Istorie

Primul Teatru pentru copii din România a fost înființat la Brașov

În deceniul trei al secolului trecut, la Brașov se înființa de către societatea „Astra”, sprijinită de „Fundațiile Regale”, primul teatru din România dedicat spectacolelor pentru copii și tineret. Susținut de actori amatori, teatrul a fost creația unui scriitor, regizor, caricaturist, realizator de emisiuni radio și autor de filme animate. Uitat pe nedrept,  MARIN IORDA (foto) este creatorul celebrului HAPLEA, cel mai cunoscut personaj de benzi desenate din perioada interbelică și eroul primei animații românești păstrate până în ziua de astăzi.

Teatrul pentru copii de la Brașov a funcționat timp de patru ani, între 1934 și 1938, în sala Apollo, viitorul cinematograf Astra. Inițiativa înființării teatrului a aparținut lui Victor Ion Popa – cel care a scris „Take, Ianke și Cadîr” – un dramaturg și scriitor foarte popular în epocă. Și el, la fel ca prietenul său Marin Iorda, împărtășind o mare pasiune pentru copii.  Textul următor nu este doar povestea teatrului pentru copii care a funcționat timp de patru ani la Brașov, ci – mai ales – povestea unui om extraordinar, Marin Iorda.

Cinematograf transformat în teatru

Timp de câțiva ani, după unirea Transilvaniei cu Regatul, „Gazeta Transilvaniei” duce o campanie de presă pentru trecerea imobilului cinematografului „Apollo” în proprietatea statului roman. Un anume Rozner Sandor pretindea, pe baza unor acte dubioase, că statul maghiar i-ar fi închiriat clădirea în 1914 pentru 25 de ani, apoi, în 1919, i-ar fi vândut-o.  În urma unei anchete, autoritățile decid că pretențiile lui Rozner sunt neîntemeiate. Astfel, în 7 ianuarie 1921, clădirea este preluată de statul roman și este transformată în Teatrul Național Român și sală pentru întruniri politice și adunări festive.

Campania „Gazetei Transilvaniei” din 1921, privind „situațiuna imobilului Apollo”

Pe lângă spectacole ale unor trupe aflate în turneu sau proiectarea unor filme, aici au loc întruniri importante. La una dintre acestea, participă chiar primul ministru Ionel I.C. Brătianu, iar în 1926 și 1927, sala găzduiește concerte susținute de George Enescu.

Teatrul Național Român – viitorul cinematograf „Astra”, o sală în care se proiectau filme, se desfășurau spectacole și se țineau adunări.

Închiriat de despărțământul ASTRA

În data de 8 octombrie 1926, despărțământul asociației închiriază sala „Apollo” de la Ministerul Cultelor și Artelor, în schimbul unei chirii anuale de lei  100.000 de lei.  Înainte de închiriere, cinematograful aducea un venit anual de 5 milioane de lei. Până la sfârșitul anului 1927, din resurse proprii, despărțământul „Astra” repară sala de spectacole și construiește o sală de dans, urmând ca, în 1928 să doteze scena cu instalațiile pentru decoruri și să renoveze fațada.

Articolul din „Universul” despre inaugurarea Teatrului Național Român din Brașov.

După numai un an, despărțământul, „cu sacrificii materiale însemnate, cari se cifrează la circa 1.500.000 lei, a inaugurat,  complet renovat, singurul local de teatru românesc din sudul Ardealului”, după cum nota ziarul „Universul” din 3 decembrie 1927, într-o amplă corespondență din Brașov. Ceremonia de inaugurare avusese loc în 1 decembrie, odată cu sărbătorirea Unirii. A participat poetul Ion Minulescu, director general în Ministerul Artelor, condus în respectiva perioadă de săceleanul Alexandru Lapedatu. Vasile Goldiș, președintele Astrei nu a putut fi prezent.

Relatarea revistei „Rampa” despre inaugurarea Teatrului Național Român, însoțită de caricatura poetului Ion Minulescu, director general în Ministerul Artelor
ISTORIA CINEMATOGRAFULUI „ASTRA”. Sala, renovată pentru ultima oară în 2020, a trecut prin multiple transformări, având perioade lungi în care a fost dezafectată. Clădirea a fost construită la începutul sec. al XIX-lea,  fiind iniţial o clădire cu două niveluri, cu o amprentă la sol în forma literei U. Imobilul, cu subsol, parter, două etaje şi pod, este amplasat la limita proprietăţii pe trei laturi şi alipit de clădiri ce sunt realizate în aceeaşi perioadă.Cinematograful „Apollo Bioscop”, care funcționase până în 1914 într-o magazine din lemn pe terenul actualului Parc Titulescu, se mută ulterior în incinta clădirii. Sala este numită, până la preluarea de către statul roman, în 1921, „Apollo”.Și în anii care au urmat, au continuat proiecțiile periodice de filme, dar și concerte, spectacole ale trupelor aflate în turneu sau conferințe. Proiectul unei trupe locale de teatru, condusă de Mișu Fotino (foto), a eșuat după plecarea acestuia într-un turneu.

„Am început de la A”

Marin Iorda și Victor Ioan Popa, creatorii Teatrului pentru copii de la Brașov

Iată cum povestea, chiar Marin Iorda, despre venirea lui la Brașov: „Am văzut pentru prima dată în anul 1924, pe scena unui teatru bucureştean, unde Victor Ion Popia, preţuit şi îndemnat de Nicolae Iorga, trudea de dimineaţă până a doua zi dimineaţa, fiind regizor, scenograf, recuziter, maşinist şi electrician, În acelaşi timp, scrisese un număr de piese scurte, pe care le-a prezentat într-o serie de matinee pentru copiii, «Păpuşa cu piciorul rupt», «Pufuşor şi Mustăcioara», «Insula leneşilor», «Şcoala lui Papuc». La mai puţin de zece ani după ce admirasem spectacolele lui Victor Ion Popa, din îndemnul său, şi în mare măsură ajutat de el, am organizat la Braşov o bună echipă de artişti amatori, ce a activat câteva stagiuni în şir. Am început de la A. Adică de la textul dramatic, scriind primele piese scurte.” (revista „Teatrul”, nr, 2, din 1 februarie 1967). De la scrierea textelor, la pregătirea actorilor amatori și regizarea spectacolelor, până la pictarea decorurilor și crearea costumelor, Marin Iorda le-a făcut pe toate. Cu o pasiune ieșită din comun, a făcut ca despre Teatrul pentru copii de la Brașov să se vorbească în toată țara. Înainte de asta, însă, Marin Iorda a mai făcut lucruri ieșite din comun.

Publică la numai 13 ani

Încercase o mulțime de meserii, în toate având succes. Pe numele lui adevărat Marin Iordache, s-a născut la data de 1 septembrie 1901 în București. La numai 13 ani, devine colaborator al „Revistei copiilor și a tinerimii”, editată de către C. G. Costaforu, trimițând poezii, povești, glume, anecdote și jocuri distractive. Părinţii îi doriseră însă o viaţă de om „aşezat”. Tatăl, poştaş, l-ar fi vrut ofiţer; mama îl visa popă! A fugit de acasă şi a început să publice ilustrații umoristice și mici plachete satirice în revistele vremii. Fără prea mare efort, își asigura o existență boemă.  După primul război, este angajat ca ilustrator și grafician în redacția „Revistei copiilor și a tinerimii”. S-au mai alăturat revistei scriitori ca Ion Slavici, Ion Agârbiceanu sau Victor Ion Popa.

Peste câțiva ani, a început colaborarea la „Adevărul literar”. În anul 1919 a intrat prin concurs la Școala de Belle-Arte din București, avându-i ca profesori pe celebrii sculptori Dimitrie Paciurea și Frederik Storck. Profesând de nevoie gazetăria, a oscilat între proză și desen. Dar celebritatea avea să i-o aducă un personaj ale cărui peripeţii le-au urmărit toți copii români din perioada interbelică.

Un desen devenit celebru

În anul 1924, o dată cu lansarea revistei „Dimineața copiilor”, începe să creioneze un personaj de benzi animate numit Haplea, după scenariul lui Nicolae Batzaria. Are un succes nebun! Nu numai copiii, dar și adulții îl iubesc pe Haplea. Un personaj hazliu, cu un nas rotund ca o pătlăgică, cu o mutră mai rar veselă și mai des uimită, Haplea, s-a transformat în renume şi adesea în poreclă.

Haplea, personajul întotdeauna bine intenţionat, o nimerea de cele mai multe ori cu oiştea un gard. Tras pe sfoară de alţii, reuşea din când în când să-i păcălească şi el. Haplea a intrat în  folclor ca o sinteză a mai multor personaje — de la Stan Păţitu’ până la Păcală. Duminică de duminică, timp de 14 ani, benzile desenate din suplimentul „Dimineții” erau așteptate de copiii din toată țara. Revista avea 16 pagini şi, pe lângă poveștile în serial scrise de N. Batzaria sau de alți colaboratori,  Marin Iorda avea câte o ilustrație pe fiecare pagină, plus o bandă desenată cu Haplea, începând cu numărul 2. Batzaria scria scenariile pe care le semna Moș Nae și chiar apărea, desenat de Iorda ca personaj care – uneori – interacționa cu Haplea. Spre deosebire de benzile desenate contemporane, dialogurile nu erau trecute în bule, iar textele erau versificate sub fiecare vignetă.

UN TRUST DE PRESĂ PUTERNIC. Audiența „Dimineții copiilor” a depășit cu mult concurența. Alte publicații pentru copii, „Revista copiilor şi a tinerimii”, „Amicul Copiilor”, „Lumea Copiilor”, datorită greutăților financiare ale editorilor și lipsa unei distribuții eficiente, nu reușesc să apară constant. Trustul fondat în 1904 de Constantin Mille are o altă anvergură.
Pe lângă puternicele cotidiane „Adevărul” și „Dimineața”, editata și „Adevărul literar şi artistic”, „Realitatea ilustrată”, „Magazin”, „Cinema”, „Rebus” și „Radiofonia-Adevărul”. Toate acestea au promovat revista pentru copii făcând-o cea mai citită publicație de gen din România. În fotografie, „Dimineața Copiilor”, în perioada în care a fost condusă de Marin Iorda.

NICOLAE BATZARIA, O BIOGRAFIE DE FILM. Născutîn 1874 la Cruşovo, Macedonia, într-o familie de aromâni, Nicolae Batzaria (foto) a început să publice în ziarul Adevărul încă de pe vremea când era la liceu. După mulţi ani de viaţă tumultoasă, care ar putea fi oricând subiectul unui film de aventuri – a fost, pe rând, parlamentar şi ministru al Lucrărilor Publice în fostul Imperiu Otoman, se stabilește în România. Deși pare incredibil, viitorul Moș Nae, creatorul scenariilor despre aventurile lui Haplea, a reprezentat Imperiul Otoman la încheierea Tratatului de Pace de la Londra din 1913. În ianuarie 1915, Batzaria obţine cetăţenia română. Cât durează primul război mondial, se află în Elveţia, într-o misiune de propagandă. În 1922, este ales senator, reprezentând Partidul Poporului, şi până prin 1930, îl va seconda pe N. Iorga în activitatea Ligii Culturale. În 1933, devine deputat liberal de Ilfov, iar ceva mai târziu este numit, pentru puţină vreme, prefect al judeţului Timiş-Torontal. Renunță la politică și se dedică gazetăriei profesioniste. Publicând de mai mulţi ani în coloanele ziarului Adevărul, la un moment dat propune conducerii acestuia editarea unei reviste pentru copii. Din 1924, scoate „Dimineaţa copiilor”, al cărei director va fi doisprezece ani. Trece director la „Universul copiilor”, din septembrie 1936, pentru alţi nouă ani. O parte importantă a operei lui Batzaria o constituie povestirile scurte pentru cei mici, inspirate de basme turceşti și scrierile memorialistice. Pentru că și-a exprimat în scris simpatiile legionare, a fost considerat de comuniști dușman al poporului. Arestat și închis, moare pe 28 ianuarie 1952, în lagărul de la Ghencea.
Nicolae Batzaria, alias Moș Nae, apărea, în varianta desenată, ca personaj în BD-urile cu „Haplea”.

Primele desene animate românești

Marin Iorda îl cunoaște în redacția „Dimineții copiilor” pe dramaturgul Victor Ioan Popa. Cei doi leagă o trainică prietenie. Împărtășesc aceleași pasiuni, scriitorul V.I. Popa fiind și el un grafician talentat, care, nu de puține ori, semnează coperța revistei. Amândurora le place interacțiunea cu copiii. Sutele de scrisori venite săptămâna pe adresa redacției îi inspiră. Dar pentru Iorda, personajul Haplea devenise o a doua existenţă. Îl urmărea tot timpul pe stradă, acasă, mereu împins într-o nouă aventură. Așa i-a venit ideea să facă un desen animat. În 1925, a cunoscut un alt protagonist al micii lumi cinematografice bucureștene, desenatorul Aurel Petrescu. Tatăl acestuia, proprietar al unui mare magazin de delicatese de la întretăierea străzii Buzeşti cu Calea Griviţei, acceptase să-i încurajeze vocaţia cinematografică, punând-o în slujba reclamei comerciale. Aurel Petrescu fabrica scurte animații publicitare: mărci de muştar năbădăioase, şampanie „Mummm!“ căreia dopul îi sarea într-o jerbă de artificii, balete interpretate de tot felul de cutii de conserve. Făcuse chiar câteva scurt metraje de animație, primele din România, având ca protagonist cel mai cunoscut personaj din snoavele populare: „Păcală în Lună” (1920), „Păcală amorezat” (1924), „Păcală și Tândală la București” (1925). Din păcate, niciunul nu s-a păstrat până în ziua de azi.
Din câștigurile obținute la proiectarea reclamelor pe ecranele cinematograelor de cartier, Aurel Petrescu avea bani să-și înoiască aparatura.  Așa se face că, în 1926, când l-a cunoscut pe Marin Iorda, Aurel Petrescu i-a pasat amicului cu patru ani mai tânăr, aparatul cu care-l filmase pe Păcală, un antediluvian „Urban”, tocmai bun de dat la fiare vechi.

Aveam 26 de ani, începuse să mă atragă cinematograful, în vârful piramidei din cea de-a şaptea artă se afla Chaplin — pe atunci în culmea creaţiei sale din domeniul filmului mut. Mi-aduc aminte că rula la cinematograful care pe atunci se numea «Palas» filmul «Goana după aur». Timp de o lună de zile, ca atras de un irezistibil magnet, zi de zi m-am dus de am revăzut acest film. Pasămite intrase In mine amocul cinematografiei… O boală cam grea în acele vremuri! Statul nu avea nici cele mai mici preocupări în domeniu, cinematografia cerând mijloace tehnice şi băneşti foarte mari. Bogătași care să finanţeze vreo aventură cinematografică nu puteai găsi. Şi atunci? Cum aveam şi patima peniţei cu tuş, m-am gândit să-mi îndrept proaspăta obsesie în direcţia filmului de desen animat care, oricum, cerea incomparabil mai puţine mijloace băneşti. La noi, se mai făcuseră unele mici încercări, dar un Întreg film, de sute de metri, nu se realizase şi — cu atlt mai puţin — nu fusese remarcat până atunci. începuseră însă să producă senzaţie creaţiile Iul Walt Disney, aşa că… Din unele lucruri citite prin reviste de specialitate mai aflaserăm câteva din secretele realizării desenului animat. Dar o experienţă directă, laborator special, studiu adecvat şi, mai ales, un profesor, un maestru care să cunoască meseria nu aveam de unde lua. Aşa că, procedând cum m-a tăiat capul, m-am apucat să fac film“.
Marin Iorda

Studio din două mese suprapuse

Reconstituirea „studioului” în care s-a realizat filmul „Haplea”.

Iorda a început prin a-şi amenaja atelierul in pivniţa unei clădiri, chiar peste drum de cinema Capitol.
Neavând masă cu instalaţia necesară, desenele le lucra în transparenţă, pe geamul ferestrei.
După ce şi-a descompus secvenţele în mişcări succesive, a trecut la delicata operaţie a filmării propriu zise.
Ajutat de un alt împătimit al filmului, operatorul Eftimie Vasilescu, a instalat două mese, una deasupra celeilalte.
Masa inferioară susţinea desenul, iar cea de deasupra era folosită drept stativ pentru bătrînul apparat „Urban”.
Obiectivul îi fusese introdus printr-o gaură practicată în masă, iar distanța focala era reglată prin… retezarea picioarelor „platoului”!
O instalație rudimentară de iluminat completa „tacâmul”.

15 mii de desene

„Când am înscris pe peliculă fotograma 52 am ştiut că în micul meu studio executasem primul metru de film”. Dar producţia urma să aibe 300 de metri, adică peste 15.000 de imagini trudite fotogramă cu fotogramă . Pentru fiecare, cocoțându-se pe mese pentru a filma. „Pe la vreo zece metri de peliculă filmată, nerăbdarea m-a biruit și am developat filmul. Când au apărut, în baia călduţă a revelatorului, primele imagini pe peliculă, eram convins că nici o naştere din lume n-a fost primită cu mai multa bucurie”, își amintea Iorda. Primele cadre ale lui Haplea combinau animaţia cu jocul actorului viu. „Actorul” era chiar Iorda care, din câteva trăsături jucăuşe îşi trasa personajul care prindea viață. Subiectul, pe scurt, ar fi povestirea idilei care-l duce pe Haplea la căsătoria cu viitoarea sa consoartă, Frosa, şi primele necazuri ale căsniciei în care Haplea este condamnat să fie un veşnic terorizat. Filmul este proiectat pentru public în ianuarie 1928, la cinematograful „Capitol“, în completarea unei comedii cu Pat şi Patachon. Elogiile cu care este primit filmul de presă și curiozitatea nestăpânită a autorului îl atrag deja într-o nouă aventură, cea a regiei de film.

Tânărul Marin Iorda apare alături de personajul său în film.

Iată primul film românesc în desene animate, căci cele de până acum, deşi încercări foarte lăudabile, nu erau într-adevăr «desene animate» ci mai mult «desene articulate», dacă se poate zice aşa. Regia şi decupajul, diversele planuri precum şi montarea sunt admirabile. Se cunoaşte imediat că realizatorul cunoaşte tehnica şi este pătruns de esenţa cinematografului.”
„Cinema”, nr. 75 (1928)

Actor și scenarist de film

Pionierul animaţiei româneşti îşi va continua incursiunile în lumea cinematografului, dar în domeniul filmului cu actori. Este regizor și coscenarist – alături de viitorul mare cineast Jean Georgescu – şi interpret, într-un rol secundar, cel principal revenindu-i aceluiaşi Jean Georgescu, în scurtmetrajul comic din 1928, „Aşa e viaţa”. Jean Georgescu avea banii, Marin Iorda scenariul; în primele zile ale lunii mai începură filmările. Scenariul prevedea ca Gioni (adică Georgescu), tânăr funcţionar care mereu întîrzie la slujbă, să fie surprins alergând pe străzile Capitalei. Chiar când se grăbește mai tare, în față i se iveşte un afurist de tâmpiar care-i barează drumul cu o firmă mult prea lungă, pe care o transportă, neîndemânatic, în braţe (vezi filmul de mai jos). Lucrătorul este calm, impasibil, în timp ce pârlitul de funcţionar este îngrozit de gândul că va fi concediat dacă mai întârzie odată. La 11 iunie 1935, ziarele româneşti vor comenta elogios succesul „tânărului regizor roman” Jean Georgescu, la Paris, cu ocazia prezentării pe ecranele Parisului a filmului său francez, comedia „L’Heureuse aventure”. Din păcate, spectatorii români aveau să aştepte încă 5 ani până să poată vedea filmul la Bucureşti -sub titlul „Ţara fericirii”.

Acuarele cu Scheii și caricaturi cu personalități brașovene

Dr. Cornel Voicu, primarul Brașovului în 1933, desenat de Iorda.

Tot în 1928, Marin Iorda părăsește redacția revistei pentru copii, personajul Haplea continuând să fie desenat de alți ilustratori. Are timp mai mult perntru satiră politică, și pentru lucrări de expoziție, acuarele și grafică în tuș. În 1933, alături de alți intelectuali progresiști, pleacă la Bruxelles, unde ia parte la „Congresul mondial pentru pace“. Trimite în ţară reportaje şi desene cu impresii, care apar în paginile „Cuvântului liber“. Între 1934-1936, face caricatură editorială pentru aceeași publicație. Atitudinea lui și desenele cu mesaj politic îi dezvăluie orientarea ideologică de stânga. Spre sfârșitul deceniului trei, în mai multe desene, va ironiza naționaliștii lui Franco, combatanți în războiul civil din Spania. La sfârșitul anului 1933, se mută pentru o perioadă în Brașov. Atras poate de peisajul zonei. Mărturie au rămas mai multe lucrări: acuarelele „Toamna prin fereastră”, „Morile lui Solomon“, linogravura „Femei din Schei”, dar și numeroase caricature ale unor personalități brașovene ale timpului. Are chiar o expoziție cu portrete satirice, în galeria Astrei, lucru care îl apropie de membrii despărțământului brașovean. „ Domnul Marin lorda a avut inspiraţia să ne prezinte Braşovul în caricatură. Aproape o sută de cetăţeni din toate ierarhiile burgului, au fost prinşi în vârf de peniţă şi expuşi în eleganta sală de expoziţii a Astrei”, anunță „Dimineața” din 1 octombrie 1933. Tot în sala Astrei are loc a doua – și ultima – proiecție cu public a desenului animat „Haplea”.

Directorul teatrului pentru copii din Brașov

La 8 decembrie 1934, ziarul specializat în mișcarea teatrală din România, „Rampa”, anunță formarea unui teatru pentru copii la Brașov. Proiectul a fost pornit de „Fundațiile regale”, unde Victor Ion Popa era responsabil cu proiectele în domeniul teatrelor, care și-a adus aminte de pasiunea pentru copii a prietenului său de la „Dimineața copiilor”. „Fundațiile regale” colaborează cu despărțământul Astrei din Brașov propunând inițierea unei mișcări teatrale care, pe lângă oferirea de facilități copiilor din medii defavorizate, să facă mai multe turnee prin satele din Țara Bârsei. „Deschiderea noului teatru din Braşov se va face în ziua de 15 decembrie, ora 2.30 d. m. cu piesele «Pufuşor şi Mustăcioara» de V. I. Popa şi «Haplea» de M. Iorda, care are şi conducerea artistică a secţiei teatrale”, anunța publicația. De altfel, Marin Iorda era deja implicat până peste cap în noul proiect.  În atelierele proprii ale Teatrului Astra, ajutat de voluntarii asociației, construiește decorurile, după machetele proprii. Desenează și confecționează, ajutat de câțeva entuziaste doamne din urbe, costumele pentru reprezentații, completând garderoba adusă de la București.

Haplea, pe scena teatrului din Brașov

 „Un documentat memoriu a fost depus la secretariatul comitetului de conducere şi «Astrei»-Braşov (…) După o îndelungată studiere a proiectului, d-l profesor Ion Colan, sârguinciosul secretar al „Astrei“, a adus chestiunea în comitetul de conducere. Nu a fost nici o şovăire în recunoaşterea că despărţământul local trebue să fie iniţiator al unui teatru românesc la Braşov, întregul comitet împreună cu d-l preşedinte Nicolae Căliman a arătat toată solicitudinea ideei”, scrie și Gazeta Transilvaniei din 13 decembrie 1934. În 16 decembrie 1934, au loc primele reprezentații. Părinți și copii s-au înghesuit să-l vadă pe Haplea pe scena teatrului din Brașov. Spectacolul a fost o premieră absolută, pe lângă alte reprezentații cu piese mai vechi. „Un număr însemnat de bilete au fost împărţite elevilor meritoşi din şcoalele oraşului. Distribuţia celor două piese a fost încredinţată unui manunchi de tinere şi entuziaste talente din localitate. La primul spectacol vor asista şi reprezentanţii autorităţilor şi ai societăţilor culturale”, anunța în avanpremieră revista „Rampa”.

Idolii copiilor brașoveni

Pe scena teatrului din Brașov apar eroii pe care copii îi cunoșteau din revistă, Haplea, Frosa – soția lui, Hăplina și Hăplișor – copiii lor, lăutarii Mătrăgună şi Boroboaţă și câinele Sdup. Bineînțeles, Haplea ține capul de afiș. Dar la Brașov, Marin Iorda lansează noi personaje: Neață și Nătâfleață, dar și năstrușnicul Guguță. Pentru piesa „Visul lui Guguță”, Iorda crează decoruri bogate, pline de culoare, care impresionează publicul. Stagiunea din 1935 are două premiere, după cum anunță Gazeta Transilvaniei din 24 ianuarie 1935. În continuarea ciclului de spectacole pentru copii s-au pus în scenă încă două piese. Prima, o comedie cu cântece, care îi dau prilejul lui Haplea să evolueze trei decoruri foarte sugestive; a doua este o lucrare în şase tablouri, care lansează două personaje noi : Năsoi şi Mierloi. „Figurile umoristice vor lua pentru copii proporţiile de idoli, fiind aplaudate frenetic de micii spectator”, notează reporterul gazetei.

Neață și Nătăfleață, eroii de bandă desenată, au fost transformați în personaje de teatrtu pentru copii, la Brașov.

Turnee în județ

Solicitată să sprijine teatrul, a cărui audiență era din ce în ce mai mare, Primăria se adresează corpurilor didactice primare din Brașov, iar răspunsurile sunt entuziaste. Teatrul propune Primăriei să cumpere la fiecare spectacol un număr de bilete pentru copiii săraci. Tot în 1935, încep turneele prin satele județului. Radu Prișcu, directorul școlii primare „Ioan Popazu”, scrie un scenariu în versuri al poveștii „Scufița Roșie”, cu care teatrul dă o reprezentație matinală în localitatea săceleană Baciu sub auspiciul Reuniuni femeilor române. Bineînțeles, deplasarea este completată cu nelipsitul spectacol de seară avându-l ca erou pe Haplea. În următoarele stagiuni  au loc noi premiere: „Uşa fermecată”, adaptare de Iorda a unei povestiri scrise de Regina Maria, apoi „Lada cu minuni”, o feerie cu decoruri și costume multicolore, care au fermecat copii din public, în 1936.

Două cărți scrise la Brașov

Victor Ioan Popa este chemat de mai multe ori să conferențieze pe scena teatrului. Apar însă greutăți financiare, iar Primăria și Prefectura decid să nu sprijine teatrul. În perioada petrecută la Brașov, Iorda scrie o carte de nuvele „Funeralii naționale” și un roman pentru copii „Meșterul Strică-Tot”, pe care le va lansa după întoarcerea în capitală. Marin Iorda este chemat în vara anului 1936 să preia conducerea „Dimineții copiilor”, fostul director, Batzaria, plecând la concurență, „Universul Copiilor”, cu o parte din redacție. Va conduce revista timp de un an, împărțindu-se între București și Brașov. Se va lega o frumoasă colaborare între teatru și revistă, mici spectatori primind reviste gratuite sau putând participa la unele activități cu taloane decupate (vezi foto) din „Dimineața copiilor”. Cu ajutorul revistei, teatrul atrage spectatori din rândul comunităților de muncitori de la Astra și IAR .

 

Campania defăimătoare a „Curentului”

În 1937 începe o ciudată campanie de presă a ziarului „Curentul” împotriva lui Marin Iorda. Mai întâi, într-o anchetă alambicată, plină de presupuneri și acuzații nefondate, apărută în luna martie, este acuzat că folosește discreționar fondurile primite de la Ministerul Artelor, ba chiar sunt sugerate relații ascunse cu ministrul Lapedatu. Ulterior, în decembrie 1937, reporterul „Curentul” inventează pur și simplu un proces între Marin Iorda și un anume Vasile Munteanu, familiile celor doi împărțind la Brașov chiria aceleiași locuințe. Ziarul revine în 13 ianuarie 1938, neferindu-se să-l facă pe Iorda „manipulator” și chiar „escroc”, acuzându-l că stoarce sume nejustificate de la autorități, după ce ar fi plecat din Brașov. Fără nicio justificare publică, o lună mai târziu, în numărul din 1 februarie 1938, ziarul își schimbă radical tonul, ba chiar îl căinează pe Iorda, considerându-l „un om care a isbutit să facă ceva folositor” devenit ținta unei campanii de calomniere. Ultimul articol, de data aceasta laudativ la adresa lui Iorda, apare în 20 septembrie 1938. Nu se știe cât adevăr este în legenda conform căreia sloganul directorului publicației „Curentul”, Pamfil Șeicaru, ar fi fost „Șantajul și etajul”. Cert este că Marin Iorda pleacă pentru a doua oară de la „Dimineața Copiilor”, publicându-și apoi desenele în „Curentul pentru copii şi tineret”.

Teatrul „Muncă și Voe Bună”

În 1937, mai încercă un domeniu pe care nu-l explorase încă, radioul. Adaptează nuvela lui Negruzi „Alexandru Lăpușneanu”, apoi „O noapte furtunoasă” în scenarii radiofonice. Vremurile, însă, sunt din ce în ce mai tulburi. Guvernul de extremă dreapta Goga-Cuza suprimă publicațiile trustului „Adevărul-Dimineața”, considerate antinaționale, doar pentru că aveau orientare de stânga. Din 1938, urmează dictatura regală a lui Carol al II-lea, apoi cea antonesciană. Iorda trimite desene mai multor publicații. „Universul copiilor” îl refuză, reproșându-i atitudinea politică.  În 1939, realizează la radio, în cadrul „Orei copiilor”, rubrica „Jurnalul”. Este o parodie a jurnalului pentru adulți, cu articol de fond, știri, poșta redacției. Dar cu subiecte despre animale, cărți pentru copii, personaje de film, interesante pentru copii, care nu supără pe nimeni. Dictatura lui Carol al II-lea inventează programul „Muncă și voe bună”, prin care se „organiza timpul liber al muncitorilor”. Așa apare Teatrul „Muncă şi voe bună“, condus de prietenul lui Victor Ion Popa. Stagiunea se deschide în Bucureşti la 18 Decembrie 1938. Marin Iorda lucrează ca director de scenă. Sunt montate mai multe dintre piesele sale pentru copii. În 1939 se întoarce pe scena de la Brașov cu două piese jucate la matineu, „Haplea la stăpân” și „Neață și Nătăfleață la circ”. În 9 martie 1939, Gazeta Transilvaniei  anunță evenimentul, rugând directorii de întreprinderi „să-și dea tot concursul pentru ca muncitorii să participle la eveniment”.

Film turnat în pădurile din jurul Brașovului

În 1942 se întoarce pentru o perioadă mai lungă în Brașov, pentru turnarea unui film polițist. Un producător din Ploieşti a avut ideea filmului pentru care s-a adresat lui Victor Ion Popa pentru scenariu şi lui Marin Iorda pentru regie. Scenariul filmului „Focuri sub zăpadă” era o succesiune de acţiuni palpitante, care urmau să se desfăşoare în munţii din preajma Braşovului, printre ruinele unor castele seculare din zonă și în pădurile de pe valea Timișului și Predeal. Subiectul a fost însăilat, fără multă dificultate: fiica unui industriaş este logodită cu un tânăr aventurier, falsificator notoriu de polite bancare şi, până la urmă, asasinul unui bancher. Anchetatorii crimei, săvârşită într-o pădure de lângă Predeal, sunt puşi pe urme greşite bănuind doi tineri complet străini de împrejurările în care a avut loc crima. Arestaţi, tinerii sunt acuzați de crimă. Graţie unui avocat dibaci care îi găzduise într-o cabană, reconstituirea crimei duce la demascarea adevăratului asasin. Acesta încearcă să fugă şi se prăbuşeşte într-o prăpastie. Finanțatorul oprește însă filmul, înainte de finalizare, desi majoritatea scenelor de exterior fuseseră filmate, iar mai mulți voluntari brașoveni fuseseră recrutați prin revista „Timpul familiei” pentru figurație.

Ultima încercare de a face un film, pentru copii de această data, datează din 1945. „Cetatea fermecată”, peliculă bazată pe o povestire proprie, este abandonat la sfârșitul filmărilor. Din ambele titluri s-au păstrat, în depozitele ANF, copii negative şi de lucru, cu montajul abandonat.

Primul roman realist-socialist

Cărțile lui Marin Iorda, de la literatură pentru copii, la primul roman al realismului socialist („Noapte de cloroform” este o reeditare a culegerii de nuvele „Funeralii naționale”).

Imediat după 23 august 1944, Marin Iorda, cunoscut deja pentru convingerile sale politice de stânga, pe care nu le-a ascuns nici înainte de război, se înscrie în Partidul Comunist. Romanul său, „Oameni în cătuşe de aur”, scris în 1945, este considerat de mulți critici primul roman realist-socialist. Înaintea romanelor lui Sadoveanu și Zaharia Stancu. Cartea încearcă să fie o frescă a elitei României, în epoca premergătoare războiului, prezentată în tușe groase, cu personaje negative grotești. Miron Crivăţ, eroul romanului, este un muncitor, care dorind să îndrepte societatea, se  ambiţionează să se ridice pe plan social deopotrivă cu cel ce l-a umilit şi exploatat. Din 1946, va conduce Teatrul Muncitoresc „IC Frimu”, înfințat cu prietenul său Victor Ion Popa. Din păcate, omul cu care s-a înțeles întotdeauna cel mai bine, cu care a pornit atâtea proiecte, moare în același an. Iorda activează apoi ca director al teatrelor naţionale din Craiova şi Iaşi, în perioada 1947-49. Continuă ca regizor şi scenograf în diverse teatre, atât din Bucureşti, cât şi din provincie, fiind recompensat, în 1957, cu „Ordinul muncii” – clasa a III-a, pentru merite artistice în activitatea artistică. În 1965, i se organizează, în Parcul Herăstrău din Bucureşti, o expoziţie retrospectivă.

Pagină din revista „Teatrul”, numărul 9, din 1 septembrie 1965

Haplea cu bască

În anii `60, Iorda susține, în pagina de umor a revistei Flacăra, rubrica „D-ale lui Haplea”.  Un Haplea proletar, care apare cu bască sau îmbrăcat în salopetă. Nu mai are nimic din savoarea de altădată. Încearcă să-l reînvie pe Haplea într-o serie apărută în 1970 în „Arici Pogonici”. Urmând vechea rețetă, textele versificate, adaptate la noul context socio-politic, sunt scrise de scriitorul Tudor Mușatescu. Moartea acestuia, în noiembrie, același an, întrerupe seria. Republică, la Editura Ion Creangă, în 1970-1971, două cărţi de benzi desenate apărute în 1926-29, „Haplea: Păţanii şi năzdrăvănii” şi „Haplea: Alte pățanii şi năzdrăvănii”. Într-o plachetă publicată la aniversarea de 70 de ani a lui Marin Iorda, dramaturgul Aurel Baranga scrie o plachetă emoționantă în „Informația Bucureștiului”: „sunt sigur că Marin Iorda e chiar Haplea, dacă apropiindu-se de şaptezeci de ani, e în stare de o asemenea tinereţe nebiruită”. De menţionat că, după 1989, un singur album de benzi desenate din seria Haplea avea să mai fie retipărit la Editura Allfa, în 2002. Bătrân și deprimat, un an mai târziu, își încheie de unul singur socotelile cu viața. Grăbit pe tot parcursul existenței sale pentru noi și noi începuturi, a ales să-și grăbească și sfârșitul.

Ultima fotografie cu Marin Iorda la masa de lucru.
Victor Ioan Popa, un geniu pe nedrept uitat
TALENT POLIVALENT. A fost un scriitor, desenator, actor, regizor și scenograf de geniu. Uitat de programele școlare, capodoperele sale dramatice sunt încă jucate cu mare succes. S-a născut pe 29 iulie 1895 la Bârlad și a fost primul dintre cei trei copii ai învățătorului Ion Popa și ai Aspasiei Pavelescu. În 1906, mege pentru prima oară la un spectacol de teatru în Galați. S-a îndrăgostit pentru totdeauna de scenă. Urmează primele cinci clase la Iași, la un liceu cu internat. Umează apoi Liceul Național. Nu are o pasiune anume, dar face de toate. Scrie poezii și schițe, redactează reviste satirice, face caricaturi, traduce, joacă teatru, cântă la vioară și construiește aeromodele. La 16 ani, e impresionat de demonstrațiile aviatice făcute de Vlaicu la Iași. Două dintre romanele sale de mai târziu vor avea ca eroi aviatori.
RĂNIT LA OITUZ. Se înscrie la cursurile de actorie de la Conservatorul din Iași. În 1916, la declanșarea Primului Război Mondial, întrerupe cursurile și urmează o școală de ofițeri. E repartizat pe frontul de la Mărăști și Oituz, unde luptă în prima linie. Rănit destul de grav, se întoarce la Iași. Joacă pentru puțină vreme pe scena Naționalului Ieșean. Aici, o cunoaște pe viitoarea sa soție, actrița Getta Kernbach, dar este mobilizat din nou și apoi este trimis la Cluj. După război, e angajat desenator și redactor la „Revista copiilor și a tinerimei”. Dovedește nu numai talent literar, ci și un grafician de primă mână. În 1921 se căsătorește cu actrița Getta Kernbach, cu care va avea un singur fiu, Sorin. Prima lui piesă ,„Ciuta”, are un succes imens și se joacă în toată țara. Un an mai târziu primește Marele Premiu Caragiale.
PASIONAT DE TEATRUL PENTRU COPII. Inaugurează, la Teatrul Popular, matineurile pentru cei mici cu piese scrise și regizate de el. În perioada 1927-1929 a ocupat poziția de director al Teatrului Național din Cernăuți. În 1930, vine la Teatrul Maria Ventura din București, dar numai un an mai târziu pune la cale, împreună cu Sică Alexandrescu, fondarea unui Teatru Liber. A doua lui piesă, „Take Ianke și Cadîr”, pusă în scenă în 1932, nu are initial succesul de mai târziu.
CAPODOPERĂ EPICĂ. Publică romanul „Velerim și Veler-Doamne”, considerat la momentul apariției de criticul literar Șerban Cioculescu „capodoperă epică”. Regele Carol al II-lea i-a oferit oportunitatea de a se ocupa de organizarea teatrului sătesc, a primit misiunea de a îndruma activitatea culturală a Primăriei Capitalei, s-a ocupat de colecția Cartea satului și de activitatea căminelor și ateneelor populare. În 1936, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gusti, Victor Ion Popa a fost unul dintre principalii organizatori ai Muzeului Satului.
OMORÂT DE VICII. Tot în această perioadă, după divorțul de Getta Kernbach, s-a recăsătorit cu frumoasa actriță Maria Mohor. Toată viața lui a muncit enorm, a fumat țigară după țigară și a băut zilnic kilograme de cafea. Doborât de o boală necruțătoare, moare pe 30 martie 1946 la București, la doar 51 de ani. E înmormântat la Cimitirul Bellu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *