Istorie

95 de ani de la moartea lui Traian Grozăvescu

În 15 februarie 1927, moartea brutală a românului declarat postmortem “cel mai bun tenor al secolului” a fost deplânsă în întreaga Europă. Deşi o stradă din centrul Braşovului îi poartă numele (foto), puţini ştiu cine a fost Traian Grozăvescu. Luna aceasta se împlinesc 95 de ani de la moartea sa. A avut parte de un sfârşit cumplit, fiind ucis cu un foc de revolver de soţia sa, Nelly, la Viena. Aceasta a invocat gelozia, ştiind că, în acel moment, în Austria era în vigoare o lege stupidă care îi achita pe cei ce comiteau crime pasionale. Ulterior, ministrul Justiţiei ar fi declarat că procesul lui Grozăvescu este cea mai mare eroare judiciară care s-a comis până atunci în Austria.

“Ave Maria” în tranşee

Traian Grozăvescu s-a născut în data de 21 noiembrie 1895, la Lugoj, fiind fiul lui Costi Grosăvescu, funcţionar al Comitatului din Teregova şi al Ernestinei Serbul, de origine sârbă. Tatăl său activa în corurile lugojene, iar fiul îl însoţea la repetiţii atunci când i se permitea. Vocea deosebită a lui Traian Grozăvescu a fost remarcată mai întâi de familie şi de partenerii de joacă. Obişnuia să cânte în grădina casei din Lugoj, transformată în „teatru de vară“. Spre disperarea mamei sale, Traian Grozăvescu nu s-a dat în vânt după carte. Era bun la desen, muzică şi limbi străine, însă carnetul de elev îi era plin de note proaste la matematică şi fizică. Tatăl lui Traian însă i-a susţinut talentul, cumpărându-i un pian şi luându-i meditator la muzică. În 1914 şi-a luat bacalaureatul şi imediat a plecat la Budapesta, unde s-a înscris la Academia de Muzică, secţia canto, la clasa profesorului Schick.

Imagini cu Traian Grozăvescu în uniforma austro-ungară, pe frontul italian

Studiile i- au fost întrerupte pe perioada războiului, fiind trimis pe frontul italian ca ofiţer de artilerie în armata austro-ungară. Legenda spune că în timpul luptelor cu italieni, într-un moment de linişte, când tunurile s-au oprit, iar sanitarii scoteau răniţii din tranşee a început să cânte Ave Maria. Când cântecul s-a încheiat, ropote de aplauze şi urale au izbucnit din ambele tabere.

Idilă cu Aca de Barbu

După Marea Adunare de la Alba-Iulia, ca mulţi alţi tineri români veniţi de pe fronturi ajunge la Sibiu, pentru a-şi oferi, prin Consiliul dirigent, priceperea în slujba României-Mari. Bănăţenii erau în număr mare, neliniştiţi de soarta provinciei lor ţinute încă sub ocupaţie sârbească. Doina pe care Grozăvescu o cânta la adunările lor ajunge vestită. În 1919, Consiliul Dirigent se mută la Cluj, oferindu-i-se ocazia de a-şi termina studiile. Debutează la Opera Română din Cluj. Primul sau rol a fost Pinkerton din opera „Madame Butterfly”. Atunci, Opera din Cluj era condusă de către concitadinul lui, compozitorul Tiberiu Brediceanu.

Fără nici un efort deosebit, a ajuns tenorul preferat al instituţiei. Acolo a cunoscut-o pe Aca de Barbu cu care a jucat în mai multe spectacole, între ei înfiripându-se o idilă. Cu ea a plecat Traian Grozăvescu, în 1922, să cânte la Teatrul Liric din Bucureşti, apoi în Arad, Timişoara, Oraviţa şi Lugoj. Din pricina unor neînţelegeri cu conducerea Operei din Cluj, care începuse să-i exploateze talentul, Traian Grozăvescu a fost obligat să plece din ţară, punându-şi astfel cariera muzicală mai presus de dragostea pentru Aca.

Cu prima iubire, Aca de Barbu, în Tosca”

Dat afară de la Opera din Cluj

Răceala dintre artist şi direcţiunea Operei din Cluj e alimentată de fel de fel de intrigi strecurate prin ziare. În februarie 1924, conflictul devine făţiş, cu ocazia unei seri când Grozăvescu urma să cânte „Cavalleria” şi „Pagliacci”, în ajunul concertului său fixat pentru a doua zi. Tenorul a anunţat în scris că nu poate cânta în amândouă piesele, urmând să-l înlocuiască în „Pagliacci“ un alt tenor. Direcţia nu este de acord. Sala era arhiplină. Directorul general, Dim. Popovici-Bayreuth iese pe scenă, citeşte scrisoarea şi-l acuză pe artist pentru seara pierdută . Se restitue banii, iar publicul pleacă decepţionat. Au urmat acuzări reciproce prin ziare. Comisia de disciplină intervine . Grozăvescu e pedepsit, drastic: e exclus de la Opera din Cluj, şi de la orice scenă a statului , chiar şi pentru concerte. În plus, i se reţine salariul.

Imagine din ultimul an al vieţii

Succes nebun

Aşa a ajuns tânărul Grozăvescu, în 1923, la Viena. După doar o lună, a fost angajat la Opera Populară. A debutat pe scena vieneză în 10 iulie 1923, alături de baritonul Jean Athanasiu, cântând în „Paiaţe”, de Leoncavalo. După spectacol, ziarele vremii au avut doar cuvinte de laudă pentru noul tenor al operei. În scurt timp a ajuns favoritul publicului vienez, mai întâi ca tenor al Operei Populare, iar apoi – al Operei de Stat. A fost invitat la spectacole în toată Europa. În 1924, când a cântat la Berlin în Aida, Boema şi Tosca, publicul german, de regulă reţinut, l-a rechemat pe scenă de 12 ori. Succesul său a răsunat până peste Ocean, determinând Opera Metropolitană din New York să-i ofere un contract începând cu stagiunea din toamna anului 1927. Nu a mai ajuns însă să-l onoreze.

Fotografie făcută cu ocazia semicentenarului Societăţii România Jună. (1923). Primul din stânga jos este Iuliu Maniu, la mijloc, Victor Babeş, iar primul din dreapta, Traian Grosavescu.

Căsătorie cu Nelly Kovesdy

Plecarea la Viena l-a despărţit de femeia pe care o îndrăgea, Aca de Barbu. A cunoscut-o însă pe Nelly Kovesdy, căsătorită pe atunci. Nelly era fiica unui mare industriaş vienez, un personaj bogat şi cu legături strânse în societatea înaltă. În timpul războiului, femeia cunoscuse un ofiţer român, locotenent în armata austro-ungară, Dimitrie Călţun, cu care s-a căsătorit.

Traian cu soţia Nelly în anul 1925

După prăbuşirea Austro-Ungariei, Călţun, devenit căpitan, a trecut în armata română, servind ca pretor la Curtea Marţială a Corpului VII de armată. După ce este mutat la Sibiu, Nelly, cu care are deja o fetiţă, îl urmează. Traian Grozăvescu, rudă îndepărtată, prin alianţă, cu ofiţerul, ajunge să cunoască familia Călţun.

Admiraţia lui Nelly pentru talentul tenorului se transformă rapid într-o dragoste obsesivă. Divorţează, după ce Dimitrie este pensionat din armată cu gradul de maior, fiind considerat invalid din cauza unei răni la cap căpătate în război. Continuă însă să locuiască la Sibiu cu copilul. Poate şi din interes, tenorul ajunge să cedeze avansurilor intense pe care proaspăta divorţată i le face. Nelly i-a garantat angajarea la Opera din Viena, prin intermediul relaţiilor tatălui ei. În acea perioadă, Traian Grozăvescu, din cauza conflictului de la Cluj, nu putea fi angajat în ţară.

Ultima arie, „La Donna e Mobile“

În 14 februarie 1927, pe scena Operei din Viena, Grozăvescu a cântat „La Donna e Mobile“, fără ca nimeni să bănuiască că rolul Ducelui din Rigoletto va fi ultimul pe care-l va interpreta.

Traian Grozăvescu, costumat pentru scenă, în mai multe dintre operele pe care le-a nterpretat

A doua zi, oraşul acoperit de zăpadă a fost învăluit în doliu. Ştirea că Grozăvescu a fost împuşcat mortal de soţia sa a făcut ocolul Vienei, apoi al Austriei, a ajuns în România, în toată Europa şi peste Ocean. La Braşov, în ediţia din 18 februarie, “Gazeta Transilvaniei” anunţa: “Eri dimineaţă s-a lăţit prin Braşov vestea că tenorul Traian Grozăvescu a fost împuşcat marţi seara de soţia sa. Ştirea s-a transmis noaptea, prin aparatele radio, fără a se da amănunte. În cursul zilei de eri ştirea aceasta, care a produs o adevărată consternare, a fost confirmată”.

Geloasă pe o cântăreaţă

În acea perioada, soţia lui doar adusese pe lume o fetiţă, Mira Demeter Grozăvescu, şi se presupune că suferea de depresie postnatală . Apropiaţii cuplului asistaseră de mai multe ori, chiar şi înaintea naşterii copilului, la crize de gelozie făcute de Nelly. Sora lui Traian, Olga, a fost invitată la Viena să îi ţină companie soţiei sale pe perioada cât acesta avea să fie plecat în turneu în America şi să o ajute în activităţile casnice.

Traian a rămas ferm în decizia lui de a nu-i permite soţiei să îl însoţeasca în acest turneu. Nici organizatorii nu agreau ideea ca artistul să plece împreună cu consoarta, tocmai datorită crizelor pe care aceasta le făcuse în turneele trecute. Nely a încercat să găsească o explicaţie refuzului şi a crezut cu tărie că nu putea fi vorba decât de o altă femeie în viaţa lui, de vreme ce acesta urma să fie însoţit în turneu de o altă artistă de notorietate cu care urma să evolueze pe scena metropolitană, Maria Jeritza (foto).

Crimă pasională

Conform rechizitoriului procuraturii din Viena împotriva lui Nelly Kovesdy Grozăvescu, faptele s-au petrecut astfel: tenorul urma să plece la Berlin, unde urma să susţină un spectacol. Soţia sa a vrut să-l însoţească, însă a fost ferm refuzată. Pe ascuns, Nelly Kovesdy Grozăvescu a schimbat biletul de clasa I al soţului cu două bilete de clasa a doua. În jurul orei 14, tenorul a plecat până la Operă, pentru a-şi rezolva ultimele probleme înainte de plecare. La întoarcere, soţia lui a făcut o criză de gelozie, acuzându-l că nu s-ar fi dus la Operă.

Cadavrul artistului pe podeaua locuinţei, în fotografia făcută de poliţia vieneză

Grozăvescu şi-a rugat soţia să-şi scoată hainele din valiza pe care urma să o ia cu el. Aceasta a refuzat, a încuiat-o şi s-a dus cu ea în dormitor. Tenorul i-a luat cheia din mână şi s-a întors.În clipa următoare, Nelly l-a împuşcat pe la spate. Glontele a intrat prin ceafă şi a ieşit prin tâmplă, iar moartea a fost instantanee. La autopsie, legiştii au constatat că tenorul nici n-a mai apucat să inspire: în căile respiratorii nu era sânge. Sora tenorului, martoră la cumplita scenă, a reuşit să ia pistolul din mâna ucigaşei. Nelly nu a opus nicio rezistenţă, atunci când poliţiştii vienezi sosiţi la faţa locului au arestat-o. Repeta tot timpul: “L-am omorât, condamnaţi-mă!”.

Coperta unui ziar vienez ilustrază scena crimei
Anunţul despre tragedie din ziarul braşovean „Gazeta Transilvaniei”
Detalii despre crima din Viena, publicate de „Gazeta Transilvaniei”

Tren funerar până la Lugoj

Vienezii au organizat o ceremonie funerară impresionantă. Dricul mortuar era tras de şase cai superbi şi a purtat corpul neînsufleţit al tenorului de la Wahringer Strasee, de-a lungul Ring-ului, până în faţa Operei unde Franz Schalk şi întregul personal şi-au luat rămas bun de la corpul neînsufleţit.

Trernul care a adus sicriul cu corpul neînsufleţit al tenorului a oprit în fiecare staţie

Pe drumul către ţară, sicriul a fost însoţit de mama lui , iar trenul care îl aducea acasă a oprit în fiecare staţie ca toţi cei care l-au iubit să îşi poată lua rămas bun de la marele artist.

Sicriul a fost înmormantat în cimitirul din orasul natal, în Lugoj. În 2 martie, “Gazeta Transilvaniei”, în articolul “Funerariile tenorului Grozăvescu”, face o cronică a manifestaţiilor de doliu de la Lugoj şi reproduce integral discursul lui Tiberiu Brediceanu, preşedintele “Societăţii compozitorilor români”.

“Ca un meteor din sferele cereşti ai apărut şi ai strălucit câteva clipe, vestind în lume gloria neamului românesc, ca apoi să dispari pentru totdeauna”, deplângea Brediceanu în discursul său soarta dramatică a tenorului. În primul număr din martie, săptămânalul “Realitatea Ilustrată”, care apărea pe atunci la Cluj, publică un fotomontaj cu imagini din viaţa lui Traian Grozăvescu.

Relatarea „Gazetei Transilvaniei” de la înmormântarea artistului
Montaj foto apărut în „Realitatea Ilustrată”

“Judecătorii nu mă vor condamna!”

Ediţia din 20 februarie 1927 a “Gazetei Transilvaniei”, sub titlul “Drama sângeroasă de la Viena” dă mai multe detalii despre asasinat. Este citată şi sora tenorului, martoră la asasinat. “De trei săptămâni, de când s-a întors de la sanatoriu, scenele de isterie se repetau zilnic. Chiar cu o zi înaine, mi-a declarat că, dacă soţul ei nu o ia cu el la Berlin şi continuă s-o amărască, atunci îl va împuşca. I-am atras atenţia că dacă ameninţările sunt serioase, va fi pedepsită. Mi-a răspuns că dacă îl împuşcă, judecătorii din Austria nu o vor condamna”, declara Olga Grozăvescu.

Tenorul alături de soţia sa, cu două săptămâni înainte de tragedie, pe stadionul Rapid Viena

Eroare judiciară

Procesul ce a urmat a fost o bătaie de joc la adresa memoriei lui Traian Grozăvescu şi a admiratorilor săi din întreaga lume. Soţia sa a declarat că l-a ucis din gelozie, iar în 1927, în Austria era în vigoare o lege care îi absolvea de orice vină pe cei care ucideau din acest motiv. Degeaba a încercat procuratura să dovedească că Nelly Grozăvescu a premeditat crima.

Biroul procuraturii din Viena şi-a încheiat rechizitoriul astfel: „În urma expertizei psihiatrice efectuate, Nelly Grozăvescu nu a fost găsită bolnavă psihic, nici labilă psihic şi nici suferindă de gelozie excesivă. Este un tip nevrotic-histeroid, exaltat, egoist şi lipsit de scrupule“.

Ucigaşa a fost graţiată, justiţia considerând că şi-a ucis soţul din gelozie. Verdictul i-a revoltat pe vienezi atât de tare, încât au baricadat tribunalul şi, timp de două zile, criminala nu a putut părăsi clădirea. A ieşit, în final, pe ascuns, pe o uşă din dos, după ce mulţimea de afară a fost împrăştiată de poliţie, pentru că incendiase porţile clădirii.

Supăraţi că Nelly Grozăvescu a fost achitată, vienezii au incendiat uşile Palatului de Justiţie

Speculaţii în presă

Ziarele epocii au speculat îndelung pe tema crimei şi a procesului ce a urmat. Ancheta a încercat din primul moment să stabilească provenienţa armei. Iată ce anunţa ziarul bucureştean “Adevărul” în 18 februarie 1927: “la săvârşirea crimei a fost de faţă şi sora lui Grozăvescu, doamna Olga Grozăvescu, care a asistat la cearta dintre cei doi soţi. D-na Grozăvescu a declarat că n-a văzut arma din mâna d-nei Grozăvescu, decât când a tras asupra fratelui său. Poliţia caută să stabilească provenienţa armei, pentru a putea califica fapta d-nei Grozăvescu. Într-adevăr, în urma cercetărilor făcute de poliţie şi a interogatoriilor ce I s-au luat ieri noapte doamnei Grozăvescu reiese că făptuise crima cu premeditare. Îşi procurase revolverul de mai mult timp şi îl ţinea asupra ei”. S-a discutat despre ipoteza conform căreia Nelly a complotat cu fostul ei soţ pentru a-l asasina pe tenor. S-a vorbit şi despre faptul că pistolul folosit ar fi fost al lui Dimitrie Călţun. Tot ziarul “Adevărul” anunţă în 27 septembrie că maiorul Călţun ar fi fost arestat la graniţă de autorităţile române în legătură cu depoziţia pe care a făcut-o în procesul ce avea loc la Viena.

Informaţii despre tragedia vieneză, în ziarul „Adevărul”
Presa a fost plină de speculaţii privind implicarea fostului soţ al criminalei

 

Articol din ziarul „Der Abend” din 4 martie 1927, care arată că sigiliul pus de poliţie la uşa locuinţei în care a avut loc drama ar fi fost rupt

S-a vorbit chiar despre faptul că, în noaptea de după crimă, s-ar fi forţat sigiliul locuinţei în care a avut loc drama şi cineva a furat o valiză a tenorului în care s-ar fi aflat documente importante.

Până la urmă, însă, nu s-a dovedit nimic. În ziarul “Die Stunde” din 4 martie 1927 este publicat un articol compromiţător despre Theodor Kövesdy, tatăl criminalei Nelly Grosavescu, şi o scurtă notă prin care M.S. Regina Maria a României şi-a manifestat dorinţa de a se îngriji de viitorul fiicei lui Traian Grosavescu, Mira, pe care intenţiona să o ducă spre a fi crescută la castelul regal de vară de la Petroşani.

Mira, fiica cuplului Traian şi Nelly Grozăvescu
Traian cu fetiţa Mira în decembrie 1926

Bustul tenorului realizat în anul 1935 de către sculptorul Aurel Moga, monument amplasat în faţa teatrului din Lugoj
Carte poştală cu autograful lui Traian Grozăvescu făcută la Viena în 1924
Mai bun decât Caruso
În anul 1929 s-a organizat un concurs de discuri cu vocile celor mai buni tenori din lume. Traian Grozăvescu a fost desemnat cel mai bun, devansându-l chiar şi pe Caruso. Din păcate, tânărul tenor nu a apucat să înregistreze decât 13 arii, la „Odeon“, în Viena, în 1925. În România, în 1960, Electrecordul a realizat un disc cu 7 dintre acestea, iar în 1982, un alt disc, cu toate cele 13 arii. La iniţiativa unor oameni de cultură, la Lugoj se organizează anual un concurs de tenori ce poartă numele lui Grozăvescu. La Lugoj şi la Braşov există câte o stradă care îi poartă numele. De asemenea, Teatrul municipal din Lugoj se numeşteTraian Grozăvescu, iar la Nădlag, un liceu tehnologic a fost denumit după celebrul tenor.
Catafalcul artistului
Placă memorială
Cladirea în care celebrul tenor a fost ucis se află pe strada Lacherfelderstrasse nr. 62, din Viena. Pe faţada clădirii este amplasată o placa memoriala realizată de către sculptorul Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, pe care este scris: “Traian-Nicolae Grosăvescu, Lugoj 1895 – 1827 Viena. La 15.02.1927 în această clădire a fost curmată în mod violent viaţa celui mai înzestrat tenor, pe care – cu voia Domnului – l-a avut vreodată poporul roman. A fost prinţul Operei Vieneze între 1923 – 1927.
Placa memorială de pe clădirea aflată pe strada Lacherfelderstrasse nr. 62 din Viena
Aca de Barbu, prima iubire a tenorului
Fiica lui Sever de Barbu, funcţionar de bancă în Reghin, a studiat la Conservatorul din Târgu Mureş. Admisă, direct în anul II, la Academia de Muzică din Viena, în 1910, după doi ani renunţă din cauza unor probleme financiare. Se pregăteşte un timp, în particular, cu profesorul Filip Forsten. În 1914 semnează un contract cu opera din Hamburg. Cântă pe mai multe scene: Karlstheater, Baden bei Wien, Teplitz-Schönau, Grün sau Volksoper din Viena. Din 1922 este prim-solistă a Operei din Cluj-Napoca. Căsătorită cu juristul Nicolae Bireescu, în 1933 se mută la Bucureşti, unde a cântat până în 1945. La 1 septembrie, acelaşi an, este pensionată abuziv. În urma unui memoriu trimis autorităţilor, pe 13 februarie 1946 este angajată la Opera din Timişoara, întemeiată prin decret al Regelui Mihai la 30 martie 1946, unde va funcţiona ca director. Primul spectacol, regizat de ea, a fost “Aida” lui Giuseppe Verdi, jucat pe 27 aprilie 1947 şi difuzat prin megafoane în Piaţa Operei. Conduce noua instituţie până în 1956, când este îndepărtată, din cauza originii sale „nesănătoase”. Continuă să predea la Conservatorul din Bucureşti până la moarte, în 1958.
Aca de Barbu, prima iubire a tenorului, a trăit până în 1958
S-au păstrat doar 13 arii
Din tot repertoriul lui Traian Grozăvescu, s-au păstrat doar câteva arii, înregistrate de firma Odeon în 1925. După destinul ghinionist pe care l-a avut, în urma lui au rămas doar 13 arii, pe care asscultându-le generaţiile care l-au urmat au putut să-şi dea seama de marele lui talent. Iată câteva dintre ele:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *