hotărăsc suprimarea lui Foriş.

„Fă-l să tacă!”

În 1946, Foriş era sechestrat în fostul sediu al Gestapoului din Bucureşti, de pe Aleea Alexandru, preluat între timp de comunişti. Aici, la ordinul lui Gheorghiu Dej, a fost asasinat de Bodnarenko Pantelei Pantiuşa, alias generalul locotenent Pintilie Gheorghe, ofiţer NKVD, care ulterior a devenit primul şef al Securităţii. „Fă-l să tacă!”, i-ar fi ordonat Dej, cu acordul tovarăşilor săi, lui Pantiuşa. În luna februarie 1945, pentru a executa ordinul, a apelat al şoferul său, Mitea, ofiţer NKVD, paraşutat de ruşi,  în iama anului 1944, în munţii Predealului. O anexă a clădirii se afla în acea perioadă în construcţie. În întunericul din magazie, se afla o groapă adâncă de 3-4 metri.  După ce fusese ţinut prin beciuri şi alte subterane, Foriş a fost adus cu forţa în locul care avea să-i fie mormânt. În dreptul uşii, şoferul lui Pantiuşa, Dumitru Neciu, l-ar fi izbit  cu o rangă în moalele capului. Să fie sigur că nimereşte şi pentru că victima era înaltă, bărbatul se urcase pe un scaun aşteptând să dea lovitura finală.  În aceeaşi groapă au mai fost aruncaţi doi foşti comunişti ilegalişti asasinaţi pentru că erau bănuiţi de legături cu fosta Siguranţă a statului. Fără proces, fără condamnare.

Insistenţele mamei

În 1942, mama lui Foriş vânduse cărămidăria şi-i daduse banii fiului său pentru a putea susţine partidul. La 5 decembrie 1944, Foriş scrie CC al PCdR :“Mama mea din cauza amânărilor şi-a pierdut orice răbdare şi vrea să meargă la personalităţi străine în chestia mea. Dânsa a devenit foarte nervoasă şi mi-e tare frică nu cumva să-mi facă vreun mare bucluc“. În primăvara anului 1946, asasinarea băiatului ei, disperată că nu primeşte nicio veste, pleacă din Tărlungeni la Bucureşti să-l caute. Pentru că nimeni nu-i  dădea informaţii, timp de mai multe zile, s-a aşezat la intrarea sediului central al partidului, făcând gălăgie. Pantiuşa a încercat s-o liniştească, spunându-i să revină după câteva săptămâni. Povestea s-a repetat, iar bătrâna a devenit din ce în ce mai disperată, strigând în stradă că fiul ei a fost omorât.

Asasinată la Oradea?

Într-una din zile, când bătrana, venită din nou din Tărlungeni, făcea scandal, în clădire se afla şi un secretar de partid din Oradea. Pantiuşa a discutat cu el s-o ia in maşină şi s-o facă să tacă. A reuşit s-o convingă să se urce în rnaşină, spunându-i că omul care pleacă cunoaşte precis locul unde se află fiul ei şi o va duce la el. E purtată de la Bucureşti la Oradea, apoi la Băile Felix şi iar la Oradea, pe strada Cuza Vodă nr. 20. Aici şi-a găsit şi sfârşitul. Activistul Adolf Fogel, în casa căruia femeia s-a prăpădit, susţine că aceasta ar fi murit de moarte bună: era bolnavă de inimă, nu prea mânca şi postea des. Totuşi, rămâne deschisă varianta asasinatului. Se întâmpla în vara lui ’47. Pentru că nu puteau s-o îngroape creştineşte, patru comunişti au învelit cadavrul fără niciun fel de îmbrăcăminte într-un covor şi l-au aruncat în Crişul Repede. Cadavrul ei a fost descoperit eşuat pe malul râului.

Reabilitat la ordinul lui Ceauşescu

Două zeci de ani mai târziu,  Nicolae Ceauşescu, noul secretar general PCR după moartea lui Dej, a redeschis cazul Foriş. Nu pentru că ar fi dorit prea mult să se facă dreptate. Dar, în acest fel putea să-I înlăture pe cei aflaţi în conducerea partidului, care I se opuneau. În special, Alexandru Drăghici, ministrul de interne, implicat cu ani în urmă în arestarea și interogarea mai multor tovărăşi suprimaţi de securitate. Plenara CC al PCR din aprilie 1968 a făcut o analiză a așa-numitor „greșeli comise de partid în trecut”. Această reglare de conturi a fost o operaţiune „strict secretă”, cunoscută doar de liderii Biroului Politic al partidului. Deshumarea oaselor lui Foriş s-a realizat cu mare greutate deoarece clădirea în care fusese îngropat în ciment situată pe Aleea Alexandru din Bucureşti, primul sediu al Partidului Comunist, devenise sediul Ambasadei Poloniei. Ancheta a stabilit că mama lui Ştefan Foriş a murit de moarte naturală.

Mărturii sinistre

Cercetările au adus la lumină fapte sinistre. „Eu am săpat groapa, eu personal am făcut totul, nu am vrut să amestec pe nimeni […] Am făcut-o mai adâncă . Dacă cineva va schimba podeaua să nu dea peste el, cam 2-3 metri adâncime“., declara Paniuşa. Iniţial a recunoscut că el  ar fi fost autorul crimei, dar apoi lasă ranga în mâna lui Neciu. Fost ministru de Interne în timpul operaţiunii, Teohari Georgescu, îşi aminteşte, la 17 ianuarie 1968, în faţa aceleiaşi comisii de partid: „Nu a putut fi omorât cu o singură lovitură şi a trebuit să-i dea mai multe lovituri. […] Nu a fost împuşcat pe motivul ca să nu facă gălăgie. […] După câte ştiu, deasupra s-a turnat o placă de beton“. Pantiuşa confirmă:„Am pus pământ, apă, am lăsat 2-3 zile până s-a bătut şi iar am pus apă şi singura grijă a fost ca să se aşeze pământul. Podeaua era de scândură albă, nevopsită şi m-am preocupat s-o vopsesc dar nu am găsit vopsea şi am lăsat-o la fel. Apa cu care udam locul era luată de la chiuvetă“, declara Pantiuşa în faţa comisiei de partid.

Soţia lui şi-a pierdut minţile

Tovarăşii nu au fost mai umani nici cu familia fostului lor secretar general. În 1949, şi Victoria Sîrbu (foto, împreună cu copilul) va fi arestată, anchetată şi condamnată la opt ani muncă silnică şi confiscarea întregii averi. Singura ei vină a fost că a convieţuit cu „duşmanul Partidului”. A fost graţiată la 10 octombrie 1955 din lagărul Miercurea-Ciuc. Albise complet şi avea grave probleme psihice. A ajuns acasă cu un şobolan mort într-un pantof. Nimeni nu-i spusese în ce împrejurări i-a dispărut soţul, nici ce s-a întâmplat cu fetiţa lor, Vera Victoria, născută în 1945. Şi-a găsit copilul, care fusese îngrijit de nişte rude, dar nu şi-a revenit niciodată, până la moartea ei din 1987. După reabilitarea lui Foriş, fiica sa a primit o pensie specială. S-a sinucis în 1989.

Comunistele de lângă Braşov

Foriş şi-a atras două verişoare din Tărlungeni, Kati şi Iluş, în mişcarea comunistă.  Şi ele proveneau dintr-o familie bună, care avea o bucată de pământ în sat şi mai multe animale. Kati Feher, a devenit soţia unui alt mare activist communist, Grigore Preoteasa. Sora ei, Iluş, a fost arestată de Siguranţă după ce a pus un steag roşu pe biserica din sat, în data de 1 mai 1935. Torturată de Siguranţă, după ce a fost eliberată, a renunţat la activismul comunist, devenind secretară la un ziar în Braşov.

Amantele lui Dej şi Foriş, surori

La 10 noiembrie 1938, în timpul detenţiei de la Doftana, Gheorghe Gheorghiu-Dej a primit  o telegramă specială, păstrată în arhive: „Sunt de acord. Stop. Introduce cererea direcţiei generale pentru cununia noastră. Stop. Eu fac la fel. Stop.“  Autoarea este o anume Elena Sârbu din Soroca ( actualmente, în Republica Moldova), studentă la Medicină, comunistă închisă la penitenciarul din Dumbrăveni, în aceeaşi celulă de partid cu Ana Pauker.  Căsătoria nu a avut loc, până la urmă, dar Elna Sârbu a fost amanta oficială a liderului communist până în 1939. Elena Pavel era sora Victoriei Sârbu, asistenta şi amanta lui Ştefan Foriş în acea vreme.

 

CITATE

„Am găsit singur soluţia şi i-am spus lui Ghiţă (n.r. – Gheorghe Gheorghiu-Dej) că am terminat şi m-a felicitat. Mi-a spus:«Bravo, bine că ai terminat. Dă-l în … mă-sii». După aceea s-a făcut o masă mai mică. M-a întrebat încă o dată: «Mă, ai terminat? Bine că ai terminat şi tu şi noi». […] Vă spun sincer că am făcut din convingere în momentul acela“
Pintilie Gheorghe, ofiţer NKVD,  primul şef al Securităţii (foto)
„M-am dus la secretarul general al Partidului şi l-am întrebat:«Ce facem cu Foriş, îl ţinem de mult, îl suprimăm?». Faţă de propunerea mea, secretarul general al Partidului mi-a spus că este de acord să-l suprimăm. După aceea am căutat pe Vasile Luca şi Ana Pauker – i-am găsit împreună într-o cameră a lui Ana Pauker de la etajul I […]. Amândoi au fost de acord. […] După aceasta, generalul Pintilie mi-a confirmat că a fost executat“
Teohari Georgescu, ministru de Interne în 1946 (foto)

 

GALERIE FOTO (6 IMAGINI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *