Istorie

Istoria prostituției din Brașov

Prostituția, considerată cea mai veche meserie din lume, este o ocupație tabu ce stârnește controverse până în prezent. Incriminată, reglementată sau doar tolerată, pare imposibil de eliminat din societate. Brașovul, asemeni oricărui oraș atât de vechi, are o istorie lungă a prostituției. Moravurile s-au schimbat, regulile sanitare au evoluat în pas cu medicina, locurile de perdiție s-au transformat, de la casele de toleranță, la saloanele de masaj erotic sau apartamente discrete, dar prostituția a continuat să fie practicată. Chiar dacă felinarele roșii ale caselor rău famate au dispărut odată cu vremurile romantice de altădată, istoria afacerilor sexuale din Brașov continua implacabil și în zilele noastre.

 AUTOR: Alexandru GHIZA
Pentru articolele acestui site, autorii fac o muncă voluntară de documentare și editare. Pentru că iubim Brașovul, ne dorim ca locurile și oamenii  extraordinari care fac parte din istoria acestui oraș să fie cunoscuți de cât mai multă lume.  De aceea, nu restricționăm în niciun fel preluarea materialelor. Ne dorim, însă, ca reproducerea lor să fie făcută decent, cu link activ în primul paragraf, făcându-se un rezumat al textului publicat de noi. De asemenea, considerăm corect ca ilustrațiile și colajele foto să fie preluate cu precizarea sursei, de asemenea, prin link activ.

Pedepse dure în Evul Mediu

Prostituţia a fost considerată un rău necesar în Evul Mediu, potrivit unor istorici, pentru că avea rolul de a reduce poftele bărbaţilor. Reprezentanţii Bisericii considerau că dacă bordelurile nu erau disponibile în oraşe s-ar fi găsit alte pieţe pentru divertismentul bărbaţilor, mai nepotrivite şi care puneau în pericol virtuţile femeilor. Pe unele străzi mărginaşe sau în apropierea casei călăului – locuri considerate la marginea societății, existau „adăposturi pentru femei” unde se practica prostituția. Una dintre cele mai interesante relatări despre locurile prostituatelor din secolele trecute i-a aparţinut cronicarului turc Elvia Celebi, care a călătorit în Transilvania, Moldova și Valahia la mijlocul secolului al XVII-lea. Autorul „Cărții călătoriilor” afirma că în unele oraşe „femeile de moravuri uşoare” mergeau din casă în casă cântând, pentru a-şi atrage clienţii. Însă cele mai cunoscute locuri de prostituție erau cârciumile şi hanurile. Călătorul menţiona că femeile care practicau prostituţia erau uşor de recunoscut după modul în care se îmbrăcau, iar unele dintre ele, o dată prinse, erau pedepsite aspru, uneori chiar cu moartea.

Armata celor o mie de târfe

Moravurile din Transilvania secolului al XVII-lea sunt descrise în cronica lui Georg Kraus

Cronica lui Georg Kraus, fost notar al Sighişoarei, educat la şcoli din ţară şi din străinătate, prezintă aspecte inedite legate fenomenul prostituţiei secolului al XVII-lea. Kraus povestește de prezența armatei sultanului în 1663 în Transilvania, în contextul războiului între otomani și habsburgi. „Câteva din femeile noastre destrăbălate, aflând de poftele urâte ale turcilor şi de aplecarea lor spre desfrâu, multe asemenea uşuratice, femei măritate şi fete, au început să dea năvală la turci. Ele au rămas la turci cu veşminte schimbate şi au fost întrebuinţate de ei ca ţiitoare. Când, însă în cele din urnă, alteţa sa princiară şi domnii s-au văzut că răul se lăţeşte prea mult, iar năvala femeilor sporeşte zilnic şi din ce în ce mai mult, Cuciuc Paşa a fost rugat să pună stavilă neastâmpărului şi vieţii zilnice destrăbate ale turcilor”, scrie Georg Kraus. Peste o mie de femei adunate din locurile prin care a trecut armata otomană – unele provenind din cetatea Corona și împrejurimile acesteia – s-au pripășit pe lângă tabăra otomană. După cum relatează Georg Kraus, un număr destul de mare dintre acestea au fost aduse în piaţa din Sighișoara, unele fiind îmbrăcate în haine turceşti iar altele în hainele lor. Femeile au fost bătute cu nuiele, apoi legate laolaltă cu funii lungi şi alungate din oraş spre locurile lor de baștină. Tot cronicarul Kraus povestește despre câțiva soldați otomani care siluiesc o femeie dintr-o periferie a Brașovului. Soțul nefericitei a încercat să o apere, dar este răpus de turci. Dregătorii orașului  îi judecă pe violatorii ucigași și-i condamnă la decapitare, lucru care aduce brașovenilor mai multe persecuții din partea otomanilor.

Reglementări după epidemia de sifilis

Printre primii medici care se apleacă asupra problemei bolilor cu transmitere sexuală, cercetând istoria prostituției pe meleagurile noastre, se numără doctorul Aurel Voina, medic primar la spitalul „Mârzescu” din Braşov, în perioada interbelică. În broșura „Prostituţia şi boalele venerice în România” (1930) se amintește despre decizia împărătesei habsburgice Maria Tereza de a expedia prostituate împreună cu alți oameni „antisociali” pe Dunăre până la Timișoara, în regiunea Banatului.

Broșura doctorului Voina face o incursiune în istoria prostituției

Prostituatele din închisorile vieneze au fost trimise la Timişoara între anii 1751-1767. Cum acest lucru a contribuit prea puțin la reducerea prostituției, cu timpul, legile imperiale s-au schimbat pentru a considera prostituția ca un rău necesar care trebuia tolerat, dar reglementat de stat. Tot în broșura citată se vorbește despre epidemia de sifilis izbucnită în 1784 în regiunile Caraș-Severin, Arad și Timiș, care duce la măsuri drastice în toată Transilvania. În 1808, pentru ca riscul contagiunii să fie cât mai mic, toți locuitorii Ardealului sunt obligați la o verificare medicală. Iar prostituția este drastic reglementată. Vizitele sanitare periodice devin obligatorii pentru cocote, în caz de boală fiind forțate să se trateze.

Vizitind, în 1828, casele de toleranţă din Pesta, cărturarul Eufrosin Poteca face, în „Foaia” lui Barițiu, o constatare tulburătoare pentru acea vreme: „prostituţia este efectul pauperizării, al şomajului, al celibatului”. Femeile care își vindeau serviciile sexuale erau înregistrate la poliție și plasate sub controlul acesteia. Atunci când erau reținute, prostituatele clandestine erau supuse examenelor medicale, apoi erau puse și ele sub controlul poliției. Legile privitoare la reglementarea sau incriminarea comerțului sexual erau însă destul de puține. În schimb, autoritățile locale erau lăsate să se ocupe de problemă în mare parte singure.

Reclamații la Comisiunea pentru taxarea dării pe venit

„Gazeta Transilvaniei” din 18 iunie 1884, anunță că în data de 30 Iunie, Comisiunea pentru taxarea dării pe venit se va ocupa cu „reclamările farmaciştiloru, clopotariloru, ciorapariloru, putinariloru, tapeţeriloru, împletitoriloru de coşuri, coşariloru” dar și „proprietariloru de case de prostituate”. Altfel, subiectul caselor de rendez-vous din oraș este evitat de ziare, apărând periodic doar materiale de prevenție sanitară. Un scandal cu ecouri în toată presa din Imperiu Austro-Ungar are loc în 1906, odată cu procesul Reginei Riehl, o femeie evreică care conducea un bordel în Viena. Riehl a fost condamnată pentru restrângerea libertății femeilor care lucrau în instituția ei, delapidare, fraudă, subordonare a mărturiei și procurare. Procesul larg mediatizat a provocat eforturi de reformare a reglementării prostituției în întregul imperiu. Odată cu începutul războiului, fenomenul scapă însă de sub control și se răspândește rapid.

Pericolul bolilor venerice

„Gazeta Transivaniei” din 3 septembrie 1910, publică sfaturile doctorului Ioan Popp, medic-colonel în retragere în Sibiu, privitoare la „Lupta în contra morburilor siphilitice”. „Isvorul – direct sau indirect – al morburilor venerice este întreţinerea de legături intime cu fete prostituate, adecă cu fete, cari pentru parale se dau la mai mulţi bărbaţi. Acestea fete devin în curând inficiate ori cu gonoree sau siphilis ori cu ambele morburi şi aşa le lăţesc mai departe”, explică colaboratorul gazetei. De altfel, după unirea Transilvaniei cu Regatul României, în anii ’20, un studiu efectuat asupra a 122 de prostituate din bordeluri din Oradea şi Cluj de dr. Edmund Grund a stabilit că 1/3 au contractat boli venerice din prima lună de activitate şi până la 70% în cursul primelor 6 luni. Secţia de boli de piele, venerice şi sifilis a fost înfiinţată la Braşov, abia la data de 1 ianuarie 1927, la in sistenţele doctorului Câmpeanu, directorul de atunci al spitalului. Secţia avea la început o capacitate de 25 paturi şi funcţiona în două camere ale spitalului vechi, având şi o cameră de tratament. În 1930 s-a mutat în corpul nou construit al spitalului și și-a mărit capacitatea la 50 de paturi și două rezerve.

Pavilionul prostituatelor de la Spitalul Mârzescu

„Chiar dela început s-a putut constata că acest spital nu corespundea cu necesităţile unei secţii dermato-venerice. Bolnavii venerici sgomotoşi, adeseori nedisciplinaţi, tulburau liniştea bolnavilor chirurgicali. Prostituatele erau spitalizate în aceeaşi cameră cu celelalte bolnave şi adeseori fete tinere chiar de la ţară, tratate în spital pentru boli de piele, reveniau mai târziu ca prostituate, bolnave, suferind influenţa nefastă a prostituatelor profesioniste în cursul şederii lor în spital”, relata numărul 5 al revistei „Ardealul Medical”, din 1 mai 1944. În anul 1937, cu ocazia unei inspecţii, ministrul de atunci al Sănătăţii, medic general N. Marinescu, nemulţumit cu situaţia pe care a găsit-o la Spitalul Mârzescu, a dispus imediata mutare a secţiei de boli de piele şi venerice în localul vechi al spitalului, precum şi izolarea prostituatelor în pavilionul din fundul curţii. În 1941, odată cu militarizarea spitalului, pavilionul se transformă în secție chirurgicală pentru operarea răniților aduși de pe front.

„Privegherea prostituţiei”

În Regatul României, „Regulamentul pentru privegherea prostituţiei” din 1899 arăta că prostituatele trebuiau înscrise în registre speciale, din oficiu sau în urma unei cereri formale, şi primeau un libret de sănătate. Fetele trebuiau să aibă o „condică”, unde să treacă vizitele medicale şi numărul clienţilor. Pe baza respectivului carnet, se stabilea impozitul fiecăreia. „Privegherea“ se exercita de către Prefectura Poliţiei, cu concursul unui serviciu sanitar special. Femeile erau supuse vizitelor medicale regulate, de două ori pe săptămână. Bolnavele erau trimise la cură. Legea stabilea că numai femeile puteau fi patroane de bordel. Primarul era obligat să ţină evidenţa tuturor femeilor uşoare din oraş într-un registru special.

„Regulamentul de priveghere a prostituției” prevedea ca Primarul să țină evidența prostituatelor din oraș într-un registru special. Fetele aveau „condicuțe” în care erau trecute rezultatele vizitelor medicale.

Treptat, reglementările sunt recunoscute și în teritoriile care la 1918 au intrat în componența statului român. Înscrierea prostituatelor se realiza la cererea lor, sau prin constrângere cu concursul autorităţilor sanitare sau al poliției. „Condicuța” era, practic, actul de legitimare al prostituatei, „livretul său de muncă”. În Transilvania, în 1919, s-a realizat o uniformizare a condicuțelor, care, în Regat nu aveau o formă comună în toate orașele.  Dimensiunile, formatul, titlul și rubricile cuprinse au fost standardizate, iar constatările medicale în urma controalelor la care se supunea prostituata, erau periodic completate. Înregistrarea prostituatei nu echivala cu stigmatizarea oficială, pe viață, a femeii. Ea putea fi ștearsă din evidențe la retragerea din meserie, dacă se căsătorea, dacă se îmbolnăvea sau dobândea o infirmitate ce nu-i mai permitea exercitarea îndeletnicirii, dacă era minoră şi interveneau părinții săi în acest sens. Nimic nu indispunea mai mult prostituata decât condicuța, ea preferând activitatea în clandestinitate. Numărul prostituatelor clandestine l-a depăşit mereu pe cel al prostituatelor înregistrate, crescând progresiv cu mărimea oraşului.

Fetele cu condicuță
Rolul serviciului sanitar în supravegherea şi controlul prostituţiei în oraşele Transilvaniei predomina în raport cu cel al organelor administrative. Dar, în general, s-a impus colaborarea acestor autorități. Marile orașe din Ardeal elaborează regulamente pentru combaterea bolilor venerice și reglementarea prostituției. Măsurile administrative și sanitare sunt extinse și asupra servitoarelor – categorie profesională afectată de răspândirea bolilor rușinoase.  Conform regulamentelor locale, ambulatorul veneric organizează control medical săptămânal pentru cameristele din hoteluri, chelnerițele, personalul feminin din cafenele şi restaurante care veneau în contact direct cu publicul consumator, femeile din locurile de distracție, baruri, florăresele ambulante.
Afișul Ministerului Sănătății, cu măsuri de igienă și protecție, era obligatoriu în camerele de prostituție.
Patronii femeilor salariate erau în egală măsură responsabili pentru efectuarea vizitei medicale de către angajatele lor. Prostituatele aveau „condicuţe” care trebuiau vizate lunar. Clientul avea dreptul să ceară înainte de a face sex, carnetul cu vizele lunare. Dacă descoperea că fata nu s-a prezentat la controlul medical, putea s-o toarne la Poliţie. Fetei prinse că s-a prostituat fără viză i se interzicea practicarea meseriei. În camerele prostituatelor, pe perete, lângă lavabou, era prins de perete un imprimat al Ministerului Sănătăţii cu instrucţiuni referitoare la măsurile pentru evitarea contactării bolilor venerice. Prostituata putea fi ștearsă din evidențe la retragerea din meserie, dacă se căsătorea, dacă se îmbolnăvea sau dobândea o infirmitate ce nu-i mai permitea exercitarea indeletnicirii, dacă era minoră şi interveneau părinții săi în acest sens. Nimic nu indispunea mai mult prostituata decât condicuța, ea preferând activitatea în clandestinitate.
Câștigurile prostituatelor

În 1921, s-a pus în aplicare legea contribuţiilor directe, potrivit căreia femeile uşoare erau obligate să plătească 10% din venitul realizat. Afacerea era atât de rentabilă în anul 1921, încât chiar şi cu abonamentul intrai greu în bordel duminica şi de sărbători. Din acest motiv, a apărut abonamentul pentru clienţii fideli ai bordelurilor. Pe acesta era trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, şi două menţiuni: una referitoate la faptul că „noaptea întreagă se socoteste două numere”, clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, şi una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonaţi duminica şi în zilele de sărbătoare. Tarifele, la fel ca şi impozitele, erau diferite, în funcţie de categoria bordelului. Se plătea o taxă de intrare, pentru care fiecare client primea un bilet.  În urmă cu un secol, prostituatele din bordelurile braşovene câştigau, în medie, 7.500 de lei pe lună. Doar 10% strângeau peste 10.000 de lei. Cele care îşi făceau meseria acasă nu făceau mai mult de 5.000 de lei. Asta în timp ce un muncitor câştiga, în medie, 2.000 de lei, un avocat – 6.000 de lei, un medic – 9.000 de lei, iar un ministru 54.000 de lei.

„Țigănia”, cartierul bordelurilor

Elevii de liceu şi bărbaţii cu posibilităţi financiare reduse mergeau în „Ţigănie”, pe strada Negoiu. La intrarea în micul cartier al prostituției brașovene, altfel destul de curat, cu case îngrijite, se  afla restaurantul „Ca la mama acasă”. Aici, aglomeraţia cea mai mare era în zilele de simbrie. Nevestele lăutarilor se prostituau pentru a-şi rotunji venitul. În timp ce bărbaţii lor cântau în local, femeile mergeau cu clienţii în casele din spatele localului.

„Abonamentul”, un fel de card de fidelitate pentru clienții permanenți.

Cei care pătrundeau pe străduțele înguste din „Țigănie” puteau să-și aleagă fetele, care stăteau la ferestre ademenindu-și clienții. În fața geamurilor deschise se purtau și negocierile. Frumusețea și vârsta prostituatei, dar și dorințele clientului erau  cele care determinau prețul. Unele prostituate din acea vreme aveau şi un alt loc de muncă. Dar îşi completau venitul, cu banii pe care îi primea de la amanţi. O astfel de femeie avea cam 6-7 clienţi şi nu primea clienţi noi. Casele acelea erau cunoscute de bărbaţii care doreau o relaţie stabilă cu o amantă de profesie. Cea mai cunoscută casă de acest fel era cea a Olgăi, de pe actuala stradă Michael Weiss. Orice bordel avea salon de primire, unde domnii schimbau câteva vorbe, la un pahar de vin sau bere. Îşi alegeau dama, cu care se retrăgeau apoi într-o cameră.

Fetele din „Țigănie” negociau cu clienții din fereastra în care își „prezentau marfa”.

Toate damele aveau un nume format din două silabe, ca Lili, Mimi, Sisi, Bibi. Cele care nu aveau trecere la clientelă erau nevoite să se „pensioneze”. Damele trecute binişor de prima tinereţe aveau trecere în special la adolescenţii timizi.

„Damele” din bordelurile ieftine, situate în preajma Spitalului Militar, în zona în care astăzi se află Magazinul „Star”, nu aveau o viață ușoară. Din când în când, în raziile poliției de moravuri erau adunate, fiind aduse la dispensar pentru control. Atunci când tura de zi „lucra“, tura de noapte se odihnea. Fetele bănuite că ar fi bolnave făceau trotuarul, patronii evitând astfel amenzile sau închiderea stabilimentului. Spitalul era groaza oricărei prostituate, iar controlul sanitar foarte greu de făcut.

Fetele cu berete roșii
În anii ’20, o modă bizară s-a răspândit în țară, pornită de la o măsură luată de Prefectul de Poliție al Bucureștiului, Iancu Safta. Prostituatele făceau trotuarul pe Calea Victoriei, strada Academiei şi Bulevardul Elisabeta, cu geanta la subțioară și beretă în cap. Exasperat de creșterea din ce în ce mai mare a numărului acestora, Safta le-a obligat să poarte berete roșii. Cele identificate astfel urmau să scape  ușor la razii, fără a mai fi duse la post. Efectul produs a fost însă peste măsură de ciudat și poliția nu a putut să-și țină promisiunea. În câteva zile, numărul prostituatelor se dublase. Scos din minți, Iancu Safta, cunoscut pentru măsurile dure, a barat Calea Victoriei cu jandarmi. Toate „beretele roşii” au fost ridicate şi îngrămădite în curtea prefecturii. Prefectul de Poliție a ţinut să facă personal ancheta. Rezultatul l-a adus la un pas să fie destituit. De fapt, nu se înmulţise numărul prostituatelor, ci numărul purtătoarelor de berete roşii. Ghinionul a făcut ca, în curtea prefecturii să fie aduse şi câteva doamne şi domnişoare din lumea bună a Bucureștiului. Safta voise să limiteze prostituţia şi s-o marcheze, dar lansase, fără să vrea, o modă nouă. Beretele roșii au devenit foarte șic pentru femeile din toată România.

Scandalul mutăii bordelurilor din centrul Brașovului

La fel ca în restul țării, la Brașov a existat tendința de a împinge această „industrie” imorală spre periferia orașului. „Gazeta Transilvaniei” din 3 octombrie 1928, anununța închiderea celor cinci bordeluri din Brașov. „Au fost închise cele cinci case de toleranţă din cuprinsul oraşului, iar prostituatele din acele case au fost trimise fiecare în diferite direcţii, majoritatea la urma lor. Aceasta, pentru motivul că patronii stabilimentelor nu s-au conformat hotărârei Primăriei Municipiului Braşov de a-şi muta localurile la periferia oraşului, destinate de Primărie”, cita publicația din buletinul informativ al Prefecturii Poliției.

Prostituatele din casele de toleranță închise au fost expulzate din oraș.

Nici obligarea bordelurilor de a se muta nu este pe placul unor locuitori din zonele vizate, care protestează printr-o plângere, publicată în numărul „Gazetei Transilvaniei” din 5 octombrie 1928. „Autorităţile din localitate au dispus închiderea localurilor prostituatelor de lângă Spitalul Militar. Nu cunoaştem motivele mai de aproape, dar noi muncitorii nu putem decât aplauda dispoziţia aceasta a autorităţilor. Ceea ce ne interesează însă şi ne doare şi considerând-o ca o insultă la adresa muncitorilor, este că autorităţile au admis ca să fie deschisă casa prostituatelor în str. Dorobanţilor No. 10. Ştiut este că partea aceasta a oraşului e în plină desvoltare. Cartierul Blumena e un cartier muncitoresc plin cu fabrici. În strada Roşiorilor, colţ cu cea a Dorobanţilor e situat Căminul muncitoresc. Lângă Cămin în stânga e fabrica Schiel cu cca. 500 lucrători, iar în dreapta e fabrica Scherg cu vreo 800 lucrătoare. Lucrătorii şi lucrătoarele în mare parte trec zilnic prin str. Dorobanţilor la lucru (…) Protestăm cu toată puterea contra mutării stabilimentelor”, se arăta în plângere.

Un politician brașovean, protectorul proxeneților

Protestul muncitorilor are ecou până în presa centrală, ziarul „Dimineața” din 6 octombrie 1928 publicând un amplu material sub titlul „Scandalul cu casele de toleranţă în Braşov”. „O delegaţie de muncitori s-a prezentat la redacţia noastră şi ne-au rugat să ne facem ecoul cererii lor. Muncitorii nu vor să îngădue deschiderea unui local de desfrâu în mijlocul lor”, anunța cotidianul. Fără a nominaliza, ziarul dezvăluie intervenția sus-pusă a unui deputat liberal. „Patronii au încercat tot felul de intervenţii, însă fără folos. În cele din urmă, au primit o ofertă din partea unui deputat liberal, prin care alesul naţiunei se angaja ca în schimbul rotundei sume de 200.000 lei, să le aranjeze afacerea la minister“, dezvăluia „Dimineața”.

Aprigă contestatară a politicii liberalilor, „Gazeta Transilvaniei” , o zi mai târziu, preia articolul din „Dimineața” , cerând imperativ „Să nu se mușamalizeze!”. Deși nici publicația brașoveană nu dezvăluie numele protagonistului scandalului, precizează că este vorba de un avocat brașovean, deputat și membru al consiliului local. „Cum poate funcţiona ca membru al consiliului comunal, o persoană, care pentru 200.000 lei primiţi din partea negustorilor de carne vie, şi-a luat nobila sarcină de a lucra contra hotărârei consiliului?”, întreabă gazeta în finalul materialului. Până la urmă, prefectul de poliţie din Braşov, Aurel Ghinea, după mai multe amânări, a executat dispoziţia de evacuare forţată a stabilimentelor. Prostituatele au fost triate şi apoi trimise în localitățile de origine, iar localurile sigilate.

Interzicerea bordelurilor din 1930

La sfârșitul deceniului III este elaborată o nouă lege de către Direcția Generală a Serviciului Sanitar. În baza acesteia, persoanele care voiau să practice în continuare această meserie o puteau face, riscând însă închisoarea. Contaminarea venerică devine penală, fiind sancționată cu 3 luni, până la un an închisoare. Dar cea mai drastică măsură este interzicerea bordelurilor. După mai multe discuții, „Legea sanitară și de ocrotire” este adoptată la 14 iulie 1930. Chiar dacă domiciliul prostituatei nu mai putea fi într-un local de consumație publică, ea putea să-și facă în continuare meseria în locuinţe închiriate. Casele de toleranţă s-au transformat îndată în „camere mobiliate pentru adăpostirea prostituţiei”. Pe uşile camerelor erau trecute cărţile de vizită ale fetelor cu specificarea orelor de „primire”. Zgomotele erau deseori deranjante, lucru care ducea la numeroase reclamații depuse de vecini la Prefectura Poliției. Dar afacerea mergea ca pe roate. De multe ori, poliția și medicii dădeau aviz medical prostituatelor, chiar dacă ele nu erau controlate de niciun doctor. Doctorii implicaţi câştigau până la 10.400 de lei lunar.

„Condicuța”, înlocuită cu „fișa de sănătate”
Articolul 305 al legii, interzicea cu desăvârşire casele de prostituție şi orice stabilimente sau localuri unde se practica prostituția. Contravenienţii, precum şi cei care exploatau sub orice formă prostituatele, erau pasibili de amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, iar în caz de recidivă puteau fi pedepsiți cu închisoare până la 6 luni. Legea îngăduia femeii să se prostitueze pe cont propriu, dar îi pretindea să fie sănătoasă. Articolul 297 al legii prevedea că toate persoanele care prin împrejurările în care trăiau erau expuse la contractarea bolilor venerice sau transmiterea lor, erau supuse unei supravegheri medicale speciale, prin examinări periodice gratuite. Pe baza sesizărilor autorităților administrative şi polițienești, autoritatea sanitară locală desemna persoanele care urmau a fi supuse supravegherii medicale speciale. Principiile de bază ale acestei legi au fost detaliate și în Regulamentul pentru combaterea bolilor venerice publicat la 3 martie 1933 în Monitorul Oficial. Vechea condicuţă de prostituţie a fost înlocuită cu o fişă de sănătate care a devenit confidenţială şi cuprindea starea de sănătate a persoanelor. Spre deosebire de condicuță, fişa putea fi controlată doar de autoritățile sanitare. Neprezentarea posesorilor de fişe de sănătate la examenul periodic, era sancționată prin lege.

„Camerele speciale” ale restaurantelor

După numai un an de la scandalul mutării bordelurilor brașovene, patronii unor localuri – cafenele, restaurante – au readus prostituatele în centrul Brașovului. Întreprinzătorii au amenajat „camere speciale“ în care se practica prostituția. Clienții erau racolați în local prin intermediul unor spectacole nocturne „obscene”. O anchetă publicată de ziarul „Dimineața” din 19 aprilie 1929 constată că traficul de carne vie a luat proporţii în „camerele” speciale ale restaurantelor din Brașov. „Prefectul de poliţie a dat acum o ordonanţă prin care, prostituatele clandestine vor fi condamnate la o lună închisoare şi expulzate din oraş. Ordonanţa actuală prevede o serie de sancţiuni drastice şi împotriva negustorilor cari se ocupă cu acest fel de comerţ! Un început de aplicare a acestei ordonanţe, s-a făcut cu prilejul raziei recente când au fost arestate opt femei de moravuri uşoare, iar patronii celor două case de toleranţă, au fost amendaţi şi trimişi în judecată”, mai anunță publicația. Razia condusă de prefectul Poliției, colonelul Voina și de Nicolae Crăciun, directorul Poliției, fusese anunțată și de „Gazeta Transilvaniei” din 14 aprilie 1929. Cele două stabilimente, foste bordeluri transformate în cârciumi, „La Szilagyi” și „Lampa verde” sunt  închise, iar 14 femei de moravuri uşoare – initial, câteva escaladaseră ferestrele și reușiseră să fugă – sunt expulzate în locurile de baștină.

În 1928, Primăria Brașov a hotărât mutarea bordelurilor la periferia orașului de atunci.

Funcționară onorabilă, confundată de poliție cu o prostituată

Directorul Poliției din Brașov, Nicolae Crăciun, ajunge în vizorul presei, după ce, într-una dintre razii, din exces de zel, agenții săi ridică noaptea din camera ei de hotel o femeie onorabilă, confundată cu o prostituată. „O funcţionară, din comuna Bod, a scăpat trenul şi necunoscând pe nimeni în Braşov, neavând pe cineva la care s-ar putea adăposti peste noapte s-a dus la un hotel. Peste noapte agenţii lui Crăciun nemeresc cu razia lor şi la hotelul unde descinsese funcţionara. E ridicată în miezul nopţii şi dusă, sub învinuirea că practică prostituţia clandestină, la poliţie, unde a fost reţinută până a doua zi în tovărăşia hoţilor, prostituatelor veritabile şi a beţivilor scandalagii”, relatează ziarul „Universul” din 16 februarie 1930. După o noapte de groază, funcționara angajată la „Casa Comunală de Asigurări” din Bod este eliberată, dar reputația ei este distrusă. Agenții de poliție n-au putut aduce nici cea mai mica dovadă pentru reținerea ei.

Prostituate minore la casa de toleranță „Veneția”

Patronii caselor de toleranță mituiau Poliția pentru falsificarea actelor de identitate ale prostituatelor minore.

Deși aproape în toată țara bordelurile sunt închise, la Brașov continua să funcționeze ultimele astfel de stabilimente din țară. Iar scandalurile se țin lanț. Două minore dispărute din Miercurea Ciuc sunt descoperite practicând prostituția în casa de toleranță „Veneția” din Brașov, condusă de un anume domn – nume predestinat” – Pesterlitz. Din nou sunt acuzați oameni din poliție, care ar fi ajutat la falsificarea actelor fetei pentru a figura în evidențe ca având peste 18 ani. „Azi dimineaţă s-a prezentat la d. prim procuror Ioan Popovici un funcţionar de la o instituţie din localitate, care a afirmat că ştie unde se află minorele dispărute. Denunţătorul a indicat casa de toleranţă Veneţia. Proprietarul a fost adus în faţa procurorului împreună cu una din pensionarele sale minora Bod Wilma. La primele cercetări, aceasta a declarat că ar fi fost ademenită de un anume Schmit Bandi, care a plasat-o apoi la Veneţia. Minora a mai declarat că în această casă se mai află şi alte minore, care însă au putut obţine acte că au mai mult de 18 ani. Cercetările urmează acum la casa de toleranţă „Szilagy”. Fata Bod Vilma a fost predată familiei”, scrie corespondentul ziarului „Dimineața” pentru ediția din 16 noiembrie 1930. Anchetatorii au stabilit că Pesterlitz mituise un poliţist pentru falsificarea actelor de identitate ale minorelor.

Împrumut ilegal pentru o casă de toleranță

Pesterlitz, patronul bordelului „Veneția” și traficant de minore dovedit, este implicat și într-un alt mare scandal din epocă. În 1932, Arsenie Vlaicu directorului Băncii „Brașoveana” este condamnat de Tribunalul Brașov pentru bancrută frauduloasă la 1 an şi două luni închisoare. Acesta – după ce banca încetase plățile, aflându-se în dificultate – a mai împrumutat 200.000 de lei lui Pesterlitz. Directorul Vlaicu considera, conform martorilor, că banii investiți într-o casă de toleranță „sunt plasați în cea mai rentabilă afacere”. Deși, la acel moment, o astfel de activitate era interzisă legal. „Gazeta Transilvaniei” din 10 iulie 1932 relata că procesul s-a desfășurat „într-o atmosferă încărcată şi plină de jale pentru micii deponenţi ale căror economii au fost nimicite de directorul acestei Bănci, prin indolenţa comitetului şi a consiliului de administraţie, cari solidari au fost supuşi a plăti pagubele pricinuite”.

Mită pentru șefii poliției

Șefii Poliției Brașov, acuzați că primesc mită de la patronii bordelurilor.

Un an mai târziu, în 1931, prefectul și directorul Poliției Brașov sunt destituiți. O anchetă condusă de inspectorul general Milozi la chestura poliției Brașov descoperă mai multe afaceri ilegale. Ziarul „Curentul” din 6 iulie 1931, sub titulul „Poliția în slujba caselor de toleranță”, citând rezultatele anchetei scrie: „Conducătorii Poliției locale vegheau asupra caselor de toleranţă şi a prostituţiei clandestine. Dar ei erau pur şi simplu, salariaţii acestor negustori de carne vie. Pentru a trece cu vederea, şi a tolera lucruri scandaloase, poliţiştii, primeau o… modestă remuneraţie lunară, de câteva mii de lei. Aceasta reiese din declaraţiile «negustorilor» Szilagi şi Pesteritz, declaraţii anexate la dosar”. Șefii Poliției Brașov ar fi primit sume mari de bani în plic, șantajând o angajată a localului „Gaura Dulce” că o vor expulza în Ungaria. Pentru menținerea în funcție a polițiștilor corupți, deși faptele lor ar fi fost notorii, ziarul acuză politicienii național-țărăniști, care le-ar fi asigurat protecție.

Lotvony, corupătoarea de minore

În 1934, Poliția descoperă mai multe case de perdiție clandestine în care erau exploatate minore. Una dintre acestea funcționa în plin centrul Brașovului, pe str. I. C. Brătianu 35. Este arestată Irina Lotvony, o femeie originară din Ungaria. Femeia patrona o casă de perdiție clandestină. „S-a făcut vinovată de ademenire de minore, pe care le exploata apoi în casa ei, izbutind să atragă aci numeroase persoane din lumea braşoveană (…) A fost arestată patroana casei şi una din pensionarele sale, care au fost duse la poliţie. Asupra cercetărilor de până acum, s-a format un voluminos dosar, in care se cuprinde o serie de constatări destul de grave. Cercetările continuă,, spre a se stabili numărul victimelor ademenite de Irina Lotvony. Aceasta este originară din Ungaria şi s-a măritat de curând la Braşov cu un oarecare Topor, spre a nu fi suspectată de autorităţi”, dezvăluie „Universul” din 18 octombrie 1935.

Femeile ușoare, momeală pentru cartofori

În alte bordeluri clandestine se organizau adevărate tripouri, prostituatele atrăgând clienții pentru a juca sume mari de bani. „S-a descoperit în strada Decebal o adevărată speluncă, unde se află o casă de toleranţă clandestină şi un tripou. Printre fetele de acolo a fost găsită şi minora Maria Nistor, dispărută dela domiciliul părinţilor săi. Au fost găsiţi şi mai mulţi indivizi bănuiţi de o crimă săvârşită anul trecut în localitate (…) Se crede că în aceste taverne, unde se joacă pe o scară întinsă jocuri de noroc, anumite femei atrăgeau pe naivii cu bani, pe cari apoi îi jefuia o bandă de triseuri”, se arată în ziarul „Universul” din 21 octombrie 1934. Subiectul femeilor ușoare din Brașov, care atrag militari în saloane ilegale de jocuri de noroc era deplâns și de ziarul „Curentul” din 7 iulie 1934: „ în barul Pelikan se scaldă artistele cu şampanie şi nimeni nu pune în urmărire acele persoane să vadă de unde şi prin ce mijloace reuşesc să câştige atâţia bani încât să-şi permită luxul acesta, astăzi când mulţi nu pot să-şi câştige nici o pâine neagră ? (…) Foarte mulţi militari au pornit pe-o pantă greşită, prin aceste taverne zise şi baruri unde în braţele artistelor şi sub influenţa şampaniei îşi varsă necazurile zilei”.

Volănașe iredentiste
Barul „Pelikan” intră și în 1937 în colimatorul ziarului „Curentul”. Dansatoarea de cabaret Miss Magdalena, protagonista dansului „Cavaleria ușoară”, care-și ridică cu ușurință volănașele rochiței, este acuzată de… iredentism. „Rochia are volane roş, alb şi verde, culorile naţionale maghiare… E ruşinoasă şi inadmisibilă toleranţa autorităţilor civile şi chiar militare la aceste manifestaţii ale iridenţei maghiare”, scrie cu indignare ziarul, în ediția din 10 iulie .

Prostituție în spatele restaurantelor de lux și în camera închiriate

Cu toate restricțiile noii legi, prostituția din stabilimentele de lux continua nestingherită. Stabilimentele, având printre clienți și protectori oameni influenți, funcționau sub masca unor restaurante elegante şi scumpe, de multe ori cu program de cabaret și dansatoare sumar îmbrăcate, cu statut incert. Fetele erau frumoase şi educate, îmbrăcate elegant. Multe dintre ele vorbeau franceză şi engleză. Aventurile sexuale erau găzduite de camerele hotelurilor din vecinătatea localului, la fel de luxoase. În alte cazuri, portarii sau recepționerii se transformau în plasatori, procurând clienți prostituatelor în schimbul unei părți din câștig. „Hotelurile cu camere de închiriat pentru câteva ore pentru perechi, fără luarea datelor personale”, aveau drept de funcționare doar cu autorizație emisă de Prefectura Poliţiei și trebuia să respecte anumite reguli de funcționare impuse de municipalitate. Existau și proprietari întreprinzători care închiriau camere pentru bărbații doritori de experiențe picante. O întâmplare din 1938, relatată de ziarul „Universul” din 25 mai, a scandalizat Brașovul. Profesorul pensionar Gustav Greff a încercat să-și facă fiul să renunțe la viața depravată pe care o ducea. Tânărul, împreună cu un prieten, Wilhelm Schmiedt, închiriaseră o camera în care își petreceau timpul cu o prostituată. Urmăriți de bătrânul profesor, cei doi sunt abordați în plin centrul Brașovului, pe promenadă.  Agasați de discursul moralizator al părintelui îngrijorat, cei doi tineri ajung să-l bată cu sălbăticie, lovindu-l de mai multe ori cu cuțitele. Profesorul a fost internat în stare gravă cu mai multe tăieturi și fracturi.

„Pelikan Bar” și „Parisien Grill”

Reclame pentru barul „Pelikan” din „Brassói Lapok”

Cele mai râvnite localuri frecventate de prostituatele de lux din Brașov erau „Pelikan Bar”, din actuala Piaţa Sfatului, şi „Parisien Gril”, la capătul actualei străzi Nicolae Bălcescu (clădirea fostului restaurant „Pizza Iulia”). Aici erau restaurante elegante şi foarte scumpe. Fetele erau foarte frumoase şi educate. Vorbeau franceză şi engleză. Toaletele lor erau comandate direct de la Paris. La cererea discretă a clientului, fata de la garderobă îi prezenta fata, explicând ce acceptă şi ce preţ are. Cel mai căutat program de noapte era spectacolul de cabaret al localului „Parisien Grill”, unde o dansatoare de culoare făcea furori. La „Pelikan Bar”, atmosfera era întreținută de o renumită trupă de jazz, condusă de Antal Berci. Sala de dans atrăgea numeroase perechi. Doritorii de aventuri fierbinți puteau închiria, tot aici, camere luxoase. Un hotel foarte căutat de oamenii cu dare de mână pentru o aventură de noapte cu dame de lux era hotelul Continental, aflat la capătul actualei străzi Castelului. Clădirea de secol XIX a fost ridicată în stil neobaroc, cu basoreliefuri și ornamente mari și generoase, era locul cel mai căutat de turiști pentru a înnopta.

Personal bine plătit
Foarte discreți, membrii personalului erau printre cei mai bine plătiți din Brașov. Contractul dintre patronul restaurantului-bar „Parisien Grill“ din Braşov şi salariaţii săi, publicat în „Buletinul Muncii” din 1 septembrie 1938 menționa: „Remiza se fixează la 15% calculată la nota de plată a clienţilor, din care îi revine 2% tal-chelnerului, iar restul de 13% se împarte egal între toţi chelnerii. Nicio adăugare la nota de plată a clientului nu se poate contopi cu remiza, ci în acest caz remiza se va specifica separat. Achitarea remizei se face săptămânal, fără alte reţineri decât cele legale. Pe lângă remiză, chelnerii mai primesc la începerea şi terminarea serviciului câte o cafea sau ceai, iar în timpul nopţii, după ora 12, câte o mâncare”.

Ascunzișuri pentru infractori

Pe lângă prostituate, în localurile de noapte puteai găsi tot felul de escroci sau infractori urmăriți de poliție, care căutau să-și piardă urma. Și unii și alții știau că aici era locul unde se puteau cheltui sau încasa bani „negri”. În ziarul „Universul” din 15 noiembrie 1938, este povestit cazul unui fals negustor de pietre prețioase. Escrocul a vândut două pietre false, pretinzând că sunt opale. Victime au căzut chiar patronii localului.

Un salahor fugit din București, Dionisie Kesdi, după ce furase bijuterii de jumătate de million de lei din casa pe care o renova, este prins la Brașov într-o casă de perdiție. Agenții de poliție descind în localul rău famat din strada Straja Ţării 61, proprietatea lui Ștefan Ciorvăț.   Matroana bordelului, ajutată de o prostituată, reușise deja să-l lase pe hoț fără nicio lețcaie din banii furați. Imediat după comiterea furtului de jumătate de million, Kesdi a plecat la Braşov. Aici a tras de-a dreptul la un local rău famat unde a benchetuit în tovărăşia prostituatei Frida Schuster. Aceasta din urmă, la îndemnul patroanei localului, l-a silit pe hoţ să bea cu nemiluita. Pe lângă sticlele de șampanie golite, matroana, Ecaterina Horvat, i-a încărcat note de plată cu multe alte băuturi pe care acesta nici nu le consumase. „Tot patroana Ecateria Horvat l-a îndemnat să ofere bacşişuri boereşti diverselor prostituate din local şi lăutarilor”, notează ziarul „România” din 27 mai 1940.

Bordelurile, din nou legale în 1943

Anul 1943 şi contextul celui de-al Doilea Război Mondial marchează revenirea casei de toleranţă şi a ocupaţiei de „patron de bordel”. Este incriminată doar practica clandestină a prostituţiei. O noutate o constituie „Livretul de economii” al prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casa de Economii 10% din încasările zilnice ale femeii.

În lupanarele din anii ’40, clienţii erau conduşi în salonul de primire, unde socializau la un pahar de tărie. Dama de companie işi prelua clientul şi se retrăgeau împreună în cameră. Multe dintre fetele din bordelurile de lux trăiau în două lumi paralele: ziua aveau un loc de muncă onorabil, iar seara se transformau în dame de consumaţie pentru a-şi completa veniturile. O astfel de femeie avea cam 6-7 clienţi şi nu primea clienţi noi. În general, acest serviciu era solicitat de către domni cu posibilităţi financiare mari, care îşi doreau o relaţie stabilă cu o amantă de profesie. În vara lui 1944, o prostituată făcea următoarea declaraţie cu privire la tarifele personale: „500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

Cataloage de prezentare cu pozele „fetelor”

Catalogul de prezentare a „fetelor” putea fi cerut la recepția hotelului.

În spatele localului „Parisien Girl” și, de asemenea, în spatele hotelului „Continental”, în curți interioare, prostituatele au camerele lor. Accesul se făcea de pe o lungă terasă de lemn, pe care fetele ieșeau să-și fumeze țigările, între doi clienți. „Clopotul de Aur”, din spatele hotelului „Continental” și „Cheia de Aur”, de lângă restaurantul „Parisien Grill”, devin cele mai frecventate case de perdiție. Clienții hotărâți știu cum să ceară, cu discreție, catalogul fetelor de la garderobierele localurilor sau recepționerii hotelurilor.  Aici găsesc pozele fetelor, ce şi cum acceptă şi ce preţ are fiecare. „La Sebeni” erau numele a 2 bordeluri. Unul dintre ele se afla pe o ulicioară ce dă în strada 13 Decembrie. Cel de-al doilea pe o străduţă mărginașă din zona actualului mall AFI, lângă un copac cu magnolii. Cel mai vesel stabiliment era în spatele Liceului „Principesa Ileana”. La numărul 50 se găsește una dintre cele mai frumoase clădiri ale Brașovului.

În spatele hotelului „Continental”, în curtea interioară, erau amenajate camere individuale pentru prostituate.

Damele de companie, recalificate ca tractoriste

Din bordeluri, prostituatele au fost trimise de regimul comunist pe ogoare.

După război, odată cu instaurarea regimului comunist, prostituatele au fost recalificate în meserii proletare. În decembrie 1949, autorităţile comuniste au decis desfiinţarea caselor de toleranţă. Statul comunist a demarat o misiune de reeducare a femeilor uşoare. Prostituatele au fost trimise în centre, pentru „adaptarea lor la exercitarea unei meserii şi a redresării lor morale”. În 1948, spre jalea populaţiei masculine a oraşului, s-au desfiinţat casele de toleranţă. Cele mai multe dame au fost duse la Budila, la o şcoală de reeducare. Şcoala de corecţie a funcţionat în conacul medieval din Budila. În 1950, mai multe ziare își trimit corespondenții la Budila. Regimul pornise o campanie de propagandă, iar publicațiile, la unison, urmau indicațiile guvernului comunist. O serie de reportaje, în tonul proletar al epocii, sunt publicate de „Viața Capitalei”, „Universul” și „Adevărul”.

Castelele din Budila
Toate cele trei castele din Budila şi-au pierdut funcţiunea rezidenţială odată cu naţionalizarea, iar în anii 1950 au ajuns să adăpostească Școala de corecţie pentru fete, unde au fost aduse prostituatele din Brașov. Desfiinţată în 1964, şcoala de corecţie a fost înlocuită în 1965 de o şcoală profesională cu internat, înlocuită, la rândul ei, la sfârşitul anilor 1960, de Liceul Agroindustrial Budila. Cele trei castele au fost bine întreţinute până în 1982, când liceul agricol a fost mutat la Prejmer. Din acel moment a început decăderea ansamblurilor arhitectonice. Castelele au fost transformate în adăposturi pentru animale şi, ulterior, părăsite, iar iazul din parcul castelului Mikes a fost asanat, după ce, din cauza lipsei de întreţinere, începuse să inunde subsolurile caselor din vecinătate. Retrocedat moştenitorilor familiei MIKES, aşa-numitul castel Béldy Pál şi-a regăsit funcţionalitatea la sfârşitul primului deceniu al secolului al XXI-lea, intrând intr-un proces de reabilitare. Castelele Mikes şi Nemes sunt retrocedate și în curs de renovare.

118 eleve la Centrul din Budila

Unul dintre conacele din Budila transformate de comuniști în școală profesională.

„În mijlocul unui imens parc, cu pomi seculari, străjuite de ziduri înalte şi şanţuri croite parcă pentru a le izola de restul lumii, se înalţă, cele trei castele din Budila (Braşov) ale foştilor grofi Mikes, Boelde şi Nemeş (…) Zeci de ani au huzurit în cele peste 30 de saloane ale castelelor numai 7 persoane. Anul trecut, la 15 iulie, stemele foştilor conţi şi baroni au fost înlăturate de pe frontispiciile castelelor. Izului de mucegai şi trândăviei dintre ziduri i-a luat locul prospeţimea vieţii noi. În saloanele în care trândăveau foştii grofi, Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale a deschis un nou centru de reeducare”, scrie cu patos revoluționar „Viața Capitalei” din 2 februarie 1950. La acel moment, în noul Centru de reeducare de la Budila se aflau 118 eleve, în marea majoritate tinere sub 25 de ani. Ziarului înfiera „morala putredă a societăţii burgheze și filmele americane”care le-ar fi împins pe tinerele fete la marginea prăpastiei.

Imnuri muncitorești cântate de fostele prostituate

Propaganda comunistă lăuda transformarea femeilor „deficiente moral”.

În 6 februarie 1950. Ziarul „Universul” face, la rândul său, un reportaj în centrul de reeducare. Articolul, mult mai documentat, descrie centrul ca fiind un fel de fabrică în care lucrau femei în salopete. De fapt, „deficiente moral”, care erau „reeducate”, ca viitoare tractoriste, mecanici, electriciene, bobinatoare. Câteva învățau să conducă tractoare. Greu de înțeles în ziua de azi cum reușeau fostele angajate ale bordelurilor să priceapă cursurile de desen industrial, electrotehnică și tehnologie,  la venirea în centru majoritatea fiind analfabete. Pentru început, treceau prin centrul de alfabetizare, în care, învățătoarea din sat se străduia să le învețe să scrie și să citească.  Centrul avea, de asemenea, o bibliotecă, un teren de sport și un club pentru „programe artistice”. Reporterul ziarului „Universul” a stat de vorbă cu tânără care a lucrat slujnică, încă de la vârsta de 8 ani. La 11 ani a ajuns ucenică la un salon de coafură, apoi, la 17 ani, prostituată într-un bordel din Constanța. Cea mai vârstnică elevă, o fostă „actriță de varieteu”, trecută în turnee prin toate marile orașe europene, învăța meseria de strungar. „Adevărul” din 8 februarie 1950, încheie un reportaj de „aspect și impresii” de la Centrul de Reeducare Budila, descriind cum elevele de acolo trec uliţa satului în coloană cântând imnuri muncitoreşti, în admirația populației locale. Se pare că bărbații din Budila acelor vremuri s-au bucurat nu numai de talentele artistice ale fetelor de la Centrul de Reeducare. Câteva mărturii, spuse cu jumătate de gură de câțiva localnici, au rămas înregistrate într-un documentar MIXTV Brașov din 2010.

Echipa artistică de la Budila
Manifestările regimului comunist aveau uneori un umor involuntar greu de trecut cu vederea. Ziarul „Universul” din 26 iulie 1950 face – într-un scurt articol – rezumatul unui „festival artistic pentru copii”, desfășurat cu ocazia deschiderii unei tabere de vară. Pe scena Căminului „9 mai” din Bușteni, echipa artistică a fetelor din centrul de reeducare Budila a executat „Baletul bogatului şi al săracului“ și „Dansul Păcii”. Programul, după cum relatează ziarul a fost foarte reușit.

Fetele lui moș Onofrei

Termenul de prostituţie a fost eliminat din primele dicţionare editate în timpul regimului comunist, iar practicarea „celei mai vechi meserii din lume” era pedepsită cu până la trei ani de închisoare. Nu au mai existat statistici oficiale despre numărul prostituatelor, dar sexul pe bani nu a dispărut niciodată.

Anchetă din oficiosul local, semnată de maiorul Emanoil Panțel.

La jumătatea anilor ’60, începe o perioadă de destindere. Miliția însă este cu ochii în patru. În 23 aprilie 1969, oficiosul local „Drum Nou” publică o amplă „anchetă socială” semnată de maiorul Emanoil Panțel de la Inspectoratul municipal de Miliţie . Însemnările anchetatorului penal îl au în vizor pe un pensionar de 68 de ani, Ion Onofrei, de pe strada Alexandru Vlahuţă nr. 57, care își transformase locuința într-un adevărat bordel. „Când am intrat în locuinţa bătrânului, senzaţia de repulsie este greu de explicat. în cameră o mizerie şi o murdărie respingătoare. în cele două paturi lâncezea «unchiul» şi cele patru «nepoate», găzduite, de asemenea, ilegal”, povesteșta maiorul în articol. Foarte tinere, cu vârste între 19 și 22 de ani, fetele „cotizau” bătrânului bani, țigări și băutură.

Târfe-spion

În 1968 are loc prima ediție a Festivalului „Cerbul de Aur”. Evenimentul s-a bucurat de invitati din tarile blocului comunist, dar si de dincolo de Cortina de Fier. Odată cu reînnodarea  relațiilor cu Occidentul, Poiana Brașov se umple de turiști străini. Pentru fetele dornice să-și câștige existența din afaceri amoroase se deschide o adevărată mina de aur. O situație pe care Securitatea s-a decis să o folosească în beneficiul ei. În barurile și cluburile frecventate de străini, prostituatele sunt informatoarele poliției secrete. În scurt timp, se decide înființarea unei secții ultrasecrete a Direcției de Informații Externe, care să specializeze prostituatele în culegerea de informații. Într-un interviu din 2009 pentru „Sunday Times”, Mihai Pacepa, generalul fugit în SUA în 1978, a dat mai multe detalii despre activitatea secretă a „târfelor-spion” din perioada comunistă.  Activitatea secției era condusă de colonelul Cristian Scornea. În rândul vârfurilor Securității, se născuseră adevărate legende despre performanțele sexuale ale fetelor lui Scornea, care scoteau documente secrete de la victimele lor, folosindu-se de poșete cu pereți dublii.

Brașovul, centru de formare pentru lucrătoarele sexuale ale Securității

Generalul Pacepa a dezvăluit că „lucrătoarele sexuale” ale Securității sufereau adesea operații estetice pe organele genitale pentru a-și intensifica performanța. „Fiecare candidat a fost filmat în secret făcând dragoste; cei selectați au fost ajutați să-și perfecționeze tehnica sexuală de către ofițeri specializați”, a susținut Pacepa. Ciudatele afirmații au fost întărite de declarația data sub anonimat de un om care a format şi a condus o reţea de spionaj pentru România, înainte de Revoluția din 1989. „Erau centre de formare în acest sens, la Braşov, în trei locuri diferite, şi lângă Bucureşti, în apropierea comunei Brăneşti, pe vechiul drum către litoralul Mării Negre. În aceste locaţii se ţineau cursuri speciale de 6 luni, 12 luni sau 18 lunii”, dezvăluia fostul ofițer în  4 aprilie 2009, în ziarul „Libertatea”. Prostituţia ca muncă în serviciile secrete intra într-o nouă eră în Republica Socialistă România.

Existau însă și numeroase păsări de noapte” care lucrau independent. Raziile Miliției le ridicau, de cele mai multe ori, din camerele de hotel ale turiștilor străini. Un articol, cu titlul „Bibelou de porțelan”, apărut în 13 septembrie 1982, în Scânteia Tineretului, vorbea despre fenomenul prostituției din acele vremuri. Potrivit articolului, existau două tipuri de proxeneţi: „curaţi” – cei care-şi puneau locuinţele la dispoziţia prostituatelor şi „stricaţi” – cei care trimiteau fetele pe străzi.

Povestea Andreei, spioana sexuală de la Hotelul Aro

Generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa, adjunct Direcției de Informații Externe, a fugit în SUA în 1978. Zece ani mai târziu, în 1987, Pacepa a publicat „Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief”, prima carte occidentală care a dezvăluit viața cuplului Ceaușescu și felul în care Securitatea slujea cuplul dictatorial. În cartea care a făcut mare vâlvă la acel moment, fiind citită la postul de radio „Europa Liberă”, era detaliată povestea unei prostituate de lux din Brașov. Tânăra reușise, prin mijloace sexuale, să racoleze pentru serviciile secrete românești un consilier NATO. „Andreea” era o brașoveancă de 21 de ani, fiica unui fost deținut politic, fusese instruită de Securitate în arta seducției. Lucra, conform descrierii din carte, „pe post de chelneriţă într-un restaurant de lux, unde angajatele participau la spectacole îndrăzneţe”. Cel mai probabil era vorba de Barul de Noapte al hotelului „Carpați” (actualul „Aro”), unde balerinele aveau ținute foarte decoltate. Aici, „agăța” turiști vest-germani, deveniți ținte ale Securității. Malek, un inginer chimist născut în Germania, specialist în arme chimice, era proprietarul unei fabrici de armament în Cascais, Portugalia. Armele fabricate aici intrau în dotarea armatelor țărilor vestice. Având interese de afaceri în România, inginerul de aproape 50 de ani, a fost momit de Securitate la Brașov. Ministerul Comerțului Exterior din acea vreme i-a pregătit o vacanță de o săptămână la hotelul Aro. Camera era bine echipată cu camera de filmat și microfoane ascunse.

Ceaușescu, peștele Andreei

Securitatea filma partidele de sex ale străinilor cazați în hotelul „Carpați”.

Aventurile sexuale cu Andreea au fost filmate în detaliu, dar nu a fost nevoie de folosirera armei șantajului. Andreea a fost învățată să cultive o relație de lungă durată. Îndrăgostit până peste cap, Malek a fost convins de tânăra lui amantă să aducă mostre de arme și documentație tehnică. În final, tomnaticul amorez a contribuit esential la modernizarea trupelor chimice conduse de generalului Mihai Chițac. La un moment dat, soția lui Malek, a trimis personal lui Nicolae Ceaușescu o scrisoare în care amenința că va da în vileag activitatea soțului ei, dacă autoritățile nu-i retrag viza de România. A fost nevoie de trimiterea Andreei la Viena și interzicerea, de ochii lumii, a intrării afaceristului german în România. Pentru a disimula cât mai bine activitatea frumoasei spioane sexuale după plecarea în Austria, familia ei rămasă la Brașov – mama și un frate – a fost ridicată  de Securitate. Cei doi au fost ulterior șicanați ani în șir. De la început, acțiunea de spionaj, având-o ca eroină pe Andreea, a fost coordonată personal de Ceaușescu. Dictatorul, foarte implicat și în alte povești similare,  a fost – într-un fel – peștele Andreei.

Greu de prins, după ’90

După democratizarea din 1990, deși rămâne o faptă penală, prostituția începe să capete amploare. Fetele de pe marginile șoselelor și din parcările de TIR-uri străine se înmulțesc an de an.  Riscul unei pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani nu sperie pe nimeni. Mai ales că un caz de prostituție este foarte greu de probat. În 1991, apare legea 61 care sancționează încălcarea regulilor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Apoi, în 1996, legea 323 care românească incriminează prostituția și proxenetismul. Pentru a fi pedepsită cu închisoarea, este necesar însă ca o prostituată să fie prinsă în flagrant de mai multe ori, iar banii primiți trebuie găsiți asupra ei. La sfârșitul anilor 90, încep să apară rețele de prostituție, iar lumea interlopă brașoveană își împarte zonele de influență. În 1997, polițiștii brașoveni au anihilat o rețea de prostituție din Poiana Brașov. Prostituatele venite din Republica Moldova erau cazate în Brașov în trei apartamente. Când plecau spre Poiană, pentru protecție, schimbau mai multe taxiuri. Ele nu-șI ofereau niciodată serviciile la propriul domiciliu. Prostituata șefă primea 50% din încasări. Celelalte fete primeau doar 30-35%. Proxenetul lua legătura cu clientul, îi prezinta tariful, după care îl punea în legătură cu fata. „Comanda” se făcea telefonic. Locul de întâlnire era știut doar de fată și de amatorul de plăceri.

Poiana Brașov, împărțită între proxeneți

În 2001, dezvăluirile Lilianei, o prostituată din Poiana Brașov, luate de un reporter sub acoperire al săptămânalului „Brașoveanul”, stârnește un scandal national. „Lili” este înregistrată lăudându-se cu clienții ei sus-puși, în principal din lumea fotbalului, președinți de cluburi, fotbaliști și chiar arbitri.

Dezvăluirile Lilianei despre prostituția din Poiana Brașov, publicate în săptămânalul „Brașoveanul”, în 2001.

Ea l-a nominalizat pe Sorin Corpodean, un arbitru foarte cunoscut în acele timpuri, despre care a dat detalii foarte picante. „Era foarte bun la pat. Nu m-a ținut până dimineața. A doua zi trebuia să arbitreze un meci”, a povestit tânăra.

Escorta a dezvăluit și felul în care peștii cu influență își împărțiseră teritoriile din Poiana Brașov. Nae Mafiotu’, Costi și Zoli dețineau monopolul pe hotelurile Alpin, Ciucaș, Sportul, Șoimul și discoteca Violeta. Pentru celelalte hoteluri monopolul era deținut de Țiganu’, peștele Lilianei.

În oraș, funcționau în acea perioadă două discoteci mari, Hacienda și No Problem, din care damele de consumație își racolau clienții. Rețelele de prostituție din Brașov își respectau cu strictețe împărțirea pe zone, stabilită de pești. Nimeni nu trece pe domeniul celuilalt. Peștii cooperau foarte bine. Își împrumutau prostituate între ei, dar numai contra cost. N-au existat răfuieli între proxeneții brașoveni.

Singurele neplăceri erau provocate de rușii sau basarabenii care încearcau uneori să-și plaseze „marfa” pe piața brașoveană. Fetele lor, mai frumoase și cu tarife mici, stricau piața.

Catalogul prostituatelor, întocmit de Poliție

 La începutul anilor 2000, Poliția Brașov întocmise un catalog al prostituatelor. La Serviciul Judiciar erau înregistrate și fotografiate peste 200 de prostituate. Pozele erau însoțite de informații amănunțite. Vârstă, locurile unde au fost depistate, unde practică prostituția. În realitate, numărul prostituatelor din Brașov era de câteva ori mai mare. Cele mai multe fete proveneau din familii cu probleme. Vârsta celei mai tinere prostituate era șocantă: 11 ani. Cea mai vârstnică avea 35.

În aceeași perioadă s-a vorbit despre un bordel exclusivist care funcționa într-o locație discretă din Săcele, amenajat de un întreprinzător cu conexiuni în administrația locală și politică. Fetele erau stripteuze la unul dintre cele mai cunoscute localuri de gen ale epocii. Afaceristul s-a bucurat de mai multe privilegii suspecte oferite cu generozitate de Primărie și Consiliul Local. Posibilitatea ca oameni importanți ai urbei din aceea perioadă să fi fost filmați „în acțiune” a fost și ea vehiculată prin redacțiile ziarelor, dar niciodată nu a putut fi demonstrată.

Prostituție prin „Mica publicitate”

În primul deceniu al mileniului, prostituția devine din ce în ce mai mult o afacere promovată mai întâi în paginile de mica publicitate ale ziarelor, apoi pe internet, în site-uri specializate. Anunturi cu tinere care oferă masaje erotice, tantrice și bodymasage ocupau coloane întregi în paginile de publicitate ale cotidianelor. Ușor, ușor, numărul anunțurilor „matrimoniale” – o denumire care masca adevăratul conținut – îl depășește pe cel al anunțurilor imobiliare.

În 2004, doi reporteri ai suplimentului săptămânal al „Transilvaniei Expres”, solicită astfel de servicii la numere de telefon luate din mica publicitate. „Am constatat că după ce vorbești pentru prima oară la telefon, în cele mai multe cazuri ești supus unui adevărat test. Mai întâi, trebuie să suni din nou atunci când ești în preajma stabilimentelor. Apoi ești întâmpinat și testat din nou în scara blocului sau chiar direct în stradă. Abia în final ajungi în apartament. Aici, în sfârșit, afli că, de fapt, nu este vorba decât despre prostituție mascată”, constată autorii anchetei.

Câștigurile unei prostituate de acum două decenii

Ancheta din 2004, făcută în așa-zisele saloane de masaj din Brașov.

Anunțurile din acea perioadă, foarte discrete, nu conțineau fotografii sau detalii prea intime despre serviciile prostituatelor. Reporterii „Transilvaniei Expres” reușesc însă să fotografieze pe ascuns fetele, apartamentele lor și să afle toată gama de servicii oferite. Finalul materialului analizează rentabilitatea serviciilor sexuale oferite prin mica publicitate. „Conform unui simplu calcul aritmetic, la o medie de cinci clienți pe zi, o prostituată activă ajunge să câștige 150 de milioane de lei lunar. Cât un director de bancă. Din care însă îi rămân doar 40-50%, restul fiind luat de proxenetul care îi asigură protecția și, eventual, îi plătește chiria. Unele fete se laudă cu relațiile pe care le au în poliție protectorii lor și spun că și aceasta costă. Suma plătită pentru un anunț publicitar, timp de o lună, abia depășește 500.000 de lei. Cât un bacșis al unui client mulțumit”.

Zece ani mai târziu, în 2014, noul Cod Penal dezincriminează prostituția, iar interesul pentru o eventuală reglementare dispare de pe agenda publică. Deși  nu mai este trecută în nomenclatorul care clasifică ocupațiile de aproape 80 de ani, prostituția rămâne cea mai veche meserie din lume. Chiar și din Brașov.

Încercări de legalizare
După căderea regimului comunist au existat multe tentative nu doar de dezincriminare, dar şi de legalizare a prostituţiei. În 1994, Ministerul Sănătății, sub conducerea lui Iulian Mincu, fostul medic al lui Ceaușescu, devenit membru al Guvernului Văcăroiu, încearcă să reglementeze practicarea sexului plătit. Se opune categoric partidul de guvernământ PDSR. În octombrie 1999, un proiect de lege al deputatei Partidului Democrat, Mariana Stoica, propune înfiintarea, organizarea și funcționarea localurilor intime. Camera Deputaților clasează inițiativa în 2001. În același an, un nou proiect privind controlul bolilor cu transmitere sexuală, de data aceasta depus de parlamentari PRM, propune reînființarea bordelurilor. În 2007, după intrarea României în UE, un grup de specialiști din Ministerul de Interne, condus în acea vreme de Vasile Blaga, întocmește un nou proiect de lege. Prostituția ar fi urmat să fie trecută în nomenclatoruil de meserii, urmând ca din această activitate să se plătească asigurări. Inițiativa nu s-a finalizat, opoziția bisericii și asociațiilor feministe fiind puternică. În tot acest timp România devine un important centru al traficului de carne vie din Europa.  În 2009, Ministerul Justiției încearcă din nou dezincriminarea prostituției, dar din nou opoziția BOR face guvernul să dea un pas înapoi. La sfârșitul primului deceniu din secolul XXI, România rămăsese printre ultimele țări din Europa în care lucrătorii și lucrătoarele sexuale riscau pedeapsa cu închisoarea. Abia în 1 februarie 2014, odată cu un nou Cod Penal, prostituția nu mai este pedepsită cu închisoarea, ci doar cu amendă. Sunt incriminate doar proxenetismul şi traficul de persoane în scopul exploatării sexuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *