Uncategorized

Starul western-urilor mute, născut lângă Braşov

Singurul star român de filme western de la Hollywood a fost Ion Bălaş. Actorul s-a născut în 1899 – după cum mărturisea – lângă Braşov. Numele său americanizat a fost Bob Curwood şi, înainte de apariţia filmului sonor, era o celebritate în America. A fost mai puţin cunoscut în România, unde filmele sale au fost prea puţin văzute. Revistele interbelice “Realitatea Ilustrată” şi “Rampa” l-au popularizat şi chiar au încercat să convingă autorităţile de atunci să-i finanţeze proiectele cinematografice. Din păcate, odată cu apariţia sonorului, accentul său est-european a fost un handicap de netrecut. Ulterior, a devenit regizor şi s-a stabilit în Mexic. În ultimul an al vieţii, 1980, a fost căutat acasă de fratele dictatorului României. Florea Ceauşescu era ziarist şi a publicat în revista “Cinema”, un interviu pe o pagină întreagă, în care Bob şi-a povestit viaţa.

Dor de ducă

Ioan Balaş s-a născut – după cum singur mărturiseşte într-o scrisoare adresată revistei “Realitatea Ilustrată” – lângă Braşov, în 1899. “Numele meu adevărat este Ion Bălaş, născut într-un sătişor de lângă Braşov, şi-am plecat în lume cu dorul de a face ceva, şi-am făcut. Aş avea mare bucurie ştiind că fraţii mei din ţara mea mă ştiu şi nu mă privesc la fel ca pe ceilalţi străini”, scria Bob în epistola reprodusă în numărul  din 17 iulie 1930 al revistei .

Scrisoarea lui Bob Curwood către revista „Realitatea Ilustrată”

Cincizeci de ani mai târziu,la bătrâneţe, rememora: “Am plecat din ţară cu mulţi ani în urmă, mal precis prin 1914. Locuiam împreună cu părinţii mei într-un sat din apropierea Braşovului. Eram destul de tânăr şi cu greu îmi înfrânam dorul de ducă ce mă cuprinsese. Pe de altă parte, nedreptăţile şi poverile apăsau tot mal greu pe umerii noştri, mai ales al ţărănimii “.

Hamal în port la Marsilia

Tatăl său îl dăduse la şcoală, intenţionând să scoată din el un om de ispravă. La insistenţele părinţilor, a absolvit şase clase de liceu. Imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, a fugit la Constanţa, unde s-a angajat pe un vapor de marfă. Pe bordul vasului, fără nicio calificare, a îndeplinit fel de fel de munci. Prima carte poştală ilustrată a trimis-o acasă părinţilor din Constantinopol. Abia după o lună şi jumătate de călătorie, ajuns la Marsilia, le-a dat părinţiilor primul semn de viaţă. Le-a scris că are un venit suficient, ba chiar că este pe cale să-şi facă o situaţie materială bună. Nu le-a spus că este hamal în port ca să nu-i amărască mai tare. A lucrat din greu, din zori şi până-n noapte, cărând bagaje şi saci şi strângând ban cu ban pentru a putea pleca mai departe, spre necunoscut.

Călăreţ acrobat la circ

Înainte de a juca în filme, Bob Curwood a luptat în ringul de box

Cu ceva bani agonisiţi,  a plecat prin Europa. A încercat toate meseriile posibile, de la ajutor de mecanic într-o uzină de automobile din Germania, luptător în ringul de box sau  călăreţ acrobat, într-un circ ambulant.

Primele acrobaţii călare le-a făcut în arena circului

În arena circului, aplaudat de spectatori, a simţit că şi-a găsit menirea.  Devenise un călăreţ de performanţă, reuşind să facă acrobaţii din ce în ce mai uimitoare.

“După un spectacol, am primit un buchet de flori din partea unei necunoscute. Era primul buchet de flori pe care îl primeam în noua mea carieră. Spre fericirea şi în acelaşi timp nedumerirea mea, faptul s-a repetat şi în seara următoare, tot fără a cunoaşte «făptaşul»”.

Aceaştă surpriză plăcută avea să-mi aducă însă un mare necaz: din cauza emoţiei, în seara următoare, am făcut o mişcare greşită şi am alunecat de pe cal, în plină goană. Căderea a fost aşa de puternică încât mi-am pierdut cunoştinţa”, povestea actorul. Căderea a fost aşa de puternică încât şi-a pierdut cunoştinţa.

Protectoarea din Paris

Când şi-a revenit, lângă patul lui îl veghea o doamnă elegantă. Era admiratoarea secretă care-i trimesese buchetul de flori. Fiind o femeie din înalta societate pariziană avea o mulţime de relaţii relaţii. Intervenţiile ei i-au mijlocit debutul în cinematografie. Aşa şi-a început cariera de actor, dar succesele obţinute erau departe de a-i împlini aspiraţiile. Atras din nou de aventură, într-o bună zi a lăsat totul baltă, şi-a luat adio de la protectoarea sa şi de la studioul francez la care lucra şi a pornit iar în călătorie. “De data asta cu direcţia America, ţinta visurilor mele încă din anii copilăriei”, mărturisea Bob. Aşa a ajuns la Hollywood, unde nu cunoştea pe nimeni. Faţă de filmele europene, cele americane erau mult mai dinamice, iar filmele western, cu urmăriri şi împuşcături, erau de mare succes. Bazându-se pe experienţa pe care o avea, a căutat un rol de călăreţ.

O simplă întâmplare

După îndelungi aşteptări i s-a încredinţat un rol mic la “Universal Pictures Corporatio”. A fost angajat pe trei ani. Era un începător care promitea, dar mai ales devenise un om cu existenta asigurată.

Abilităţile de călăreţ, l-au ajutat pe român să se angajeze la studiourile „Universal”

Unul dintre managerii companiei a găsit că întruneşte toate calităţile pentru a juca rolul principal într-un western. La numai un an de la această întâmplare era definitiv consacrat ca protagonist, urmând câte trei-patru filme pe an. Drumul spre glorie nu a fost însă chiar atât de lin. Prima condiţie a studioului a fost să-şi schimbe numele. “Ioan Balaş , nume la care eu ţineam şi ţin foarte mult s-a găsit că e fără rezonanţă în lumea filmului şi se pronunţa greu în englezeşte. Aşa că l-am schimbat în Bob Curwood cu care am avut şi primele mele succese. Autorul scenariului primului film în care am jucat a fost romancierul american Oliver Curwood, scriitor cu renume, şi am fost încântat să-i împrumut numele, drept  recunoştinţă că opera lui mi-a deschis calea celebrităţii”, explica vedeta.

Câştiguri din ce în ce mai mari

La început, în perioada de încercare, studioul i-a oferit 100 de dolari pe săptămână. La semnarea contractului, a primit 500 dolari pe săptămână. Abia după un an, după un turneu de succes prin toată America cu filmele al căror erou era, a ajuns la 2000 dolari pe săptămână.

Scene din filmele western mute, al căror erou era interpretat de Bob Curwood

Câştigul său a sporit odată cu succesele şi aplauzele publicului  amator de acest gen de filme. Chiar şi cu numele schimbat nu a negat niciodată că ar fi român şi chiar a încercat să se facă cunoscut în ţară, transmiţând mai multe scrisori ziarelor şi revistelor româneşti. Revista “Realitatea Ilustrată”, în numărul 48 din noiembrie 1929 (foto), îl prezintă ca pe o “glorie românească în America”.

Sub titlul “Un român, director de casă cinematografică, la Hollywood”, gazetarul interbelic scrie că Bob Curwood lucrează la un film sonor: “Piedicile răzbunării”, care – lucru neadeverit în realitate – va fi turnat şi în limba română. Mai mult, se anunţă că starul de origine română, ajuns între timp producător, are în plan realizarea unor filme româneşti “atât istorice, cât şi moderne”. Revista susţine că “Bob Curwood Productions” ar putea începe turnarea filmului “Iancu Jianu”, în care vedeta să joace rolul principal.

Planuri pentru filme cu subiecte româneşti

Un an mai târziu, în 17 iulie 1930, “Realitatea Ilustrată”  revine cu o pagină dedicată actorului român de la Hollywood (foto).

Este comparat cu Rudolf Valentino, Eric von Stroheim şi chiar cu Charlie Chaplin, pentru că este depotrivă scenarist, regizor şi actor în producţiile sale, la fel ca celebrul cineast.

Publicaţia deplânge faptul că nimeni nu are reprezentanţa filmelor lui Bob Curwood pentru România, filmele sale fiind greu de văzut în ţară.

De asemenea, semnatarul articolului, Joseph de Saxa, anunţă că artistul s-a decis să realizeze o serie de filme cu subiecte românesti, brodate pe fapte istorice sau pe legende naţionale.

“Vor fi primele filme româneşti realizate în America şi valoarea lor va fi cu atât mai mare cu cât animatorul lor s-a pus de la început în slujba propagandei naţionale, cunoscând mai bine decât oricare altul, farmecul ţării noastre. Şi dacă statul vrea să dovedească interesul pe care-l poarta propagandei prin cinematograf, e momentul să înceteze cu subvenţiile acordate străinilor care nu ne cunosc câtuşi de puţin ţara”, mai scrie publicaţia.

——————————————–

“Aş dori barem a mia parte să fiu iubit în România mea, cum sunt iubit aici, în statele Americanilor”

Bob Curwood

——————————————–

 

Erou în 26 de western-uri

Lansat ca erou de filme scurte – de numai două role – inspirate din lumea vestului sălbatic, Bob devenise, înainte de apariţia filmului sonor, o celebritate.

Jucase în 26 de filme mute. “Filmele lui Bob sunt pline de peripeţii, înscenate fără trucaje, totul fiind făcut în plină natură. Bob e un călăreţ ne’ntrecut, jongleur în aruncarea lassoului, boxer neobosit, un glas frumos, vorbind la perfecţie engleza şi mexicana, fotogenic şi cu un râs sănătos, tânăr şi plin de speranţă. Bob e omul care trebuie s-ajungă să-nfrângă soarta, oricât de vitregă ar fi ea şi să facă în viaţă lucruri mari”, scrie redactorul C. A. Russey, în articolul “Românii pe ecranele străine” din “Realitatea Ilustrată” (foto).

Merită amintite pelicule sale cele mai importante, care au avut un mare succes în cinematografele americane: The Dangerous Double (1927), The Death’s Head (1928), Ridin’Leather (1929) sau  Cowboy Pluck (1929). Lista completă, în imaginea de mai jos.

Dezastru financiar

Accentul său de est-european a fost, însă, un handicap major în momentul apariţiei filmului sonor. În plus, începe “Marea depresie”, iar planurile de producător ale lui Bob Curwood sunt date peste cap. Scrie despre asta C. A. Russey  în numărul din 13 februarie 1935 al “Realităţii Ilustrate”: “Când toate îi merg în plin şi-şi vede visul împlinindu-i-se, sperând a înfăptui lucruri şi mai mari, se întâmplă formidabilul dezastru financiar din 1931 din Statele Unite, care a dus la ruină mii de bogătaşi americani. Bob care avea peste două milioane de dolari angajate în întreprinderi cinematografice, având şi bani depuşi în bănci, a pierdut totul ramânând cu lucrări nesfârşite şi contracte neachitate. Bob văzându-se distrus, a trebuit s’o ia de la început. Luni de zile a rătăcit printre miile de şomeri cari mai înainte cu câteva zile fusesera miliardari şi astăzi n’aveau o bucată de pâine. Sute de mii de artişti umblau după angajamente. Se întâmplase o revoluţie în lumea filmului. Unele stele căzuseră şi se ridicaseră altele”.

Roberto Curwood, regizorul

Peliculele regizate de Roberto Curwood în MexicFără să lase învins de dura lovitură a soartei, în 1933, reuşeşte la un concurs în Hollywood şi e trimis de asociaţia marilor case de filme la expoziţia internatională din Chicago, ca reprezentant al industriei cinematografice.

Reîntors la Hollywood, e din nou angajat la “Universal”. Dar steaua sa de erou al filmelor western apusese.

În 1931, filmează în apropiere de Dallas, în statul Texas, pelicula intitulată “Mexicanul”, semnând regia filmului şi deţinind rolul principal. Nu mai are succesul de altădată.

Pleacă în Mexic, unde îşi încearcă norocul tot ca regizor sub numele de Roberto Curwood. Realizează trei filme:Juan Pistolas (1936), La China Hilaria (1939) şi Aguila Roja (1942) – vezi foto.

Stabilit în Cuernavaca

Roberto Curwood a colaborat cu studiourile din Ciudad de Mexico

Ion a devenit Bob, iar Bob, Roberto. Viaţa a avut pentru ambiţiosul român, plecat dintr-un sătuc de lângă Braşov , multe suişuri şi coborâşuri. A continuat să colaboreze cu studioul cinematografic din Ciudad de Mexico, dar succesul din tinereţe nu s-a mai întors niciodată. În ultima parte a vieţii se stabileşte în localitatea Cuernavaca (Corn de vacă), la 70 de kilomeri de Ciudad de Mexico. În România rămâne aproape necunoscut, iar în America este uitat. Pe internet, informaţiile actuale despre Bob Curwood sunt contradictorii, unele baze de date cinematografice fiind pline de falsuri,  cum s-ar născut la Buzău sau că ar fi plecat din America în Europa, în anii celui de-al doilea război mondial, fiind simpatizant nazist.

Vizitat de fratele lui Nicolae Ceauşescu

Despre viaţa sa privată s-ar fi ştiut destul de puţine lucruri concrete, dacă în 1980, cu puţin timp înainte de a muri, n-ar fi primit vizita unui ziarist din România. Şi nu orice fel de reporter, ci chiar fratele preşedintelui-dictator al României din acele vremuri. O astfel de deplasare ar fi fost oricum greu de obţinut de un ziarist obişnuit. Numărul 1, din ianuarie 1980, al revistei “Cinema”, dedică o pagină întreagă reportajului – interviu, semnat de Florea Ceauşescu, despre fosta glorie a filmului mut, Bob Curwood.

Florea Ceauşescu l-a vizitat pe Bob Curwood la Cuernavaca, în Mexic

“Din Ciudad de Mexico până la  Cuernavaca, pe o distanţă de peste 70 de kilometri, privirea călătorului este atrasă de o rară frumuseţe naturală. La tot pasul, întâlneşti dealuri şi coline care urcă până sus, în vârf de munte, împodobite cu arbuşti , cu flori roşii şi violete denumite Bungabilia. Este o zonă subtropicală unde, începând din a doua jumătate a lunii mai şi până în septembrie, plouă în jurul prânzului câte 2-3 ore în fiecare zi. Temperatura nu coboară niciodată sub zero grade şi este, practic, o primăvară veşnică. Pe Bob Curwood, de fapt pe Ioan Balaş, fiindcă acesta este adevăratul lui nume, l-am găsit la masă, înconjurat de familie, de cei doi nepoţi al săi cărora le povestea amintiri din viata sa zbuciumată dar şi încununată de succese. Luat prin surprindere de vizita ziariştilor români, a rămas plăcut impresionat. Ne-am aşezat şi noi la aceeaşi masă, lângă nepoţii lui, şi l-am rugat să-şi continue firul povestirilor” , scrie la începutul  articolulului Florea Ceauşescu. În mijlocul familiei, Bob Curwood şi-a povestit întreg firul vieţii, începând cu plecarea din Braşov, pentru un reporter venit de peste mări şi ţări, din partia lui pe care nu a uitat-o niciodată. Pagina revistei “Cinema” (foto)a rămas ca o mărturie pentru posteritate.

Florea Ceauşescu, ziarist la “Scânteia”
Al patrulea din cei zece copii ai lui Andruţă şi Niculina Ceauşescu, Florea Ceauşescu, deşi avea doar şapte clase, a devenit ziarist.  Virgil Lazăr, un ziarist veteran, povestea că nea Florică – cum îi spuneau colegii – a venit pentru prima oară într-o redacţie cu un ciot de creion chimic după ureche, trimis de Gheorghe Apostol, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, pentru a fi calificat la locul de muncă. Surprinzător, dar nea Florică s-a dovedit foarte conştiincios în a-şi nota pe carneţel informaţiile pe care le culegea pe teren. A fost un coleg bun, modest, niciodată nefăcând caz de faptul că era fratele preşedintelui. S-a specializat în domeniul economic. A fost angajat toată viaţa la două publicaţii: „Steagul Roşu“ şi „Scânteia“, dar a colaborat şi cu altele. Modest, nu şi-a dorit niciodată să ajungă în politica mare. „Se simţea ca peştele în apă în redacţia oficiosului partidului: nu-i cerea nimeni vreo muncă sau socoteală, dar îl preţuiau toţi – de la şoferi la şefi. Semnătura lui apărea prima în colectivul de doi-patru redactori care publicau anchete economice şi sociale critice“, scrie cercetătoarea Lavinia Betea în volumul „Viaţa lui Ceauşescu“. Colegii de breaslă de la „Scânteia” își făcuseră obiceiul de a-l coopta pe nea Florică  în echipele care descindeau în teren pentru a investiga cazuri-problemă. Cine și-ar fi permis să pună la îndoială obiectivitatea unei anchete scrise de însuşi fratele lui Ceauşescu? În plus, faptul că semăna foarte bine cu omul în faţa căruia toată România tremura, îi ajuta deseori să rezolve situaţii delicate. A scris, alături de alţi colegi, mai multe cărţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *